Mulţi pălăvrăgesc şi puţini au darul vorbirii. 

Biblia este Abecedarul omenirii, iar Abecedarul este întocmai începutul cunoaşterii Bibliei.
Există poeţi egali cu propriul lor destin şi există poeţi ale căror destine se fac egale cu înseşi destinele popoarelor din sânul cărora au răsărit.

Nu acolo, pe unde a mai fost întâmplarea, ci acolo, unde abia se îndreaptă paşii gândului - acolo se naşte literatură adevărată.
Un scriitor autentic are totul fără a posedă nimic, vede orice fără a se atinge de nimic şi le numeşte pe toate nestirbind cu nimic firea lucrurilor.
Poezia este ceva legat de cuvânt care nu se defineşte-n cuvinte.
Pentru a fi cu adevărat zeu, Cuvântului îi lipseşte numai tăcerea.
Sunt lucruri care se spun şi lucruri care se tac. Literatură, în fond, este un soi de lucru care se spune despre lucruri care se tac…
Urmă cuvântului nevăzută e, pe când urmările lui - neprevăzute!
Poezia bună poate fi şi multă, însă doar câte puţin de tot!
Limba este lancea adevărului.
Adevărată muzică a limbii nu este sunetul, ci anume gândul cel care întrece orice sunet.
Neamul meu e tot ce se cuprinde între Tiparniţe, Altare şi Cetăţi.
Cu nodul în gât suferinţă spune mai mult decât cu răcnete pe vârful limbii.
Înţelepciunea este o prea luminoasă, dar prea târzie umbră a amărăciunii.
Ironia este teamă Superiorităţii de a nu se face de ras.
Oare cum s-o fi numit poporul cu cele mai frumoase şi mai înţelepte proverbe rostite pentru altcineva
Spaţiul vital al împlinirii noastre în timp este cunoaşterea Adevărului.
Unică amintire lăsată omului după alungarea lui din răi pare a-i fi rămas Poezia!
Mâna omului este preţul aripilor pierdute.
Limba omului, cuvântul sau vorbirea, este umilă recompensă pentru pierderea darului de-a citi în rădăcini şi în stele.
Sufletul omului nu-i decât un ciob de vecie spartă. Spartă, apropo, tot de mâinile sau de rătăcirile omului.
Sufletului îi sunt date (hărăzite) sau deschise nu numai cele stabile, dar şi cele nestabile, nu numai cele plăcute, dar şi cele urâte, nu numai cele ce vin, dar şi cele ce nu vor veni niciodată.
Toate se arată în apele sufletului. Şi toate se retrag speriate de nemărginită Lui măreţie.
Cea mai frumoasă dintre limbile posibile poate fi numai limba, în care ţi se mărturiseşte Evanghelia, se cânta Ave Maria, limba în care îţi rosteşti Rugăciunea de seară şi spui Veşnică pomenire pentru cei cu duhul neprihănit.
Dintre toate aventurile spiritului, Limba (Cuvântul) rămâne a fi drept cea mai fascinantă şi mai aproape de ideea divinităţii aventură spirituală.
Actul comunicării/cuminecării, al desăvârşirii sau mântuirii prin cuvânt sunt treptele organice ale devenirii noastre umane şi ale deosebirii de celelalte minunate făpturi zidite de Creator.
Limba Română întruna va fi să rămână cheia de boltă a faptelor noastre de gândire, doinire şi de simţire românească.
Limba, Credinţă, Istoria (aici aş însuma şi Armata) sunt atlasii neobosiţi, pe umerii cărora se ţine boltă albastră a Unităţii Naţionale.
Or, tocmai în miezul marilor entităţi spirituale se încearcă cele mai mari dezbinări: două limbi, două biserici, două istorii… Precum se vede, ştergerea memoriei este calea dezintegrării.
Cea mai durabilă substanţă a Legendei este tocmai partea ei nevăzută, adică nerostită, şi această parte se numeşte Credinţă în ea.
Astfel, tocmai credinţă totală în veridicitatea Legendei o face să fie plină de o forţă şi o lumina aparte, aproape mistică.
Anume originea mitică şi misticismul organic al Legendei atrage şi îmbie spre alt Timp, ideal, într-un indefinit Viitor, în care Legendă până la urmă se va fi împlinit.
Eminescu este cel ce şi-a tăiat din cuvânt Catedrala că să oficieze veşnic în ea liturghia Limbii Române.

Despre viaţă

Ieftină-i viaţă pentru că ţi se da pe degeaba, însă dacă nu-i afli la timp preţul acestei ofrande, mult prea scump vei plăti-o.
Marea criză din viaţă unui om nu survine atunci când îl trădează prietenii, dar atunci când el pe sine se trădează.
Prieteni Cei care-ţi zâmbesc în faţă şi te vorbesc în piaţă
Toţi ştiu totul despre alţii şi nimeni nu ştie nimic despre sine.
Copilăria îşi măsoară în basme timpul trăirii; tinereţea - în focul iubirii; maturitatea - în fapte şi doar a bătrâneţii haina se cârpeşte în cot cu anii…
Anii nu se dau nici cu cifra, nici cu tifla. Doar cu lupta şi cu fapta se dau anii cei adevăraţi.
Primii oameni, Adam şi Eva, se arată a fi acea unică/dublă greşeală a unui paradis, ce astfel şi-a ratat perfecţiunea.
Există un procedeu infailibil de a trăi repetat fericirea: neratand nicio ocazie de a-i face fericiţi pe cei din jurul tău.
A iubi şi a fi iubit este egal cu a fi fericit.
Dacă şansă moare prima, la cel bun speranţa tocmai ultima să moară
Toate turmele belşugului merg din urmă plugului.
Habent sua faţă… Neglijând soarta cărţilor, soarta omului oarbă rămâne. Sau: amărâtă-i soarta celui fără carte.
Optimistul este un pesimist fără informaţie. Şi invers, pesimistul este un optimist ceva mai iniţiat.
Uneori, până şi lucrul ascuns foarte bine se divulgă pe sine.
Femeia încărunţeşte numai atunci când nimeni n-o vede.
Omul niciodată nu este egal cu sine. De cele mai dese ori el e sub propria limita şi numai arareori se înalta peste propriul Eu.
Nu doar somnul raţiunii naşte monştri, dar şi des-frânarea ei fără hotar.
Aşa cum m-ai trădat, prietene, nici nu ştiu cum să-ţi mulţumesc.
Preţul unei curse de succese şi erori nu-i mai mult, dar nici mai puţin decât însăşi viaţă.
Esenţă facerii de bine-i netrecerea pe lângă rău.
Nici memoria nu-i capabilă să reţină atât cât poate nimici raţiunea.
Peste coasă grâul că peste moarte viul.
Strămoşii nu se inventează, ci se moştenesc.
Încotro, omule-ratacitule între cimpanzeu şi Dumnezeu
Gogoaşele se vând, indulgentele se cumpără, erorile se plătesc.
Nu-i băi, dacă măgării au ajuns de râsul lumii. Mult mai grav este dacă lumea a ajuns de râsul măgarilor.
Experienţă vieţii este fuiorul din care se toarce firul înţelepciunii.
Experienţă de viaţă valorificată cu talc adeseori combate o inteligenţă originală, însă ruptă de realitate.
Ghiftuiala, că o sărăcie a Duhului.
Abstinenţă, că o bucurie a regăsirii Lui.
Milă, că o izbăvire.
Omul este diferenţa dintre propriile lui înfrângeri şi victorii…

Despre justiţie

Fiat justiţia, pereat mundus. Să se facă dreptate, chiar de-ar fi să piară lumea, afirmau latinii. Şi totuşi, planetă, cu lumea-i injustă, se învârte nepieritor înainte!
Nedreptatea hrăneşte Justiţia.
Justiţia-i legată numai la ochi, dar nu şi la mâini, din păcate.
Justiţia încearcă punerea în acord a păcatelor zilei cu poruncile Domnului.
Justiţia este oglindă Dreptăţii. Ce-i drept, o oglindă spartă de mai multe ori cu ciocanul sentinţei.
Cică, privindu-se odată în oglindă justiţiei, Dreptatea şi-a făcut cruce şi… a sărit în apă sărată a marii.
Când presiunea este critică, atunci soluţia devine clinică!
Chiar şi un pic de corupţie poate îneca un munte de justiţie.
Mărturisirea dreptăţii mai nimic nu costă. Cum însă naiba că se cere tot mai multă bogăţie pentru a se apară nevinovăţia
Justiţia poate fi mai grea decât talgerul înclinat pe care nici Atlas nu-l poate (e)rădică şi mai uşoară că bileţelul de protecţie al unui şef de cabinet către împăratul Traian.
Obştea - cu inşii, judecată - cu unşii.
Unge unsul dinadinsul.
Judecătorii inamovibili lasă să se înţeleagă că emit şi judecaţi inamovibile. Ce neghiobie că atare contra inamovibilei Raţiuni!
Trebuie să te ciocneşti cu justiţia, că să observi că ea, de fapt, nu există!
Legi să fie, că judecători oricând s-or găsi!
Legii i se află preţul nu când banii fac judeţul.
Unii se scarpină de buchea legii că măgării de scândură gardului.
Probele, pe cât mai multe, spală-adesea orice culpe.
Avocatul răului ţinut sub control este răul ieşit de sub orice control.
Caută-L la mănăstire, nu la Curtea de juraţi, pe Dumnezeu.
Deocamdată, suntem cu toţii egali în faţă unei singure Legi. Şi această invariabilă lege este inexorabilă Moarte.
Vrem noi sau nu, însă anume din perspectiva ordonatoarei fatalităţi a Sfintei Vineri principiul echităţii justiţiare se ramifică în cele trei forme ale declinării ontologice: 1) „Suntem cu toţii”; 2) „Suntem că toţii” şi 3) „Toţi sunt egali în faţăLegii”!
În spaţiul invariabil al acestei declinări se cuprinde infinită drama a inechităţii umane.
Cu palmă deschisă, pumnul strâns, degetul tăiat şi unghia înfiptă în carnea vie - numai aşa s-a făcut şi se face Dreptatea.

Despre politică

Politichia la români seamănă a fi chiar multiplul vânat al Tichiei!
Prietenia politică se numeşte cârdăşie.
Trădarea în politică se numeşte Tratat.
Dacă există politici culturale, oare nu există şi politici inculte Şi oare ultimele nu-s cumva mai numeroase decât primele
Uneori e destul să vezi cine face politică, pentru a renunţă să mai afli şi din ce-i făcută ea.
Alteori, limbajul politic cere să ascunzi, să învălui totul, nu să demonstrezi totul de-a valma.
Zâmbetul politicianului ascunde înflorirea fecioarei botanice, violate de hienă biologică. Mai exact, acesta-i portretul hienei cu floarea în dinţi.
Unii politicieni tocmai de aceea se bagă în toate, pentru că n-au nicio idee şi nu cred în nimic.
Negoţ de vorbe, specula de fapte şi bâlci de oameni. Cu alte cuvinte, politică.
Politică totuşi nu este artă de a minţi, ci artă minţii de apărare a obrazului.
Până şi relaţiile externe îşi au logică lor internă.
Dacă centrul este şi de stânga, şi de dreapta în acelaşi timp, oare nu cumva această înseamnă că el este roşu de mama focului
Mai dificil, dar cu atât mai valoros, este exemplul de moralitate în pofida politicii, decât exemplul de imoralitate în numele politicii.
Până la urmă, Platon avea dreptate: frumuseţea şi politică sunt incompatibile şi omenirea va trebui oricum să aleagă între Cetate şi Poet. Astfel, însă, anulând împăcarea şi perspectiva omenirii în echilibru, Platon - poetul ideilor, pe sine însuşis-a anulat.

Despre adevăr şi minciună

Întrebarea este ambasadoarea Gândirii şi aliatul Adevărului.
Să formulezi o întrebare înseamnă să aşterni un covor sub paşii Adevărului.
Să formulezi un răspuns înseamnă să te pui în acord cu propria ta conştiinţa.
Spaţiile compromise de lene, satiu şi confort, sunt coloniile Minciunii. Cel mai mult pe ea o sperie Încă-ne-aflatul, care o poate dezrădăcina şi întoarce Neantului.
Vameşul ce ridică barieră de la limitele cunoaşterii nu are nume, chiar dacă noi îl numim Adevăr.
Maximele sunt aşchii, zdrenţe şi firimituri de la ospăţul zeilor. Semn că zeii sunt mai hapsâni decât oamenii.
Neadevărul înseamnă inexactitate şi minciună - imoralitate.
Minciună rade într-un dinte, adevărul vede şi fără ochi.
Mai mult adevăr e în tăcere decât în vorbire. Însă, decât un adevăr tăcut, mai de preţ unul rostit.
Nu absolutul, ci neîntreruptă mişcare spre absolut este sensul salvator al existenţei noastre limitate.
În tinereţe, adevărurile sunt prea departe de noi, la bătrâneţe sunt prea târzii.
Din fragedă vârstă adevărurile sunt uşoare, simple şi străvezii, şi numai cu anii ele devin tulburătoare.
Şi o minciună mică poate fi simpatică, dar pe cât creşte pe atât se sluteşte.
Drama adevărului curat este condiţia lui absolută de a spune lucruri încă mai neplăcute chiar decât tot ce poate fi mai neplăcut.
Nimănui nu-i place adevărul că tuturor le place minciună.
Un neadevăr inconştient devine minciună, atunci când i se gâdilă tălpile de alergat prin lume.
Femeile mint mai des, pentru că mai bine intuiesc adevărul.
Forţă dominantă a Adevărului este subliniată de Eminescu prin următorul aforism: „Cel care merge în linie dreapta (în linia adevărului) sileşte toate puterile colaterale să se coadapteze lui”(!). Nu cred că prin „linie dreapta” Eminescu are învedere o mişcare rectilinie, absurdă şi încăpăţânată.
Mai curând, linia dreapta este chiar statura Adevărului, verticalitatea lui, care domină spaţiul şi îşi subordonează toate unghiurile colaterale…

Despre libertate

Libertatea înseamnă cultură. O libertate incultă generează anarhie. O cultură neliberă degenerează în dogmatism.
A fi liber înseamnă a-ţi asumă responsabilitatea unui act cultural.
Câtă cultură, atâta libertate. Şi câte libertate, atâta umanitate în pofida oricărui curs inuman.
Suveranitatea este sinonimul libertăţii. Numai în condiţiile deplinei libertăţi, neîngrădite de niciun dictat din afară, se poate manifestă caracterul suveran, personalitatea şi geniul oricărei naţiuni.
Spiritul omului poate fi liber numai în libertatea creaţiei, scrisului, gândirii şi lecturilor asidui, în stihia muncii făcute cu tragere de inima.
Ura nemţilor pentru ziduri se vede că este simetrică iubirii românilor pentru sârmă.
Ceea ce neamţul are în sânge, noi nici în vis nu avem.
Pe cât mai mare ţară, pe atât mai anonimă prostia din ea.
Pe cât mai mică ţară, pe atât mai imens este în ţarcul ei ecoul prostiei.
Libertatea este degetul cel salvator de la mâna lui Dumnezeu.

Preluat de la: Timpul.md
Опубликовано 13 августа 2017