Fragil (fragment liric)
Împachetat elegant într-un material de stofă călduros şi moale, am ales să pun o mască cu zâmbet de formă. Am tras pe mâini o pereche de mănuşi din piele şi am ieşit să operez, pacient, o intervenție pe cord. Asistenta de gardă aşteaptă cuminte pe bancă în faţa unei mese goale de piatră. E puțin nesigură şi oarecum deranjată de luminile slabe şi atmosfera încordată, de amfiteatru. Ne vom afla fiecare în treabă, pe lângă masa de piatră şi vom opera deschis, dar în şoaptă. Inima e oarbă şi instinctul primează. Anestezie totală şi pânzele albe se coboară în lumina moartă, peste masa goală. Cortina e recviem pentru actorul de teatru în ultima seară.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Matei Ciprian
Дата публикации: 3 мая 2024
Комментарий: 2
Просмотры: 614
Комментарий
Стихи из этой категории
Vesel
Fii tu vesel,
Nu fi trist.
Bucură-te că trăiești,
Bucură-te că în satul natal locuiești.
Tristețea într-o parte,
Veselia e prezentă.
Când e totul bine,
Și totul se primește.
O noutate bună te înveselește,
În ochi lumina-ți strălucește.
Vesel dacă tu ești,
Cu mult mai bine trăiești.
Când ești vesel tu,
Nu vezi nicio problemă.
Din orice problemă grea găsești ieșire,
Când ești vesel cântecul îți cântă.
Și nimic rău nu mai contează,
Când ești vesel ajungi de la pământ la cer.
Ești vesel până la a șaptea cer de bucurie,
Că ai totul și ești vesel.
Și ești mulțumit lui Dumnezeu.
Că existi pe acest pământ.
Ești mulțumit de casă,
De pâinea ce o ai pe masă.
Ești fericit și vesel,
Ca nimeni nu poți fi.
Pentru că ești vesel
Și tristețea nimeni nu-ți va o dori,
Că ești vesel și nu-ți contează:
Ce oră e acum,
Unde tu te afli,
Și unde te vei afla,
Acolo unde cântă muzică.
Unde pasărea măiastră,
Îți cântă sub o streașină.
Cine este trist și supărat,
Numai nu tu,
Unde soarele-ți zâmbește,
Și unde norii nu-ți plâng.
Și doar ți-e important,
Cu cine ești cine e alături,
de tine.
Ce mândrești că ești vesel ci nu trist.
Că viața-i una și trebuie,
să o prețuiești.
În viață totul o să reușești,
Vei fi vesel la infinit.
În trecut, la prezent și în viitor.
Că totul este înainte,
Nu uita să ții minte, ale mele cuvinte.
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
"Fii tu vesel nu fii trist."
Aripa de inger
Aripa de înger însângerată de păcate,lupta pentru mine,
Fii cea care mă duce în zbor spre cerul sufletului,
Ajuta-mă sa cunosc trăiri divine,
Sa închid infinitul in mine și să pășesc spre eternitate
Precum lumina unei stele-n noapte..
Auzite din bătrâni
Pe unii din bãtrâni i-am cunoscut,
Având la ei o îndrãznealã-aparte.
Şi am avut prilejul sã ascult
Istoria nescrisã în vreo carte.
De "Aciu Pătru" - aş îndrãzni sã zic:
Cum ne lega o strânsã prietenie!
Chiar dac-ar fi putut bunic sã-mi fie,
El tot mã respecta ca pe-un amic.
Spre deosebire de anii de şcoală,
- Unde-nvãţai atâtea lucruri bune -
El mã uimea cu-a sa înţelepciune
Şi cu a sa culturã generalã.
Îmi povestea de anii de rãzboi,
Cum au trecut şi ruşii şi germanii;
Sau cum au stat în lagãre, cu anii,
Şi cum trecuse frontul pe la noi.
Iar, mai târziu, guvernul instalat,
Cum îi batjocoreau, searã de searã,
Pe preot şi pe oamenii din sat,
Cu inepţii şi vorbe de ocarã.
Eram copil. Dar tot îmi amintesc
De câte suferinţi avurã parte:
De fraţi, prin puşcãrii, de geamuri sparte,
Pãmântul lor, fãcut "avut obştesc".
Îmi povestea, cu lacrimi pe obraz
Cum îi batjocoreau cei din afarã
Pe când, ai lor, pe-o traistã de secarã,
Îi şi vindeau, pe-o ceapã sau pe-un praz.
Îmi zise-odatã unul din bãtrâni
Cu glas şoptit şi tremurat în mâini:
"- Tu nu l-ai ştiut pe Chemca de pe vale,
Conacul sãu şi grajdurile sale,
Cu vitele şi turmele de oi
Şi cum, curând fãcu iobagi din noi;
Iar oamenii lucrau pe ploi şi-n soare,
Pe-un snop de grâu şi-o traistã de mâncare.
Ogorul sãu întins, gemea de roadã
Şi curtea lui, de oameni de corvoadã.
Trãgând nãdejde cã le va da banii
De ani de zile-l tot lucrau ţãranii;
Un petic pentru ei sã aibã? Baş!...
Li-l şi smulgea pe loc, vreun arendaş;
Pãdurea lui, pânã în Câmpu-Babii
O-avură sub ocârmuire, şvabii..."
Avea pãmânt la fel ca alţi baroni
Şi grofii-l pizmuiau, vorbind în şoaptã:
- "Ah, Chemca, nu ştii tu ce te aşteaptã,
De s-or uni vreo trei amfitrioni!"
"- Nu, nu l-am cunoscut. E ceva vreme...
Însã bunicul meu îmi povestise
Cã tatãl sãu lucra la el, cu ziua
Arând pãmântul, reparându-i piua,
Ducând turma de vite, la pãşune,
Şi aşteptând mereu, vremuri mai bune...
Pânã când, într-o zi, se prãpãdise
Cu tot cu grijuri şi cu tot cu vise!"
Acestea chiar s-au petrecut demult...
- Istorii ce îmi place sã le-ascult! -
Grãite de cei mai bãtrâni din sat,
Ce ştiu şi ce şi cum s-a întâmplat.
Dreptate-avu-nţeleptul Solomon
Cã tot ce mişcã-n lumea-aceasta mare,
E într-o necurmatã frãmântare
Şi într-un ritm alert şi monoton!
Înţelepciunea veche spune-aşa:
"Cum mãturã un val, pe ţãrm, nisipul,
Aşa piere din amintire, chipul
Oricãrui om care-a trãit cândva!..."
Fara titlu
Demoni plâng de durere
Când citesc tot ce scriu,
Îngeri plâng de durere
Când îmi fac loc în sicriu,
Cerul îmi cade când se lasă seara,
Din dragoste mi-a rămas doar povara,
Iubirea dulce mi-e amară precum țigara.
Totul e alb...
Totul e alb, privirea mi-e albă,
Iar iarna bea țurțuri la halbă,
Ninge ciudat din pământ către cer,
Iar vântul turbat împrăștie ger.
Totul e alb, și albă mi-e fața,
Iar iarna sub soare-și dă viața,
La berărie se vinde zăpadă,
Lumea consumă troiene în stradă.
Totul e alb, și beția mi-e albă,
Calul îmi paște gheață, nu iarbă,
Printre ninsori sub un soare defunct,
Alerg... și sunt fulg, și sunt punct.
Totul e alb, și urma rămasă e albă,
Iarna îmi stă adormită sub barbă,
Ninge ciudat din ochii mei către cer,
Țin iarna în mine și-i sunt temnicer.
Vântul
Vântul le știe pe toate,
Și taine, și vorbe urâte,
Le cară zilnic în spate,
Înspre lumi dispărute.
Minciuni, uneltiri, viclenii,
Toate aruncate în vânt,
Șuieră mai întâi în pustii,
Și renasc nefiresc în cuvânt.
Vorbe de duh și iubire,
De adieri, duios mângâiate,
Coboară precum o psaltire,
În inimi ușor flagelate.
Vântul le știe pe toate,
Blesteme întruna adună,
Când istovit nu mai poate,
Se-aruncă turbat în furtună.
Omule, oprește-ți mânia,
Alege-ți fiecare cuvânt,
Tu ești…respectând ierarhia,
Doar o vorbă aruncată în vânt!
Vesel
Fii tu vesel,
Nu fi trist.
Bucură-te că trăiești,
Bucură-te că în satul natal locuiești.
Tristețea într-o parte,
Veselia e prezentă.
Când e totul bine,
Și totul se primește.
O noutate bună te înveselește,
În ochi lumina-ți strălucește.
Vesel dacă tu ești,
Cu mult mai bine trăiești.
Când ești vesel tu,
Nu vezi nicio problemă.
Din orice problemă grea găsești ieșire,
Când ești vesel cântecul îți cântă.
Și nimic rău nu mai contează,
Când ești vesel ajungi de la pământ la cer.
Ești vesel până la a șaptea cer de bucurie,
Că ai totul și ești vesel.
Și ești mulțumit lui Dumnezeu.
Că existi pe acest pământ.
Ești mulțumit de casă,
De pâinea ce o ai pe masă.
Ești fericit și vesel,
Ca nimeni nu poți fi.
Pentru că ești vesel
Și tristețea nimeni nu-ți va o dori,
Că ești vesel și nu-ți contează:
Ce oră e acum,
Unde tu te afli,
Și unde te vei afla,
Acolo unde cântă muzică.
Unde pasărea măiastră,
Îți cântă sub o streașină.
Cine este trist și supărat,
Numai nu tu,
Unde soarele-ți zâmbește,
Și unde norii nu-ți plâng.
Și doar ți-e important,
Cu cine ești cine e alături,
de tine.
Ce mândrești că ești vesel ci nu trist.
Că viața-i una și trebuie,
să o prețuiești.
În viață totul o să reușești,
Vei fi vesel la infinit.
În trecut, la prezent și în viitor.
Că totul este înainte,
Nu uita să ții minte, ale mele cuvinte.
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
"Fii tu vesel nu fii trist."
Aripa de inger
Aripa de înger însângerată de păcate,lupta pentru mine,
Fii cea care mă duce în zbor spre cerul sufletului,
Ajuta-mă sa cunosc trăiri divine,
Sa închid infinitul in mine și să pășesc spre eternitate
Precum lumina unei stele-n noapte..
Auzite din bătrâni
Pe unii din bãtrâni i-am cunoscut,
Având la ei o îndrãznealã-aparte.
Şi am avut prilejul sã ascult
Istoria nescrisã în vreo carte.
De "Aciu Pătru" - aş îndrãzni sã zic:
Cum ne lega o strânsã prietenie!
Chiar dac-ar fi putut bunic sã-mi fie,
El tot mã respecta ca pe-un amic.
Spre deosebire de anii de şcoală,
- Unde-nvãţai atâtea lucruri bune -
El mã uimea cu-a sa înţelepciune
Şi cu a sa culturã generalã.
Îmi povestea de anii de rãzboi,
Cum au trecut şi ruşii şi germanii;
Sau cum au stat în lagãre, cu anii,
Şi cum trecuse frontul pe la noi.
Iar, mai târziu, guvernul instalat,
Cum îi batjocoreau, searã de searã,
Pe preot şi pe oamenii din sat,
Cu inepţii şi vorbe de ocarã.
Eram copil. Dar tot îmi amintesc
De câte suferinţi avurã parte:
De fraţi, prin puşcãrii, de geamuri sparte,
Pãmântul lor, fãcut "avut obştesc".
Îmi povestea, cu lacrimi pe obraz
Cum îi batjocoreau cei din afarã
Pe când, ai lor, pe-o traistã de secarã,
Îi şi vindeau, pe-o ceapã sau pe-un praz.
Îmi zise-odatã unul din bãtrâni
Cu glas şoptit şi tremurat în mâini:
"- Tu nu l-ai ştiut pe Chemca de pe vale,
Conacul sãu şi grajdurile sale,
Cu vitele şi turmele de oi
Şi cum, curând fãcu iobagi din noi;
Iar oamenii lucrau pe ploi şi-n soare,
Pe-un snop de grâu şi-o traistã de mâncare.
Ogorul sãu întins, gemea de roadã
Şi curtea lui, de oameni de corvoadã.
Trãgând nãdejde cã le va da banii
De ani de zile-l tot lucrau ţãranii;
Un petic pentru ei sã aibã? Baş!...
Li-l şi smulgea pe loc, vreun arendaş;
Pãdurea lui, pânã în Câmpu-Babii
O-avură sub ocârmuire, şvabii..."
Avea pãmânt la fel ca alţi baroni
Şi grofii-l pizmuiau, vorbind în şoaptã:
- "Ah, Chemca, nu ştii tu ce te aşteaptã,
De s-or uni vreo trei amfitrioni!"
"- Nu, nu l-am cunoscut. E ceva vreme...
Însã bunicul meu îmi povestise
Cã tatãl sãu lucra la el, cu ziua
Arând pãmântul, reparându-i piua,
Ducând turma de vite, la pãşune,
Şi aşteptând mereu, vremuri mai bune...
Pânã când, într-o zi, se prãpãdise
Cu tot cu grijuri şi cu tot cu vise!"
Acestea chiar s-au petrecut demult...
- Istorii ce îmi place sã le-ascult! -
Grãite de cei mai bãtrâni din sat,
Ce ştiu şi ce şi cum s-a întâmplat.
Dreptate-avu-nţeleptul Solomon
Cã tot ce mişcã-n lumea-aceasta mare,
E într-o necurmatã frãmântare
Şi într-un ritm alert şi monoton!
Înţelepciunea veche spune-aşa:
"Cum mãturã un val, pe ţãrm, nisipul,
Aşa piere din amintire, chipul
Oricãrui om care-a trãit cândva!..."
Fara titlu
Demoni plâng de durere
Când citesc tot ce scriu,
Îngeri plâng de durere
Când îmi fac loc în sicriu,
Cerul îmi cade când se lasă seara,
Din dragoste mi-a rămas doar povara,
Iubirea dulce mi-e amară precum țigara.
Totul e alb...
Totul e alb, privirea mi-e albă,
Iar iarna bea țurțuri la halbă,
Ninge ciudat din pământ către cer,
Iar vântul turbat împrăștie ger.
Totul e alb, și albă mi-e fața,
Iar iarna sub soare-și dă viața,
La berărie se vinde zăpadă,
Lumea consumă troiene în stradă.
Totul e alb, și beția mi-e albă,
Calul îmi paște gheață, nu iarbă,
Printre ninsori sub un soare defunct,
Alerg... și sunt fulg, și sunt punct.
Totul e alb, și urma rămasă e albă,
Iarna îmi stă adormită sub barbă,
Ninge ciudat din ochii mei către cer,
Țin iarna în mine și-i sunt temnicer.
Vântul
Vântul le știe pe toate,
Și taine, și vorbe urâte,
Le cară zilnic în spate,
Înspre lumi dispărute.
Minciuni, uneltiri, viclenii,
Toate aruncate în vânt,
Șuieră mai întâi în pustii,
Și renasc nefiresc în cuvânt.
Vorbe de duh și iubire,
De adieri, duios mângâiate,
Coboară precum o psaltire,
În inimi ușor flagelate.
Vântul le știe pe toate,
Blesteme întruna adună,
Când istovit nu mai poate,
Se-aruncă turbat în furtună.
Omule, oprește-ți mânia,
Alege-ți fiecare cuvânt,
Tu ești…respectând ierarhia,
Doar o vorbă aruncată în vânt!
Другие стихотворения автора
Bulevardul Revederii
Hai să sorbim din noaptea revederii
Şi vinul dulce-acriṣor al impăcării
Ma bucur să te simt din nou in brațe
Să ne-mpodim intr-o gândire frunțile brăzdate
Şi-n piept ceasornicarul bată ceasul şapte
Nici prea târziu, nici prea devreme frate
Să ne legăm şireturile vieții
În promenadā pe aleea Hohenzollern
Din Bulevardul Revederii...
Vivamus, moriendum est
Se despart lung şi cad,
Închinându-se-n zbor copacului gol.
Se desculță frunzele, uscate de dor,
În pastelat, visător, foşnitorul covor,
Uşor răvăşite de un vânt călător.
Le seduce en passant ca un fin connoisseur,
Apoi pleacă, lăsându-le-n grabă,
Ştrengar, fluierând nepăsător.
...
Şi natura iubeşte, în abstract amețitor.
Persistența memoriei
O coajă de banană se usucă contorsionată pe bordură,
Jumătate încă plină, jumate descompusă-n putredă pictură...
Deşi-am trecut de ea, imginea persistă.
Deşi gunoi, natură moartă, tristă...
Mi-a iscodit o poftă-n emisfera stângă
Cu gust de Salvador Dali pe pânză.
Din grădina patimelor
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău.
Te port în gând, te năzuiesc...
Mă urmăreşti ca o himeră,
Când nu eşti tu, eu tot cu tine sunt.
Ți-am conturat din spate silueta,
Căzută-n rugăciune, pe genunchi.
Ṣi te imprim în inimă ca o icoană,
Salvată într-o colecție de dulci minuni.
Buzele-ți moi m-au ars cu pasiunea
Unui ospăț de simțuri şi trăiri.
Setea mi-ai stins în galeşe priviri,
In suflet mi-ai hrănit chiar nemurirea.
În preajma ta adie în arome primăvara,
Ca-ntr-un buchet de frezii, irişi şi zambile.
Mă farmeci volatil cu note de iubire,
Până adânc în piept îți simt suflarea.
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău pe mine.
Eşti una de ajuns pentru o mie
de mântuiri si nemuriri şi vis.
Şi de n-ai fi, eu n-aş mai fi...
cu tine.
Algoritm cosmetic
Hai să-ncercăm un algoritm printr-un compendiu pur şi ludic.
Pe un perete plăsmuit, de chihlimbar,
Într-un hambar, pe unde n-am habar,
Să nu fie prea literar, să fie-un gram chițibuşar
Şi o măsură murătură sa se conserve în cultură,
Printr-o formulă imaterial obscură,
Expert extras dintr-o inflorescență de primulă
Vom aplica elementar pe Euclid,
În centrifuga Newton pe rapid,
Un epsilon intuitiv de Lovelace,
Şi-un praf select Darwinism şi Payne din cine-a mai rămas.
E viața doar un şiretlic al unui trepāduş Socin,
Sau e miracol şi destin al unui act măreț, divin?
Flacără pură
Din candela ce arde-n capul mesei,
Uleiul ce hrăneşte icoana sfintei taine,
Se-nalță în fir de fum şi năzuință...
E rugăciunea unei mame.
Cuvintele îmbibate în timpane,
Călăuzesc un manifest de alinare
Pentru credinţă, adevăr, valoare...
E rugăciunea unei mame.
Din mâinile înăsprite şi dibace,
Împreunate înspre frunte de povață,
Un tremur de emoție vibrează...
E rugăciunea unei mame.
Ascultă rugăciunea unei mame,
Oriunde te găseşti, să cugeți cu răbdare.
Să ştii ce-i drept şi să aduci valoare
În rugăciunea şi iubirea unei mame.
Bulevardul Revederii
Hai să sorbim din noaptea revederii
Şi vinul dulce-acriṣor al impăcării
Ma bucur să te simt din nou in brațe
Să ne-mpodim intr-o gândire frunțile brăzdate
Şi-n piept ceasornicarul bată ceasul şapte
Nici prea târziu, nici prea devreme frate
Să ne legăm şireturile vieții
În promenadā pe aleea Hohenzollern
Din Bulevardul Revederii...
Vivamus, moriendum est
Se despart lung şi cad,
Închinându-se-n zbor copacului gol.
Se desculță frunzele, uscate de dor,
În pastelat, visător, foşnitorul covor,
Uşor răvăşite de un vânt călător.
Le seduce en passant ca un fin connoisseur,
Apoi pleacă, lăsându-le-n grabă,
Ştrengar, fluierând nepăsător.
...
Şi natura iubeşte, în abstract amețitor.
Persistența memoriei
O coajă de banană se usucă contorsionată pe bordură,
Jumătate încă plină, jumate descompusă-n putredă pictură...
Deşi-am trecut de ea, imginea persistă.
Deşi gunoi, natură moartă, tristă...
Mi-a iscodit o poftă-n emisfera stângă
Cu gust de Salvador Dali pe pânză.
Din grădina patimelor
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău.
Te port în gând, te năzuiesc...
Mă urmăreşti ca o himeră,
Când nu eşti tu, eu tot cu tine sunt.
Ți-am conturat din spate silueta,
Căzută-n rugăciune, pe genunchi.
Ṣi te imprim în inimă ca o icoană,
Salvată într-o colecție de dulci minuni.
Buzele-ți moi m-au ars cu pasiunea
Unui ospăț de simțuri şi trăiri.
Setea mi-ai stins în galeşe priviri,
In suflet mi-ai hrănit chiar nemurirea.
În preajma ta adie în arome primăvara,
Ca-ntr-un buchet de frezii, irişi şi zambile.
Mă farmeci volatil cu note de iubire,
Până adânc în piept îți simt suflarea.
Îmi place forma ta, femeie, şi gustul şi mirosul tău pe mine.
Eşti una de ajuns pentru o mie
de mântuiri si nemuriri şi vis.
Şi de n-ai fi, eu n-aş mai fi...
cu tine.
Algoritm cosmetic
Hai să-ncercăm un algoritm printr-un compendiu pur şi ludic.
Pe un perete plăsmuit, de chihlimbar,
Într-un hambar, pe unde n-am habar,
Să nu fie prea literar, să fie-un gram chițibuşar
Şi o măsură murătură sa se conserve în cultură,
Printr-o formulă imaterial obscură,
Expert extras dintr-o inflorescență de primulă
Vom aplica elementar pe Euclid,
În centrifuga Newton pe rapid,
Un epsilon intuitiv de Lovelace,
Şi-un praf select Darwinism şi Payne din cine-a mai rămas.
E viața doar un şiretlic al unui trepāduş Socin,
Sau e miracol şi destin al unui act măreț, divin?
Flacără pură
Din candela ce arde-n capul mesei,
Uleiul ce hrăneşte icoana sfintei taine,
Se-nalță în fir de fum şi năzuință...
E rugăciunea unei mame.
Cuvintele îmbibate în timpane,
Călăuzesc un manifest de alinare
Pentru credinţă, adevăr, valoare...
E rugăciunea unei mame.
Din mâinile înăsprite şi dibace,
Împreunate înspre frunte de povață,
Un tremur de emoție vibrează...
E rugăciunea unei mame.
Ascultă rugăciunea unei mame,
Oriunde te găseşti, să cugeți cu răbdare.
Să ştii ce-i drept şi să aduci valoare
În rugăciunea şi iubirea unei mame.
Matei Ciprian