Bezele perpelite
M-am săturat de poezii silite de amor
Şi-mi vine un gând sinistru să le omor
De deşuete, nesimțite versuri prea scârbit
Vreau să le-adun pe-un rug în asfințit
Vreau să le-adun grămadă pe-un altar
Să le dau foc crepuscular
Să las mocnit Poetul, să se călească în jar, resuscitându-şi versul
Să încânte iar în farmec de cometā pe însuşi Dumnezeu
Primordial
De-o parte eu, un muritor,
în antiteză
Veşnic
Universul.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Matei Ciprian
Дата публикации: 13 апреля 2024
Просмотры: 437
Стихи из этой категории
Tu n-ai știut
Tu n-ai știut cum să iubești,
Ai vrut doar vise pe hârtie,
Dar dragostea, ca să trăiești,
Nu e un joc de fantezie.
Eu ți-am întins o mână caldă,
Dar tu erai doar umbra ta,
Cu inima pustie, albă,
Ca iarna rece-n viața mea.
Eu ți-am fost umbră și lumină,
Ți-am fost și vânt, și adăpost,
Dar tu credeai că e de vină
Destinul scris fără de rost
Tu n-ai știut să-mi fii aproape,
Când ochii-mi plângeau nopți la rând,
Ți-ai pus tăcerea între șoapte
Și-ai stat în urmă, surd și blând.
Dar timpul trece și învață,
Și azi te las în drumul tău,
Căci cine nu iubește-n viață
Rămâne singur, gol și rău.
Singur
Singur din nou, tot ce a rămas din tine e un ecou.
De ce pleci? De ce tot pleci? De ce vrei să mă seci?
Acum, nu pot să uit de tine nici înzeci, nici în nouăzeci nici în parseci...
De talie vreau să te iau din nou, să îți fiu din nou erou.
Te iubesc, îmi făceai zilele mai line, mă țineai și pe mine mai pe șine.
Dar tu vii și pleci, uneori mă tratezi cum îi tratau grecii pe meteci.
Alteori, ca cel mai mare dintre regi, vreau doar să alegi.
Eu simt că avem aceleași destine și nu vreau ca așa să se termine.
Toate sentimentele mă zăpăcesc.
Dar uit de lume când te privesc.
Nimic altceva nu există atunci când îți vorbesc.
Universul e mai calm când îți citesc.
Singur, nu sunt sigur dacă și mai matur pentru că tot nu pot să mă înlătur...
De tine...de tine, Maria, cum pot să uit, cum pot să mă bucur?
Vreau să te înjur și situația tot încerc să o îndur.
...dar tremur, îmi e frică pentru că mintea mi se strică...mă lași fără contur...
Stai! Nu pleca, nu vreau să te pierd, vreau să te dezmierd, să dansăm...
În brațele celuilalt să mai stăm, o discuție să mai purtăm.
Să nu ne lăsăm, pe Doga sau pe Chopin să mai valsăm.
Pentru că atunci când cu tine mă găsesc, toate dorințele mele se îndeplinesc
Iar atunci când ale noastre trupuri se unesc, sunt sigur că lângă tine vreau să îmbătrânesc.
Dar știu că într-o dimineață, o să te văd zâmbăreață.
Că o să te țin de mână și că nu o să îți mai dau drumul o săptămână.
Știu că ești citeață și atât de măreață dar te rog, de mine nu uita, în palatul tău de gheață.
Te iubesc, Marii și chiar dacă mă transformă în țărână...sentimentele mele o să rămână.
-VIS FĂRĂ REALITATE-
Sentimente, vibrații de nostalgie,
Am atunci când te zăresc.
Ochii te văd, inima e cu energie
În fiecare (clipă) eu te urmăresc.
De fiecare dată când ne întâlnim,
Corpul meu simte furnicături.
Ridic ochii spre ai tăi și ne privim,
Și văd același corp cu trăsături.
N-ai ideie ce se petrece în inima mea!
Emoții puternice, bătăi pe secunde,
Îmi apari în vise zeiță cu un nume
Furându-mi plăcerile mele profunde.
Viața mi-a dăruit mult prea multe,
Și am ajuns să te cunosc pe tine.
Mulțumită ție sunt în cerurile-nalte
Simțindu-mi inima cu senzații pline.
Îmi pare rău că tu nu mă observi,
Vorbești cu mine de parcă nu-i nimic,
În inima ta, frumoaso, prietenie rezervi
Fiindcă în realitate mă vezi ca pe-un amic.
E frumos să trăiesc cu tine într-un vis,
Deoarece ambii ne iubim nebunește.
Acolo drumul spre fericire e deschis,
Și dragostea adevărată în inimi trăiește.
Te visez cu ochi deschiși, te pictez în gând!
Și știu, și simt că ești aleasa inimii,
Fiindcă m-am rugat Dumnezeului blând,
Să mi te facă soția bătrânimii!
🎤 Am nevoie de tine
Am nevoie de tine, cum vântul de zbor,
Cum cerul de stele în nopți care dor.
Cum luna de raze sclipind peste lac,
Cum munții de pacea ascunsă-n coșmar.
Am nevoie de tine, ca ploaia de nori,
Cum câmpul de roua adusă de zori.
Cum frunza de vânt să o poarte ușor,
Cum sufletul trist de-al iubirii fior.
Ești clipa de soare ce-alungă furtuni,
Izvor de speranță din vechi rugăciuni.
Un dor nestins ce-și găsește alin,
Când brațele tale mă-ntorc în destin.
Am nevoie de tine, cum focul de lemn,
Cum visele mari de-al lor tainic îndemn.
Cum marea de mal, cum un vers de poet,
Cum glasul iubirii de-un ecou discret.
Fără tine, tot dorul s-ar stinge-n abis,
Un cântec pierdut, un destin interzis.
Dar cu tine, în zbor peste timpuri străbat,
Am nevoie de tine — mereu, neîncetat.
Nu m-am gândit la despărțire
Nu m-am gândit la despărțire
Având atâtea în comun,
N-aș renunța din nou la tine
Dacă pleci ...
M-aș face scrum.
Mai știi când eram copii
Și dulce-n brate ma strângeai?
Asa aș vrea din nou sa fii,
Să pot să ma simt ca în rai.
Ce îmi faci tu mie acum?
Suferind vrei să ma lași
Lacrimi amare, scrum pe scrum,
Inima tu mi o descarci.
Accident
Cum viaţa mea e un accident
Şi nu-mi revin în fire,
Donează-mi tu, frumoasa mea,
O porţie de iubire.
Iubeşte-mă cum numai tu
Şti să o faci, din plin,
Sărută-mă şi mă sedu,
Să-ncep să îmi revin.
Cu şarmul ochilor tăi verzi
Şi-a ta gură senzuală,
Treptat să mă reanimezi
Şi să mă scoli din boală.
Cum viaţa mea e un accident
Şi nu-mi revin în fire,
Donează-mi tu, frumoasa mea,
Nu sânge...ci iubire!
Tu n-ai știut
Tu n-ai știut cum să iubești,
Ai vrut doar vise pe hârtie,
Dar dragostea, ca să trăiești,
Nu e un joc de fantezie.
Eu ți-am întins o mână caldă,
Dar tu erai doar umbra ta,
Cu inima pustie, albă,
Ca iarna rece-n viața mea.
Eu ți-am fost umbră și lumină,
Ți-am fost și vânt, și adăpost,
Dar tu credeai că e de vină
Destinul scris fără de rost
Tu n-ai știut să-mi fii aproape,
Când ochii-mi plângeau nopți la rând,
Ți-ai pus tăcerea între șoapte
Și-ai stat în urmă, surd și blând.
Dar timpul trece și învață,
Și azi te las în drumul tău,
Căci cine nu iubește-n viață
Rămâne singur, gol și rău.
Singur
Singur din nou, tot ce a rămas din tine e un ecou.
De ce pleci? De ce tot pleci? De ce vrei să mă seci?
Acum, nu pot să uit de tine nici înzeci, nici în nouăzeci nici în parseci...
De talie vreau să te iau din nou, să îți fiu din nou erou.
Te iubesc, îmi făceai zilele mai line, mă țineai și pe mine mai pe șine.
Dar tu vii și pleci, uneori mă tratezi cum îi tratau grecii pe meteci.
Alteori, ca cel mai mare dintre regi, vreau doar să alegi.
Eu simt că avem aceleași destine și nu vreau ca așa să se termine.
Toate sentimentele mă zăpăcesc.
Dar uit de lume când te privesc.
Nimic altceva nu există atunci când îți vorbesc.
Universul e mai calm când îți citesc.
Singur, nu sunt sigur dacă și mai matur pentru că tot nu pot să mă înlătur...
De tine...de tine, Maria, cum pot să uit, cum pot să mă bucur?
Vreau să te înjur și situația tot încerc să o îndur.
...dar tremur, îmi e frică pentru că mintea mi se strică...mă lași fără contur...
Stai! Nu pleca, nu vreau să te pierd, vreau să te dezmierd, să dansăm...
În brațele celuilalt să mai stăm, o discuție să mai purtăm.
Să nu ne lăsăm, pe Doga sau pe Chopin să mai valsăm.
Pentru că atunci când cu tine mă găsesc, toate dorințele mele se îndeplinesc
Iar atunci când ale noastre trupuri se unesc, sunt sigur că lângă tine vreau să îmbătrânesc.
Dar știu că într-o dimineață, o să te văd zâmbăreață.
Că o să te țin de mână și că nu o să îți mai dau drumul o săptămână.
Știu că ești citeață și atât de măreață dar te rog, de mine nu uita, în palatul tău de gheață.
Te iubesc, Marii și chiar dacă mă transformă în țărână...sentimentele mele o să rămână.
-VIS FĂRĂ REALITATE-
Sentimente, vibrații de nostalgie,
Am atunci când te zăresc.
Ochii te văd, inima e cu energie
În fiecare (clipă) eu te urmăresc.
De fiecare dată când ne întâlnim,
Corpul meu simte furnicături.
Ridic ochii spre ai tăi și ne privim,
Și văd același corp cu trăsături.
N-ai ideie ce se petrece în inima mea!
Emoții puternice, bătăi pe secunde,
Îmi apari în vise zeiță cu un nume
Furându-mi plăcerile mele profunde.
Viața mi-a dăruit mult prea multe,
Și am ajuns să te cunosc pe tine.
Mulțumită ție sunt în cerurile-nalte
Simțindu-mi inima cu senzații pline.
Îmi pare rău că tu nu mă observi,
Vorbești cu mine de parcă nu-i nimic,
În inima ta, frumoaso, prietenie rezervi
Fiindcă în realitate mă vezi ca pe-un amic.
E frumos să trăiesc cu tine într-un vis,
Deoarece ambii ne iubim nebunește.
Acolo drumul spre fericire e deschis,
Și dragostea adevărată în inimi trăiește.
Te visez cu ochi deschiși, te pictez în gând!
Și știu, și simt că ești aleasa inimii,
Fiindcă m-am rugat Dumnezeului blând,
Să mi te facă soția bătrânimii!
🎤 Am nevoie de tine
Am nevoie de tine, cum vântul de zbor,
Cum cerul de stele în nopți care dor.
Cum luna de raze sclipind peste lac,
Cum munții de pacea ascunsă-n coșmar.
Am nevoie de tine, ca ploaia de nori,
Cum câmpul de roua adusă de zori.
Cum frunza de vânt să o poarte ușor,
Cum sufletul trist de-al iubirii fior.
Ești clipa de soare ce-alungă furtuni,
Izvor de speranță din vechi rugăciuni.
Un dor nestins ce-și găsește alin,
Când brațele tale mă-ntorc în destin.
Am nevoie de tine, cum focul de lemn,
Cum visele mari de-al lor tainic îndemn.
Cum marea de mal, cum un vers de poet,
Cum glasul iubirii de-un ecou discret.
Fără tine, tot dorul s-ar stinge-n abis,
Un cântec pierdut, un destin interzis.
Dar cu tine, în zbor peste timpuri străbat,
Am nevoie de tine — mereu, neîncetat.
Nu m-am gândit la despărțire
Nu m-am gândit la despărțire
Având atâtea în comun,
N-aș renunța din nou la tine
Dacă pleci ...
M-aș face scrum.
Mai știi când eram copii
Și dulce-n brate ma strângeai?
Asa aș vrea din nou sa fii,
Să pot să ma simt ca în rai.
Ce îmi faci tu mie acum?
Suferind vrei să ma lași
Lacrimi amare, scrum pe scrum,
Inima tu mi o descarci.
Accident
Cum viaţa mea e un accident
Şi nu-mi revin în fire,
Donează-mi tu, frumoasa mea,
O porţie de iubire.
Iubeşte-mă cum numai tu
Şti să o faci, din plin,
Sărută-mă şi mă sedu,
Să-ncep să îmi revin.
Cu şarmul ochilor tăi verzi
Şi-a ta gură senzuală,
Treptat să mă reanimezi
Şi să mă scoli din boală.
Cum viaţa mea e un accident
Şi nu-mi revin în fire,
Donează-mi tu, frumoasa mea,
Nu sânge...ci iubire!
Другие стихотворения автора
🎤 Clepsidră de apă, clepsidru de nisip......
Ce straniu să mişc propria-mi umbră în soare,
Să observ cum o replică se disipă-n mişcare...
Şi mă pierd câte-un pic din făptură,
Contopit şugubăț în natură,
Întru totul acolo menit.
O cale dreaptā
Ai grijă de tine, copile,
De mintea şi sufletul tău,
Îți vor fi tovarăşi o viață,
Prin bine şi greu.
Cunoaşte-ți şi trupul, copile,
Cu jocuri şi noi provocări,
Căleşte-l să-ți fie armură,
Prin bine şi rău.
Învață şi lumea, copile,
Despre oameni şi viețile lor,
In vremuri şi spații diverse,
Prin bine şi greu.
Construieşte, iubeşte, copile
Să-ți umpli trecutul cu dor.
Fii prezent, conştient, viitor,
Prin bine şi rău.
Copile, de-ţi pare că-n viață e greu,
Spre bine răzbate prin rău.
Destinul e numai al tău,
Prin voia lui Dumnezeu.
Bulevardul Revederii
Hai să sorbim din noaptea revederii
Şi vinul dulce-acriṣor al impăcării
Ma bucur să te simt din nou in brațe
Să ne-mpodim intr-o gândire frunțile brăzdate
Şi-n piept ceasornicarul bată ceasul şapte
Nici prea târziu, nici prea devreme frate
Să ne legăm şireturile vieții
În promenadā pe aleea Hohenzollern
Din Bulevardul Revederii...
Crenguța amintirilor
Omul Isus a fost tâmplar...
Iar eu, când traforam în şcoală,
simțeam cum înspre El mă cheamă,
Prin glasul viziunii din placaj.
În lemnul dur lucram minuțios,
Suflând agnostic în rumeguşul ros,
Ca Dumnezeu în trupul argilos.
De maistru' din atelier nu-mi amintesc în nici un fel,
Dar ştiu că mă mai îndruma şi el,
Pe lângă Creangă, cu povestea Harapului isteț,
Şi fermecatu-i cal, ce-n lemn aievea-l dibăceam semeț...
Până, printr-o reformă, sistemu' a hotărât
Atelierul şcolii să fie isprăvit
De Spân răpus Pegasul
Şi fabulosul visător
În faşă
Smotocit...
Radio Cultural
E strada pustie, iubito, şi e noapte.
Doar eu în maşină şi radioul la maxim
O cântă pe Lhasa De Sela: De Cara a la Pared.
Şi plouă în maşină, dar e senin afară...
Şi ploaia se prelinge-n acorduri de chitară.
Mă uit în oglindă, retrospectiv mă-nconjoară o emoție pură... transcedentală.
O vrajă subtilă, uşor subliminală, se difuzează-n lumina stradală
Şi-n nostalgia perfect senzuală.
Stâlpii degajă, ambiental, luminile calde de felinar,
Aliniați ordonat pe pavajul mozaical,
Cu tentații de dans în umbre cu ritm literar.
Mă cuprind de volan în propriul tangou cerebral.
Şi parcă pasu' mi-alunecă incendiar, precipitat într-un sprint culminant de final...
Un asfințit cu Thalassa
O lacrimă se prelinge pe obrazul ei
Şi se cuibăreşte în colțul buzelor moi.
În bărbie-i tremură gropițe băltite
De emoții stârnite în ale inimii valuri răsfrânte.
Un ocean de atâta adânc şi mister
Se revarsă din ochii ce-n mine se pierd
Şi mă îneacă un nod, sugrumat pătimaş,
Mă învăluie noaptea, navigând prin sevraj,
Mă înghite iubirea într-o umbră de glas.
Dincolo de lume, din lume retras
Sunt doar o epavă,
Iar tu asfințit,
Un doi în impas,
De neregăsit.
🎤 Clepsidră de apă, clepsidru de nisip......
Ce straniu să mişc propria-mi umbră în soare,
Să observ cum o replică se disipă-n mişcare...
Şi mă pierd câte-un pic din făptură,
Contopit şugubăț în natură,
Întru totul acolo menit.
O cale dreaptā
Ai grijă de tine, copile,
De mintea şi sufletul tău,
Îți vor fi tovarăşi o viață,
Prin bine şi greu.
Cunoaşte-ți şi trupul, copile,
Cu jocuri şi noi provocări,
Căleşte-l să-ți fie armură,
Prin bine şi rău.
Învață şi lumea, copile,
Despre oameni şi viețile lor,
In vremuri şi spații diverse,
Prin bine şi greu.
Construieşte, iubeşte, copile
Să-ți umpli trecutul cu dor.
Fii prezent, conştient, viitor,
Prin bine şi rău.
Copile, de-ţi pare că-n viață e greu,
Spre bine răzbate prin rău.
Destinul e numai al tău,
Prin voia lui Dumnezeu.
Bulevardul Revederii
Hai să sorbim din noaptea revederii
Şi vinul dulce-acriṣor al impăcării
Ma bucur să te simt din nou in brațe
Să ne-mpodim intr-o gândire frunțile brăzdate
Şi-n piept ceasornicarul bată ceasul şapte
Nici prea târziu, nici prea devreme frate
Să ne legăm şireturile vieții
În promenadā pe aleea Hohenzollern
Din Bulevardul Revederii...
Crenguța amintirilor
Omul Isus a fost tâmplar...
Iar eu, când traforam în şcoală,
simțeam cum înspre El mă cheamă,
Prin glasul viziunii din placaj.
În lemnul dur lucram minuțios,
Suflând agnostic în rumeguşul ros,
Ca Dumnezeu în trupul argilos.
De maistru' din atelier nu-mi amintesc în nici un fel,
Dar ştiu că mă mai îndruma şi el,
Pe lângă Creangă, cu povestea Harapului isteț,
Şi fermecatu-i cal, ce-n lemn aievea-l dibăceam semeț...
Până, printr-o reformă, sistemu' a hotărât
Atelierul şcolii să fie isprăvit
De Spân răpus Pegasul
Şi fabulosul visător
În faşă
Smotocit...
Radio Cultural
E strada pustie, iubito, şi e noapte.
Doar eu în maşină şi radioul la maxim
O cântă pe Lhasa De Sela: De Cara a la Pared.
Şi plouă în maşină, dar e senin afară...
Şi ploaia se prelinge-n acorduri de chitară.
Mă uit în oglindă, retrospectiv mă-nconjoară o emoție pură... transcedentală.
O vrajă subtilă, uşor subliminală, se difuzează-n lumina stradală
Şi-n nostalgia perfect senzuală.
Stâlpii degajă, ambiental, luminile calde de felinar,
Aliniați ordonat pe pavajul mozaical,
Cu tentații de dans în umbre cu ritm literar.
Mă cuprind de volan în propriul tangou cerebral.
Şi parcă pasu' mi-alunecă incendiar, precipitat într-un sprint culminant de final...
Un asfințit cu Thalassa
O lacrimă se prelinge pe obrazul ei
Şi se cuibăreşte în colțul buzelor moi.
În bărbie-i tremură gropițe băltite
De emoții stârnite în ale inimii valuri răsfrânte.
Un ocean de atâta adânc şi mister
Se revarsă din ochii ce-n mine se pierd
Şi mă îneacă un nod, sugrumat pătimaş,
Mă învăluie noaptea, navigând prin sevraj,
Mă înghite iubirea într-o umbră de glas.
Dincolo de lume, din lume retras
Sunt doar o epavă,
Iar tu asfințit,
Un doi în impas,
De neregăsit.