Bezele perpelite

Soare! revarsă

Căldură în şoaptă de

Mugur pârguit.

Omul Isus a fost tâmplar...

Iar eu, când traforam în şcoală,

simțeam cum înspre El mă cheamă,

Prin glasul viziunii din placaj.

În lemnul dur lucram minuțios,

Suflând agnostic în rumeguşul ros,

Ca Dumnezeu în trupul argilos.

De maistru' din atelier nu-mi amintesc în nici un fel,

Dar ştiu că mă mai îndruma şi el,

Pe lângă Creangă, cu povestea Harapului isteț,

Şi fermecatu-i cal, ce-n lemn aievea-l dibăceam semeț...

Până, printr-o reformă, sistemu' a hotărât 

Atelierul şcolii să fie isprăvit

De Spân răpus Pegasul

Şi fabulosul visător

În faşă

Smotocit...

Din candela ce arde-n capul mesei,

Uleiul ce hrăneşte icoana sfintei taine,

Se-nalță în fir de fum şi năzuință...

E rugăciunea unei mame.

Cuvintele îmbibate în timpane,

Călăuzesc un manifest de alinare

Pentru credinţă, adevăr, valoare...

E rugăciunea unei mame.

Din mâinile înăsprite şi dibace,

Împreunate înspre frunte de povață,

Un tremur de emoție vibrează...

E rugăciunea unei mame.

Ascultă rugăciunea unei mame,

Oriunde te găseşti, să cugeți cu răbdare.

Să ştii ce-i drept şi să aduci valoare

În rugăciunea şi iubirea unei mame.

Bunicului i-a plăcut țuica, dar eu chiar l-am iubit

Şi taică-meu a stins pahare, dar el m-a căpăcit.

Bunic'a fost dintr-o bucată, harnică dar arțăgoasă,

Iar mama m-a-nvățat de mic c-o casă nu-i acasă.

Ce simplu pare-n trei cuvinte ceva ce-i complicat...

O lume atât de evazivă, expusă la păcat,

Oricine poate să te agațe în ştreangul social.

Şi chiar de ai ceva aplomb, în umbră, eşti damnat.

Am petrecut vreo câțiva ani în cvasianonimat,

Cu mulți prieteni vechi şi noi.

Cu toți, pe rând, ne-am transformat,

În tipi de treabă sau smardoi.

Ne-am împărțit de la nevoi,

Ne-am îndoit prin alte zări,

Şi-am căutat perseverent

Un scop mai nobil, mai select.

Dar la origini când te-ntorci,

Eşti consultat de acei proroci,

Care ți-au zis c-aşa va fi,

Degeaba-ncerci altundeva mai bine-a năzui.

E viața un dar sau un calvar,

Ori labirint profesional?

E moartea-un prag sau un popas

Sau e credința în impas?

M-am împiedicat de răsăritul umbrei tale

Şi-am căzut cu palmele împreunate

Şi în genunchi, cu ochi înnourați

Intr-un instant încununați de zare

Şi transportați meandric în liant.

Acum lăstarul zămislirii

În sfânt şi laic joc perpetual

Înmugureşte-n conjugalul consimțirii

Pentru un trai platonic şi poate altu'n Rai.

Ce straniu să mişc propria-mi umbră în soare,

Să observ cum o replică se disipă-n mişcare...

Şi mă pierd câte-un pic din făptură,

Contopit şugubăț în natură,

Întru totul acolo menit.

Noi doi!

Ieri am plecat grăbit, spre tine,

Nu ne-am găsit, cum am vorbit,

Ori tu de mine, te-ai ascuns bine,

Sau eu pe drum, m-am rătăcit

Știu că era ziua și, Soarele pe Cer,

Și cunosteam cărarea, bătătorită,

Cred că-ți era frică, că mâna ți-o cer,

Și nu era timpul, pentru a fi căsătorită

Eram doi tineri, cu multe speranțe,

Credeam în iubire, visam la fericire,

Și noi am frânt, ale noastre năzuințe,

Și viața toată, a devenit, dezamăgire

Un timp, unul pe altul, ne-am evitat,

Crezând că vom păși in viață, separat,

Dar nu...că noi amarnic, ne-am înșelat,

Că rana s-a închis și noi, ne-am împăcat

De-atunci, până în ziua în care scriu,

Noi am rămas, cum am jurat, nedespărțiți,

Iubesc și sunt iubit, eu simt și asta știu,

Că--n astă lume, noi vom rămâne, îndrăgostiți

Acum, când anii mulți, îi numărăm,

De câtă vreme, suntem împreună,

Noi nu uităm și, zilnic binecuvântăm,

C-avem în casă, un fiu și-o noră bună!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Trist cu inima franta

Suferind incet dupa putina iubire

Singur si parasit in lumea mea

Fara nicio speranta de iubire

Ignorat si neiubit de ea

Ea de o frumusete

Atat de rara

Atat de uimitoare

Luna se intoarce dupa ea

Soarele ii admira zambetele

Pamantul se invarte doar pentru ea

Toate gandurile se invart dupa a ei privire

Ai tot căzut din vis în vis

Te țineai strâns de stele.

Până când cerul s-a deschis,

Și nicio stea n-a mai rămas,

Atunci ai căzut… direct în brațele mele.

Din îmbrățișarea noastră

Pe cerul viu și luminos se năștea

Cât nici nu putem număra:

Stea după stea.

Erai obosită de-atâtea căderi

Și-ai adormit în brațele mele,

În timp ce priveam cât de frumos dormi,

Cerul dădea pe din afară de stele.

Și-a început să plouă cu ele

Și îmi era și drag, și necaz,

Că fiecare stea ce pica…

Te săruta pe obraz.

Aș prefera să fiu doar în lumea sa,

Împreună cu tine ,doar în viața ta ,

Și dacă nu exiști , atunci să vii la mine

Căci te voi aștepta mereu în inima mea.

Niște raze de soare , mai reci decât ploaia

Dacă suferi atunci ești un om slab 

Iar când atribui clișee acestui univers

Suferință după merite ți-ai căpătat.

Pedepsit de tine sau pedepsit de el,

Dacă îți este frig atunci cauți dragoste

Iar când îți este cald , cu o sabie de oțel

Îți distrugi unica ta speranță - viața.

Printre zeci de mii de gânduri și zeci de mii de stele 

Voi continua să te caut în universul meu,

Iar dacă nu voi reuși să te găsesc vreodată

Atunci înseamnă că ești ținută prizonier 

De către propriul tău univers ce nu se va mai întâlni vreodată cu al meu.

Îți mulțumesc iubito pentru frumosul ce-ți aparține,

Îți mulțumesc pentru răbdarea ta,

Îți mulțumesc pentru iubirea ce vine de la tine,

Speranța, fericirea și lumina sunt astăzi cuvinte ce-și au ființa vie pentru mine,

Din șansa vieții ce tu mi-ai dat-o mie,

Căci fără tine dragoste nu este,

Și nici poveste de amor sau bucurie!

(5 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Port în mine umbre vechi,
Pași rămași pe drumuri stinse,
Vorbe care ard în piept
Și promisiuni neterminate, scrise.

Ai fost cândva tot ce știam,
Un far, un dor, o rană vie —
Dar timpul n-a iertat nimic,
Doar m-a lăsat cu o pustie.

Acum, o altă mână se întinde,
Un zâmbet nou mă strigă blând,
Și sufletul mi se desprinde
Între „ce-a fost” și „ce-avem în gând”.

Simt iubirea cum renaște,
Dar în mine e tăcere,
Fiindcă inima-mi vorbește
Pe două voci și cu durere.

Să aleg ce-a fost — cunoscut, sigur,
Sau ce-ar putea să fie — vis curat?
Să-mi rup din mine un trecut
Sau să risc totul pentru un nou început?

Confuzia mă ține-n loc,
Ca vântul care schimbă marea,
Dar poate, uneori, e foc
Și-n rătăcire... salvarea.