Moartea se lasă așteptată

Moartea e cucoană mare
nu vine când o dorești,
sau când este o scăpare,
vine când vrei să trăiești!

Mie, viața nu mi aduce
de la o vreme bucurii,
pentru mine înseamnă a duce
Crucea grea pân’ voi muri.

De aceea mie îmi pare
voi trăi la nesfârșit;
dorești moartea tare, tare,
ești de Ea… de negăsit!

15.10.2017

Am un câine Shiba Inu.
Japonez, câine de rasă.
E tot una: tragi cu tunu
sau îl lași singur acasă!

Am crezut întâi că-i castor,
când rodea, cu poftă mare,
masa de televizor,
scaunele, sau vreo floare.

Galerii ca un miner,
a făcut în canapea!
L-a oprit arcul de fier,
altfel chiar trecea prin ea!

E producător de lână,
galbenă și mătăsoasă.
Zilnic poți s-aduni o mână,
de pe jos, la noi din casă.

Schema lui de activitate?
„Fură, ascunde și distruge!”
Să-l dresezi e peste poate;
când îl chemi, se duce, fuge!

Nu îi place nici un câine,
nici de-i pui, nici de-i cățea!
Chiar de-i dai carne, sau pâine
Nu te place, dar….o ia!

Rasa asta nu prea latră,
dacă totuși însă o face,
îți vine cu prima piatră,
să-l lovești, până va tace!

M-aşi lipsi cu drag de el
Nu risc însă intrebarea:
„Dorești soț, sau vrei cățel?”
Evitându-mi…debarcarea!

29.01.2016

Trăiesc în două lumi deodată
(sau poate sunt eu însumi doi?),
adică cel ce nimănui nu se-arată
și cel pe care îl vedeți și voi!

Sunt cel fără de umbră și puternic
și cel ce umbră face pe pământ!
Dintr-o bucată, drept, statornic
și cel de lume încontinuu frânt!

Sunt cel ce-i ancorat în veșnicie
și cel ce în noroi se tăvălește!
Cel plin de bunătate, bucurie,
și cel răzbunător care urăște!

Sunt cel care-mi doresc să fiu
și altul care mie nu îmi place!
Sunt tipul: „Fac numai ce știu!„
și cela ce nu știe, dar tot face!

Sunt om normal, dar și dement,
sunt umbră și lumină deodată,
sunt înger și demon concomitent,
sunt o oglindă pentru lumea toată!

23.03.2025

Valoarea mea pentru ai mei?

Echivalentul a cinci lei!

Desigur la valoare e adăugată

și prețul pentru o ciocolată!

 

De ce-am ajuns fără valoare?

Fiindcă mă clatin pe picioare,

în plus cine mai ia în serios,

un pensionar sărac, bolnăvicios?

 

Da, experiență am întreaga viață,

dar nimeni de la mine nu învață,

toți vor să înfrunte răul personal,

chiar dacă riscul poate fi fatal!

 

Valoarea mea astăzi în lume?

Nici cât o mână de alune!

Un pensionar e o povară socială

și toți îl vor cenușe ... într-o oală!

 

Dar cu valoare, sau lipsit de ea,

din viața eu promit că voi pleca

nu când dorește cineva străin,

ci când îmi spune Dumnezeu să vin!

 

20.01.2026

Viața oricui este o mare dramă,
de n-a primit credința de la mamă,
adică mama viață doar i-a dat,
dar să se roage nu l-a învățat,
de îngeri nu i-a povestit,
de cum Hristos a pătimit,
de Mama Lui și a noastră a tuturor,
de al fiecăruia Sfânt protector,
nici împreună n-au îngenunchiat,
nici pe Iisus nu l-au gustat!
Ca mama să se mântuiască,
n-ajunge doar copii să nască,
n-ajunge doar să-i alăpteze,
să-i crească mari, să îi vegheze,
să îi învețe limba ei,
să-i facă adevărați bărbați, femei,
ci mai întâi de toate, de-i iubește,
credință lor le dăruiește,
ca singurace este în stare,
prin sfat și propria purtare!
Asta e rolul ei de Dumnezeu lăsat,
de care nu-i capabil vreun bărbat,
indiferent de cât s-ar strădui,
credința lui de mare ar fi!
Așa cum nu poate să nască,
nu poate nici credința să-o sădească,
în inima copiiilor vreodată,
fiindcă carisma asta ...mamei i-a fost dată!

25.03.2025

Și ce-i dacă o să mor,

că toți murim cândva;

de ani, de boli, de dor,

de orice altceva!?

 

Abia ajung și eu acasă,

că nu aici e casa mea,

dar viața nu mă lasă

să plec și sunt legat de ea!

 

Dincolo sigur e mai bine

că numai rău în lume este;

iară Sfârșitul oricum vine,

Apocalipsa nu-i poveste!

 

Am prea trăit răul din plin,

și doar o dată i-am cedat,

în rest băut-am vin pelin

într-una, neîncetat!

 

Când o să mor, cât de curând,

să nu vă întristați cumva;

de Bucurie am fost flămând,

acum merg înspre ea!

 

11.09.2025

Răsare-n zare-un timp uitat,

Trecut de mine, petrecut,

Prin vânt și pomi am rătăcit,

Pe urme vechi ce-au dispărut.

Caut tăcerea în pielea-mi subțire,

Purtând liniștea ca pe-o rană —

Sângerez din pasul stâng

Și trupul meu în piatră se așează.

Păsări țipă din văzduh,

Iar iarba crește-n tonuri gri,

Furtuna curge ca un duh

Pe câmpuri reci și obosite.

Durerea-mi tace-n gând și piept,

Purtând o haină grea, de lut,

Și ploaia-mi cade-n sânge drept,

Când lemnul greu mi-e așternut.

Cavou de liniște pustie —

Mă strânge dulce, mă dezleagă.

Sub el, privind spre bolta vie,

Capacul blând de lemn mă leagă.

Nici om, nici glas, nimic în jur —

Doar dorul cel de nepurtat.

Unde sunteți, voi, făpturi?

Mi-s mâinile pe piept uitat.

Cuvinte stinse-mi ard în tâmple,

Fără rost, dar tot mai vii.

Rostesc finalul — clipă simplă

Blasfemiată de trandafiri.

Conturul vieții mi-l desfac

Ca pe o pânză-n vântul greu.

Număr încet, tot mai sărac:

Zilele curg… apoi — un zeu

Mă-nchide-n lemn. Tăcere. Eu

A îngheţat inima în mine,

De pe cât am murit.

Mi s-a părut ca fusese un vis,

Din care nu o să mă mai trezesc.

Noapte rece friguriasă,îmi aduci aminte,

Că te-am văzut în vis 

Şi îndată te-am pierdut .

Şi iarăşi ai apărut

În noaptea morţii în care 

astăzi am căzut.

(Autoarea poeziei Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa )

În noaptea cea din urmă

Încet m-atinge-o mână,

De-a pururi fi-voi înger

Cu tine împreună.

E rece astă noapte,

Iar vorbele sunt șoapte.

Lumina-ncet se stinge...

E viață-aici, sau moarte?

Clopotele bat în disperare,

cerul sângeriu se scurge-n

pământul crăpat; a Iadului-liberare...

Demonii se-nalță și aleargă,

oamenii cerșesc o clipă viața:

În noroi-și topesc speranța...

Adulți a căror viață-i muncă,

Copiii ce vor să crească și

Bătrâni plictisiți de viață...

Moartea se-nalță pe munți;

ei imploră-o amânare:

n-au știut trăi atare...

Dar Moartea-o lege are

și-o limbă înțeleasă de viață,

netrăită de oameni...

La umbra pomului arzând privesc

cum totu-n jur se-ncheie

și-un nou drum se-ivește...

Surprinsă, Moartea-ntreabă:

”Viață de la mine nu ceri?

Muritor ingrat ce ești!”

„Nu, răspunsei aumuzat;

Te-aștept de mult să vii,

Căci mi-am consumat viața trăind!”

Sabia-i se-nalță și totul sfârșește;

iar eu mor râzând

c-am știut ce-i viața!

Şi merg încet acum pe stradă,
Cu moartea mă întâlnesc în grabă.
Mă ia în braţe, mă sărută,
La ea în mormânt vrea să mă ducă.

Şi nu mie frică să o întâlnesc,
Ba chiar cu ea acum vorbesc.
Ea e frumoasă îmbrăcată,
Aşa cum mi-am imaginat odată.

Aş vrea cu ea ca să mă însor,
Atunci eu când o fii să mor.
Iar naşi eu prieteni am să îi pun,
Tocmai pe ăia ai mai buni.

Şi nuntă mare am să fac,
Aşa cum moartei îi e pe plac.
Iar muzică vă răsuna în cavou,
Că voi fii ginere din nou.

Şii îi voi avea drept pe nuntaşi,
Prietenii buni, părinţi şi fraţi.
Şi îi voi aşeza pe toţi la masă,
Ca să se ospăteze ca acasă.

Iar la final cu toţi să mi dee darul,
Şi eu să uit atunci amarul.
Căci viaţa asta îi de rahat,
Acolo unde pe pământ am stat !

Pereții albaștri  și coridorul lung,

Mă amețesc când îi văd.

Pentru că-mi amintesc ceia ce a fost în trecut,

Cum bunica a vrut să mă ia cu dânsa,

Și lacrima cristalină îmi joacă în ochi,

Când iarăși la acest lucru mă gândesc.

S-a întâmplat asta demult,

Când aveam vreo cinci sau patru anișori,

Eu stăteam în spitalul mamei și copilului,

Și mama lângă mine plângea,

iar eu trist priveam la ea,

Nu înțelegeam ce se petrecea,

M-am făcut galbenă la față, sub ochi eram albastră,

Și atunci eu am întrebat de mămica 

-Mămica,eu am să mor?

Ea mi-a zis cu voce blândă,

-Va fi totul bine,Alina!

Mămica s-a speriat,

La medic m-a dus,

Dar într-o minută,

Mămica speranța a pierdut-o,

- încă puțin și eu, plecam după bunica!

Un cunoscut de-al tatei,

Mi-a adus o iconiță,

mămica mi-a pus-o sub pernă,

Și peste o perioadă ,

am scăpat de pereții spitalului.

Eu casa mea dragă am pășit-o cu drag!! 

Și sunt fericită că vie am rămas,

Le mulțumesc doctorilor și iconiței,

Pentru că m-au salvat,

Să nu fi ele,nu respiram nici azi!

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 25.10.2024