Baiatul meu

Bunule Mos Nicolae

Hai la mine in odaie

Tot anul am fost cuminte

Si astept cu nerabdare

Sa vezi ghetele,nu sunt murdare

Vreau sa pui in ele

Jucarii si caramele. 

Am depins prea mult,de cine ?

In asta lume cruda ,plina de mahnire

Acum inteleg , nu merita sa cred

Nici macar in propria mea umbra 

Care doar cand e lumina si bine 

Nu ma paraseste ,sta cu mine . 

Dar cand noapte vine....

Raman doar eu,cu mine!

Sub o lespede de piatra

Aud voci ce ma-nconjoara ,cu suspin si-amaraciune

Dute lume,dute,dute,dute

Eu dorm aici ,aici raman 

Intre 6 frati de seama 

Ce-ncontinuu ma-nconjoara

Dute lume,dute,dute,dute 

Dar sa nu ma uiti prea iute...

-U.A-

Doar o mamă poate ști 

Cât îi sufletul de greu 

Când îți lași casa și traiul,

Când amâni îmbrățișări

De la dragii copilași

Care nu au nici o vină,

Pentru-n astfel de necaz.

Din cauza unor lupi in piei de oi

Ne obligă-n fel și chip 

Să fim slugi în țara noastră,

Să cerșim un trai mai bun.

Și când nu-ți rămâne 

Nici o șansă de izbândă,

Pornești grăbit printre străini 

Incercând să-ți stăpânești

Lacrimile împrăștiate 

Intre granițele toate.

Câtă suferință-n lume 

Pentru lăcomia unor lași !

Doar sufletul nostru știe 

Mâhnirea și dorul,care nu se-alină.

-U.A-

Tu imi spui ca nu ai dat, 

Eu iti spun ca am simtit.

O palma este inceputul ,

Doua palme sunt nemarginitul 

La a treia palma,este sfarsitul. 

Daca nu se vede

Inseamna ca nu ai dat?

Vorba din gura ta ,m-a sfasiat. 

Ce fel de iubire

Atatia ani mi-ai purtat?

Cel fel de teatru ai jucat?

Sase ani,te-am respectat

In schimb, tu m-ai tradat!

Şi orgoliul te-a păstrat.

-U.A-

Am depins prea mult,de cine ?

In asta lume cruda ,plina de mahnire

Acum inteleg , nu merita sa cred

Nici macar in propria mea umbra 

Care doar cand e lumina si bine 

Nu ma paraseste ,sta cu mine . 

Dar cand noapte vine....

Raman doar eu,cu mine!

-U.A

Cat este de important

Să fac ce este corect

Valorile mele să le respect

Nu contează cat este de greu

Să calc pe mândrie mereu

Ca tu din ceruri ne privești

Și ai vrea să ne povestești

Despre valoarea unei vieți de om

Nu ți-a plăcut niciodată să fii lacom

Tu ai fost lângă mine și ai așteptat

Să iau viața în piept și să răzbat

Niciodată nu a contat

Ce cred alții și ce a urmat

Tu ai mers pe drumul tău

Cu credință în suflet la bine și la rău

Dar drumul tau s-a încheiat

După mare suferință ai plecat

Eu știu ca tu ești lângă noi

De sus din ceruri ne ghidezi

Pe drumul nostru de noroi

Niciodată nu ne vei lăsa

Lacrimi pentru alții a vărsa

Tu de acolo din rai

Putere tu ne dai

Să nu uităm de noi

Lasam sasi scuture durerea,

lasam sa plinga inecind

in lacrimi lunga sa tacere

si gindul care a mocnit

*Viața mea a început de când l-am intalnit pe el.

Da,ce i drept, am trecut prin prea multe lucruri dureroase

Care îmi sfâșiau inima cu fiecare bataie, însa el este motivul pentru care m-am schimbat și am început să trăiesc.*

Am început să ies mai des, doar să-l văd prin oraș.

Am început să mă distrez, să vadă că sunt plină de viață.

Am început să îmi schimb hainele și poate sa fiu pe gustul lui.

Am început să îmi întind părul mereu cu placa, deși părul meu natural este creț.

Am început să folosesc concealer pentru că aveam niște cearcăne prea mari, însă am mers prea departe ajungând si la full face.

Pe parcurs, mă tot uitam în oglindă la un străin ce se holba la mine, furându-mi viața.

Acel strain nu mi-a furat doar identitatea, mi-a furat si sufletul.

Străinul mi-a intrat în minte și a început să mă critice, să mă facă să mă urăsc.

Iar zilele și nopțile transformându-le într-un inexplicabil dor.

Am început să beau, pentru a-mi îneca amarul

Căci străinul e tot aici, iar corpul meu este acoperit de cicatrici.

După o perioada am realizat că străinul nu îmi face bine și am încercat să-l alung 

Însă era prea târziu, răul fiind deja făcut.

Nu m-am mai chinuit să alung străinul, la care eu împreună cu copilul din mine ne holbam.

Ne-am obișnuit cu el chiar dacă ne face rău.

Sângele tot curgea de pe o rană pe alta,

Iar lacrimile apăreau din când în când, gândindu-mă ca e ultima dată.

Încerc să îmi revin dintr-o stare ce se simte precum un coșmar.

Eu merg drept, dar nu aud și nu văd ce se află în jurul meu.

Vreau acasă, însă nu știu unde e "acasă"

Nicăieri nu ma simt bine, poate doar pe o bordura seara pe o alee întunecată.

Vreau copilul cuminte și inocent înapoi!

Îl urăsc atât de tare pe străinul din oglindă!

El a luat-o!

A omorât-o cu sange rece fară să se gandească cum mă voi simți.

Am văzut-o murind, am auzit ultimele ei fraze 

Și i-am simțit suflarea cum îi părăsește corpul copilului meu.

Îl urăsc atât de tare pe străinul din oglindă, deși sunt singură în fața ei.

Îmi vreau copilul înapoi, copilul meu, copilul din mine

Care a murit cândva de mult în brațele străinului făra suflet și morbid.

S-a stins o stea in adierea noptii.
El a plecat..dar a ramas cu noi.
Ii simt in suflet eu tacerea,
E fericit...ca dinapoi.

Eu stiu..e sus..si-acum - Zimbeste!
Si doar o liniste mortala
A inundat tacerea mamei...
Acum e sus...straina capitala.

Zi cu soare,zi-nsorită
Tu..te simţi cea mai iubită.
Raza-ţi chipul luminează
Iluzii dulci crează!

Eşti o făptură ireală
O femeie ideală!
Primăvara-îţi stă bine
Odată cu tine vine.

Ca un soare luminezi
Amintiri plăcute creezi.
Eşti o fire Dumnezească-
A cerului crăiasă!

Sunt momente în care tăcerea nu este absență, ci un răspuns plin de demnitate. Am ales să las aceste versuri în urmă nu ca pe o explicație, ci ca pe o oglindă a unui suflet care alege să vadă miracolul acolo unde alții văd doar reguli... ca o invitație la liniște și regăsire. 

Decantarea Sufletului

E liniște-n „cramă” și-n gânduri e rugă,

Nu-ți mai cer timp, nici sfinte cuvinte,

Căci darul din Cer, ce-n mine inundă,

E mirul tăcerii pe răni vechi și sfinte.

Tu crezi că e troc, eu sunt doar o stare,

Tu mergi după legi, eu număr minuni,

Iar cupa mi-a fost o înaltă uitare,

Căci dorul se-nalță spre alte genuni.

Ți-e teamă de versuri? E dreptul tău, poate,

Să mergi prin lumină, doar rece și drept,

Dar eu am ales nemurirea în toate

Și-un ritm de miracol purtat înspre piept.

Te las cu-al tău crez în lumea-ți tăcută,

Eu merg unde murele-s vers, nu doar rod,

Iar taina din vin, de tine pierdută,

O poartă în aripi... un suflet ce-a fost.