Mesagerul iernii!

Mult îi plăcea să stăm de vorbă,

Când pe acasă mai treceam,

Să afle dacă totul merge bine,

Și ce necazuri la servici aveam

Ducea cu greu a ei suferință,

Și foarte rar la cineva s-a plâns,

Era cu zâmbetul mereu pe buze,

Și sub năframă părul în coc strâns

Tot timpul avea ceva de făcut,

Prin casă sau cu florile din curte,

Și tare mult pe noi ne bucura,

Când ne-aducea în poală fructe

O văd și-acum cum ochii lăcrimau,

Când îi spuneam că noi plecăm,

Cu dosul palmei lacrima ștergea,

Și aștepta cu drag s-o-mbrățișăm

........................

Și într-o zi a sunat telefonul,

La care nu doream să răspund,

Șimțeam  că nu mă sună mama,

Și totuși am spus da...plângând!

Iarna cu fulgul și frigul ei s-a dus,

Cred că dincolo, pe unde soarele-apus,

Pădurea toată se-mbracă-n haine verzi,

Și-așteaptă să-i vină musafiri pe crengi

Pe cer cocorii zburând se-aud,

Venind din țări aflate mai la sud,

Ei toți își caută locul și cuibul,

Părasit la vreme de cules porumbul

Pe câmp tractoarele ară cu zor,

Răstoarnă brazda, lăsând răzor,

Țăranul pune sămânța în pământ,

La cer privește, ploaia chemând

În aer sute de roiuri de insecte,

Cu mare grijă își caută traiecte,

Știute doar de ele și cu un scop,

Polenizări să facă plantelor, nonstop

E primăvară, începe-o nouă viață,

Și-n jur se-ntind covoare de verdeață,

Din cer cad stropii binecuvântați de ploaie

Și peste tot e zumzet și-o mare...hărmălaie!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Păstorul bun!

Sus pe cer o stea răsare
Ce e una binecuvântată,
Care, pe magi îi îndrumă
Înspre ieslea-ntunecată.

Astăzi, se va naște Sfântul
Ca lumea, s-o mântuiască,
Și păcatul ei... să-l șteargă
Că-i poruncă-mpărătească.

Lumina, calea regilor lumină
Și-i îndemnă, să se grăbească,
S-aducă vestea, cea minunată
Că pe Mesia, Maria o să-l nască.

În iesle s-a născut Pruncuțul
Adus de Preacurata Fecioară,
Pe care l-au numit...fiul Iisus
Într-o binecuvântată... seară.

Și daruri multe, Lui i-au adus
Pentru-a cinsti...copilul Sfânt,
Aur, tămâie și smirnă au depus
Pe-al Său, sărăcăcios veșmânt.

Și-n jur cântau cete de îngeri
Colinde minunate de Crăciun,
Ca toți să înțelegem pe deplin
Că-n lume a venit, Păstorul bun!

Pe malul iazului m-am așezat

Sub un copac cu umbra deasă,

O undiță în larg am aruncat

Și-aștept să pun ceva în plasă

De-acasă am plecat în zori de zi

Să prind un loc mai bun pe baltă,

Am pus o râmă neagră în cârlig

Mă uit atent să văd când pluta saltă

În stânga, dreapta mulți pescari

Ce vor să prindă peștele cel mare,

Gălăgioși în larg se ceartă pescărușii

Iar o combină treieră grâul copt în zare

Pe ceru'albastru fără pic de nor

Se vede soarele strălucitor ce frige,

La umbră beau un ceai răcoritor

Iar guta stă întinsă cu râma în cârlige

Mă uit la nada pusă de pescari

Ca peștele să vină la momeală,

Schimb râma cu bobul de porumb

Și-arunc încet fără să fac greșeală

............................ .

Orele trec fără nicio captură

Și vine seara cu ceva răcoare,

M-aștept ca peștele să tragă

Acum când nu mai este soare

Deodată văd cum pluta umblă

Coboară-n jos și se ridică-n sus,

E semn că nada peștele o gustă

Și-i place, ce în cârlig am pus

Când văd că pluta e sub apă

Înțep rapid să nu îmi scape,

Țin undița puternic între brațe

Și mulinez rapid tăind din ape

Emoția o simt cum mă cuprinde

Și îmi șoptesc, e mic sau mare,

Sunt răbdător, întind și relaxez

Și văd cum sare apa, atât de tare

Ușor, ușor se-apropie de mal

Un crap trofeu, cum n-am văzut,

Îl cântăresc, ținându-l în mincioc

Și-l liberez, după o poză și-un sărut

Seara am revenit voios acasă

Știind ce multe am de povestit,

Și chiar de nu am pești în plasă

Sunt fericit să fiu...pescarul cel vestit!

Și astăzi sunt omul norocos

Privind pădurea de foioase,

S-aud cum frunzele foșnesc

Și cât sunt ele de frumoase!

Sunt așezat pe scaun și admir

Pe lac un cârd imens de lebede,

Cum își scufundă capul în adânc

Și scot în cioc planctonul verde

Printre copaci apar raze de soare

Ce trupul cu căldură mi-l încarcă,

Vremea o simt încă prietenoasă

Iarna-i departe, toamna nu pleacă

Scap lacul și pădurea din cătare

Și îmi arunc privirea către vale,

Aici văd Piatra, Cozla, Pietricica

Și Bistrița fără plutași, curgând agale

Îmi pun rucsacul în mare grabă

Și-n pas alert cobor pe o cărare,

Nu vreau să-mi iasă ursu-n cale

Că e obraznic și cere de mâncare

Așa am petrecut o zi de toamnă

Pe munte printre copaci cu soare,

Dar frică-mi e de omul cu toporul

Care doar vrea, să taie, să doboare!

Când am intrat la facultate era vară,

Și știu c-am învățat planificat,

Eram adolescent crescut la țară,

Și-aveam dorința de a fi educat

De mic copil am crescut animale,

Și trist eram când boala apărea,

Mă bucuram să le văd pe picioare,

Și să le pasc pe vale, asta-mi plăcea

Nu m-am gândit că voi ajunge,

În timp să intervin profesional,

Iar viața pe mine mă va împinge,

Să-nvăț să vindec boala la animal

 Minunea a venit și v-o spun vouă,

Că-n "84 am intrat la facultate,

Și-am absolvit cu brio-n"89,

Veterinar fiind, acoperit cu acte

Dar să obții o diplomă de medic,

E cale lungă cu multe provocări,

Și-a trebuit să nu mă-mpiedic,

Când s-au ivit și multe încercări

Și anul întâi de facultate a venit,

Am fost cazat, repartizat în grupă,

Desigur ca student medicinist,

Și de aici boboc, băiat de trupă

La cursuri am fost cam 2 săptamâni,

Așa se începea atunci învătământul,

Și-apoi în câmp mai multe luni,

Să știi s-aduni, din ce îti dă pământul

Și cum nimic nu poți fără mâncare,

Recolta trebuia pusă-n hambare,

Abia atunci puteai merge la școală,

Pentru formarea ta, profesională

Examinările din iarnă, ușurele,

De care s-a trecut destul de bine,

Dar au venit în vară cele grele,

Și s-a căzut, ca spicele-n combine

Au fost doua materii spuse..cui,

Anatomia și chimia animală,

Care pe bune nu plăceau nimănui,

Simțind dureri și-n glanda pineală

Noroc de-aveai în anul doi să treci,

În cale apareau fizio-fiziopatologia,

Pe cap îți trebuiau prosoape reci,

Să nu te-aprinzi, să-ti conservi energia

În anul trei spuneai că doctor ești,

Dacă morfopatologia nu te-ncurcă,

Iar la farmaco nimic să nu greșești,

Să știi și doza de vaccin la curcă

Când în patru, cinci se-ajungea,

În clinici să lucrăm era dorința,

Practica pe animal ne atrăgea,

Și doctori buni să fim ne era ținta

Medic să devii să porți parafă,

Aveai la final de dat licența,

Iar dacă nu faceai vreo gafă,

Doctor erai prin excelență

Nu pot încheia fară a enumera,

...și..semiologie, parazitologie,

boli infecțioase și, chirurgie,

clinică medicală, reproducție,

expertiză alimente, microbiologie

..ele sunt al profesiei abecedar,

Și care m-au format profesional,

Și cred un bun doctor medic veterinar,

Și simt să spun acum...un om normal

În facultate norocul m-a însoțit,

Și-am întàlnit o fată frumușică,

De ea pe loc eu m-am îndrăgostit,

Și azi îmi e soție, fata din Frumușica!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

frunze pe asfaltul rece de decembrie,

tremurânde, precum petele de pe perete.

picuri grei cad și tac,

precum codrul dulce-ndepărtat.

amorul sumbru și preludiu,

s-așază precum bruma trecută-ntr-aici.

florile de piatră se topesc ca-n mozaici,

încercând să facă față noului mediu.

rouă curge-n jos p-asfalt,

curmându-și sufletul umplut d-un ritm muzical,

alert, stângaci și apăsător,

precum greierii ce răsună de lângă izvor.

Târziu în noapte ai apărut 

M-ai mângâiat pe gene

Și am simțit că m-am pierdut

Sub stelele viclene

Nici norii nu se apropiau

De a ta lumină vie

Căci stelele te înconjurau 

Cumva făcând magie

Și printre crengile de brazi

Strecori a ta lumină 

Căci strălucirea ce o posezi

E a ta,mândră lună.

Dintre dune-mpădurite,

Argeșul își cată

cale,

Și-i căderea lui curmată

și urmată

de baraje și canale

Și o urbe basarabă.

Așezare-amestecată

Dintre multe neștiute

Cunoscută, mai degrabă,

Catedrala ortodoxă – o biserică arabă.

Loc de basm șeherezad pe tărâm voievodal

Ca o perlă traforată,

O poemă sidefată.

Turlele unduitoare,

Într-un dans oriental,

Monahal

Taj Mahal,

Opalescent.

Dragoste mistuitoare

Necuprinsă,

Prinsă

-N piatră și ciment.

Peste vale,

Stau hotare pietruite

Între vremuri feudale

și prozaice clădiri

Actuale.

Cu iubiri,

Trăiri

Trăite,

Oraș-sat care preface visele în amintiri

Un decor pestriț de iurte

Șandramale

Blocuri, case, fabrici, hale

Peste vale

Și pe burți.

În trecut, oraș de Curte,

Astăzi, un oraș de curți.

Drumurile potecite

Sinuoase

Peticite

Rătăcite

Printre case

 și blocuri coviltirite

Ca în sat

Clopotele bat

Răcnite

Să anunțe-un răposat.

Un bătrân solemn și sobru ca un nuc

Ține pasul clopotelii, tălăngindu-și mersu-n cale

Cu bătrâna lui, agale,

Peste vale

Duc poveri de ei știute - și le duc.

Teii-ncolonați așteaptă

Lung de bulevard,

Horind ca un gard.

Parcă vor să însoțească

Oameni ce pășesc în șoaptă

Să nu rătăcească

Ori să afle scurtătură de la strada dreaptă.

Schit pustiu la San Nicoară

În uitare,

Nepăsare

De muzeu

Ca un Colizeu

Depărtat de oameni, dară

Sus, în zare,

Mai  apropiat de soare

și de Dumnezeu

Din pădurile arame,

Urși domesticiți

De foame

-Cum, necum-

Cu dulăi sălbăticiți,

Ca într-un safari

Stau la marginea răbdării

și de drum.

Lungă, aspră căutare

De însingurare,

Peste munți

Cărunți,

Poenarilor ruine - fortăreață neatinsă de temuți cuceritori,

Are-n prag întreaga vale

(Argeș, urbe și canale)

Sub covorul gros de nori

 de Marius Boacă

Negru nopții se topește,

Umbrele își spală fața,

Zorii zilei, ne trezește 

Bună, bună dimineața.

Omenirea întreagă, parcă 

Se trezește la un semn,

Ziua vine se deșteaptă ,

Păsări ciripesc în pom.

Dau perdelele deoparte,

Lumina să intre în casă,

Printre florile din geamuri 

Muguri noi surâd în ramuri.

Primăvara se trezește, câmpia o înverzește

Vântul, suflă cald o adiere este,

Norii se gonesc, se înfruntă 

Supărați se iau la trântă.

Ciocâlia, sus prin aer se avântă,

Navighează printe nori, voioasă cântă,

Cucul, solist singuratic, se ascunde în copaci 

Ascultându-i recitalul, te opreși, și taci!

Se trec în valuri corbii croncănind cu toții, 
Pe cer îngreunat, sub semnul gri al morții, 
Un tren își cântă melancolic singurătatea într-o gară, 
A câta toamnă-i, Doamne, iară?

În astă tristă, sumbră și mică adunare, 
Cu mâinile-nfundate adânc în buzunare, 
Ne-am regăsit peronul, înfrigurați la o țigară, 
A câta toamnă-i, Doamne, iară?

Copaci s-au descărnat de frunze într-o jale,
Așternându-ni-le cu protest în cale,
De ne-ntrebăm, în neputința zloatei de afară, 
A câta toamnă-i, Doamne, iară?

Iar ploaia asta crudă, măruntă, umedă și rece, 
Ce îmi pătrunde-n suflet și care nu mai trece, 
S-a prefăcut în lacrimi a nu știu câta oară, 
A câta toamnă-i, Doamne, iară?

perspective rămurate-

în pragul casei din kuboes

femeia nama

îngândurată