Copiii timpurilor noastre

Vai de mine, ce cãldurã!

Sã ies la cosit? Nici gând!...

Mort de cald, retras în şurã,

Îmi bat coasa, fluierând.

Vãd acvilele pe ceruri

Cum, în cercuri, se rotesc;

Şi simt vântul, cum adie

Pe pãmântul românesc.

Scapã soarele la vale,

Scapã, cãtre asfinţit.

Vai de mine! Gata somnul!

Mai am fânul de cosit!

Curge apa-n dungi, pe frunte,

Curge, mai ales când stai;

Cã, lucrând, nici nu-ţi dai seama

C-a trecut şi luna Mai!...

Zilele trec,

Nopţile trec,

Şi-aşa trec anii pribegiei noastre...

Noi ne-ofilim,

Îmbãtrânim,

Ca frunzele-n pãdurile sihastre.

Iar, mai apoi,

Vin dupã noi

Cei care se gãsesc asemeni nouã:

Se nasc şi cresc,

Şi-mbãtrânesc,

Şi se topesc, ca picurul de rouã!

Lãstar curat

S-a ridicat

Şi firul vieţii merge mai departe;

Sunt, negreşit,

Pân-la sfârşit

Flori dupã ploi şi viaţã dupã moarte!

13.11.2021, Gostkow, PL

Au înflorit salcâmii pe la noi;

Se-aud în toate curţile, poveşti,

Lãtrat de câini şi behãit de oi,

Pe tot întinsul Ţãrii Româneşti!

E linişte acum. Şi pace e,

Mãcar cã nu demult a fost rãzboi,

Ce ne-a împins în grea mizerie

Şi n-a luat şi pielea, mai apoi.

Vântul pustiu şi ploile, s-au dus,

Şi nu mai e nimic din tot ce-a fost!

Doar firul bolii, adunat pe fus,

Doar el a mai rãmas singurul gost.

Şi cine ştie-n anii care vin,

Poate cã se va mai schimba ceva...

Eu, pentru ţara mea, mã rog. Amin!

Sã aibã Dumnezeu grijã de ea!

29.05.2022, Zgorzelec, PL

~ Fabulă satirică ~

Boul, când e mic de tot,

Când e doar un viţeluş,

Sare-n ajutorul tãu,

Precum glonţul, din cartuş.

Dar, când e mai mãrişor,

Când nimic nu mai e nou,

Vrea s-arate tuturor

Caracterul lui, de bou.

N-ai sã-l vezi trãgând în jug,

Decât numai obligat.

Dar, în schimb, va bea în rând

Cu toţi ceilalţi boi din sat.

Bea şi cade, cãpãtând

Drept în frunte, un cucui.

Pleacã înspre casã...când...

Ups!...cã nu e poarta lui!...

Iatã grajdul cãutat! 

Dar... mai mult l-a nimerit;

Şi intrase şi-ncãlţat:

Nix culturã!... În sfârşit...

Îl lovise pe cel mic,

Pentru cã scãpase-un "Muu!"

Ce sã-i faci? E bou, şi-atât.

Coarne are. Minte, nu.

Iaca... soarele e sus!

Boul meu, a adormit;

S-a trântit şi doarme dus

Când toţi boii s-au trezit.

Sforãie, cu nasu-n piept,

Necãjindu-se niţel:

Ce n-ar da sãracul bou

Sã mai fie iar viţel!

Ce poţi ştii tu de clipa-ţi viitoare,

Când ea nu se gãseşte-n mâna ta?

Sau o vei socoti fãrã valoare

Ca şi cum chiar mai mult ai merita?

Ce sac de bunãtãţi sã-ţi mai aducã

Cel ce le-mparte celor muritori?

Când pentr-un bine, cât un miez de nucã

Ai stat nepãsãtor, de-atâtea ori!

Rodeşte mintea nemulţumitoare

Un pai uscat sau grâu deplin în spic?

Dar, Domnul dã rãsplatã celui care

Îi mulţumeşte pentr-un lucru mic!

Cãci vremea scurtã, rânduitã ţie,

E un adevãrat mãrgãritar

Fie rãscumpãrat pe veşnicie,

Fie jertfit degeaba pe altar!

Acelaşi timp îl are înţeleptul,

Pe care-l are cel nepãsãtor.

Pe când acesta crede c-are dreptul,

Dintâiul va fi recunoscãtor.

Nu ştim nimic de timpul care vine,

Aşa cum nu-şi ştiu peştii ceasul lor;

Dar ştim cã trecem din greu, spre mai bine,

În timp ce ei nu-s conştienţi cã mor.

În floarea tinereţii, omul crede

Cã el este stãpân pe timpul sãu,

Însã abia la bãtrâneţe vede

Cine-i, de fapt, Stãpânul: Dumnezeu!

O urmã de pantof, în praful verii,

Va fi, creştine, existenţa ta?

Sau bulgãrul de-argint, ce-l scot minerii,

Pe care focul îl va curãţa?

Iar gândurile tale, cele multe,

Vor fi un lan de grâu, folositor?

Sau o grãmadã mare de insulte,

Pierdute pentru vecii vecilor?

Prin viaţã, tu nu treci decât o datã:

Învaţã, prin urmare, A TRÃI! 

Pânã nu vine noaptea-ntunecatã,

Pânã nu auzi gongul ce-o sã batã

Şi sã cerşeşti cu lacrimi înc-o zi!...

26.11.2021, Maribor, SLO

Frumuseţe, frumuseţe,

Unde te grãbeşti,

De nu vrei, sub nici o formã,

Sã mai zãboveşti?

Ţi-ai luat hainele, podoabe,

Şi-ai ieşit din sat,

Ca şi când, pe toţi, deodatã,

Te-ai fi supãrat.

De cei vârstnici, fugi. Nu-ţi place

Pasul lor încet;

Şi-ţi îndrepţi privirea numai

Cãtre tineret.

Frumuseţe, frumuseţe,

Spune-mi: de ce pleci?

De ce-mi spui cã-n calea noastrã

Nu mai ieşi în veci?

Cumva... noi... pãrinţii noştri,

Ţi-am greşit ceva?

Ţi-am zis ceva ce nu-ţi place,

Sau vreo vorbã rea?

Cum de laşi plugul sã tragã

Brazde, pe ogor,

Când ştii bine cã te-adorã

Orice muritor!?

Frumuseţe, frumuseţe,

Mai rãmâi la noi,

Pânã nu vin norii sumbri

Vânt şi frig şi ploi!

Sã mai stai, sã mai întârzii,

Tare te-aş ruga!

Dar, mã tem cã n-o sã-ţi pese

Nici de ruga mea...

Țin minte ziua aia.
Era cald.
Dar nu soarele m-a ars,
ci o veste:
„N-o să mai fie niciodată ca înainte.”
Atunci a murit copilăria.
Fără slujbă.
Fără colivă.
Doar cu un „Hai, maturizează-te.”
Și m-am maturizat.
Cu frică.
Cu nedormit.
Cu liste.
Cu vină.

Copilăria a murit într-o joi,
și de atunci, toate zilele sunt joia aia.
O aștept să revină.
Dar n-o mai prind niciodată la autobuz.
Poate merge pe jos.
Sau poate s-a ascuns în beci,
unde nu mai caut nimeni nimic.

O rățușca mac mac mac,

Se duse într-o zi pe lac.

O gascuta ga ga ga..

Grăbită și ea venea.

Ajunse ele pe lac.,

Ga ga ga și mac mac mac

Se jucară se jucară...

Până când se înotară.

Fiind noapte nu știau

Pe unde să o mai ia ..

 Mama gasca-ngrijorata

Se duse la rată-ndata..

Rată surioara mea ?

N-ai văzut pe ga ga ga !?

Vai... mă îndreptam spre tine,

Să văd de ce mac, nu vine.

După lungă căutare. ..

Le găsi în lacul mare.

Și porni o ceartă mare..

De atunci copii să știți !

Chiar și voi.sa vă feriți

Pe gasca când o-ntalniti.

Fiind supărată tare

Nu răbda pe nimenea...

Ca să mai stea lângă ea.

Veselie si iubire impartaseam cu ea,
Nu era tristete dar nici ura,
Lucrurile rele, parca disparusera,
De demult, tare de mult,
In alta casa s-au dus!

Râsul este ZEUL LOR

Râd copiii'n luciul apei 

Râd copii pe topogan 

Râd copiii prinși în ploaie 

Râd copiii stați la soare 

Râd copii cât le e ziua 

Noaptea'n somn râd câteodat'

Râd copiii la scăldat

Bucuroși și jucăuși 

Râd copii la săniuș 

Râd de omul de zăpadă

Râd oricând și din orice

Râd de sunt și supărați 

Râsu-i pura bucurie 

Răzi copile, râzi cât poți 

 Râd din inimă copiii 

Zeul râsului e-al lor 

Florin Ristea

1.06.2024

22:45.

de după munte,

 intr-o caleașcă strălucitoare

apare

luna-fecioară.

roiuri de stele-i

dansează-n  juru-i.

un iepure uimit de-atâta frumusețe

nu-și amintește numele prințesei...

în sunetele goarnelor,

atât poate să spună:

noapte bună!

Sub clar de lună, în noapte senină,

Fulgii de nea dansând în lumină,

Întrebăm cu dor în inimă,

Unde ești, Moș Crăciun, în noaptea asta?

Pomul e împodobit cu dragoste și speranță,

Peste case a apărut o bizară ceață,

Te visăm venind cu zurgălăi și clopoței.

Fulgii se odihnesc pe acoperișurile albăstrii,

Unde ești, Moș Crăciun, te așteptăm cu drag, cu toții!