Așteptarea
Aștept de mult să te zăresc
Și ochii dragi să ți-i privesc.
Să pot atinge negru-ți păr
Și buzele-ți dulci ca de măr.
Să-ți aud glasul masculin
Suflarea ta ca vântul lin,
Și ale tale vorbe care sunt
Foșnetul frunzelor în vânt.
Cum soarele radiază
Din zori până în amiază,
Așa sufletu-mi să fie
Plin mereu de bucurie.
Fără tine, a mea viață
Se topește ca un cub de ghiață.
Și fără tine dragul meu
Nu mai pot să fiu doar eu.
Privește-mă și ai să vezi
Ființa, ce nu ai să crezi
Că ți-a păstrat același dor
Ascuns sub fiecare nor.
Aș fi dorit să pot s-ating
Iubirea ce nu pot s-o sting.
Și-aș vrea ca-n anii ce vor trece
Să nu mai plâng că-mi este rece.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Cornelia Buzatu
Дата публикации: 8 сентября 2023
Просмотры: 795
Стихи из этой категории
ZI DE TOAMNĂ
O ploaie tristă înflorește în ramuri,
Și -pomul vieți-îmi bate în geamuri
Imagini scurte,zălude și sumbre
Revin,cu amintirile răpuse de umblet...
Nici un sărut un-mi trece prin suflet...
Plouă
În suflet plouă, curge rece fără milă
Ude sunt scările din cer și nu-i lumină
Alunecând n-ajunge soarele spre ziuă
Norul plimbând umbrește-o inimă senină
Ploaie se cațără-n văzduh căzând pe lună
Să ude-n nopte cu tristețe și furtună
Vântul nebun aleargă suflet să răpună
Doi ochi văd ochi ce-aruncă lacrimi în fântână
Se șterg culorile din flori curgând plouate
Petale albe cad în gol pierind secate
Încet și frunzele-au plecat căzând uscate
De dor rămân doar paie ude scuturate
Ne-apasă timpul fără timp să ne ajute
Ploaia secundelor pierdute ard tăcute
Se-așează greu smulgând din aripile ude
Zborul rămâne-o amintire printr-e sute
Plouă degeaba, fără rost, fără dreptate
Plouă din ochi, plouă din suflete-ntristate
Plouă cu dor, plouă cu inimi sfârtecate
Plouă în lung, plouă în lat, plouă în toate
De cand te-am cunoscut
1.De cand te-am cunoscut pe tine,
Viata sa schimbat complet
Mereu visez mereu iubec.
2.Ce in trecut pierdusem tot
Acum am câstigat din nou,
Speranta dragostea iubirea
Se intorc din nou in viata mea
3.Acum esti totul pentru mine
Si vrau sa fie asa mereu
Tu mi-ai adus lumina-n suflet
Din intuneric mai luat
Mi-ai dat din nou acea speranta
Ca sa iubesc cu adevarat.
4.Si asfel flacara iubiri
Sa reaprins in viata mea
Tu mi-ai adus doar bucurie
Si fericire-n viata mea
6.Odata cu venirea ta
Sa dus singuratatea mea
Tu mi-ai intins o mana calda
Sa fi a mea numai a mea
Conpozitor ziua ora data
Cosmin greurus vineri 6:57 10.01.2025
Despre iubire
Iubirea nu-i un vis ce trece,
nici vânt ce uită să mai bată,
e râu ce-n pieptul tău se-apleacă
și sapă-n stânci fără să sece.
E foc ce nu-ntreabă dacă poate,
arzând și palme, și destine,
dar cine-n flăcări nu se zbate
n-a fost iubit pe deplin bine.
Iubirea nu e doar lumină,
e și furtună, și tăcere,
e dor ce mușcă și alină,
e drum ce-și cere înviere.
Căci cine-a fost iubit odată
rămâne veșnic împărțit—
o parte-i stea ce stă de pază,
o parte-i rană ce-a iubit.
Culoarea nopții
Culoarea nopții fără tine
E palidă și mult prea rece
Si nici cu timpul nu-mi va trece
Culoarea nopții, fără tine.
Fără titlu
Iubita mea frumoasă,
Acest poem nu are titlu,
Universal este precum ești tu în frumusețea ta...
Cum poate crede cineva,
Că dragostea nu-i însuși cerul în libertatea sa,
Cu-acel albastru necuprins,
Ce poartă norii cei pufoși
Și care capătă ciudate forme,
Ce par să ne vorbească fără rost?
Dar rostul lor este chiar frumusețea pusă-n ei...
Iubito tu ești fata unor zei,
Știam din prima clipă, cu siguranță am știut,
Căci inima-mi șoptește mai mereu tăcut,
Să te iubesc fără să știu a pierde drumul început,
Iubito crede-mă, eu o ascult!
(4 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
ZI DE TOAMNĂ
O ploaie tristă înflorește în ramuri,
Și -pomul vieți-îmi bate în geamuri
Imagini scurte,zălude și sumbre
Revin,cu amintirile răpuse de umblet...
Nici un sărut un-mi trece prin suflet...
Plouă
În suflet plouă, curge rece fără milă
Ude sunt scările din cer și nu-i lumină
Alunecând n-ajunge soarele spre ziuă
Norul plimbând umbrește-o inimă senină
Ploaie se cațără-n văzduh căzând pe lună
Să ude-n nopte cu tristețe și furtună
Vântul nebun aleargă suflet să răpună
Doi ochi văd ochi ce-aruncă lacrimi în fântână
Se șterg culorile din flori curgând plouate
Petale albe cad în gol pierind secate
Încet și frunzele-au plecat căzând uscate
De dor rămân doar paie ude scuturate
Ne-apasă timpul fără timp să ne ajute
Ploaia secundelor pierdute ard tăcute
Se-așează greu smulgând din aripile ude
Zborul rămâne-o amintire printr-e sute
Plouă degeaba, fără rost, fără dreptate
Plouă din ochi, plouă din suflete-ntristate
Plouă cu dor, plouă cu inimi sfârtecate
Plouă în lung, plouă în lat, plouă în toate
De cand te-am cunoscut
1.De cand te-am cunoscut pe tine,
Viata sa schimbat complet
Mereu visez mereu iubec.
2.Ce in trecut pierdusem tot
Acum am câstigat din nou,
Speranta dragostea iubirea
Se intorc din nou in viata mea
3.Acum esti totul pentru mine
Si vrau sa fie asa mereu
Tu mi-ai adus lumina-n suflet
Din intuneric mai luat
Mi-ai dat din nou acea speranta
Ca sa iubesc cu adevarat.
4.Si asfel flacara iubiri
Sa reaprins in viata mea
Tu mi-ai adus doar bucurie
Si fericire-n viata mea
6.Odata cu venirea ta
Sa dus singuratatea mea
Tu mi-ai intins o mana calda
Sa fi a mea numai a mea
Conpozitor ziua ora data
Cosmin greurus vineri 6:57 10.01.2025
Despre iubire
Iubirea nu-i un vis ce trece,
nici vânt ce uită să mai bată,
e râu ce-n pieptul tău se-apleacă
și sapă-n stânci fără să sece.
E foc ce nu-ntreabă dacă poate,
arzând și palme, și destine,
dar cine-n flăcări nu se zbate
n-a fost iubit pe deplin bine.
Iubirea nu e doar lumină,
e și furtună, și tăcere,
e dor ce mușcă și alină,
e drum ce-și cere înviere.
Căci cine-a fost iubit odată
rămâne veșnic împărțit—
o parte-i stea ce stă de pază,
o parte-i rană ce-a iubit.
Culoarea nopții
Culoarea nopții fără tine
E palidă și mult prea rece
Si nici cu timpul nu-mi va trece
Culoarea nopții, fără tine.
Fără titlu
Iubita mea frumoasă,
Acest poem nu are titlu,
Universal este precum ești tu în frumusețea ta...
Cum poate crede cineva,
Că dragostea nu-i însuși cerul în libertatea sa,
Cu-acel albastru necuprins,
Ce poartă norii cei pufoși
Și care capătă ciudate forme,
Ce par să ne vorbească fără rost?
Dar rostul lor este chiar frumusețea pusă-n ei...
Iubito tu ești fata unor zei,
Știam din prima clipă, cu siguranță am știut,
Căci inima-mi șoptește mai mereu tăcut,
Să te iubesc fără să știu a pierde drumul început,
Iubito crede-mă, eu o ascult!
(4 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Другие стихотворения автора
Îndoială
Și azi o rază a soarelui vioaie
La fereastra odăii apare.
De parcă ar ști cât am nevoie
Să-i simpt lumina ce nu dispare.
Strălucirea razei sufletul mi-atinge,
Dând inimii imboldul vieții.
Și-ți spui din nou, cine va-nvinge
În lupta cu anii bătrâneții.
Simți în nări parfumul regăsirii,
Culoare palidă a regretului în privire,
Și te mângâi cu razele amintirii
Ce se mențin nestinse din iubire.
Dar soarele dispare între nori,
Și o umbră a tristeții te apasă.
Speranța zboară cu șirul de cocori
Și aștepți o nouă primăvară-n casă.
Amprenta iubirii
Sărutul unei palme
Este un gest gingaș,
O mângâiere din basme
Ca un zbor de fluturaș.
O amprentă a suflării
Ce-n inimă sălășluiește,
Ținând ritmul încântării
Ce din gânduri isvorește.
Calm, cald, pur și pudic
Este sentimentul trăirii,
Dând inimii sunetul ritmic
Și-nobilind clipa însuflețirii.
Filozofia naturii
Am urcat un vârf de munte
Și am atins cerul cu gândul.
Pe al lui abis să-l înfrunte
Omagiul cântându-i colindul.
De sus privind către vale
Imaginația mea dă roade.
La sunete clare de cavale
Oamenii-s subiect de balade.
La poalele muntelui bătrân
Apa lină și o pajiște se-ntind.
Acolo flora și fauna rămân
Frumusețea naturii amintind.
Cărarea ce duce spre culmi
Aceeași este și spre înapoi.
Păstrezi verticalitatea din ulmi
Și melodiosul sunet de cimpoi.
Două păpuși
Două păpuși în colțul casei
Stau și mă privesc demult.
Două păpuși cu ochi albaștri,
Rochițe roz și pantofiori.
Două păpuși neînsuflețite
Cu inimile înmărmurite.
Păpuși ce nu știu a vorbi,
Păpuși ce nu pot a mișca.
Ele stau astfel nemișcate
În colțul casei întunecate.
Ele nu dorm și nu mănâncă,
Iar viața ele n-o cunosc.
Când cu atenție le privești,
Parcă ar ști ce este în jur.
Și ar putea s-asculte zumzetul
Și freamătul ce le-nconjoară.
Iar tu copilă cutezătoare
Ce totul vrei ca să cunoști,
Imaginându-ți-le ca ființe
Intri în jocul magic al minții.
Le inviți la o șuetă ca între fete,
La un ceai sau o bomboană.
Le întrebi ce le mai place
Și aștepți ca ele să-ți răspundă.
Într-un târziu Moș Ene
Pe la gene se abate.
Adormind, le visezi vorbind
Și dansând și cântând.
Dimineața în grabă te trezești,
Cu bucurie le îmbrățișezi.
Purtând visul mai departe
Ca un mister dintr-o carte.
De ziua ta
Privește către un cer senin,
Ascultă-ți sunetele inimii,
Rezemându-ți sufletul leonin
Pe fapte dăruite înălțimii.
Acceptă tot ce natura poate da
Mereu în viața petrecută în real,
Iertarea și iubirea a o acorda
Sentimentelor cu căldura-n floreal.
Miresmele pădurii înverzite
Să-ți parfumeze drumurile-n viață,
De stele și de aștrii să fie păzite
Iar soarta semeață ca o dimineață.
Către un necunoscut
Crezi că reala filozofie a vieții
Este să prinzi din zbor cuvinte?
Să le arunci în negura minții
Și să le folosești fără minte?
Crezi că pe oameni îi corupi
Cu vorbe goale fără-nsemnătate?
Voința lor prin fapte să o rupi
Având gânduri fără bunătate?
Nu poți feri un spirit de-adevăr
Prin jocuri necurate, artificiale.
O știre să o arunci ca un bulgăr
Rostogolit irațional în vorbe goale.
Lasă ca totul să decurgă firesc
Bazat pe fapte și un gând măreț,
Așa cum florile și pomii înfloresc
Sentiment de iubire, nu de dispreț.
Îndoială
Și azi o rază a soarelui vioaie
La fereastra odăii apare.
De parcă ar ști cât am nevoie
Să-i simpt lumina ce nu dispare.
Strălucirea razei sufletul mi-atinge,
Dând inimii imboldul vieții.
Și-ți spui din nou, cine va-nvinge
În lupta cu anii bătrâneții.
Simți în nări parfumul regăsirii,
Culoare palidă a regretului în privire,
Și te mângâi cu razele amintirii
Ce se mențin nestinse din iubire.
Dar soarele dispare între nori,
Și o umbră a tristeții te apasă.
Speranța zboară cu șirul de cocori
Și aștepți o nouă primăvară-n casă.
Amprenta iubirii
Sărutul unei palme
Este un gest gingaș,
O mângâiere din basme
Ca un zbor de fluturaș.
O amprentă a suflării
Ce-n inimă sălășluiește,
Ținând ritmul încântării
Ce din gânduri isvorește.
Calm, cald, pur și pudic
Este sentimentul trăirii,
Dând inimii sunetul ritmic
Și-nobilind clipa însuflețirii.
Filozofia naturii
Am urcat un vârf de munte
Și am atins cerul cu gândul.
Pe al lui abis să-l înfrunte
Omagiul cântându-i colindul.
De sus privind către vale
Imaginația mea dă roade.
La sunete clare de cavale
Oamenii-s subiect de balade.
La poalele muntelui bătrân
Apa lină și o pajiște se-ntind.
Acolo flora și fauna rămân
Frumusețea naturii amintind.
Cărarea ce duce spre culmi
Aceeași este și spre înapoi.
Păstrezi verticalitatea din ulmi
Și melodiosul sunet de cimpoi.
Două păpuși
Două păpuși în colțul casei
Stau și mă privesc demult.
Două păpuși cu ochi albaștri,
Rochițe roz și pantofiori.
Două păpuși neînsuflețite
Cu inimile înmărmurite.
Păpuși ce nu știu a vorbi,
Păpuși ce nu pot a mișca.
Ele stau astfel nemișcate
În colțul casei întunecate.
Ele nu dorm și nu mănâncă,
Iar viața ele n-o cunosc.
Când cu atenție le privești,
Parcă ar ști ce este în jur.
Și ar putea s-asculte zumzetul
Și freamătul ce le-nconjoară.
Iar tu copilă cutezătoare
Ce totul vrei ca să cunoști,
Imaginându-ți-le ca ființe
Intri în jocul magic al minții.
Le inviți la o șuetă ca între fete,
La un ceai sau o bomboană.
Le întrebi ce le mai place
Și aștepți ca ele să-ți răspundă.
Într-un târziu Moș Ene
Pe la gene se abate.
Adormind, le visezi vorbind
Și dansând și cântând.
Dimineața în grabă te trezești,
Cu bucurie le îmbrățișezi.
Purtând visul mai departe
Ca un mister dintr-o carte.
De ziua ta
Privește către un cer senin,
Ascultă-ți sunetele inimii,
Rezemându-ți sufletul leonin
Pe fapte dăruite înălțimii.
Acceptă tot ce natura poate da
Mereu în viața petrecută în real,
Iertarea și iubirea a o acorda
Sentimentelor cu căldura-n floreal.
Miresmele pădurii înverzite
Să-ți parfumeze drumurile-n viață,
De stele și de aștrii să fie păzite
Iar soarta semeață ca o dimineață.
Către un necunoscut
Crezi că reala filozofie a vieții
Este să prinzi din zbor cuvinte?
Să le arunci în negura minții
Și să le folosești fără minte?
Crezi că pe oameni îi corupi
Cu vorbe goale fără-nsemnătate?
Voința lor prin fapte să o rupi
Având gânduri fără bunătate?
Nu poți feri un spirit de-adevăr
Prin jocuri necurate, artificiale.
O știre să o arunci ca un bulgăr
Rostogolit irațional în vorbe goale.
Lasă ca totul să decurgă firesc
Bazat pe fapte și un gând măreț,
Așa cum florile și pomii înfloresc
Sentiment de iubire, nu de dispreț.