Noapte bună!/2

asemenea

unei bărci fără cârmă,

o picătură de ploaie

se rostogolește

de-alungul acoperișului.

 tânjind

la îmbrățișarea duioasă a unui

crin.

Pe-un câmp de amintiri pierdute-n ceață,

Se-așterne liniștea din altă viață,

Copilăria mea, un vis fugar,

Ce s-a pierdut pe-al timpului hotar.

Cândva, alergam pe pajiști curate,

Cu râsul liber, fără de păcate,

Dar anii s-au dus, tăcuți și grăbiți,

Lăsând doar umbre, ușor risipiți.

În buzunar aveam comori de lut,

Iar cerul copilăriei n-a avut sfârșit,

Dar vântul uitării a șters povești,

Lăsând în urmă doar doruri lumești.

Unde e leagănul ce mă purta

Spre visele-nalte din copilăria mea?

Unde e glasul ce-mi spunea povești,

Pe care acum doar în somn le ghicești?

Mă doare gândul la tot ce-am uitat,

La râsul ce-n suflet cândva m-a legat,

Dar port o speranță în inimă, vie,

Că-n vis voi găsi copilăria târzie.

Copilăria mea, te chem cu dor,

Întoarce-te-n suflet, măcar ca fior,

Să-mi dai un strop din ce-am fost odată,

În lumea aceasta, de timp sfâșiată.

Mos Craciun,din tara lui,

Tara si a renului,

Impreuna se gandesc,

La darurile ce ingramadesc.

Pe o sanie cu talpi late,

Cu loitrele indreptate,

Catre luna ,catre stele,

Catre casele si visele,

Copiilor din departari,

Care asteapta ganditori,

Cu ochi pe ferestre,

Sa apara dupa creste,

Mosul cu sania lui,

In urma renului,

Plina cu daruri multe,

Pentru copii de la munte.

Pentru copiii de la campie,

Care asteapta o sanie,

Sa intre in satul lor,

Pe drumul,talangilor.

E ca capul drag,fără minte.

Si ca omul cel curat,

a venit,nu în zadar!

Ca vrea colaci,

Si bate în uși,

Ca să primească,ceva.

Pe-acest tãrâm, "complet civilizat"

Suntem înconjuraţi, neîncetat,

De oameni îmbãtaţi cu limbi strãine,

Care rãspund "Ok!", în loc de "Bine!".

Copiii, mai cu seamã, ne uimesc

Cum leapãdã cuvântul românesc:

Spunând "Hello!", în loc de "Ziua bunã!",

Şi-atâtea, cã... nu ştii ce vrea sã spunã.

N-aş fi crezut c-aşa vreme sã vinã,

Sã o înveţe puiul, pe gãinã:

Ei ştiu ce este un calculator,

Mai bine decât chiar pãrinţii lor!

Revãd filmul de ieri, la interviu,

Se uitã la ecran, în timp ce scriu!

Conduc o firmã-ntreagã, c-un buton,

Mai ceva decât chiar Napoleon!

A fost o vreme-n casa pãrinteascã,

Când mã temeam, fãrã sã trebuiascã:

Un lucru mic sau mare, de stricam,

Plângeam un ceas, uitându-mã pe geam.

Cei mici de azi, rãcnesc, dar nu de teamã

Ci de nervoşi sau cã nu-i bagi în seamã.

Dacã voiesc, cumva, vreo jucãrie,

Îţi cauţi drum, pânã la librãrie.

Cum tehnicii-i încurc nomenclatura,

Îmi vine sã zâmbesc, cu toatã gura:

Un telefon, trimis de un amic,

Nu-l foloseam, de fricã sã nu-l stric.

Mã uit la cei ce sunt micuţi acum,

Ei "stau pe laptop", nu se joacã-n drum;

Ştiu "naviga", cât sunt de mititei:

Ne fac de râs! Ia, uită-te la ei!

Dar nu-i râs sãnãtos, ci e semn rãu,

De-i "academician" copilul tãu,

De nu-i în stare-a face o prostie,

De-a avea vise şi copilãrie!

Dacã nu te ocupi de fiecare,

Vor sta, fãrã a cere de mâncare,

Cu nasul toatã ziua-n telefon,

Dar nu s-aştepte ca sã-i vinã ton.

Ci, vor cãlãtori în alte lumi,

Spre care nu tu însuţi îi îndrumi;

Însã eşti responsabil, ca pãrinte,

Cã eşti matur şi ai mai multã minte!

Ei ştiu actori sau star-uri muzicale

Şi strigã tare la semifinale;

Dar, de literaturã, n-au habar:

Se uitã-n cãrţi, ca mâţa-n calendar.

Pe lângã faptul cã suntem hapsâni,

Avem mândria noastrã, de români.

Când te pricepi aproape la orice,

Nu ştii nimic de treabã... asta e!

Tu te trufeşti de câte limbi cunoşti,

Îi fi deştept, dar... nici alţii mai proşti!

Îţi pare bine c-ai atâta spor

Şi ştii engleza... din televizor.

De la zuluşi şi pân-la eschimoşi

De la cei treji, la cei cu ochii roşi,

Nu ai sã vezi popor, oricât te plimbi,

Fãlindu-se a şti te miri ce limbi!

Dar, pe român, nu-l pomeneşti aşa!

El vrea sã fie "cool", pe barba sa.

Şi se va strãdui, din rãsputeri,

Sã-nveţe astãzi, ce uitase ieri...

Din ţara lui, sã nu ajungã slugã

Pãrinţii îl învaţã ca sã fugã.

Decât stãpân modest, între vecini,

Mai bine slugã mare, la strãini.

Mai bun, decât tocana de legume,

N-am pomenit un alt produs, pe lume,

Nici mai gustos ca pizza culturalã

Înãbuşitã-n a prostiei oalã!

fără motiv,

câteva dalii

au-nflorit în

grădina devastată de-amăreală?

-nu, au spus albinele.

continuă să dăruiești lumii

măcar puțin

din bucuria ta

și vei fi fericit.

refăcut puzzle-ul:

 luna din nou printre pini-

dispărând ușor

dincolo de poartă

monologuri la 

bifurcația străzilor;

pinteni din aur,

sceptre cu pietre prețioase,

buzdugane din argint

sunt pierdute prin verdele strălucitor

al mătăsii.

timpul

aniversează uitarea,

comemorează sfârșitul

de secol.

nimeni nu-i întristat de

ofilirea crinilor,

cineva

oftează numai

după 

stele.

fiecare, numai pentru el,

prin puterea setei de-avere,

își construiește

babilonul cel mare- 

un fel de matrice de percepere a realității.

pe străzile pustii și-ntunecate ale cetății,

ești lovit de

pene de corbi,

zgomot de petarde,

umbre din fumigene,

zăngănit de cătușe....

căteva elemente din arsenalul scutului pentru

democrație.

orășel înfoiat

printre câmpii de ape;

strada principală-i inghițită de

ciocul mirosurilor înțepătoare

de vinuri.

casele, pitite după garduri,

tulburate-s numai

de șuieratul trenurilor rapide.

gara-i pustie,

ecoul unor pași grăbiți

punctează bătăile timpului.

în urmă,

geamantane deschise, saci de dormit,

cărucioare goale....

seara-i pe sfârșite...

cercul se-nchide cu parada aurie

a faraonilor.

aripa-

unui ibis rărăcit,

umbrește indiferența

celor patru sfincși,,,,

neadormiți,

sub troienele

istoriei.

vremea-i cam aspră

cercurile din cubul lui metratron

se-nvârtesc aiurea...

libertatea-i pusă la vânzare

pentru câteva denunțuri.

făra să fie observată,

luna

își ascunde tristețea

printre tufele

de coral roșu.