Deseori visezi la o iubire ca în filme. Indiferent de persoană, vârstă sau sex. Visezi la o relație frumoasă în care ești împreună cu el/ea... fericiți. Visezi să ai lângă tine o persoană conform criteriilor tale. Visezi să o întâlnești în calea vieții tale. Visezi să te aprecieze pentru ceea ce faci zi de zi. Visezi să te aprecieze pentru gândurile tale... pentru sufletul tău. Visezi să te aprecieze și să te iubească așa cum ești de fapt, și să rămână lângă tine tot restul vieții. Visezi să îți șopteasca că ești cea/cel mai bun(ă) și vei reuși să treci peste orice obstacol.

     Si, într-o bună și minunată zi... tot asta se va întâmpla. Întâlnești o persoană care te va vrăji pe loc. O vei observa din depărtare. Si vei fi atât de fericit(ă). Ea se va apropia de tine și îți va spune un simplu: Bună. Tu îi vei răspunde doar printr-un clătinat din cap.Vei fi atras(ă) de ea... vei fi îndrăgostit(ă). Vei iubi nebunește. Va fi o dragoste cu atâția fluturi în stomac. Va fi o dragoste la prima vedere, ce în ziua de astăzi puțini mai cred în asta. Si doar o vei privi fără să mai clipești din ochi... de frica că atunci când vei deschide iarăși ochii să nu fie.

     Doamne, cât de fericit(ă) vei fi la acel moment. Dar vei fi și mai fericit(ă) când ochii vrăjitorului vor privi în aceeași direcție în care îți este îndreptată privirea. Vei fi și mai fericit(ă) când ve-ți privi împreună în aceeași direcție. Iar apoi vei fi luat(ă) de mâna ei/ lui caldă. Iar odată atingându-te, vei avea senzația că te-a electrocutat.

    Atunci vei simți o apropiere între tine și stăpânul tău. Si totul se va întâmpla atât de repede. Te vei mira și tu, și te vei întreba: Cum așa? Dar, totodată vei fi fericit(ă).. extrem de fericit(ă).

Si, îți vei petrece absolut tot timpul liber cu ea... pentru că ea te împlinește. Si, în momentele când ești doborât la pământ de problemele sociale, o vei căuta pentru că te calmează doar printr-o simplă atingere. Si vei fi iarăși fericit.

    Îți vei petrece puțin timp cu ea la început, din cauza activităților în care ești implicat. Si-ți va fi atât de dor de persoana ce îți ști până și răsuflarea. Si, tot de dragul ei, vei anula o parte din activități doar pentru ea... doar ca să o vezi... doar să o simți alături de tine, să îi auzi fiecare bătaie de inimă.

Iar pe zi ce trece, vom cunoaște noi și noi spații din sufletul ei. Îi vom cunoaște hobby-urile, abilitățile, fiecare gând, comportamentul și desigur vom găsi și minusuri. Ca la orice om.

Uneori vor fi prea multe ( doar pentru tine). Si vei avea o stare de confuzie. Vei fi atât de dezamăgit(ă). Si vei înțelege că ai fost atrasă doar de exterior. Iar în moment ce persoana de care ești atras(ă) este a ta, nu te mai interesează frumusețea interioară.

   Atunci vei încerca tu să o schimbi. Să îi schimbi comportamentul, modul de viață... ce desigur că o va deranja. Pentru prima dată... va trece peste. Dar totuși, își va schimba puțin comportamentul. De dragul tău.

Vei vedea că funcționează și vei mai încerca... doar pentru a ajunge la rezultatul dorit. Iarăși îți va merge în întâmpinarea ta. Si tu iarăși... deci până când persoana fâcând atâtea sacrificii pentru tine, se va opri. Îți va zice un STOP!!! ferm. Si îți va aduce 1001 de argumente pentru a-ți demonstra că nu poți schimba complet persoana. Astfel ea își pierde personalitatea.

    Îți vei aduce aminte de clipele frumoase petrecute împreună ce apoi va desena un zâmbet pe buzele tale. Te vei gândi apoi la momentele negative iar lacrimile sărate, îl va șterge imediat.

Iubirea e o ecuație. Destul de complicată. Si necesită timp pentru rezolvarea ei. Iubește perfecționismul dar nu-i permite să te domine. Toți iubim perfecționismul însă să nu uităm că suntem oameni și am greșit, greșim și vom greși până la ultima răsuflare... până la ultima bătaie de inimă.

Ea, te-a acceptat așa cum ești tu: cu negative și pozitive.Nu încerca să o schimbi, pentru că nu va mai fi acea persoană care ai cunoscut-o la început. Doar prețuiește-o. Pentru simplul fapt că e cu tine. Pentru că e a ta. Prețuiește-o pentru că te iubește.

   Si-n mintea ei e un trafic cumplit de amintiri far' de regrete, acompaniate de melodiile Indie-rock difuzate de castile alea mici. E o tanara frumoasa, de 21 ani- fara 5 luni.

     Seara de seara, cand rasare luna, si raul luceste in vale, scoate albumul, din sertarul de jos... albumul cu zeci de file ingalbenite, cu fotografiile gri deja... il deschise la prima pagina si analizeaza fiecare detaliu... momentele frumoase petrecute alaturi de el, in care au facut cunostinta- toamna, 23 octombrie mai exact- o zi in care ambii si-au dat intalnire cu fericirea.

 

   Il indragise foarte mult, chiar din prima  clipa cand se cunoscusera, intelegerea dintre sufletele lor se aratase desavarsita, iar lunga lor iubire precum si atatea intamplari pe care le traisera impreuna ii lasa o amprenta adanca in sufletul ei infantil, astfel incat la plecarea lui, ea simtea in toata fiinta ei un gol care nu mai poate fi umplut.

     La mijlocul albumului, gasi o scrisoare. Era scrisoarea lui, scrisa pe foi galbene, cu patratele. Ea tinea in mana aceasta hartie, tremura si o acoperi cu scumpele ei lacrimi.

 

    El, un tip indragostit nebuneste de ochii ei caprui-verzui, a carui melodie preferata sunt bataile inimii ei, izolat intr-o cameruta a unui bloc situat la periferia orasului, reciteste fiecare pereche de cuvinte din scrisorile ei in care-si marturisea cu sinceritate dragostea fata de el: venin dulce in sange. Sub piesa lor preferata, in mitea lui se derulau toate evenimentele multicolore, iar in timpanele lui rasuna iarasi, ecoul glasului ei dulce ce ii soptea necontenit "Ti amo, mio tesoro" . Adora privirea ei dulce, scurta, atat cat sa reuseasca sa inteleaga cat de mult el inseamna pentru ea. Adora momentele cand ea  alerga pe lungile poteci, abia atingand baltoacele abia inghetate, iar el o ajungea din urma, ii prinse mana, si o stranse stransss... stransss la pieptul lui, si-i acoperi cu sarutari fierbinti buzele roz- palid, cand ca 2 copilasi mici numarau perechile de fulgi ce cadeau peste ei, ea ii asculta ingandurata respiratia.

 

Au trait o poveste de dragoste nemaipomenita in care el si ea iubeau orbeste... o poveste ce s-a intiparit in mintea amandurora si credeau in dragostea adevarata involuntar.

 

    Astazi, ii despart mii de kilometri, insa ii mai uneste acea dragoste care le-au schimbat totalmente viata. Fiecare isi va vedea de drumul sau si nu se vor mai indragosti niciodata. Traiau o minunata poveste de dragoste incat nimeni nu a crezut ca o astfel de iubire poate avea si un sfarsit.

  ... imi amintesc si astazi de momentele cand imi cantai la chitara sub balconul unei casute destul de mici. E o casuta cu un alb imaculat.
     In fiecare seara, spre miezul noptii , cand si in stanga si in dreapta intalnim din cand in cand in cand luminisuri, in care siluetele copacilor pun umbre catifelate, obisnuiesc sa te gasesc in fata aceluiasi balcon.
     Miscandu-mi corpul in pasi lini, vin increzuta spre tine. Tu, iai chitara si abia atingandu-tu varful degetelor de strunele subtiri ale unei chitare acustice, un pic dezacordate; prin fiecare sunet emanat de acea chitara aurie  imi canti:" Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma gandesc la soarta care ne-a fost sa fie. E atat de minunat ca soarta s-a jucat atat de interesant cu noi. Atat de grozav. Ea ne-a ocupat cu un sentiment uimitor ce este dragostea. Sunt zile in care mi se pare ca nu mai vreau nimic doar sa te vad pe tine ". 
     Apoi, apropiindu-te de mine, te vei lasa in genunchi in fata mea, sa fiu macar pentru cateva minute mai inalta. Ma vei face atunci sa vreau sa ma ridic toata viata pe varfuri ca sa-ti privesc ochii caprui..
     Vom sta, ca de obicei pe banca de mesteacan de langa fereastra mea. Felinarele vor lumina doar pentru noi si ne vor urmari aburii expiratiei ce vor fi purtati prin vant.
     Imi voi trece degetele lungi... osoase... prin parul tau matasos. Abia voi inchide ochii. Iti vei intoarce buzele spre ale mele pentru o sarutare (te voi saruta atat de dulce, incat vei intelege cat de mult insemni pentru mine), apoi cu mana imi vei aranja suvita ce cobora agale. Imi vei sopti ca ma iubesti... suficient de incet si nesigur ca sa te aud. Atunci imi voi ingropa nasucul rece in obrazul tau catifelat.
     Vom fi doar noi doi si luna luna solitara pe cerul intunecat. Ne vom promite iubire vesnica apoi vom admira oraselul ce se afla pe o vale. Va bate un vant mai rece, insa ne vom incalzi de la acei aburi ai respiratiei noastre.
     Va fi o fata bruneta, in a carei ochi vei putea citi toata viata ei multicolora cu el, si el- un tip indragostit pe bune de acei ochi ai ei care ii da o nuanta vietii lui. Ea adora la nebunie toate piesele cantate la chitara, el insa, indragostit de aceasta modalitate de a-si exprima sentimentele ce tot alearga prin vene. Au trait o viata intreaga intr-o singura zi si pentru ei nu conteaza ce cred altii despre iubire. Pentru ei, iubirea este o a doua sansa la viata.

 Suntem într-o permanentă mișcare. Mereu tindem spre perfecționism. Si, deși știm că  e imposibil, ne încăpățânăm  să credem că într-o bună și minunată zi vom fi absolut perfecți.

 

Gandurile involuntare,

Fara culoare,

Ma iau...apoi ma arunca

Intr-o prapastie

Denumita TRECUT

In care predomina

TACEREA.

Privesc...

Si observ cum

Amintirile

...negre...

...ca ochii tai...

Ce s-au invelit

Cu un strat

Inconmensurabil de praf

Ma cuprind stransss...

Cu bratele grele de griji

La pieptul lor

Cu speranta

Sa-mi recucereasca iarasi

Inima.

Astazi

Cand pletele lungi

Mi-s albe

Ca zapada iernii

Ma visez

Copila mica...

Acea copila

Care obisnuia

Sa-si scalde

Trupul alb

Ca spuma laptelui

In acea tarana de apus...

 

Ce repde

S-a scurs

Nisipul din clepsidra...

Timp ireversibil.

 

Aud ecoul

Tic-tac-ului

Tic-tac-ul trist

Ce imi tot numara

Zilele,orele,minutele,secundele...ramase.

 

Uite!

Atat!

Am ajuns

La sfarsit

De drum-Drumul vietii...

Tot ma apropii

De acea usa

Care o vedeam

Din departare...

iar cand o priveam

Ma luau fiorii.

 

Nu am crezut

Niciodata

Ca atat de repede

ma voi apropia

De acea usa

Neagra si receee...

Nu am crezut

Niciodata

Ca atat de repede

Va trebui

Sa ma strecor

Prin ea-Moartea.

 

Ce pacat

Ca nu mai pot sa opresc macar

Timpul in loc...

Ce pacat...

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

 

Forhistorisk fisk

 

Et team av australske forskere og romfarere har våget å delta i et oppdrag de aldri har hørt om før, nemlig å ta en tur med den nye Kepler 170-raketten. Raketten er egentlig en prototype, fortsatt i utviklingsfasen testing, men ble lovet at de ville bli belønnet for sin tapperhet hvis de returnerte trygt til jorden.

De tok risikoen de er utsatt for, innså at de kanskje ikke ser dagens lys igjen, de tok utfordringen, tok alt de trengte, fikk to typer utstyr (en for når de er i raketten og en annen for når den vil måne og de må gå til overflaten av Jupiters måne Europa). Oppdraget deres tar sikte på å utforske og analysere himmellegemet Europa, som flere teorier har blitt hørt om, men ikke noe konkret i hovedsak. Mysteriet er desto større at det ble gitt dette navnet "Europa", et veldig generisk navn, fordi det er Europas kontinent og dannelsen av Europa FM, men jeg ser noe kjent i dette navnet, tyder det ikke på en eller annen måte ideen om at det kunne love eksistensen av livsformer, det være seg mikroorganismer? Og hvis det er sant, så: Hvordan ville en dag på Europa se ut?, Hvor mange timer har en dag der?, Hva vil gjennomsnittstemperaturen være? , Er himmelen noen spesiell farge der, som hvordan ser vi på jorden?, Har de årstider eller er det evig vinter?, Gitt at det er en vannaktig planet, er det flo og fjære?

Våre modige forskere vil gi oss svar på alle spørsmål. Kontrolltårnet sørger for at alle nødvendige kontroller er gjort for å ta av og motorene starter, propellene spinner raskere og raskere, de er av. De går gjennom alle lagene i atmosfæren på planeten jorden, de rister så godt de kan, de kan ikke engang holde øynene åpne lenger og de har forlatt atmosfæren. Nå beveger raketten seg fortsatt mot Europa, men i et lavere tempo, som om den flyter, noe den faktisk gjør.

For å oppsummere reisen deres, vil jeg si at etter en måned ankom de Europa, en måned der de bare overlevde på hermetisk tunfisk, kapsler som erstatter daglige måltider, de er dehydrerte og bentettheten har gått ned. De har ikke badet på en måned, men suksess krever ofre.

De ankom, de kom seg ut av raketten, de gikk på overflaten av Europas frosne hav. Faren for å skli og forstue ankelen er ikke som på skøytebanen, for tyngdekraften er ikke som på jorden, jeg berører overflaten med føttene nå og da, ikke hele tiden, det er mer en hopptur. Med en laser som smelter, koker, gjør ethvert materiale flytende, slo de et hull i Europas overflate for å trekke ut prøver, prøver av liv, hva som helst. En elektrisk stang settes deretter inn i det hullet. Når den oppdager skapninger, vil den lansere et nett der den vil fange dem. Ikke en gang et kvarter har gått i jordtiden at de allerede har fanget noe. Hva er vitsen med å bli fanget hvis han ikke kan komme seg ut av det hullet fordi det er for lite? Utforskere forstørrer hullet med laseren. De trakk ut et stort dyr på størrelse med strandhvalene som er på nyhetene. Jeg legger ham i en kuvøse av hans størrelse og tar ham med i raketten.

Han virker ganske nummen, og dør allerede av å bli tatt fra sitt naturlige habitat.

En av forskerne tar et atlas om anatomien til marine dyr på Europa. Se på den fisken, den ser ut som en brasmer kombinert med en steinbit. Munnen er ganske interessant, nesen er firkantet og har bart.

Først trodde de det var en sjelden art fra Felinae Purcicae natāre-riket, men etter at de stakk ham for blod, var DNA-testresultatet mildt sagt sjokkerende.

Forskerne holdt fanget en frossen havkat, nærmere bestemt ferskvannet Nebelung. Han var en av de få undervannsnebelungene (ganske gamle ser det ut til) som faktisk bor i det stille vannet på månen Europa. Den var grå som Nebelung-kattene på jorden. Den har form som en fisk, men ifølge atlaset ville den være kattedyr. Så det kan ikke være noe annet enn en sel hvis den har både katte- og fiskeegenskaper.

 

11. Consultația

 

Dragă doctore Gabriel,

 

Știu sigur că încă din prima zi ai dorit cu ardoare să ai o astfel de pacientă. Iulia, pacienta din salonul-debara, va fi pacienta ta dar, în același timp, trebuie să știi că Iulia a fost și pacienta mea. Este adevărat, nu sunt medic, nu am competențele necesare, dar întâmplarea a făcut să cunosc un caz similar, petrecut cu mult timp înainte chiar în aceste locuri. Este vorba de baronul Aaron von Pieler rămas pe aceste meleaguri după bătălia cu turcii din 1493. El s-a îndrăgostit de o săteancă din Lazaret care suferea de o boală mintală moștenită. Prin dragoste și răbdare a reușit să aducă lumină pe fața Iuliei – nu este o invenție, numele ei era Iulia – și au avut și un copil care nu a mai moștenit tarele mamei sale. Sunt convins că nu o să mă crezi, dar te invit să mergi până la prima casă din marginea satului unde am locuit eu. Aici, într-un scrin vechi, am găsit caietul cu însemnările baronului. Vei găsi notițele sale pe care sunt convinsă că le vei aprecia ca pe o experiență ce merită studiată. Atunci când va veni vremea, când zâmbetul va înflori pe chipul ei redându-i frumusețea pe care o ascunde de atâta vreme, vei putea să te muți cu ea în acea casă. Îmi doresc din toată inima ca acest moment să vină cât mai curând. Până atunci, te rog să ai în vedere că nu tot ceea ce vezi este adevărat și nu tot ceea ce atingi este ceea ce pare!

Să ai grijă de câinele meu, Pufi.

                                                            Cu drag, Iulia

Gabriel lăsă hârtia să cadă la marginea patului și stinse veioza așezată pe noptiera veche. Simțea o oboseală extrem de puternică și aproape că citise scrisoarea fără a reuși să-i pătrundă întreg conținutul. Acum nu-și dorea decât să doarmă. Un somn adânc care să-l ducă în zorii zilei următoare spre acel doctor care visase dintotdeauna să fie. De această dată va intra în salonul-debara așa cum se cuvine. În halat alb, cu dosarul pacientei în mână. Somnul îl cuprinse aproape instantaneu. Nu același lucru se petrecea în casa din marginea satului. Iulia, așezată la fereastra camerei ce dădea spre pădure, privea întunericul cerului străpuns de săgețile de lumină ale astrelor nopții. Ca de fiecare dată când viața ei trecea prin momente de cumpănă, nu se putea opri să nu rememoreze amintirile din acele zile când drumul unei copilării liniștite, alături de părinții ei, se curmase. Primele secvențe care îi stăruiau în minte erau legate de acea ușă masivă care o ținea prizonieră în casă, dependentă de cei mari. Ori de câte ori plecau în oraș cobora în fugă scările de la etajul clădirii și se năpustea asupra ușii ce dădea în stradă. Impasibilă, masiva ușă de lemn refuza să dea ascultare eforturilor mânuțelor ei, iar lacrimile se grăbeau să-i inunde obrazul.

— Mamă, eu de ce nu pot să o deschid?

Mama o mângâia pe păr și îi ștergea lacrimile.

— O să vină și ziua aceea, draga mea. Doar nu vrei să te dai bătută.

— Niciodată, mamă. Doar că vreau să fiu și eu mare și puternică. La fel ca voi. Să plec singură în oraș.

— Ei, vezi! Asta nu o să se întâmple prea curând!

La ieșirea din curte, la marginea șoselei, era cocoțată pe un stâlp o oglindă rotundă destul de mare.

— Mamă, de ce este oglinda aici?

— Pentru șoferii care ies din curte, să poată vedea dacă șoseaua este liberă.

Cum intrai în curtea casei cu etaj, apartamentul lor era la capătul scărilor. În față era un alt apartament ce părea nelocuit. Încă nu mergea la școală și deseori stătea la geamul camerei privind strada largă. După o furtună violentă observase că oglinda așezată chiar în fața porții se strâmbase spre etaj. Parcă o invita să privească și ea dacă drumul este liber. Aduse un scaun și se aplecă mai mult pe fereastră. Se retrase speriată. În oglindă își văzuse propriul chip, dar fața ei era urâțită. Se repezise spre oglinda din hol și răsuflă ușurată. Urechile, nasul, ochii, toate erau la locul lor, pe o față rotundă încoronată de un păr ciufulit pe care refuza să-l pieptene. Se furișase din nou la fereastră, apropiindu-se cu teamă de poziția în care își văzuse chipul. Fața schimonosită era acolo, parcă o așteptase să revină. Ridică o mână și făcu un semn de salut. Oglinda îi răspunse cu același gest. Doar că i se păruse că între gestul ei și reflexia din oglindă trecuseră clipe bune. Plecase de la fereastră și zile întregi nu mai încercase să urmărească magia oglinzii. Aproape că uitase de întâmplare. Doar că, din acea zi, peretele ei parcă începuse să prindă viață. Se auzeau lovituri care păreau a o chema. Toate veneau din apartamentul vecin. Atunci a realizat că în oglindă nu era fața ei, ci chipul unei fetițe care stătea alături. Timp de o săptămână, zi de zi, stătuseră minute întregi făcându-și semne cu mâna. Se obișnuise și cu deformarea produsă de oglindă și începuse să observe că fața noii sale prietene nu se deosebea prea mult de a ei. Toate au luat sfârșit când tatăl ei a surprins-o privindu-și prietena. Amintirile ei erau vagi. A urmat o ceartă în casă, ceartă din care nu a reușit să înțeleagă mare lucru. Erau cuvinte noi pe care nu le auzise niciodată. Tot ce-și amintea era că a doua zi, cu lacrimi în ochi, mama ei îi împachetase lucrurile și că plecase împreună cu tatăl ei la bunicii din partea tatălui.

— Vei locui la bunici. La toamnă mergi acolo la școală. Noi vom veni în fiecare săptămână să te vedem.

Timp de o lună, părinții ei au venit și, de fiecare dată, o alintau mai mult ca niciodată. Dar simțea că parcă fiecare o făcea în felul lui. Între ei ceva se întâmplase. Apoi totul s-a prăbușit. O zi de sâmbătă, o așteptare nesfârșită fără ca mașina lor să poposească la poarta bunicilor. A urmat o noapte în care visele fuseseră atât de amestecate, de înfricoșătoare. Și mereu apărea acel chip, al fetiței de alături, de parcă viața ei ar fi depins de acea străină. Nu înțelegea, dar simțea că prezența ei stricase fericirea din familia ei. În sfârșit, venise și dimineața. O dimineață rece de început de septembrie. Era sigură că va găsi mașina în curte. Dar curtea era goală, iar bunica plângea înăbușit.

— Vino, fetița mea!

A înțeles că o mare nenorocire se abătuse asupra lor. Cu teamă și glasul stins, a întrebat:

— Mama, tata! Unde sunt?

Nu a primit un răspuns, dar știa deja.

— Sunt în cer, fetița mea.

Mai târziu, la înmormântare, a înțeles că în mașină, cu părinții ei, mai era o femeie. Sora geamănă a mamei. Nu știuse până atunci că mama ei are o soră.

În mijlocul camerei era un mic geamantan și o sacoșă. Iulia era pregătită să înceapă o nouă viață. Dar într-o zi se va întoarce aici, în Lazaret. De fapt, încă nu știa unde va pleca sau dacă va pleca cu adevărat. Oricum casa va rămâne liberă pentru Gabriel.

O nouă zi se revărsă cu un soare darnic peste micul sat de pe valea Oltului. Zilele începuseră să crească iar nămeții de zăpadă se străduiau să supraviețuiască sub ploaia de stropi aruncați de camioane de pe şoseaua națională. De culoare cenușie și pătați de mult negru, conurile de zăpadă se încăpățânau să păstreze atmosfera de iarnă. Forfota din spital era în continuă creștere. Doctorul Gabriel se așeză strategic lângă geamul care dădea spre curte încercând să nu atragă atenția asupra lui. Nu era sigur dacă confrații aflaseră că va avea și el o pacientă, fapt neobișnuit pentru un stagiar. La sfârșitul întâlnirii, când toți erau gata de plecare și discuțiile începuseră să se mute pe alte teme decât cele medicale, doctorița Zamfirescu ciocăni cu pixul în masă.

— Un moment, vă rog. Vreau să fac un anunț.

Medicii se întoarseră curioși spre directoare. Știau deja că frumoasa Iulia își luase un concediu fără plată pe o perioadă necunoscută și se întrebau ce ar mai fi putut interveni.

— Deși nu este uzual, am hotărât ca pacienta din salonul-debara să fie de astăzi în îngrijirea doctorului Gabriel. Îmi asum această hotărâre. Doctorul Gabriel va prezenta săptămânal un raport privind procedurile aplicate și rezultatele obținute.

Un murmur dezaprobator se făcu auzit în timp ce toate privirile îl căutau acum pe tânărul pe care nici măcar nu-l luaseră în seamă până atunci. Nu-i deranja că tânăra nu le este pacientă ci faptul că vor fi nevoiți să ia parte săptămânal la un studiu de caz care sigur va prelungi șederea lor în spital.

Biroul se goli treptat. Doar doctorul Gabriel rămase tăcut în dreptul geamului privind spre turn. La urma urmei nu este decât o pacientă, iar el va avea ocazia să arate ce a învățat. Îi reveni în minte visul. Visul pe care acum câteva zile era convins că îl avuseseră și cele două Iulii. Nu scria Iulia că dorea ca el să se mute în sat cu pacienta? Dar nu era obligat să-i urmeze sfatul. El avea propria cale și pacienta din salonul-debara era mult prea reală pentru a putea să apară în oglinda în care își căuta originile. Nu. Nu se va îndrăgosti de nimeni. Nicăieri în cursurile lui nu scria că dragostea este o metodă de tratament psihiatric. Totuși va merge să vadă caietul. O poveste scrisă cu sute de ani în urmă era cât se poate de ispititoare. Deși nu era convins că acel caiet și scrisul ar fi putut aparține unui nobil austriac. În ce limbă era scrierea? Cu ce caractere? Cum de Iulia putuse descifra scrisul?

Un tușit scurt rupse șirul de întrebări pe care Gabriel nu contenea să le formuleze. Pe ușa deschisă intrase Doamna cu un dosar în mână.

— Mergem, doctore?

Gabriel luă cartea pe care o avea în față și o urmă pe asistenta șefă. Intră în salonul debara la câteva momente în urma asistentei șefe, doar după ce aceasta îi făcu semn. Iulia era așezată la masă. În fața ei era cartea lui Rousseau, Emile ou de l’education, o ediție în limba franceză, și un caiet. Probabil acel caiet misterios al cărui conținut era greu de descifrat. Iulia era într-o stare de așteptare pasivă, cu capul ușor întors într-o parte forțând o poziție complet incomodă. Bărbia tremura ușor. Cu puțin timp înainte, asistenta șefă o atenționase de vizita doctorului.

— Domnișoară Iulia, doctorul Gabriel ar dori să stea de vorbă cu dumneata. Vrei să-l primești?

— De ce nu citește caietul? Pot să-i dau caietul.

— Sigur va citi și caietul. Dar doctorul Gabriel este doctorul tău curant. Regulile impun să aibă din când în când discuții cu dumneata.

Iulia nu răspunse. Se ridică din pat și se așeză la masă, în așteptare. Evită să privească spre ușa pe care va intra doctorul.

— Bună ziua. Pot să mă așez?

Iulia nu răspunse, continuând să privească spre un colț al camerei. Pe o parte a gâtului o ieșitură devoala poziția anormală a capului. Cât de simplu ar fi dacă ar putea examina biochimia creierului Iuliei, dacă comportamentul ei ar putea fi înlăturat cum extirpi o tumoare ce a invadat corpul! Boala Iuliei ar putea fi rezultatul unui conflict interior care se manifestă permanent între dorință și apărarea de dorință. Iar el va trebui să radiografieze conflictul încercând să se interpună în acest conflict. Iar în primă fază va trebui să-l intuiască. O boală mintală, fie ea moștenită sau nu, are o evoluţie puternic influențată de factorul sociocultural. Iată de ce investigația lui era practic lipsită de frontiere. Va avea o abordare psihodinamică bazată pe conceptul de psihiatrie biopsihosocială. Dacă ar solicita o tomografie cerebrală, aceasta i-ar spune ce nu este în regulă cu creierul, nu ce probleme are mintea. Așa cum învățase la facultate, un motto al psihiatrului era sintetic cuprins în aserțiunea: “Domeniul minții și domeniul creierului au limbaje diferite. Psihiatrul trebuie să fie bilingv”. După ce va determina manifestarea descriptivă a bolii, încercând să identifice un model cu care Iulia este congruentă, va trebui să determine factorii de unicitate.

Gabriel trase un scaun și se așeză chiar în fața Iuliei. În clipele următoare va afla care va fi reacția pacientului față de clinician: deferentă sau rebelă. Întâmplarea îl ajutase să conceapă un prim experiment, de altfel cât se poate de simplu. Din mica bibliotecă pe care o purta mereu cu el, nu lipsea acelaşi volum care se găsea acum pe masa din salonul-debara: Emile ou de l’education. Puse cartea pe masă alături de cartea Iuliei, păstrând aceeași orientare a copertei. Luă aerul oficial al medicului în plin proces de investigație clinică.

— Cum vă numiți?

— Iulia.

— Numele de familie?

Nu obținu niciun răspuns.

— Prenumele mamei?

Din nou, tăcere. Doar buzele trădară un tremur intens. Gabriel continuă ca și cum ar fi primit toate răspunsurile dorite.

— Prenumele tatălui?

Urmări cu atenție reacția fetei. Fața ei reveni la normal, deci amintirea tatălui nu producea nicio reacție.

— Știți cumva numele de fată al mamei dumnea-voastră?

Se aștepta ca și această întrebare să rămână fără răspuns. Dar, brusc, Iulia întoarse capul spre Gabriel păstrând inclinația nefirească.

— Scrie. Scrie în caiet.

Iulia împinse caietul spre el.

— Vă dau voie să-l citiți.

Gabriel luă caietul și îl deschise chiar la prima pagină. Pe primul rând erau trei cuvinte cu spațieri generoase între ele. Pe al doilea patru cuvinte răspândite și ele aleator. Alăturate nu însemnau nimic. Întoarse pagina. Cam același algoritm era repetat și aici.

— Caietul este un jurnal intim al tău. Nu vreau să te rănesc descoperindu-ți cele mai intime gânduri.

Pacienta se întoarse brusc spre asistenta șefă.

— Unde este Iulia?

— A plecat în concediu. Se va întoarce.

— Trebuie să se întoarcă. Altfel nu pot să îmi împlinesc destinul.

— Care este destinul tău? reacționă imediat Doamna.

— Să am grijă de ea! Totul este scris în caiet, reluă pacienta.

Doctorul Gabriel se ridică de pe scaun și se aplecă spre masă punând mâna pe cartea Iuliei ca și când ar fi dorit să o ia. Instantaneu Iulia reacționă apucându-și cartea cu ambele mâini. Degetele lor se atinseră, iar tremurul începu să cuprindă corpul Iuliei. Își retrase speriată mâinile și se refugie în brațele Doamnei.

Doctorul și asistenta așteptară câteva clipe o izbucnire verbală din partea Iuliei, dar aceasta nu se produse. Iulia se lăsă moale în brațele asistentei care, surprinsă, aproape că o scăpă jos. O așezară pe pat. Tremurul corpului deveni mai intens transformându-se în convulsie iar ochii se pierdură lăsând fără viață fața pacientei. Doctorul Gabriel îi luă pulsul. Totul părea normal. Doctorul o întoarse pe partea stângă și privi ceasul. După o jumătate de minut convulsia încetă și Iulia intră într-un somn adânc.

— Aici nu mai avem nimic de făcut, spuse doctorul și ieși din salonul-debara urmat de asistenta șefă.

În cabinetul asistentelor, doctorul Gabriel făcu câteva însemnări în dosarul pacientei.

— Credeți că a fost o criză de epilepsie?

— În niciun caz. Corpul ei nu era rigid și criza nu a debutat cu convulsii. I se va scoate treptat baclofenul.
Doamna reveni în salonul Iuliei. Luă caietul și începu să-l cerceteze filă cu filă. Căuta cu înfrigurare cuvinte care să facă legătura cu povestea asistentei. În sfârșit, cercetările ei dădură roade. Pe pagini diferite apărură cuvintele: „tenis”, „viol” și „cruce”.

            -Tot așa ai rămas cum te știu!

             -Numai de câte ori ai încercat tu să mă lămurești să-mi așez viața pe alt făgaș .

Am  apreciat mereu efortul tău ,te-am simțit mereu aproape .Tu ai rămas pentru mine

casa părintească ,locul de baștină și știu bine că atunci când dorul mă va chema,te voi

găsi prezentă .

              -Sunt gata să-ți ascult toate rătăcirile și,cum zici tu de multe ori ,toate păcatele.

               -Apropo,Aristița,știi că uneori mă apasă .Și nu știu ce să fac?A-și vrea să-mi tri-

ez faptele bune de cele rele...

                 -Și la ce concluzie ai ajuns?

                  -Nu prea am fapte bune!...

                   -De când te frământă pe tine astfel de întrebări?Te cunosc ca o persoană dură ,

voluntară,care nu are nevoie de sfaturi,chiar dacă sunt date cu bunăvoință și cu dragoste .

Surioara mea dragă îmi pari foarte schimbată.!

                     -Am timp să-ți povestesc despre tot și toate.Spuneai că te-ai întânlit cu Mircea ?

                      -Da ,Mircea ,coleg ge liceu.Îmi spunea că este căsătorit , are familie și doi copii

frumoși.Abia acum a reușit să -mi spună că pe atunci îi pustiisem inima cu răceala cu care i-am

răspuns la încercarea lui  de -a fi împreună.Eu făcusem pasiune pentru Vali ,iar el era topit pentru

Adriana .Uite așa se învârte roata ,așa este în viață .Așa se face că eu tot am așteptat că Vali se

va întoarce la mine cândva...

                          -Și eu am rămas cu un mare gol în suflet ,am fost bolnavă de dragoste pentru  Fane .

M-am dizolvat si iar m-am adunat .Până acum a fost singura mea iubire .Mi se pare atât mult de atunci .

Nu m-a înțeles sau nu și-a dorit să știe ce mult însemna el pentru mine.De atunci .multă vreme ,caut ,

caut mereu vedeam în orice băiat un posibil îndrăgostit de mine...

                              -În final ai găsit ce căutai?

                               -Nu Aristița ,de aici vine și golul din sufletul meu .Eu nu știu ce-i fericirea ,nu am pe

lângă un suflet apropiat ,cu care să comunic ,să mă destăinui, chiar să plâng atunci îmi este greu!...

M-am amăgit că adunând bani ,pot urca pe scara socială și că o viață îndestulată îmi va aduce împăcarea .

Dar golul din sufletul meu, crește din zi în zi !...

                                 -Mi se pare că esti cam aspră cu tine .Încă mai ai timp să schimbi multe în viața ta !...

Doar abia ai împlinit treizeci de ani ,nu? Ștefania oprește mașina ,își pune mâinile la ochi și plânge în hohote...

Aristița rămâne nemișcată un timp .Asta nu-i Ștefania pe care o cunosc eu ,îți zice ea.

                                    -Te am lăsat să te descarci .Ai adunat multă suferință ,dar toate au o rezolvare .

Hai să vedem cu ce începem! Cu duioșia unei mame,Aristița o cuprinde în brațe o mângâie ca pe un copil și o

scoate din mașină să respire aerul curat , să-și adune puterile și să pornească  mai departe.

                                       -Cum pot eu surioara mea rebelă ,să te desprind de trecutul tău, să te speli de păcate ,

să te purifici și să-ți găsești liniștea drumul drept, fie și mai tărziu?

După cum știu am nevoie de mult curaj și dorința de o lua de la capăt spune cu vocea răgușită  de plâns  Ștefania.

Abia acum cele două surori se îmbrățișează cu adevărat ,regăsindu-se una pe alta .Aristița reprezenta pentru 

Ștefania ,trecutul ei curat, aspirația către împlinire prin învățătură ,o viață ordonată și respectul celor din jur .

Deși roiesc în jurul meu bărbați am o situație materială bună ,nu asta mi-am dorit  Acum vreau un partener, o familie,

copii în primul rând .Știi ,aristița ce am devenit eu?Un obiect de trebuință ,odată uzat cui mai trebuești? Chipul Aristiție

se umbrește ,o idee pusese stăpânire pe mintea ei .

                                        -Știi Aristița ,mă simt ca în fața unei judecăți și nici nu vreau să mă apăr .De ce am ales eu calea

asta care acum mă dezgustă?Îmi amintesc uneori în liniștea mea zbucimată de atmosfera de fericire din familia noastră 

înainte de moartea mamei Ce tainică împăcare în zilele de sărbătoare, când ne adunam toți în jurul mesei!...Ce aură de fericire 

pe chipul mamei când așeza în dreptul fiecărui farfuriile încărcate făcute de mâinile ei harnice,care știau să muncească  der și 

alinte .Părinții noștri se înțelegeau atât de bine ,fără certuri ,fără descărcări nervoase, fără voci ridicate ,stridente .La noi în 

casă domnea armonia ,spiritul datoriei, și al muncii O viață ordonată ,curată , de invidiat .Poate dacă nu murea mama ,soarta

mea era alta. Spun -poate -pentru că ea avea darul de a ne face să înțelegem că mai presus de bani și de bunăstare , este 

calitatea omului , curățenia lui sufletească .Spun asta deoarece tu ai fost mai mult alături de mama , și se văd rezultatele 

educației pe care ți-a dat-o . Însă eu vreau să mă justific, așa simt .Tocmai când aveam cea mai mare nevoie de ea ,mama s-a 

prăpădit .Deși tu ai făcut totul  sâ-i ții locul ,încă de la început am simțit că sunt liberă  și că pot face tot ce doresc .

Mi-am făcut prieteni  pe cine nu trebuia .Nu știam  atunci că  având libertate trebuie să știi și cum s-o folosești .Apoi tata s-a

recăsătorit , avra alte preocupări , iar tu ,din prea multă dragoste  m-ai  acceptat așa cum sunt .Încet ,germenii au încolțit,

ajutată și de anturajul pe care îl frecventam .

                              -Ștefania ,cuprinsă de un val de emoții,rămâne tăcută .Aristița  o strânge în brațe  și îi șterge lacrimile

sărate de pe obraz  Ea se liniștește  treptat ,gustă puțină apă și se urcă cuminte la volanul mașinii.Amândouă păstrează

o vreme tăcerea.Mașina rulează cu vitează  pe auotostradă .Urmează o liniște aparentă ,însă fiecare dintre ele trăiește

sentimente neclare ,contradictorii,iar frământările Ștefaniei se reflectă ,asupra Aristiției.

                                                  va urma

               -

 

Articolul 401 — Demnitatea trupului

(1) Trupul și persoana umană trebuie tratate cu respect și demnitate.

(2) Nicio persoană nu trebuie redusă la un obiect pentru satisfacerea dorințelor altuia.

(3) Respectarea trupului presupune responsabilitate față de propria persoană și față de ceilalți.

Articolul 402 — Libertatea și consimțământul

(1) Relațiile dintre persoane trebuie să respecte libertatea și consimțământul fiecăreia.

(2) Constrângerea, amenințarea și violența nu pot fi considerate consimțământ.

(3) Nicio persoană nu trebuie obligată la un act intim împotriva voinței sale.

Articolul 403 — Interzicerea violenței sexuale

(1) Violența sexuală este condamnată.

(2) Nimeni nu are dreptul să constrângă o altă persoană prin forță sau amenințare.

(3) Victima trebuie tratată cu demnitate și sprijinită.

Articolul 404 — Interzicerea exploatării sexuale

(1) Exploatarea unei persoane în scopuri sexuale este incompatibilă cu demnitatea umană.

(2) Nicio persoană nu trebuie tratată ca obiect comercial.

(3) Exploatarea prin amenințare, înșelăciune sau constrângere trebuie combătută.

Articolul 405 — Prostituția și demnitatea persoanei

(1) Prezenta Constituție condamnă exploatarea și constrângerea sexuală.

(2) Persoana exploatată nu trebuie urâtă sau umilită.

(3) Comunitățile creștine trebuie să încurajeze sprijinul și recuperarea persoanelor aflate în situații de exploatare.

Articolul 406 — Traficul de persoane

(1) Traficul de persoane este grav condamnat.

(2) Nicio persoană nu poate fi cumpărată, vândută sau exploatată.

(3) Comunitățile creștine trebuie să sprijine combaterea traficului de persoane.

Articolul 407 — Protecția copiilor împotriva exploatării

(1) Copiii trebuie protejați împotriva oricărei forme de exploatare sexuală.

(2) Niciun adult nu trebuie să exploateze un copil.

(3) Comunitățile religioase trebuie să adopte măsuri pentru protejarea minorilor.

Articolul 408 — Interzicerea abuzului sexual asupra minorilor

(1) Abuzul sexual asupra unui minor este condamnat în mod categoric.

(2) Nicio funcție religioasă, familială sau socială nu poate justifica un asemenea abuz.

(3) Suspiciunile privind abuzul asupra unui minor trebuie tratate cu maximă seriozitate și, atunci când este necesar, sesizate autorităților competente.

Articolul 409 — Protejarea victimelor

(1) Victima unui abuz sexual trebuie tratată cu respect.

(2) Victima nu trebuie învinovățită pentru abuzul suferit.

(3) Comunitățile trebuie să sprijine accesul victimei la protecție și ajutor.

Articolul 410 — Condamnarea adulterului

(1) Fidelitatea în cadrul căsătoriei este o valoare importantă a moralei creștine.

(2) Adulterul nu trebuie încurajat.

(3) Neînțelegerile rezultate din infidelitate nu justifică violența sau răzbunarea.

Articolul 411 — Fidelitatea conjugală

(1) Soții sunt chemați la fidelitate.

(2) Fidelitatea presupune sinceritate și respect.

(3) În cazul unor probleme grave în familie, soluțiile trebuie căutate prin dialog, consiliere și mijloace legale.

Articolul 412 — Interzicerea constrângerii în familie

(1) Nici soțul, nici soția nu au dreptul să își constrângă partenerul prin violență.

(2) Autoritatea familială nu poate fi folosită pentru abuz.

(3) Demnitatea ambilor soți trebuie respectată.

Articolul 413 — Condamnarea hărțuirii sexuale

(1) Hărțuirea sexuală este incompatibilă cu respectul față de persoană.

(2) Comentariile, gesturile sau comportamentele nedorite cu caracter sexual trebuie tratate cu seriozitate.

(3) Nimeni nu trebuie intimidat pentru că refuză un asemenea comportament.

Articolul 414 — Protecția împotriva exploatării economice

(1) Nimeni nu trebuie obligat să ofere servicii sexuale pentru a supraviețui din cauza amenințării sau constrângerii altuia.

(2) Exploatarea persoanelor vulnerabile este condamnată.

Articolul 415 — Respectarea persoanei

(1) Valoarea unei persoane nu este determinată de trecutul său.

(2) O persoană care a greșit trebuie tratată cu demnitate.

(3) Îndreptarea și recuperarea trebuie încurajate.

Articolul 416 — Pocăința și schimbarea vieții

(1) Creștinismul cheamă omul la pocăință și schimbarea vieții.

(2) Persoana care își recunoaște greșelile trebuie încurajată să se îndrepte.

(3) Pocăința nu trebuie impusă prin violență.

Articolul 417 — Iertarea

(1) Creștinul este chemat să ierte.

(2) Iertarea nu înseamnă aprobarea răului.

(3) Iertarea poate exista împreună cu dreptatea și protejarea victimei.

Articolul 418 — Respectul între bărbat și femeie

(1) Bărbatul și femeia trebuie tratați cu aceeași demnitate umană.

(2) Niciunul nu trebuie umilit sau exploatat.

(3) Diferențele dintre persoane nu justifică violența.

Articolul 419 — Condamnarea obiectificării

(1) Persoana umană nu trebuie tratată ca obiect.

(2) Respectul trebuie să existe în familie, Biserică, școală, muncă și societate.

(3) Creștinul trebuie să urmărească respectul și curăția morală.

Articolul 420 — Responsabilitatea morală

(1) Creștinul este chemat să își controleze comportamentul și dorințele.

(2) Nimeni nu poate folosi dorințele personale pentru a răni o altă persoană.

(3) Libertatea trebuie însoțită de responsabilitate.

Articolul 421 — Protecția tinerilor

(1) Tinerii trebuie educați cu privire la respect, responsabilitate și demnitate.

(2) Educația trebuie adaptată vârstei și realizată cu responsabilitate.

(3) Tinerii trebuie protejați împotriva exploatării și abuzului.

Articolul 422 — Familia și responsabilitatea

(1) Relațiile familiale trebuie întemeiate pe respect și responsabilitate.

(2) Soții sunt chemați să se sprijine reciproc.

(3) Copiii trebuie protejați și educați într-un mediu sigur.

Articolul 423 — Condamnarea exploatării prin internet

(1) Internetul nu trebuie folosit pentru exploatarea sexuală a persoanelor.

(2) Distribuirea neconsensuală a materialelor intime este incompatibilă cu respectarea demnității persoanei.

(3) Copiii trebuie protejați în mod special în mediul digital.

Articolul 424 — Curăția inimii și responsabilitatea

(1) Viața morală creștină urmărește nu numai comportamentul exterior, ci și intențiile omului.

(2) Creștinul este chemat să cultive respectul, autocontrolul și iubirea aproapelui.

(3) Nimeni nu trebuie judecat doar pe baza aparențelor.

Articolul 425 — Principiul demnității și al protecției

(1) Fiecare persoană are dreptul să fie tratată cu demnitate și fără exploatare.

(2) Violența, constrângerea, traficul de persoane și abuzul sexual sunt incompatibile cu principiile acestei Constituții.

(3) Protejarea celui vulnerabil trebuie să fie o responsabilitate a familiei, Bisericii și comunității.

(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)

Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural. 

Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.

Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.

 

Islandsk is

 

(godt, ikke ligefrem islandsk, men du får ideen, taget fra Island)

Klokken er 9 om morgenen, det er stadig mørkt, det er også normalt, fordi vi er meget tæt på polarcirklen, og vi tager til McDonald's i Reykjavík, omtrent den eneste, der stadig kan findes i Island, efter et dekret blev givet i landet ikke til restauranter, der sælger fastfood, bliver også bygget. Da det er den eneste tilbage, ser vi ingen grund til ikke at udnytte muligheden, så vi går for at se, hvad de har på menuen, og efter hvad det ser ud til, er de fleste af sandwichene variationer over samme tema, varierede versioner af burgeren- Filet-O-Fish. Vi får to retter Filet-O-Fish, en med laks, en med ørred, to store portioner pommes frites, fordi de er min favorit på hver menu på McDonald's, fra hvilket som helst land, chokolademuffin og mest af alt, jo mere vigtigst, islandske McFlurry. Den adskiller sig fra resten af Europa ved, at den er meget koldere, klimaet hjælper den også med at bevare sig selv, den er meget mere konsistent i teksturen, mere frostklar og har en intens blå nuance med stykker af stracciatella også blå, som det ser ud til. mærkeligt for mig. De brugte blå madfarve, der har E407 i sin sammensætning, det er dem, der påstår, at de ikke vil have forarbejdet mad, at de ønsker, at alt skal være så naturligt som muligt.

Vi smager den islandske McFlurry. Den er god...lad os tage endnu en bid,...den er fantastisk god...og en ting mere, lad os ikke glemme smagen...ja, vi fik den, det er også den bedste McFlurry, vi nogensinde har smagt nogensinde dårligt det er så langt hjemmefra. Vi synes dog, at McDonald's-restauranten på Island følger et bestemt tema, bortset fra pommes frites, hele menukortet ligner en taverna ved havet, servietterne er også blå med fisk tegnet på, glassene er skrevet med beskeder som, , Klar til et haveventyr?", er alt i blå nuancer i rummet. Interessant nok finder vi også McDonald's på Island, det er meget anderledes end alle de andre vi har set indtil videre.

Fordi vi kunne lide isen fra den islandske McDonald's så meget, går vi for at smage andre smagsvarianter og isskugler fra de lokale gelateriaer, nemlig Isbúð Vesturbæjar. Og her har de en masse sortimenter, som vi kan vælge imellem. Vi tager kakao og pistacienødder. Og disse er de bedste. Island, jeg vil gerne lykønske dig, du er den bedste ismager, jeg nogensinde har mødt. Hvad du tilbyder, måske for få eller ingen tilbyder længere. Du har specialiseret dig i at gøre kulden til noget kunstnerisk, behageligt at se på, føle og smage, synestesi på alle måder.