Știai că....?

Trandafiri ce-n umbră pier,

Petale-arzând în tăceri,

Răsfrânți pe zid, o amintire,

Dintr-un trecut cu strălucire.

Pe masă-i verdele de sticlă,

Iar floarea cade, parcă-i mică.

Un dans al umbrelor târzii,

Povestea vieții-n răzleții.

Au fost odată strălucire,

Dar timpul smulge-a lor iubire,

Și-n foșnet mut de frunze goale,

Ascund regrete ancestrale.

Chiar de se sting, rămân mărturie,

În umbre lungi, o poezie.

Iar raza ce îi mai atinge,

În floarea stinsă visul plânge.

Acest poem îl voi dedica etern

Într-un mod diferit de cel modern. 

A ta iubire nu am cum să o uit 

Splendoarea ta, iubito, m-a uluit! 

Încă nu m-ai văzut pe mine să plâng 

Dar pe la spate sunt doar un nătâng

Și în brațe tare aș vrea să te strâng. 

Când pe lângă casa ta treceam 

În mintea mea "Iubito!" te strigam.  

Mă trezesc noaptea într-un coșmar sec

Dar îmi revin când aud al tău cântec. 

De cum tu în visul meu ai apărut

Ți-am dat în dar primul meu sărut

Și îmi tot spui că ai mai fi vrut .

Dumnezeule! Dar ce frumoasă!

Însă știu că în suflet ești fricoasă.

Inimile noastre sunt complete

De la frig ai buzele violete 

De la fereastra casei te urmăresc

Culorile reci ți se potrivesc!

Și știi că mâinele-ți iubesc. 

Mă întrebi:De unde dragoste? 

Sunt îndrăgostit de o pacoste. 

Și stau și mă gândesc toată noaptea 

N-are cum să ne despartă moartea 

În mine se află o ruină de fantezii 

Pline de-ale tale perfecte trăiri 

Când te simt lângă mine scriu poezii. 

Licoare din râul tău cristalin 

Mi-ai dat să beau până am fost plin. 

Vis

Viața ar fi un vis, viața ar fi un vis.
Dacă aș putea sa te duc în paradis,
și n-ai fii așa indecisă,
și ai veni cu mine în lumea luminoasă.

De fiecare dată când te văd,
un gând îmi vine în minte,
și-mi cânta ca multe instrumente.
Dacă ai face așa cum te-aș îndruma,
noi, am avea o viață de vis draga mea.

Viața ar fi un vis, viața ar fi un vis,
dacă te-as putea duce în paradisul nostru
în locul nostru sacru,
și dacă mi-ai spune că sunt singurul pe care iubești
și doar cu mine să trăiesti.

Viața ar fi un vis.

Ești dulce și suavă amintire,
Și visul meu din fiecare noapte,
Pierdut în zorii zilei,
Ești raza de soare
Ce mă trezește din visare,
Cu zâmbet și surâs
Și tandră îmbrățișare,
Cu foc și pasiune,
Dar și inocență în privire.
Ești lacrimă și suferință și durere
Și dor cumplit,
Ce-n timp nu piere,
Și picătura mea de fericire,
Și unică...
Și imposibilă iubire.

Scuzați acest  deranj, gasit-am ce-i de vină

Iubirea a greșit, nu-i timpul ei să vină

Învață  s-o alungi căci mușc-acea jivină

Iar sufletu-i zorzon, atârnă-n strofe rimă

Gândul e vinovat, nu vrea să-și mai revină

Într-un vagon urcat, mutat pe altă șină

Cuvinte-au  deranjat, dacă iubești ai vină

Vezi-ți de treaba ta, inima-i doar mașină

Dragostea n-are leac, e dezechilibrată

Ai neuron stricat, mintea trebui  tratată

De-ți vine-așa deodat’ arunc-o iute-n stradă

Închide-i ușa-n nas, încuie-acum degrabă

Găsește-ți ocupații de nu te lasă-n pace

Cumva uită de ea  altfel încet te stoarce

Lumea-i cu gândul ei, te-ascultă și-apoi tace

De-ai să vorbești deschis cu spatele se-ntoarce

Ce spun unele versuri sunt doar minciuni sfruntate

Ascultă nepăsarea și-nvață cum se face

Iubirea-i crudă dramă, te-ncurcă, te desface

Ruin-ai să ajungi de nu ți se va-ntoarce

De te-ai îndrăgostit nu-ți căuta vre-o vină

Uitarea-i vinovată că nu a vrut să vină

Răspuns la „Te Iubesc” posibil să nu vină

Ești vinovat că simți, ești vinovat de vină

Nu cred să fi ales bine momentul

Să-ți spun că mă opresc din drum,

Dar, prea mult am stat în carapace

Iar dragostea e doar un vis acum.

Nu știu cum, unde s-a produs ruptura

Și nici s-acuz pe cel ce poartă vina,

Dar simt că ne purtăm ca doi străini

Și între noi s-a strecurat minciuna.

Cândva visam cu ochii larg deschiși

Că în sfârșit mi-am aflat jumătatea,

Și nu credeam în despărțiri vreodată

Și să-mi trăiesc iarași singuratatea.

Vorbim în doi dar nu ne înțelegem

Și zilnic apare tensiune între noi,

Că fiecare crede în dreptatea sa

Și din nimic se iscă imediat război.

Mă voi retrage să-mi aflu liniștea

Pentru un timp ce nu-l pot estima,

Să reflectez și să-mi șterg lacrima

Dar fără a uita că-n joc...e inima!

...Două suflete ce ne-am întâlnit 

Când ceasul și clipa nu s-au potrivit

Și nici timpul nu ne-a ținut aproape

Lăsând poezia să ne fie punte în noapte.

Nicicând n-am prins contur în zori

Dar urme au rămas...fluturi, fiori...

Noi n-am avut destul ca să simțim deplin

Un spațiu fără margini, o umbră de destin

Azi mai vibrăm doar în versuri

În lumi paralele ne poartă prezentul

Cuvintele ne mai aduc pe același drum

... e singura legătură ce nu vrea să moară nicicum.

Căci nu de multe ori îmi spun că-i ultima poezie scrisă 

Dar ceva îmi amintește mereu de tine... 

Și mi se face dor de-aroma ta de toamnă 

Și-ncep s-aștern pe foi tot sufletul din mine.

Încerc să te alung mereu din gând 

Să nu mai știu..nimic să nu mai știi 

Dar când uitarea uită să se-aștearnă

Speranța-și face loc șoptind c-ai să revii.

În poezii am mestecat durerea toată 

A poveștii noastre pierdută-n final

Și-am lăsat versul să ne împlinească

Născând din umbre...poezia care ne-a păstrat.

În ritmul prăfuit 

Al ceasului târziu 

Durerea de odinioară 

Din senin a amorțit.

Ochii, fără de reacții 

Mai reflectă agonii

Si prin umbre de senzații 

Mă întreb... Oare-ai să vii?

Si-n tăcerea din mine

Fără vinul tău de ieri

Vreau doar să se apropie

Pașii mei de pașii tăi.

Dar ziua a trecut

Apusul iarăși vine

Ah, voi simțiri de lut!

Cum ardeți azi în mine...

Dar nu ca alte dăți 

Cu flăcări peste gânduri 

Ci cu singurătăți 

Vărsate printre rânduri.

Căci dorul nu mai doare

Deși-n suflet e chin

Că tu n-ai vrut să stai

Si eu... azi nu mai vin...

Mă porți in suflet, știu eu bine!

Chiar de un an mă minți..

Și îmi arăți că nu-ți pasă de mine,

Dar te-am îmbrățișat, și știu ce sim ți..

Mă ai în inimă știu bine!,

Dar orgoliul nu te lasă să imi spui,

Însă ochii tăi de la ultima întâlnire,

Le-au șoptit ochilor mei căpru...

Îți povestesc" mereu atâtea lucruri,

Deși suntem tăcuți..ne ignorăm,

Păcat că-ți scriu, in inimă cu fluturi,

Și tu nu vezi, și..ne îndepărtăm...

Mã porţi in suflet și simt bine!

De-a mea iubire teamă-ti este,

Pặcat că n-avem dreptuÏ s-o trăim,

Și nu rămânem nici măcar poveste.

De-ai ști ce greu mi-e uneori 

Seara când uit s-aștern uitarea

Și gândurile-mi fac din noapte, zi

Și nu-mi auzi nicicum chemarea.

Mi-atat de dor de ochii tăi căprui 

Atât de dor de glasul tău cu haz

De al tău vin cu gust amețitor

Atât de dor, că timpului îi cer răgaz...

Și îți gust vinul dulce în gând 

Cu dor flămând... cu sufletul tremurând 

Și cer clipei să stea nemiscată

Să mă mai bucur de ce a fost odată.

Mai... și mi-e dor mai mult și mai tare,

De tine, de vin, de-o ultimă îmbrățișare...

Și Mai pare că te vrea tot mai mult

Și chiar acum aș vrea să-ți trimit un sărut.

Mai vreau să petrec cu tine o clipă 

Să privim luna ce ne zâmbește în noapte

Să ne avem cu drag, ca la-nceput,

Ca și cum timpul nicicând n-ar fi trecut. 

Mai stai lânga mine încă un minut

Vreau să-mi aduc aminte cu drag de

trecut.

Să mă privești din nou cu gândul senin,

Să-mi îneci dorul de tine cu-al tău dulce vin.

Să-mi faci viața să prindă culoare

Să mă cuprinzi cu drag într-o-mbrățisare 

Mai să fie luna ce-ar putea să reînvie 

Visul adormit ce zace în sufletul din mine

A mai trecut o zi de dor, de tine

O zi în care dorul nebunesc 

Lovește cu putere în sufletul din mine

Făcându-mă mai mult să te doresc...

Caci te-am zărit pentr-o secundă 

În agitația orasului de peste zi

De-atunci gândul mi se inundă 

Cu versuri pentru poezii...

Dar se simte o tristețe-amară 

Atât de grea, de zbuciumată,

Încât orice vers scris mă doare

Și mi-e greu să scriu în continuare...