Категория: Стихи для детей
Все стихи автора: Postovan Nicoleta
Дата публикации: 4 ноября
Просмотры: 26
Стихи из этой категории
Fluturii de Elena Farago în olandeză
Fluturi albi şi roşii,
Şi pestriţi, frumoşi,
Eu îi prind în plasă,
Când mama mă lasă.
Eu îi prind din zbor,
Însă nu-i omor;
Ci mă uit la ei,
Că sunt mititei,
Şi frumoşi, şi-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, deloc.
Şi dacă mă joc
Cu vreunul, ştiu
Binişor să-l ţiu
Şi pe toţi, din plasă,
Îi ajut să iasă,
Şi să plece-n zbor
După voia lor.
De vlinders
Witte en rode vlinders,
En bont, mooi,
Ik vang ze in het net,
Als mijn moeder mij verlaat.
Ik vang ze tijdens de vlucht,
Maar ik dood ze niet;
Maar ik kijk naar ze,
Dat ze klein zijn,
En mooi, en ik vind ze leuk,
Maar ik doe ze niet
Geen kwaad, helemaal niet.
En als ik speel
Bij sommigen, ik weet het
Leuk om hem te hebben
En iedereen, van het net,
Ik help ze
En ga op de vlucht
Volgens hun wil.
Fluturii de Elena Farago în spaniolă
Fluturi albi şi roşii,
Şi pestriţi, frumoşi,
Eu îi prind în plasă,
Când mama mă lasă.
Eu îi prind din zbor,
Însă nu-i omor;
Ci mă uit la ei,
Că sunt mititei,
Şi frumoşi, şi-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, deloc.
Şi dacă mă joc
Cu vreunul, ştiu
Binişor să-l ţiu
Şi pe toţi, din plasă,
Îi ajut să iasă,
Şi să plece-n zbor
După voia lor.
Las mariposas
Mariposas blancas y rojas,
Y abigarrado, hermoso,
Los atrapo en la red,
Cuando mi madre me deja.
Los pillo en vuelo,
Pero no los mato;
Pero los miro,
Que son diminutos,
Y hermosas, y me gustan,
Pero no los hago
Ningún daño, en absoluto.
Y si juego
Con algunos, lo sé.
Es bueno tenerlo
Y todos, desde la red,
Yo los ayudo
Y tomar vuelo
Según su voluntad.
ABECEDARUL
E prima zi de școală,
Azi merg în clasa-ntîi,
Mă-ncurajează mama,
Dar mie frică mi-i.
Eu vreau sa stau acasă,
Sau vara la bunei ,
Să merg pe deal la coasă,
Sau la prășit cu ei.
Să hoinăresc pădurea,
Si cîntece să-ngîn:
Piuit de păsărele,
Cu mireasmă de salcîm.
Să mergem toți la moară,
Cu carul plin de grîu,
Si la proces pezent,
Participant să fiu!
Bunica să-mi gătească,
Măligă cu mojdei,
Plăcinte dulci cu brînză,
Să-mi coacă în bordei.
Iar sara cînd veni voi,
Din sat, de la cireadă,
Erou al națiunii,
Bunelul să mă creadă....
Dar este ora șapte,
Azi merg în clasa-ntîi,
Mă-ncurajează mama,
Dar încă frică mi-i.
Ea mă cuprinse dulce,
Si îmi făcuse-n dar,
În prima zi de scoală,
Un nou ABECEDAR.
Iarna – flutur alb de vânt
Crivăţu‘ îşi făcu avânt
într-un cuib de păsări mute
cât să-ncapă în trupul lor
iarna - flutur alb de vânt.
Strânse-n sânul ei de gheaţă
valvârtejuri şi ninsori.
Şi când şade să asculte
triste suflete de flori,
le aşterne pe pământ.
Trece palid soarele,
stelele de ger
îmbracă faţa lui diamantină.
Iată-l înghiţit de cer,
scuturându-şi pletele
într-o pată de lumină.
În răsuflu’ ei deodată
ridică cetate albă:
în risipă să te scuturi
de visarea care scaldă
o fereastră cu gutuie.
Molcomă fantasma şade
ca o pasăre trudită.
Se adună. Apoi suie
turnuri nalte de zăpadă.
Un schelet de pom sclipeşte
în troieni dezordonate,
vântul nu mai hoinăreşte
pe la case îndesate.
Urcă drumul de ninsoare
urători, copii de-o șchioapă,
cu un plug din două fiare,
tras pe uliță de-o iapă.
Un copil numai paiete
ce în șale îi ajung,
larg învârte biciul care
sună într-un tunet lung -
geru-i fuge de la ghete.
Tremură în raza lunii
sălcii de argint cochete.
Mai la margine de sat
unde basmele se spun,
mulţi copii la vatra sobei
timpul pare c-a lăsat.
Au venit de prin cătun
cu trăistuţe la spinare
să le-ndese cu poveşti.
Zmei naivi îşi cântă versul
ca o nobilă întristare.
Două fete ştrengăriţe
împletesc înduioşate
înger palid în cosiţe.
La fereastra cu muşcate,
o măicuţă îndurerată
câteodată lung priveşte
prin zăpezi imaculate,
gânditoare îşi vorbeşte:
« poate-n drumuri se arată,
peste gardu’ acoperit,
fiul drag venind din lume » …
Plânge încet şi chinuit,
îi rosteşte al său nume.
Se mai uită spre icoană,
la Isus văzând într-însul
o lumină cum deşiră
flăcările de aramă;
îşi mai domoleşte plânsul.
Peste satu’ înzăpezit
a rămas un colţ de lună.
Stelele s-au întregit,
vântul scade la jumătate,
de-nnoptare adormit.
A ieşit după furtună
o nălucă la fântână.
Cum în murmur se înclină,
o porni către zăvoi.
Simţitoare şi senină
în răsunet năvăleşte
cu vârtej de vise albe
şi îmbracă perne moi.
În cădere geru’ înşiră
caru’ stelelor în pom.
Rareori, dar o scânteie
vine galeş printre nouri,
furişându-se în somn.
din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și norul -
ștefan radu mușat
Zum, zum!
În poiana plină cu flori,
Albinele au pornit dis în zori,
S-adune din sepale polenul
Și să împrăștie germenul.
Albinele culeg nectarul,
Stabilind cu grijă hotarul.
Se-ntorc la stup rând pe rând,
Cu polenul pe aripi zburând.
Ele se adună apoi în grup
Construind cămăruțe-n stup,
Unde hexagoane formează
Și un întreg fagure normează.
Faguri din a vremurilor aură
Ce trei milenii străbătură,
Aducând un dulce aliment
Ce are rol și de medicament.
Acest miracol al naturii
S-a creat și a dat omenirii,
Câte o picătură de miere
Bolilor punând bariere.
Dacă nu ar fi aceste insecte
Am întâmpina multe efecte.
Nu s-ar mai înmulții plantele
Și în poiană ar muri cuvintele.
Nectarul florilor dulce și auriu
Din alburiu, purpuriu și azuriu,
Nu ne-ar mai apăra imunitatea
Și nu ar mai exista varietatea.
Nicolae, Nicolae…
Nicolae, Nicolae
Cel cu ochii de vapaie
Tu esti cel care-a unit neamuri
In ale Domnului ramuri.
Diferit ai fost de fel,
Si ai facut voia Domnului din cer,
Ai fost făptură neînțeleasă
Încă de la sânul mamei aleasă.
Ai răzbit pentru al tău neam,
Și-ai ajutat pe orișicine,
Ai făcut din om copil,
Și le-ai adus doar nemurire.
Și din bătrâni știm ale tale povețe,
Așa cum ai salvat și fetele junețe,
Ești sus de-a dreapta Tatălui,
Și-ți pui cu condei ale omului idei.
Другие стихотворения автора
Simțuri personale
Inima mea, o simt așa,
Și liniștea se aude a ta.
Viața omului e un destin,
Și fără un vis foarte divin...
În note se aude ghitara,
Mai răsună și minora,
Nu aș mai putea reține,
Înăuntru ce mă ține,
Ce se trage după tine,
Ce se ține după mine,
Ce se leagănă pe buze,
Se mai mișcă buburuze,
În piept bate inimioare,
Am și zile de onoare.
Ochii se clatină că ceasul,
Viața miroase ca parfumul,
În lume e greu să cauți lucruri,
E greu să ajungi undeva pe drumuri,
Ne-a dat viață Dumnezeu,
Ca să mai trăiesc și eu,
Ne ajută la bine și la greu,
Și pentru asta îl susțin mereu.
Inima lui bate...
Amintirile lui minunate...
Zilele întunecoase le răzbate,
Dumnezeu are case luminate,
Ziua și noaptea...
Luminoasă ca o stea!
Doamne fără vrută...
Ocrotitorul ne ajută...
Mama mă îmbracă că pe-o prințesă,
Dar au invidie toți că sunt frumoasă,
Sunt pe cer o stea luminoasă,
Prieteni spre invidie, hai băi mai lasă.
Cine știe că învățământul e deștept,
Poate omul cu învățământ e înțelept...
Eu am învățământul și gândirea mea...
La un moment de evaluare mai apelez la ea.
Cu care dorințe ai merge ,
Unele desigur că se vor îndeplini.
Repede prin vis să alerge,
Acuș ușor ca gândul la tine vor veni...
Jocul nu-i atractiv...
O dar dorința te-atrage ,
A și poate să fie distractiv.
Simțul la joc te trage,
Ăla care te-mpinge înapoi..
Unu doi și apoi...
Știe tot despre noi,
Că citește a noastre scrise, foi...
Te uiți la casa vecinului,
Și vezi că vremea trece,
Cum-se albesc florile copacului
Și viața e pe cale să sece.
Ooou viață cum să te opresc,
Să stau mai mulți ani , pe acest pământ,
Ooou să te opresc ca să iubesc,
Și să-mi i-au mai puțin avânt.
Pe acel copac, al raiului,
La sfârșit de crai
Stă și omul înțelept,
Și milodios cântă, la nai.
Prin toate simțurile,trece pacea,
Iar răul nu câștigă,
Dumnezeu ne-ajutat și ne mai ajută crucea,
Binele prin lume trece,
Și pe noi ne ocrotește.
Autor: Nicoleta Postovan
De fapt poezia era creată: 2023--2024 în luna mai
Tăticul ideal
Tu ești trandafirul, înflorind spre venirea soarelui,
Muncești din greu, pentru sosirea armoniei,
Mă îndemn să nu ascult vorbele rele oare cui,
Cu ajutorul tău am aflat valoarea lecției.
M ai ajutat în orice moment,
Și este deja evident,
Voi fi demnă mereu pentru tine,
Mă voi strădui să fac numai bine!
M ai iubit și mă iubești,
De tot răul mă păzești,
Pe pământ cât mai trăiești,
Visele îndeplinești.
Toată viața-ți sunt datoare,
Pentru mine ești un soare.
Pentru mine ești un rege,
Iar cu tine fapta merge.
Cu ajutorul tău, avem hăinuțe,
Mâncare, jucării și chiar niște mingiuțe,
Pentru tot îți mulțumesc,
Și-ți mai spun că te iubesc.
Autor: Nicoleta Postovan
Poezia asta e pentru toți tații și pentru tatăl meu
1 Part Castelul misterios
Unde-va departe,
Stă un castel misterios,
De ce secrete are parte,
Frica stătea în os.
Mulți oameni au fost acolo,
Și nu s-au mai întors,
Deoarece nu era scăpare,
Din castelul cel mai mare.
La fiecare pas ,
Căprioare, iepurași,
Prințese ce erau doar imaginare,
Și mii de fluturași,
Dar oare unde dispăreau?
Cavalerii duși de rege,
Dar oare ce credeau?
Despre această lege.
Dar acolo e frumos,
Dar frica au avut-o,
Dar ei visau miraculos,
Ce era doar un vis care creea magia.
Dar tot facea imaginarea,
Era-ntuneric și pustiu,
Dar și totuși e magia,
Ce era și un coșmar.
Și nimeni n-au aflat,
Secretul din castel,
Și nimeni n-au aflat,
Secretul măricel.
Pe cer Luceafăr
Pe cer luceafăr, tot strălucind,
Nu este-o stea mai luminoasă,
Noaptea, ziua pe senin ivind,
Lumina albă cea frumoasă.
Sunt doi luceferi pe pământ,
Un poet și o steluță,
Ce-n comun ei având?
Au aceeași muzicuță.
Autor: Nicoleta Postovan
Inima bate
Unu, doi, trei
Mai bate inima odată,
Unu, doi , trei
Nu se oprește niciodată,
La final ea tace,
Se odihnește, dații pace,
Nu-i adevărat, se-oprește,
Și omul numai trăiește,
Oameni buni a obosit,
Oare ce s-a lenevit?
Frunze fără culoare și sens
Frunze fără culoare și sens,
N-au scăriță dar au loc de treaptă,
Pentru toată viața pe perete este o pată,
Au culoarea alb ce-i cam intens,
Ele cad și nu le-ajut,
Căci toamna așa a vrut.
Autor: Nicoleta Postovan