De ce oare te am iubit?

A mai rămas un singur moment

Ca să-mi simți zelul sufletesc

Ca să te pot atinge cu dor, foarte atent

Și ca să-mi poți arată  zâmbetul ceresc

Te iubesc și doar că să-ți spun aceasta

Voi aștepta, ani de zile și mii de nopți fără somn

Să-ți văd ochii, deschizând într-o seară  blândă ferestra

Să  simt mâinile, care mângâie fiind cel mai fericit rege sau domn

Deși viața, are gust  crud și senzație teribilă la primul pas

Dar  totuși, ea încearcă în zadar de a destruge visele plăcute

La urma urmei, împreună încă vom mai zâmbi într-un bun ceas

Primind  dorurile și  săruturile demult, dorite  și nemaivăzute

Crede  cuvintele și poeziile mele , dintre fete ești cea mai minunată

Frumusețea  ta divină mă cucerește  fără luptă

Îndrăznesc doar să-ți cer un singur lucru, uitândune la această lună de Dumnezeu desenată

Fii puternică, în sufletul  sfânt și cu mintea curată

Sunt doar îngrozit de tăcerea  miilor  de ace înfipte în minte

Că te voi vedea doar în visele mele neînplinite

Că nu-ți voi simți buzele dulci și aroma florilor pe viitor înainte

Pot,  spune  doar  bine  la  toate  îndoielele  trăsnite

Imaginează-ți, doar pentru o scurtă și dulce clipă un singur vis

Și voi auzi, vocea ta cântând printre  sute de oameni în întregul întuneric

Și pot ajunge la cerurile mult  dorite pentru totul ce am zis

La urma urmei, fără tine sunt înger coborât în iad și  demon ascultând cântecul biseric

Moarte,  va opri inima  mea  când  voi afla din vechile scrisori

Că tu ai mers  în lumea  întunericului complet

E groaznic să trăiești  sub cerul luminos, aducândumi aminte atâtea ori

Numărul  posibilităților apărute în  trecut pentru a salva inimă oprită în piept

Și cu durerea sufletească ce îmi va umplea sufletul voi rupe din furie

Fructele  interzise din  pomul pe marginea  lumei

Și doar apoi te pot îmbrățișa, sâmțând cea dulcea  nostalgie

Și le pot dovedi tuturor, atingerea dragostei în  vârful culmei

Iubirea poate exista pentru totdeauna în ochii și sufletele urmașilor

Și  voi face o greșeală cu nonșalanță nemărginită  de hotarele umane

Nu voi regreta de nimic în urma durerii grozave a pașilor

Pentru că te pot încălzi cu  căldura razelor solare

În sfârșit, pot să  privesc  pentru ultima oară în ochi tăi

Și să mă înec, în  frumusețea lor  pentru totdeauna

Și lasă întreaga lume cu  uimire să privească fără hohote și bătăi

Și să vedem cum putem zbura, asupra orașelor împreună

La urma urmei, sentimentele noastre ne vor da aripi pentru primul zbor

Și ne vor îndepărta, de toate necazurile și lumea haotică înconjurătoare

Ne vor duce acolo unde o să  ne simțim liber și ușor

Unde vom fi împreună pentru totdeauna,  cuprinși de vântul mării cel răcoare

Draga mea  și dacă totuși,  există  cea mai mică șansă

Pentru a păstra în viață,  romantismul nostru perfect

Care va trece printre  vremurile grele fără cea mai rea nuanță

Te voi face cea mai ferecită printr-un singur al dragostei efect.

Cer un singur lucru de la  tine, dă-mi ocazia pentru viitoare aventură

Și acum nu este momentul să îți fie frică  și să fii atentă

Te rog lasă-mă doar o dată să te trag în lumea mea plină de cea mai frumoasă  natură

Riscă și fii aproape de mine în tăcerea, fără fraze  și cu mișcarea dansului lentă.

O prea tânără floare,

Bate la ușa inimii mele.

Vreau să-i deschid că știu c-o doare,

Dar ușile-mi sunt de piatră și-s tare grele.

Privește spre a mea inimă și se ofilește,

Îngenunchează de frig și dragoste îmi cere.

Iar cu foste amintiri oare se învelește,

Vreau s-o primesc,dar sufletu-mi e plin de durere.

Urlă și mă roagă să-i deschid calea spre inima mea,

S-o primesc acolo unde i-a fost cald și bine.

Însă nu !!! Când a avut ocazia să stea în ea,

A plecat și doar și-a șters picioarele de mine.

La sat, sub cerul greu de stele reci,

Se-aștern tăceri ce nu le poți culege,

Și-o vorbă mută-n ceasul fără lege

Încearcă plânsul, să răzbată-n veci.

Din curți tăcute, strigătele-s frânte,

Ascunse-n umbra serii, în ogrăzi,

Copiii prind în ochi să își înfrunte

Durerea grea ce-n inimă o vezi.

Săteni grăbiți, cu vorba îngropată,

Dezleagă boii, pleacă peste deal,

Dar nu văd urme, palme vinovate,

Ce-au frânt iubirea, au topit moral.

O mamă-și strânge pruncii-ntr-o cămară,

Șoptindu-le povești de-adevărat,

Când tata strigă-n casa lor amară

Iar visul pașnic le e iar stricat.

E greu la sat să spui, să ceri dreptate,

Căci gura lumii-nchide adevărul,

Iar glasul prinde doar pe jumătate

Ce rana-ascunde-n trup și-n piept amarul.

Și viața merge, tristă, în tăcere,

Sub cerul plin de stele vechi și reci,

Căci rănile ce dor se-ntorc, severe,

La sat rămân ascunse, peste veci.

Întoarce-te jos a mea stea păzitoare

Și ține-mă în palme,că să cad mai ușor

Din a ta grijă mulți sunt gata să ceară

Pentru a ta nemurire eu sunt gata să mor

Irosește-ți putere dar pe mine mă scapă

De veșnica spaimă de viitor

În schimb îți ofer păgâna mea viață

Și zilele mele de muritor

O zi să îmi lași,de mai mult n-am nevoie

Să reușesc să vorbesc despre ce n-am vorbit

Prea tăcut-a mea fire să spună ce simte

preafrumosului chip ce mă făcea fericit

“Ar trebui ca să știe,de ce să mai tac

Tot ce a fost a avut loc să fie

Și chiar de regret,nimic n-o să fac”

Iubito,nu vrei să ne transformăm in mare?

Tu să fii valurile și eu țărmul

Să ne îmbrățișăm mereu...

Fie pe vreme bună

Ori pe furtună,

Pe ger sau pe căldură,

Să ne iubim fără-ncetare

În simplitate cu Dumnezeu?

Iubito nu crezi că vremea noastră este astăzi?

Surâsul tău să fie fericirea mea?

Iar pașii tăi molcomi

Să-mi mângâie obrajii,

Iar eu s-aștept sărutul tău

Cel magic și plin de amor,

Dar care întârzie să vină

Eu știind că timpul său

Este aproape,dar astăzi

Stă încă captiv prins de un nor...?

Iubito,alungă-mi așteptarea

Și tristețea,

Adu-mi speranța dar și culoarea,

Vorbeste-mi de simplitate

Dragoste și Dumnezeu!

(12 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

De-ai fi, iubito, o clipă numai a mea,  

Ai fi aripile ce mă ridică pana in rai,  

Sau imi poti fi pământul ce se destramă,  

Ce mă trage adânc în negura propriului iad.

Privesc dintr-un tăiș de lumină palidă,  

Cum emoțiile se scaldă ușor în adierea iubirii,  

Se îmbrățișează, se sărută în ecouri mute,  

Pe când natura în jur tace, părăsită de cuvinte.

De ma cauti, aici, între vis și realitate, rătăcesc,  

Între ideal și dorința ce usor mi se pierde,  

Căci în îmbrățișarea ta, iubito,  

Incerc sa-mi gasesc calea,cu sufletul ce piere

Fiecare clipă petrecută cu tine în dorință 

Este un sărut dat umbrei ce ma amageste

Și în această tăcere profundă, 

Ne regăsim, doar ca din nou a ne pierde...

Pentru baiatul pe care l am iubit,
Iar după care am suferit,
Vreau sa ți spun ca m am uimit,
De ce oare te am iubit?

Oare ochi tai închiși,
M au atras în ascunzisi,
Doar pentru ca te ai uimit,
Pentru un suflet înnegrit.

Sufletul meu de floare rară,

Care mi ai transformat viata într o vară,

Călduroasă ca o rază,

Esența mea drăgastoasă.

Drogul tău ma omoară,

Fiind parfumul tau de viață,

Iubirea ta de o substanță faimoasă,

Suflet cu esență trandafirată.

Care mi a mai luat odată din aer,

Pentru mireasma ta de înger,

Moarta când se ofilește,

Iubita când trăiește.

Ploaia mea de iubire spontana,
Care m a făcut sa cad în apă,
Pentru dragostea sa grozavă,
Tu sufletul meu de viață.

Iubirea ta ma omoară,
De aia am murit în vară,
Pentru ca e mai călduroasă,
Și este mai frumoasă.

Moartea mea va fi mai cruntă,
Pentru ca ne vom despărți pe lună,
Tu pe pământ iar eu pe planetă,
Dar ne vom iubi împreună.

Chiar dacă ne va despărți cerul,
Eu te voi iubi la fel,
Cum te am iubit de fel,
De aia voi rămâne în cer.