Автор Camelia Patru

De mare am vrut să fiu copil
Să nu trăiesc o viață în zadar
Mereu să fiu util
Dar mi se rup filele din calendar

Am să mor și eu odată
În cămară singuratic
Viața îmi este înnodată
Și sufletul sălbatic

Doar un singur paragraf
Din tot ceea ce-am avut
Voi lăsa doar praf
Și nimic mai mult

Gândesc SF, ca Oppenheimer, 

Încercând să fiu propriul meu idol,

Visând că pun mâna pe bandă, 

M-am trezit ,subit, în filmu' meu...și nu-s regizor,

Vorbesc și plâng, la o comandă,

Dictat de un observator inert,

Totu' doar pentru un spectacol,

Fără public, cu un scop incert,

Singuru' actor fără lumină, deși filmează în deșert.

Chiar dacă platou'-i plin,

Pustiu' îi palpabil, și obscen de evident,

Actorii vin, și nu mai vor să plece,

Rămân în urmă doar gunoaie,

Îmbătându-se pe set.

Bani lichizi, plătesc cu traume,

Jet pe jeb de o ajuns și-n creier,

Blocat ca recuzită, sunt trimis la-naintare,

Să trec prin baltă de regrete,

Stupid, ce foame au de cadre,

Deși scenariu' nu-i complet.

Încă de mic, atacat, nu academic,

Acum forțat sa răspund per vers,

Pentru gândurile mele, închipuit profesionist,

Că primesc toate creditele,

Încă-ncearcă , da' nu-s convins,

Că merit pentru tot ce fac un sfert.

Ochii-mi proiectează scena-n cortex,

Îndoielile mă fac să nu fiu transparent,

Ce văd e tragic, un labirint complex,

De glume sumbre, duble-n înțeles,

Unde cârjele ard fără regret, sau nimeni sa-şi asume,

Cu sclipirile de geniu, normal că-ncepe și să tune,

Printre stropi apar poeți trecuți de timp absenți,

Și profeți în fuste,

La o înmormântare, cu arfe de balet.

Concret, privesc din exterior, în cutie corpu-mi coace,

Zace mort, io-s mesager,

Săritor din prag de moarte,

Uitându-mă la mine-n silă,

Că-ndulcesc marea cu sare,

Arunc critică, văzându-mă iar îngropat,

De personaje tranzitre,

Atunci lumea se ridică încet, 

Extazu' se implică, însa-n mine nu-i prezent,

Rațiunea-mi ține izolat cavou', liniște,

Până ce-i claustrofob echou',

Doar lumina-mi e salvare...vreau să strig...

Da'-s blocat în prismă-nchisă.

 Denis Poetu' -,,Filmu' meu" 2023

Dormi iubito somnul lin,

Că visele eu ți le țin.

Ți le țin în palma mea,

Și le reazăm de o stea,

Se se umple de lumină

Lumina cerului senin,

Dormi iubito somnul lin!

..

Dormi iubito, somn ușor,

Că visele ți le păzesc

Să simt, atunci când te privesc,

Toată mlădierea lor

În vântul nopții care-aduce

Scara lunii, să te urce

Pe tărâmul viselor.

Dormi iubito, somn ușor!

...

Dormi, făptură minunată

În lumina stelelor,

Pe tărâmul viselor,

Luna spune-o că-i ești dragă,

Sub privirea mea purtată

De făptura-ți delicată,

Farmecul să ți-l culeagă,

Dormi, făptură minunată!

Nu-s eu nebun de dragostea ce-o am,

Păstrată de-atâta amar de vreme,

Tot așteptând ceva ce nu mai vine?

Și-n viața asta trecatoare 

Te rog mă crede,

Nu-i lesne lucru să aștepți 

Ca prostu',iubirea ce nu se întrevede...

Decenii triste ce s-au scurs,

Suspine, lacrimi,disperare

Sperând la tine sau la Dragostea cea mare...

La o iubire ce pleacă poate chiar din Cer

Trimisă doar de îngeri, 

Eu astăzi te-așteptam,

Neștiind că tu poți exista,

Așa frumoasă și tăcută,

Iubita ce vine dintre stele...

Oare visez,nebun să fiu..?

Nu ești născută pentru mine?

Eu spun că este-așa

Pentru iubirea mea ,

Ce te dorește doar pe tine...

Nu-s buzele ce porți, sculptate 

De-un geniu ce renaște, 

Pe Afrodita ,dar nu aceea de care se vorbește, 

Ci pe tine..

Tu ești adevărata zeitate sau frumusețe neîntrecută...

Vasilica! Și iarăși Vasilica!

Amorul meu și strălucirea iubirii ce-mi vestește, 

Nemuritoarea dragoste ce simt

Și știu că nu se mai oprește!

(23 februarie 2024 Vasilica dragostea mea) 

firava flacără gălbuie arde-n cadelă vioi, ca fânul,

ai zice că Măicuța Domnului e vie,

că pruncul suge laptele ceresc și mușcă sânul,

în timp ce îngerii foșnesc în juru-i ca niște fulgi de păpădie.

privesc tavanul tremurând într-o nuanță galben-albăstruie,

ai zice că Maria mea pierdută printre vise-i sfântă,

nu are niciun Crist la sânu-i mic și ferm ca o gutuie,

nici sfinți, alături, pe clavirul care nu mai cântă.

umbre prelungi sluțesc pereții negrii ai speluncii

pulsând într-o tăcere mistică, sarcedotală,

ai zice că toți diavolii se dau pe tobogan ca pruncii,

iar casa mea a căpătat dimensiuni de catedrală.

într-un tărziu firava flacără se stinge ostenită

și noaptea-și pune părul negru ciufulit pe moațe,

Maria mea scâncește-n somn ca o femeie-ndrăgostită

visând, pe jumătate trează, cum o iau în brațe.

In the quiet of the night, anxiety creeps,
A relentless shadow, when the world sleeps.
Messages sent, but no replies come,
Each passing moment feels like a drum

Each notification, a hopeful spark ignites,
But silence echoes, extinguishing the lights.
In the depths of worry, I drown and fall,
Lost in the maze of an unanswered call.

Her absence echoes like a silent scream,
In the hollow chambers of a shattered dream.
Questions dance, in the caverns of my mind,
Seeking solace, but solace is hard to find.

What if she's lost interest, or found another?
The thought alone makes my heart shudder.
But amidst the chaos, a glimmer remains,
That perhaps, in her silence, there's no disdain.

From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"