Mă mai știi?
M ai uitat, străine?
Să știi ca eu încă te mai am PICU-n telefon,
Și mă gândesc la tine în timp ce atât de greu adorm.
Și poza noastră-i încă la mine pe birou ,
Și încă ți simt al tău parfum pe al meu alb sacou.
Când noaptea vine atât de repede și iute,
Eu răsfoiesc încet paginile cărții mute
Ce ieri îmi povesteau duios si cald de tine
Iar azi eu nu mă mai cunosc deloc pe mine
Și mă uit atât de simplu și rapid la pozele de ieri făcute-n grabă
Și mă gândesc la inimă ce-odată mi era asemena-i o nalbă
O floare,o seară si-un sărut intens mai vreau
Si sa ma uit la acel tablou,in care ei pozau
Eram atat de fericită și rănită în același timp
Și iată,astăzi a mai trecut un anotimp
Am pus în noi doar lacrimi și-amăgire
Deloc deloc nu ne venim în fire
De ce nu plângi și nu mă cauți,oare?
Atât de rea și fioroasă ți se pare?
A mea inimă ce astăzi și ar dori să zboare
Să fugă și să vadă a ta lume ce ieri era doar o scăpare
Mai vreau sa ți amintești de mine-un pic
Și să mă lași de jos încet să mă ridic
Să mi etalez a mea frumusețe orbitoare
Ce pentru tine astăzi nu mai este acea preocupare
Si noaptea cea dintâi a noastră
O vei arunca oare pe a ta fereastră?
Mă vei lăsa să zac în al orgoliului infern
În fața căruia eu astăzi iubirea o aștern.
Te mai gândești oare la ai mei ochi strălucitori
Ce ieri parca ți se păreau atât de iubitori
Te mai gândești tu,oare,la al meu păr stăruitor ?
Pentru care astăzi ai alt-nlocuitor
Mai ai tu oare acea poză sau meret tablou cu noi?
Pentru care de ieri noi am pornit război
Mai ai tu oare acea simplă cană?
Pentru care a mea amintire a rămas orfană.
Ma mai știi tu oare cine sunt?
Mai știi când mă priveai prelung?
Mai știi cine te a iubit atât de tare?
Și pentru cine eu sunt biruitoare?
Mai vrei să ți amintești de mine?
Să mi mai auzi măcar o dată vocea?
Sau vrei să ți mai fiu măcar o doză de acele vitamine?
Sau m ai transformat deja în niște antivitamine?
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: annamariaalexandra
Дата публикации: 2 января 2024
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 451
Стихи из этой категории
O idilă cam labilă
Eu - sat în vârf de munte,
Sub crestele semeţe,
Păduri de conifere,
Păşuni şi cu fâneţe.
Tu - capitală mare,
Cu liste lungi de preţuri,
Poşete şi parfumuri,
Pasiuni şi cu fineţuri.
Rămâne de văzut
Cum o să facem faţă,
Eu la pasiuni, fineţuri,
Tu la păşuni, fâneaţă.
Consolare
Cu primăvara despre moarte vorbesc,
Purtându-mi pe umeri sicriul,
Pe lemnul acestuia crini înfloresc,
În timp ce privirea-mi cată pustiul.
Otrava iubirii m-a uscat și sfrijit,
Şi-am plecat ca să mor consolat,
De oameni ce nicicând n-au iubit,
Ori de cei ce-n iubire au trișat.
Dar mi-e drumul pustiu și-s stingher,
Iar inima în piept îmi seacă treptat,
Și împrejur văd pământ fără cer,
Și mi-e teamă că ceva s-a întâmplat.
Sunt silit să asist permanent la orori,
Peste tot văd bucăți din infern,
Cu sicriul de lemn plin acuma de flori,
Primăvară, pe unde trec, eu aștern.
Locul de moarte nicăieri nu-l găsesc,
Fără cer, îmi este imposibil să mor,
Iar crini pe sicriu necontenit înfloresc,
Și din ei vreau să fac o bucată de nor,
Ca sub el să-i adun pe acei ce iubesc,
Să murim consolați de eșec în amor.
Cu penele de cenușă
Numai în ordinea asta, cuvintele se pot frământa
Într-un aluat uniform, fără cocoloașe.
Eu am întins atunci mâna, doar pentru o clipă
Să îmi încălzesc sufletul.
Hrăneai cerul cu scântei, dansai tango cu vântul
Ritmic pocneau măduvele inimile capilarele copacilor
Sub limbile fierbinți și, împreună cu ele,
Ardeam și eu.
Orbirea asurzirea sau pierderea simțurilor în pară
Nu-i deloc înspăimântător, era mai greu să identific
ce am fost pentru tine: lemn, pâine sau cenușă.
Stiu sigur un lucru - tu mereu ai fost flacăra.
Sub cenușă încă fumegând, vraja focului s-a desfăcut
S?i eventual, aluatul emoțiilor s-a desfrământat.
Azi știu să mă aprind, să mă ard și să-mi renasc
Pasărea focului singură.
Cu penele de cenușă, ascult cum ploaia îngână o bossa tristă.
Atât.
Frământări interioare
Frumos este gândul
Cu care îmbrățișezi cuvântul.
Vioaie ți-e privirea
Cu care cuprinzi marea.
Caldă și dulce-i vorbirea
Cu care destăinui iubirea.
Inima gingaș tresaltă
La amintiri de altădată.
Freamăt e-n suflet acum
Ca frunza-n plopul din drum.
Bucuria risipită-n culori
Preia nuanța mată din nori.
Visuri, dorințe-s cuplate
Principii și gânduri curate.
Destinul din nou se amuză
Și nu-ți acordă o scuză.
Ți-e pură și vie credința
În care-ngenunchiezi umilința.
Albastrul superb al speranței
Te-ndepărtează de chinul căinței.
Pardonne-moi ce caprice d'enfant în islandeză
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était le temps des « je t'aime »
Nous deux on vivait heureux dans nos rêves
C'était le temps des « je t'aime »
Et puis j'ai voulu voler de mes ailes
Je voulais vivre d'autres amours
D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »
Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était vouloir et connaître
Tout de la vie, trop vite peut-être
C'était découvrir la vie
Avec ses peines, ses joies, ses folies
Je voulais vivre comme le temps
Suivre mes heures, vivre au présent
Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.
Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga
Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður
Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín
Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga
Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður
Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín
Það var tíminn „ég elska þig“
Við tvö lifðum hamingjusöm í draumum okkar
Það var tíminn „ég elska þig“
Og svo langaði mig að fljúga með vængina
Mig langaði að upplifa aðrar ástir
Aðrir „ég elska þig“, aðrir „alltaf“
En það ert þig sem mig dreymdi um nóttina ástin mín
Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga
Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður
Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín
Það var að vilja og vita
Allt í lífinu, of fljótt kannski
Það var að uppgötva lífið
Með sorgum sínum, gleði sinni, brjálæði sínu
Ég vildi lifa eins og tíminn
Fylgstu með tímunum mínum, lifðu í núinu
Því lengur sem ég lifði, því meira elskaði ég þig blíðlega
Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga
Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður
Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín.
O idilă cam labilă
Eu - sat în vârf de munte,
Sub crestele semeţe,
Păduri de conifere,
Păşuni şi cu fâneţe.
Tu - capitală mare,
Cu liste lungi de preţuri,
Poşete şi parfumuri,
Pasiuni şi cu fineţuri.
Rămâne de văzut
Cum o să facem faţă,
Eu la pasiuni, fineţuri,
Tu la păşuni, fâneaţă.
Consolare
Cu primăvara despre moarte vorbesc,
Purtându-mi pe umeri sicriul,
Pe lemnul acestuia crini înfloresc,
În timp ce privirea-mi cată pustiul.
Otrava iubirii m-a uscat și sfrijit,
Şi-am plecat ca să mor consolat,
De oameni ce nicicând n-au iubit,
Ori de cei ce-n iubire au trișat.
Dar mi-e drumul pustiu și-s stingher,
Iar inima în piept îmi seacă treptat,
Și împrejur văd pământ fără cer,
Și mi-e teamă că ceva s-a întâmplat.
Sunt silit să asist permanent la orori,
Peste tot văd bucăți din infern,
Cu sicriul de lemn plin acuma de flori,
Primăvară, pe unde trec, eu aștern.
Locul de moarte nicăieri nu-l găsesc,
Fără cer, îmi este imposibil să mor,
Iar crini pe sicriu necontenit înfloresc,
Și din ei vreau să fac o bucată de nor,
Ca sub el să-i adun pe acei ce iubesc,
Să murim consolați de eșec în amor.
Cu penele de cenușă
Numai în ordinea asta, cuvintele se pot frământa
Într-un aluat uniform, fără cocoloașe.
Eu am întins atunci mâna, doar pentru o clipă
Să îmi încălzesc sufletul.
Hrăneai cerul cu scântei, dansai tango cu vântul
Ritmic pocneau măduvele inimile capilarele copacilor
Sub limbile fierbinți și, împreună cu ele,
Ardeam și eu.
Orbirea asurzirea sau pierderea simțurilor în pară
Nu-i deloc înspăimântător, era mai greu să identific
ce am fost pentru tine: lemn, pâine sau cenușă.
Stiu sigur un lucru - tu mereu ai fost flacăra.
Sub cenușă încă fumegând, vraja focului s-a desfăcut
S?i eventual, aluatul emoțiilor s-a desfrământat.
Azi știu să mă aprind, să mă ard și să-mi renasc
Pasărea focului singură.
Cu penele de cenușă, ascult cum ploaia îngână o bossa tristă.
Atât.
Frământări interioare
Frumos este gândul
Cu care îmbrățișezi cuvântul.
Vioaie ți-e privirea
Cu care cuprinzi marea.
Caldă și dulce-i vorbirea
Cu care destăinui iubirea.
Inima gingaș tresaltă
La amintiri de altădată.
Freamăt e-n suflet acum
Ca frunza-n plopul din drum.
Bucuria risipită-n culori
Preia nuanța mată din nori.
Visuri, dorințe-s cuplate
Principii și gânduri curate.
Destinul din nou se amuză
Și nu-ți acordă o scuză.
Ți-e pură și vie credința
În care-ngenunchiezi umilința.
Albastrul superb al speranței
Te-ndepărtează de chinul căinței.
Pardonne-moi ce caprice d'enfant în islandeză
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était le temps des « je t'aime »
Nous deux on vivait heureux dans nos rêves
C'était le temps des « je t'aime »
Et puis j'ai voulu voler de mes ailes
Je voulais vivre d'autres amours
D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »
Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était vouloir et connaître
Tout de la vie, trop vite peut-être
C'était découvrir la vie
Avec ses peines, ses joies, ses folies
Je voulais vivre comme le temps
Suivre mes heures, vivre au présent
Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.
Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga
Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður
Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín
Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga
Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður
Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín
Það var tíminn „ég elska þig“
Við tvö lifðum hamingjusöm í draumum okkar
Það var tíminn „ég elska þig“
Og svo langaði mig að fljúga með vængina
Mig langaði að upplifa aðrar ástir
Aðrir „ég elska þig“, aðrir „alltaf“
En það ert þig sem mig dreymdi um nóttina ástin mín
Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga
Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður
Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín
Það var að vilja og vita
Allt í lífinu, of fljótt kannski
Það var að uppgötva lífið
Með sorgum sínum, gleði sinni, brjálæði sínu
Ég vildi lifa eins og tíminn
Fylgstu með tímunum mínum, lifðu í núinu
Því lengur sem ég lifði, því meira elskaði ég þig blíðlega
Fyrirgefðu þessa barnalegu duttlunga
Fyrirgefðu, komdu aftur til mín eins og áður
Ég elska þig of mikið og ég get ekki lifað án þín.
Другие стихотворения автора
De ce?
De ce mă uiți în ale tale gânduri multe?
De ce-ntre noi tu iar ai pus o punte?
De ce nu vrei să vezi a mea durere?
De ce azi tu nu mai vrei o revedere?
De ce mă lași sa zac atât de singură-n tăcere?
De ce acum tu nu-mi oferi o ultimă-ntelegere?
De ce m-arunci rapid în marea agitată?
Oare ne vom mai vedea vreodată?
De ce-i atât de mare aceasta suferință
Ce inima străpuns-a-mi ca o suliță?
De ce nu-mi mai privești ai mei ochi pribegi,
Ce ieri nu te lăsau deloc să pleci?
De ce mă dai la schimb cu a ei strălucire
Și-arunci a mea tristă năucire?
De ce iubești acum acei ochi căprui,
În schimbul alor mei ochi albăstrui?
Eu astăzi o să plec în lumea largă și amară,
Dar voi mai sta aici, cu tine, la o ultimă țigară,
Știu că nu-ți place acest fum intens,
Dar nu vreau să-mi vezi acest zâmbet șters.
Valiza-mi este gata de trei zile-ncoace,
Și-mi tot spune adânc “nu te mai întoarce”,
Dar ce contează o valiză obosită ,
Când inima îmi este,oh,atât de ponosită.
Iubire?
Oh,iubire,de ce tu oare nu-mi vorbești?
De ce în ochi nu mă privești?
Mă lași sa stau și singura-n poveste
Oare tu nu vezi ce frig și rece este?
Este atât de frig la tine-n piept
Încât aș sta ca un atlet.
E frig și tare rău îmi este
Că nu faci parte din a mea vieții poveste.
Ea,oare,îți sărută pieptul gol
Sau își joacă al vieții rol?
Ea te iubește așa cum eu fac
Sau îi dai și ei în dar doar flori de mac?
Aș vrea să-ți văd măcar o data ochii goi
Și să-ți măcar cu mana ale tale buze moi.
Sa intru în a ta privire
Și să-mi eman a mea iubire.
La masa mea nu mai sta nimeni și nimic
Doar eu și un pahar în care vin mai pun un pic
M-afund în sângele veninului acela acru
Mă uit la al inimii masacru.
Și rochia aceea roșie ca focul,
Zace jos pentru ca s-a terminat jocul
Jocul aspru al iubirii
Ce nu mă lasă să-mi raspcumpar prețul fericirii.
Astăzi stau aici pe jos și scriu aceste versuri
Și-mi mai creez puține universuri.
Mai stau puțin cu bluza ta la piept,
Până în abis simt ca mă pierd.
Mai am..
Mai am doar a ta cămașă plina de parfum și-o călimară,
Ce-mi face inima-mi sa fie atât de-amara.
Mai am o poza-ntr-un tablou uitat pe masa,
Cu omul ce odinioară mă făcea sa fiu acasă.
Mai am un plus ce sta tignit pe patu’ acoperit fie haine,
Ce-mi aduc aminte de-acele zile faine.
Mai am doar o scrisoare mototolita-n mana,
Pe care o citesc ca versurile să-mi rămână.
Mai am acei cercei de diamant,
Ce-i spun urechii atât de deprimant.
Tu uita-l,fata,pe acel om,
Pe care-acum îl simți în fiece atom.
Mai am acea cana deprimata,
Ce are pe ea un băiat și-o fata,
Care se iubeau cândva atât de mult,
Și care azi mai au doar acel tumult.
Mai am acea carte mica și plăpândă,
Care zi de zi se roagă ca ea sa nu mai plângă,
Și care suferă atât de simplu și intens,
Din cauza unui gol imens.
Mai am acele poze fericite,
Pe care le privesc și pe al meu suflet pun doar niște petice,
Poze ce mă fac sa uit de dorul cel imens
Și mă gandesc doar l-acel nou consens.
Mai am al tău tricou albastru,
Ce mă transforma-ntr-un trist sihastru.
Mai am doar un cuvânt sa ți spun și plec,
Mai pune-mi un sărut și-al meu suflet sa mi-l vindec.
O-ntalnire fără sfârșit
Ne-am văzut pe același peron al gării triste si-nvechite,
Așa de tare, oare, dragostea se simte?
M-ai lovit cu acea privire rece si atrăgătoare,
Tu m-ai întrebat unde sunt eu călătoare.
Cu obrajii roșii ca o flacăra asprã si aprinsã,
Mi-am simtit inima cum-mi este prinsă.
Te-am văzut privindu-mă pe ascuns si îngândurat ,
Cum de chiar tu inima mi-ai furat?
Nu-mi pot scoate din minte acei ochi verzi si sclipitori,
Ce intr-o secunda o mie de fiori mi-au dat.
Nu-mi pot scoate din gânduri acea atingere a ta pe spate
Si acele mii de șoapte.
Mă gândesc dacă ne vom mai vedea vreodată
Sau ne vom aminti acea-ntalnire de-altadata?
Oare te voi mai vedea venind spre mine-cnet si fără glas
Sau mă vei lasă sa trăiesc în acest impas?
Haosul iubirii
Când tu adesea mă priveai agale și ascuns,
Ah,mă fumai atât de repede și uite,astăzi,m ai constrâns,
Tu m ai lăsat singură și fără iubire-ndeajuns,
Îndată te ai strecurat și ai fugit fără a te uita la chipul meu așa de plâns.
Oh,tu,iubire,ce ieri doar mă sorbeai cu-o singură privire,
Cu ochii reci și duri m-arunci în valurile mării cea anoste,
Iubire,tu ai grijă ce dai și ce primești,ca mâine scump o să te coste,
Iar astăzi,te las să pleci,dar nu te gândi la mine ca la ale tale foste.
Eu ieri iubeam,zâmbeam și eram fericită,
Și tu mă vedeai doar ca pe o pisică nedomesticită.
Mă loveai ușor și fără ale tale mâini,
Uita ne astăzi,suntem doar doi străini.
Ai vrut din al meu suflet de copil firav,
Să construiești din el doar un om ce te iubește ca un slav.
Ai vrut să mi iei toată culoarea roz din ochii și din obrajii reci,
Ca o pasăre în colivie ai vrut să mă lași și,uite,tu acum să pleci.
Astăzi am aruncat armele pe motiv de nepotrivire,
Al meu trup nu ți a mai rezistat nici la o ultima strivire.
În ochii tăi mă vezi doar o crudă și simpla femeie,
Ce în mâna odată îți deținea a inimii și suflet cheie.
Nu te-ntoarce înapoi, straine
Aș vrea ca tu să-ți trăiești viața frumos,
Chiar dacă acum mă doare pan’ la os,
Aș vrea sa ieși,sa razi si sa vorbești din plin,
În timp ce eu sorb din acel pahar de vin.
Te rog să cânți,să razi și să dansezi,
Te rog,eu însă ,să mă vezi,
Să nu treci iute și agale printre noi,
Și să-ntorci măcar o singură privire
înapoi.
Tu ia-mi ai mei bani,haine și acele botine,
Dar nu mă lasă,te rog,și fără tine.
Mai da-mi un ultim trist răgaz
Și aruncă mă te rog,în acel extaz
Mai vreau să ți simt o dată a ta piele caldă,
Să mă mai bucur de a ei finețe-o perioada.
Mai lasă-mi al tău păr să ți l ating,
Până observ încet cum eu încet am sa mă sting.
Și-n minutele acelei agonii,
Mai aprinde-mi în suflet flacăra iubirii,
Sărută-ma duios pe frunte,
Sa ne-amintim de acele zile de la munte.
De ce?
De ce mă uiți în ale tale gânduri multe?
De ce-ntre noi tu iar ai pus o punte?
De ce nu vrei să vezi a mea durere?
De ce azi tu nu mai vrei o revedere?
De ce mă lași sa zac atât de singură-n tăcere?
De ce acum tu nu-mi oferi o ultimă-ntelegere?
De ce m-arunci rapid în marea agitată?
Oare ne vom mai vedea vreodată?
De ce-i atât de mare aceasta suferință
Ce inima străpuns-a-mi ca o suliță?
De ce nu-mi mai privești ai mei ochi pribegi,
Ce ieri nu te lăsau deloc să pleci?
De ce mă dai la schimb cu a ei strălucire
Și-arunci a mea tristă năucire?
De ce iubești acum acei ochi căprui,
În schimbul alor mei ochi albăstrui?
Eu astăzi o să plec în lumea largă și amară,
Dar voi mai sta aici, cu tine, la o ultimă țigară,
Știu că nu-ți place acest fum intens,
Dar nu vreau să-mi vezi acest zâmbet șters.
Valiza-mi este gata de trei zile-ncoace,
Și-mi tot spune adânc “nu te mai întoarce”,
Dar ce contează o valiză obosită ,
Când inima îmi este,oh,atât de ponosită.
Iubire?
Oh,iubire,de ce tu oare nu-mi vorbești?
De ce în ochi nu mă privești?
Mă lași sa stau și singura-n poveste
Oare tu nu vezi ce frig și rece este?
Este atât de frig la tine-n piept
Încât aș sta ca un atlet.
E frig și tare rău îmi este
Că nu faci parte din a mea vieții poveste.
Ea,oare,îți sărută pieptul gol
Sau își joacă al vieții rol?
Ea te iubește așa cum eu fac
Sau îi dai și ei în dar doar flori de mac?
Aș vrea să-ți văd măcar o data ochii goi
Și să-ți măcar cu mana ale tale buze moi.
Sa intru în a ta privire
Și să-mi eman a mea iubire.
La masa mea nu mai sta nimeni și nimic
Doar eu și un pahar în care vin mai pun un pic
M-afund în sângele veninului acela acru
Mă uit la al inimii masacru.
Și rochia aceea roșie ca focul,
Zace jos pentru ca s-a terminat jocul
Jocul aspru al iubirii
Ce nu mă lasă să-mi raspcumpar prețul fericirii.
Astăzi stau aici pe jos și scriu aceste versuri
Și-mi mai creez puține universuri.
Mai stau puțin cu bluza ta la piept,
Până în abis simt ca mă pierd.
Mai am..
Mai am doar a ta cămașă plina de parfum și-o călimară,
Ce-mi face inima-mi sa fie atât de-amara.
Mai am o poza-ntr-un tablou uitat pe masa,
Cu omul ce odinioară mă făcea sa fiu acasă.
Mai am un plus ce sta tignit pe patu’ acoperit fie haine,
Ce-mi aduc aminte de-acele zile faine.
Mai am doar o scrisoare mototolita-n mana,
Pe care o citesc ca versurile să-mi rămână.
Mai am acei cercei de diamant,
Ce-i spun urechii atât de deprimant.
Tu uita-l,fata,pe acel om,
Pe care-acum îl simți în fiece atom.
Mai am acea cana deprimata,
Ce are pe ea un băiat și-o fata,
Care se iubeau cândva atât de mult,
Și care azi mai au doar acel tumult.
Mai am acea carte mica și plăpândă,
Care zi de zi se roagă ca ea sa nu mai plângă,
Și care suferă atât de simplu și intens,
Din cauza unui gol imens.
Mai am acele poze fericite,
Pe care le privesc și pe al meu suflet pun doar niște petice,
Poze ce mă fac sa uit de dorul cel imens
Și mă gandesc doar l-acel nou consens.
Mai am al tău tricou albastru,
Ce mă transforma-ntr-un trist sihastru.
Mai am doar un cuvânt sa ți spun și plec,
Mai pune-mi un sărut și-al meu suflet sa mi-l vindec.
O-ntalnire fără sfârșit
Ne-am văzut pe același peron al gării triste si-nvechite,
Așa de tare, oare, dragostea se simte?
M-ai lovit cu acea privire rece si atrăgătoare,
Tu m-ai întrebat unde sunt eu călătoare.
Cu obrajii roșii ca o flacăra asprã si aprinsã,
Mi-am simtit inima cum-mi este prinsă.
Te-am văzut privindu-mă pe ascuns si îngândurat ,
Cum de chiar tu inima mi-ai furat?
Nu-mi pot scoate din minte acei ochi verzi si sclipitori,
Ce intr-o secunda o mie de fiori mi-au dat.
Nu-mi pot scoate din gânduri acea atingere a ta pe spate
Si acele mii de șoapte.
Mă gândesc dacă ne vom mai vedea vreodată
Sau ne vom aminti acea-ntalnire de-altadata?
Oare te voi mai vedea venind spre mine-cnet si fără glas
Sau mă vei lasă sa trăiesc în acest impas?
Haosul iubirii
Când tu adesea mă priveai agale și ascuns,
Ah,mă fumai atât de repede și uite,astăzi,m ai constrâns,
Tu m ai lăsat singură și fără iubire-ndeajuns,
Îndată te ai strecurat și ai fugit fără a te uita la chipul meu așa de plâns.
Oh,tu,iubire,ce ieri doar mă sorbeai cu-o singură privire,
Cu ochii reci și duri m-arunci în valurile mării cea anoste,
Iubire,tu ai grijă ce dai și ce primești,ca mâine scump o să te coste,
Iar astăzi,te las să pleci,dar nu te gândi la mine ca la ale tale foste.
Eu ieri iubeam,zâmbeam și eram fericită,
Și tu mă vedeai doar ca pe o pisică nedomesticită.
Mă loveai ușor și fără ale tale mâini,
Uita ne astăzi,suntem doar doi străini.
Ai vrut din al meu suflet de copil firav,
Să construiești din el doar un om ce te iubește ca un slav.
Ai vrut să mi iei toată culoarea roz din ochii și din obrajii reci,
Ca o pasăre în colivie ai vrut să mă lași și,uite,tu acum să pleci.
Astăzi am aruncat armele pe motiv de nepotrivire,
Al meu trup nu ți a mai rezistat nici la o ultima strivire.
În ochii tăi mă vezi doar o crudă și simpla femeie,
Ce în mâna odată îți deținea a inimii și suflet cheie.
Nu te-ntoarce înapoi, straine
Aș vrea ca tu să-ți trăiești viața frumos,
Chiar dacă acum mă doare pan’ la os,
Aș vrea sa ieși,sa razi si sa vorbești din plin,
În timp ce eu sorb din acel pahar de vin.
Te rog să cânți,să razi și să dansezi,
Te rog,eu însă ,să mă vezi,
Să nu treci iute și agale printre noi,
Și să-ntorci măcar o singură privire
înapoi.
Tu ia-mi ai mei bani,haine și acele botine,
Dar nu mă lasă,te rog,și fără tine.
Mai da-mi un ultim trist răgaz
Și aruncă mă te rog,în acel extaz
Mai vreau să ți simt o dată a ta piele caldă,
Să mă mai bucur de a ei finețe-o perioada.
Mai lasă-mi al tău păr să ți l ating,
Până observ încet cum eu încet am sa mă sting.
Și-n minutele acelei agonii,
Mai aprinde-mi în suflet flacăra iubirii,
Sărută-ma duios pe frunte,
Sa ne-amintim de acele zile de la munte.