Persistența memoriei

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,

iau cuvintele și le-nec în mare.

Șuier luna și o răsar și o prefac

într-o dragoste mare.

Høstfølelse

Høsten har kommet, dekk hjertet mitt med noe

med skyggen av et tre eller bedre med skyggen din.

Jeg er redd jeg ikke vil se deg mer, noen ganger

at jeg vil vokse skarpe vinger opp til skyene,

at du vil gjemme deg i et fremmed øye,

og han skal lukke seg med et blad av malurt.

Og så nærmer jeg meg steinene og tier,

Jeg tar ordene og drukner dem i havet.

Jeg plystrer månen og stiger opp og forfalsker den

i en stor kjærlighet.

Stau copiii sus la vie,
Primeniti frumos cu ie,
Pe picioare cu itari
Numai buni de pandari.

Printre frunze vantul adie,
O naluca pe arie invie.
In mintea  micilor pandari,
Langa surla cu bondari.

Se agita micii voinici.
Cu priviri parca de arici,
Sufla vantul printre randuri
Fug copiii printre prunduri.

Se opresc se linistesc,
Si in urma lor privesc.
- Ce-a fost asta mai pandari,
Am lasat via la bondari.

Bucuria primăverii ploioase

Se așterne în sufletele noastre,

Ghioceii albi,clopoței în plina splendoare,

Răsar din pamântul lui Dumnezeu atotputernic .

Incep sa simt mirosul bucuriei oamenilor 

Ce ies la lecturat prin parcuri...

Și de zumzăitul copiilor celor mici

Și neastâmparați .

Simt puțină invidie că nu mai pot

avea mentalitatea de a ma juca de dimineață 

Pâna la apusul soarelui .

Aș vrea să simt macar odata

Zvolta fericirii acelor vremuri...

conversații aprinse

la miezul nopții-

greierii din gradină

nu au nici ei somn

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

Outubro

Outubro partiu nas colinas

Tapetes amarelos e vermelhos.

Nuvens prateadas passam nas ondas

E cante amor para o galo.

Eu sempre olho para o barômetro

E estremeço quando cai um pouco,

Porque o sol está ficando menor

em diâmetro.

Mas sob o céu quente como em maio

Dias brancos passam dias,

Mais inconstante e mais

Sutil…

Atrasado prematuramente

Outono caminha pelos jardins

Com as dobras da clamídia cheias

De crisântemos.

E como ele mal flutua em movimento

Como uma marquesa

Como todo o universo

Olhe para eles com surpresa, -

Um morcego confuso

Por causa de sua aparição inaugural

Ele ficou amarelo, confuso

E a emoção floresceu

A segunda vez…

Omul mereu a fost fugar după fericire,

O caută de mic prin iarba din livadă

Scormonește prin înaltele fire,

Găsind o buburuză ce merge cu sfială...

Omul mereu a fost fugar după fericire,

O caută printre cărțile stufoase ,

Dă pagină cu pagină în neștire,

Găsind doar povești demult uitate.

Omult mereu a fost fugar după fericire,

O caută în avuții și notorietate,

Aleargă pe covorul roșu fără oprire,

Dar ce-i rămâne, e familia ce-l așteaptă cu bucate.

Omul mereu a fost fugar după fericire,

Dar în nicio zi a vieții sale nu a realizat

Că adevărata fericire nu înseamnă scotocire,

Ci natura, o masă caldă și ceva bun de lecturat.

Despre mine poetul, nu s-a vorbit.

Oarecum precaut şi în parte timid,

Cuvinte şi sensuri îndelung am plămădit

Şi lipsit de convingere... le-am lăsat la dospit.

Metode pompoase, semantici pedante,

Puhoi de simboluri şi vibrații înalte...

Savant au servit peste timpuri pleiade.

Dar de mine, artistul, n-ați fi auzit...

De mâna ce curge cerneala în descânt

Din condeiu' ce-mi transcrie din inimă-n gând

De ochiu-mi pictând vag imagini cu litere-n vid,

mici, dar iubite-amante frumoase

Cu bucle rebele şi linii suave

Şi nopți de tandrețe cu ele în valsuri

Pe mine, romanul, nu m-ați găsit

Pe nici un raft, în nici un birt ponosit.

Eram în peisaj, în treaba mea

Cāutând sceptic, poate, o... alceva

Mai mult decât eu şi viața mea

Şi unii ar zice: 

Ce neinspirat s-a intitulat:

DOAR BANAL

Ai grijă de tine, copile,

De mintea şi sufletul tău,

Îți vor fi tovarăşi o viață,

Prin bine şi greu.

Cunoaşte-ți şi trupul, copile,

Cu jocuri şi noi provocări,

Căleşte-l să-ți fie armură,

Prin bine şi rău.

Învață şi lumea, copile,

Despre oameni şi viețile lor,

In vremuri şi spații diverse,

Prin bine şi greu.

Construieşte, iubeşte, copile

Să-ți umpli trecutul cu dor.

Fii prezent, conştient, viitor,

Prin bine şi rău.

Copile, de-ţi pare că-n viață e greu,

Spre bine răzbate prin rău.

Destinul e numai al tău,

Prin voia lui Dumnezeu.

O bătrânică mi-a păşit în cale

Şi cu regret, în glasu-i moale,

Îşi cere neîncetat iertare.

Mă iartă, tinere, mă mişc greoaie;

Povara vieții mă apasă tare.

Mă iartă, tinere, te țin în loc...

Încerc numaidecât să îți fac loc.

Şi timpul s-a blocat într-un suspin.

Pentru un pumn de avere inutil

Semeni uitați în urmă, părăsiți

Şi poate niciodată regăsiți...

Ninge aprilie cu petale albe de mălin,

Cu soarele-n dans vesel peste corole în delir,

Se depletesc vântului din ciorchine, cum le suflă lin

Şi se aştern într-un covor ce, pas după pas, ignorant îl deşir.

Mă opresc ca din vis să constat fulminant

În ce spectacol măreţ am păşit, ca un delict flagrant,

Rătăcind pe cărări, mai mult în gând, nepăsător.

Complet învăluit de un deliciu fragrant izbitor.

Şi rămân în moment, ancorat senzorial,

În trecerea fluidă a unui timp relativ perenal,

Să mă observ, prin năval de paşi călători,

Printr-un progres nebulos de zgârie-nori.

Şi iarăşi, inept, refuz să traversez în moment

Din cursul impus spre cotidianul apel.

Mă desprind iute, ca dintr-un vis infidel,

Să păşesc realist şi remunerat în purgatoriul tangent.

Departe

Şi singur,

Un gând călător,

Îl tentează abisul amețitor,

Cu aripile frânte

Păşeşte greoi...

Iubise!

Dar visul s-a stins până în zori.

Înalță privirea şi țipă spre nori:

-Nu pot să mai zbor!

Şi ochii mă dor...

Iar visul se stinge...

De aripi... mi-e dor...

Şi sângele picură-n mine sonor...

Dar pare să cadă în gol...

Hristos a înviat! 

Creştine,

Oriunde-ai fi să-ți fie bine!

Şi de nu ai, ori ai cu cine,

Mereu El te va îndruma de bine.

Trăim, glumim, hulim, păcătuim,

Prin grai şi faptă de-i greşim,

Înalță rugăciune de căință.

În gând, un gând şi o făgăduințā...

Toți mântuiți prin jertfă, de-a Sa îngăduință...