Când a iubi e conjugat la imposibil

Totul a început în vis.

Nu te cunoșteam încă.

Dar...

a făcut timpul o pauză 

și privirile noastre s-au îmbrățișat 

într-o infinitate de emoții.

Poate din altă viață te cunoașteam.

Am descoperit în calmul timid al ochilor tăi 

o viață, poate, trăită deja.

O viață în care viața mea

era și viața ta.

... și atunci am știut 

că în acea clipă infinită,

pe care timpul a strâns-o sub pleoapele tale,

că inima mea te-a recunoscut.

Ce mult am așteptat să vii

Spre mine să te țin de mână,

Să simt că doar mie-mi aparții

Și ești a mea frumoasă zână

La tine am privit și am sperat

Să pot cândva să te cunosc,

Și poate voi avea puțin noroc

Ca focul inimii să-mi potolesc

Visam că suntem împreună

Și tare fericiți noi mai eram,

Și cât de  trist puteam să fiu

Când din visare mă trezeam

Și într-o zi curajul mi-a venit

Să te invit pe tine la plimbare,

Și minte țin ce clar mi-ai spus

Că tu nu ești o fată oarecare

Cu greu am înghițit ce-a spus

Și scuze imediat eu am cerut,

Am insistat doi pași să facem

M-a refuzat și asta m-a durut

O întrebare atunci mi-am pus

O fi având iubit și eu nu știu?

Și care e motivul de refuz?

Ce l-am aflat mult mai târziu

...............................

Au fost o perioadă împreună

Când ea primea în dar și luna,

Pân' a simțit că este înșelată

Și n-a mai suportat minciuna

.........................

Timpul a vindecat și îndemnat

Ca noi unul spre altul să venim,

Și pot să spun c-a fost destinul

În care am crezut și...ne iubim!

In lacul negru , tulbure , ea s-arunca fara clipiri

O mana simti-n crestet , cum o-mpingea in adancimi

Zbatandu-se necontenit , pierea cate putin , incet, incet

Si vietatile de dedesubt , sa-i fure inima din piept !

Avea sa-si vada viata toata , trecand intr-o clipita

Regrete adunate-n saci , ieseau la suprafata

Si amagiri, dezamagiri , aduse de curenti degraba

Prieteni, rude, ce alai ! se adunara-n graba

Si demonii de dedesubt aveau sa ii surada ,

Se stransera in jurul ei , jugul sa il puna

De gat avea lanturi de fier , purtandu-le vesmant

Povara grea ii atarna , pe umerii sai ,plumb .

Si biata fata se zbatea, in propiul iad, necontenit

Dureri acumulate-n timp, aveau sa piara negresit

Si-atunci, in ultimul moment si suflu, ea se vazu !

In vesnicul sicriu de apa, mireasa moarta intruchipata !

Zâmbește-mi printre lacrimi
Parfumul tău, fato, ocean de amintiri
Ești drogul magic din care poți să te inspiri
Alcoolul ce te face să nu ai emoții
Țigara de după amorul din toiul nopții
Cafeaua dulce din diminețile cu Soare
Durerea mea, ascunsă-n versuri amare
Deschid fereastra, mă uit în gol, nu mai e nimic de spus
Zâmbește-mi printre lacrimi încă o dată de acolo de sus

Cand iubești îți pasă ...

De fiecare lacrimă vărsată

De fiecare adiere a vântului Care-ți vorbește pe glasul lui

De norii toți ca de poveste,

De orice șoaptă ce-ți sosește

De soare,ploaie,mare,munte

De vorbe calde și lucrurile mici mărunte

De gândurile toate,fie rele fie bune,

De fete și băieți din sate,

Și de orașele aglomerate,

Iubirea le ține pe toate!

Eu mă gândesc acum la tine,

Tu mă primești iarăși la tine,

Adio tu singurătate!

(7 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Se zbate ideia sub tâmple

Efecte sonore,iluzii,vedenii

În universul clocotitor

Al sofisticatului laborator.

Pe ce fel de butoane se apasă,

De râsul e alături cu plânsul?

Și unde cuvântul își îmbracă veșmântul

De scântei și lumini colindă pământul?

Briza de toamnă umblă frunza în cădere

Tremură-n vânt copacu gol lipsit de ele

Storcându-mi verdele rugina curge-n vene

Anunță iernile sortite vieții mele

Se plimbă soarele vărsând lumină rece

Alungă zilele scurtându-le să plece

Caută nopțile visând să mă înece

Furându-mi zâmbetul tristețea mă petrece

Norul umbrește amintirile flămânde

Udând privirile cu lacrimă le-ascunde

Ploile caută absențele-n secunde

Lăsându-mi timpurile reci să mă inunde

Plutește ceața învelind orbă speranță

O țesătură din tăcere și distanță

Umblând cărările pierdute fără șansă

Încurcă pașii abătând drumul spre casă

Toamna bogată o adun într-o cămară

Întemnițând lumini vremelnice de vară

Stau pe-ntuneric așteptând o primăvară

Pierzând culorile sentința mă doboară

Scuzați acest  deranj, gasit-am ce-i de vină

Iubirea a greșit, nu-i timpul ei să vină

Învață  s-o alungi căci mușc-acea jivină

Iar sufletu-i zorzon, atârnă-n strofe rimă

Gândul e vinovat, nu vrea să-și mai revină

Într-un vagon urcat, mutat pe altă șină

Cuvinte-au  deranjat, dacă iubești ai vină

Vezi-ți de treaba ta, inima-i doar mașină

Dragostea n-are leac, e dezechilibrată

Ai neuron stricat, mintea trebui  tratată

De-ți vine-așa deodat’ arunc-o iute-n stradă

Închide-i ușa-n nas, încuie-acum degrabă

Găsește-ți ocupații de nu te lasă-n pace

Cumva uită de ea  altfel încet te stoarce

Lumea-i cu gândul ei, te-ascultă și-apoi tace

De-ai să vorbești deschis cu spatele se-ntoarce

Ce spun unele versuri sunt doar minciuni sfruntate

Ascultă nepăsarea și-nvață cum se face

Iubirea-i crudă dramă, te-ncurcă, te desface

Ruin-ai să ajungi de nu ți se va-ntoarce

De te-ai îndrăgostit nu-ți căuta vre-o vină

Uitarea-i vinovată că nu a vrut să vină

Răspuns la „Te Iubesc” posibil să nu vină

Ești vinovat că simți, ești vinovat de vină

Mai stai o clipă ne-ntreruptă să-mi zâmbești

Mai stai o șoaptă de iubire fără margini

Te-așteaptă primăvara-n suflet să-nflorești

Stau la iernat toate cuvintele-ntre pagini

Mai stai o rază peste umbrele de dor

Mai stai un soare luminând zorii albaștri

Să te admir din răsărit până adorm

De la-nceput pân’ la sfârșit urmându-ți pașii

Mai stai o lingură de miere să gustăm

Mai stai un ceai pierduți etern în dimineață

Acoperiți de valuri dulci ne-amestecăm

Lăsând în urmă amintirile-n prefață

Mai stai o aripă bătând să prindem zbor

Mai stai un drum să ne privim față în față

Alunecând să navigăm spre viitor

Împrăștiind toate hotarele de ceață

Mai stai un ceas să-l agățăm pe un peron

Mai stai un tren să ne urcăm către speranță

Privind cum umblă secundarul în baston

Șovăitor, lăsând mai lung timpul de viață

Mai stai plecând să ne întorci de la-nceput

Mai stai pe jos să căutăm iubirea hoață

Mai stai curând să nu rămânem un trecut

Mai stai un drum să-mi fi un loc numit acasă

Cândva departe, undeva, e bucuria

Plecând cu ea zâmbetul cald și fericirea

Visele cad împrăștiindu-le trezirea

Mi-a mai rămas necenzurată amintirea

Așteaptă plutele departe să mă treacă

Pe malul treptelor spre inima de piatră

Mă pierd hotarele de nori ciopliți în apă

Valul fierbinte coborând totul îneacă

Departe curg, împins departe, fără tine

Învins ajung în marea lacrimilor line

Mă pierd adânc până rămân lipsit de mine

Unde mai sunt nici că mai știu, nu știe nimeni

Cât de departe poate inima să bată

N-o mai auzi, e prea departe să mai poată

Obrajii poartă suferinți, lacrima sapă

Cu mintea mea privirea ta încă se joacă

Departe sunt, departe ești, departe-s toate

Ce ne-a aprins, când a apus, ce ne desparte

Un ,Te Iubesc’ strigând uitat cere dreptate

Chiar și de mine am ajuns să fiu departe

În palme-adun ce-atinge talpa ta

Pământ, în el sădindu-mă pe mine

Udându-mă cu ploi lacrima grea

Să-mi crească rădacinile spre tine

Înalt s-ajung cătându-ți urma ta

Atent, scrutând de sus tot orizontul

Încerc să te găsesc frumoasă stea

Sperând să-mi dai cu tine antidotul

Din vise-adun flămând lumina ta

Arzând în noapte umbrele din mine

Te chiamă strălucind iubirea mea

Strigând cu raze calde către tine

De nu te-ajung să caut umbra ta

Cu ea înlocuindu-mă pe mine

Să umble umbra ta cu umbra mea

Iar eu, urmându-ți pașii, lângă tine

Din mâna mea lipsește mâna ta

Privirea nu-ți ajunge în privire

Te-aud dar nu știu unde-i gura ta

Mă-ntreb de am s-ajung până la tine

Incert pun adevărul în mister

Rămân  toate-ntrebările uimite

Răspunsurile fug plutind în cerc

Priveliștea tăcerii mă surprinde

Gonindu-mă-n absență n-am reper

Iau timpul și-l arunc în amintire

Golindu-mă de azi rămân cu ieri

Un mâine nu m-ajunge fără tine

Ce simplu curge viața

Când nu apasă dor

Poți lesne să dai lecții

Cum se alungă nor

Traești în echilibru

Nu-ți strigă-n gând trecutul

E simplu a fugi

Nu-ți arde-n tălpi pămîntul

Nu cauți o speranță

Nici visele nu dor

De inimă nu-ți pasă,

Ce simplu, ce ușor

În suflet nu te arde

În ochi străluce soare

Nu plănge amintirea

E totul o culoare

Ce simplu, ce ciudat

Iubirea cea albastră

E doar un gând speriat

Pe suflete apasă

Un vânt neașteptat

Ți-aduce amăgire

Te-aruncă exilat

Pe-o simplă amintire