3  

Insomnii

mi-e imposibil să înțeleg de ce zilele trebuie să înceapă

în zori

nu întotdeauna se-ntâmplă să dai binețe zilei cu Soarele

uneori te trezești confuz în mijlocul nopții

dintr-un vis urât cu păianjeni

aprinzi lumina

te strecori tiptil printre aceleași lucruri tăcute

ca nu cumva să nu le tulburi monotonia

printre uși uitate deschise

spre baie

observ în oglindă că mi-a crescut barba

„fir-ar a naibii de barbă!”

aparatul de ras bâzâie ca un motor cu reacție

sigur vecina de jos mă înjură

o urmă de ruj de pe etajeră îmi aduce aminte

de tine

a fost ieri

pe scări este o liniște surdă

la fel pe străzi

la Spitalul  Județean de Urgențăți

și biserică evanghelistă

„ la început a făcut Dumnezeu lumea

îmi vine în minte un text din Facere

și pământul era netocmit și gol

întuneric era deasupra adâncului

și Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor

și-a zis Dumnezeu:

să fie lumină

și-a fost lumină…”

asta era

mă gândesc în timp ce urc scările

omul a apărut mai târziu

nu l-a întrebat nimeni dacă e bine să desparți ziua de noapte

„iar nu aveți somn!”

mă ceartă bătrâna de la parter

mi-e imposibil să-nțeleg

de ce zilele trebuie să înceapă în zori

îi răspund

nu întodeauna se-ntâmplă să dai binețe zilei cu Soarele…


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: aurel_contu poezii.online Insomnii

Data postării: 28 decembrie 2018

Vizualizări: 1589

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Alchimie

incizia ochiului tău

e asemeni diamantului din mâna

bătrânului tăietor de geamuri

necruțătoare

lasă în sticlă o dâră albă

ca un țipăt speriat de pasăre

dacă ai apăsa pe capete

m-aș desface în două

precum un sâmbure

în două jumătăți imperfecte

și inegale

cu sufletul înspăimântat într-o parte

cu mintea răvășită

fâlfâind din aripi

în partea cealaltă

și n-aș mai fi eu în niciuna

nu te-aș mai recunoaște

 

în retortele ochilor tăi

printre atâtea amestecuri de substanțe amorfe

clocotește aurul negru al irisilor

metalul topit

nu ți-a rămas decât să mă torni în matricele de argilă

ale gândului

sub formă de lacrimă

să mă atârni apoi de lobii urechilor

în locul cerceilor...

Mai mult...

De ce ravnim?

O fi de-ajuns Ca ne -ntelegem?

Ca suntem doi intr-un intreg ,

Cand inima-ntr-o lume-a ei traieste

Si ma intreb ce ii lipseste?

De ce mereu se-zvarcoleste

Si- n piept tresare

Si ravneste…

 

Suntem  facuti pt o singură iubire?

Si daca da, de ce cadem in alte simturi?!

De ce - ascultam ce zic alti ochi?

De ce fiori in inima si-n ganduri?

Pt a suferi?

 

Si daca da, atunci de ce?

Pt a-iubi?

Si daca da,

De ce ne  daruim cu-n Da doar unei singure fiinte

O fi de-ajuns?

Si daca da,

De ce ravnim?

Mai mult...

Februarie

 

În Februarie rece și tăcut,

Când pământul e încălzit doar de un sărut.

Ninsoarea dansează în lumina lunii,

Cu fulgi de zăpadă ca steluțe bune.

 

Copacii se odihnesc sub mantia albă,

Iar vântul șoptește povești într-o baladă.

Zilele scurte, dar inimi calde,

Cu dragoste în aer, așa cum soarta comandă.

 

Valentine's Day aduce dulcegării,

Inimi colorate și vise puse în poezii.

În fiecare fulg, o poveste de iubire,

Ce înflorește în Februarie, sub cerul de mire.

 

Cupluri ce se strâng în mâini tandre,

Sub acoperișul cerului, o melodie de chitare.

Februarie, luna dragostei și a prieteniei,

Ce ne aduce împreună în armonie.

 

În zăpada ce scârțâie sub pași ușori,

Se ascund povești, secrete și flori.

O lună scurtă, dar plină de farmec,

Ce-și scrie versurile în inimi, fără să întrebe.

 

Deci, să-i dăm bun venit lui Februarie,

Cu dragoste, căldură și zâmbete fără sfârșit.

Să fie luna în care visăm cu ochii deschiși,

Într-o poveste a iubirii, ce nu cunoaște păcatul.

Mai mult...

Mă uit la cer!

Mă uit când ceru-i plin de stele

și, vreau cu ele să vorbesc,

Gândind că mama-i pe acolo

și, un semnal primesc.

 

Privirea-mi fuge către Carul Mic

și-a lui Steauă Polară,

Crezând că un răspuns găsesc,

la ce întreb seară de seară.

 

Și astrelor la ani lumină, mereu

pun o mulțime de-ntrebări,

Și pentru că răspunsuri nu primesc,

visez să le ating pășind pe scări.

 

Întorc privirea și către Carul Mare

și-a lui stele strălucitoare,

Dar nici pe-aici nimic nu pot zări

și, inima în piept mă doare.

 

Târziu în noapte din visare mă trezesc

și, simt pământul sub picioare,

Și conștient realizez, că nimeni nu e

stea, iar viața-i doar...o boare!

 

Mai mult...

Oh, frumusețe trecătoare!...

Frumuseţe, frumuseţe,

Unde te grãbeşti,

De nu vrei, sub nici o formã,

Sã mai zãboveşti?

 

Ţi-ai luat hainele, podoabe,

Şi-ai ieşit din sat,

Ca şi când, pe toţi, deodatã,

Te-ai fi supãrat.

 

De cei vârstnici, fugi. Nu-ţi place

Pasul lor încet;

Şi-ţi îndrepţi privirea numai

Cãtre tineret.

 

Frumuseţe, frumuseţe,

Spune-mi: de ce pleci?

De ce-mi spui cã-n calea noastrã

Nu mai ieşi în veci?

 

Cumva... noi... pãrinţii noştri,

Ţi-am greşit ceva?

Ţi-am zis ceva ce nu-ţi place,

Sau vreo vorbã rea?

 

Cum de laşi plugul sã tragã

Brazde, pe ogor,

Când ştii bine cã te-adorã

Orice muritor!?

 

Frumuseţe, frumuseţe,

Mai rãmâi la noi,

Pânã nu vin norii sumbri

Vânt şi frig şi ploi!

 

Sã mai stai, sã mai întârzii,

Tare te-aş ruga!

Dar, mã tem cã n-o sã-ţi pese

Nici de ruga mea...

Mai mult...

Trilogia durerii

 

O lacrimă fierbinte curge pe obraz,

Un foc mistuitor arde în piept,

Durerea se naște, un strigăt neîncetat,

Un ecou al sufletului rănit.

 

Suferința se adâncește, o rană sângerândă,

Gânduri negre ca noaptea, o furtună în minte,

Inima se zbate, prinsă în capcană,

O lume cenușie, fără speranță.

 

Dar din adâncuri, o licărire apare,

O forță neașteptată, o dorință de a lupta,

Lumina speranței străpunge întunericul,

Durerea se transformă în înțelepciune.

 

Timpul vindecă rănile, cicatricile rămân,

O amintire a suferinței depășite,

Trilogia durerii, o poveste a vieții,

O călătorie spre lumină și libertate.

 

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Dizertații

nu cred că-i bine să forțezi dialectica

dinăuntru lucrurilor

să accentuiezi contradicțiile din sânul

materiei      

interacțiunile ei

să vezi în locul Saharei

imensa jungla a Amazonului

sau în locul amantului reginei Marii Britanii

de acum o sută de ani

pe Oliver Cromwell

de la mijlocul secolului XV

acțiunea omului

în general

ține de metafizică

de o cuantica misterioasă a instinctului

definită științific constanta lui Plank

sau neștiințific

pulsație

precum cea a vecinului meu de la etajul unsprezece

care-și ceartă nevasta în anumite faze ale nopții

într-o succesiune dizarmonică de țipăte

exprimată în radiani

și acțiunea propriu-zisă

rezultanta cinetică

măsurabilă în joule pe secundă

constanta lui Plank  fiind

desigur

aceeași nefericită marcă de whisky…

Mai mult...

Vigilența

Madame Chibritescu, o doamnă în toată puterea cuvântului , poftise în dimineața accea, la micul dejun, care era același de ani de zile, și o porție de mure. Băiatul de casă, Ion Alui Suveică, cam încet la minte, rămase cu gura căscată.

- Numai dacă urc în pădure, tanti Adela!

- Nu mă interesează unde te urci, vreau mure și gata!

- Atunci mă duc, bodogăni Suveică resemnat, dar nu mă așteptați mai devreme de amiază!

- Si eu ce mănânc la micul dejun? se impacientă doamna Chibritescu. Mai bine merg cu tine!

Suveică ridică din umeri indiferent.

- Faceți cum vreți, că nu vă duc în spate!

Pădurea era la o zvârlitură de băț, murele însă erau ceva mai sus, pe niște râpe destul de prăpăstioase.

- Ești sigur, Ioane? îl tot întreba ea nerăbdătoare. Sper că n-ai încurcat potecile?

- Stați liniștită, tanti Adela, am fost de o mie de ori aici!

Nu mult după aceea, văzură tufele de zmeură și mure.

- E cam greu de ajuns acolo! aprecie doamna Chibritescu, al cărui elan matinal scăzuse văzând cu ochii..

- Vi se pare! o contrazise Suveică râzând. Dacă urcă ditamai moș Martin, de ce n-am urca și noi?

- Mă rog, ia-o tu înainte!

Cu chiu cu vai ajunseră la locul cu pricina, unde Suveică se trântise la pământ, epuizat, iar doamna Chibritescu dispăruse printre tufișiri. La un moment dat o auzi țipând, de parcă ar fi mușcat-o un șarpe, apoi o văzu prăvălindu-se la vale. Crezuse că va muri, dar își făcuse iluzii degeaba. Simandicoasa doamnă se oprise după câteva tumbe caraghioase în tulpina unui brad cu hainele vraiște. Abia atunci observase că nu purta nimic pe dedesupt.

- Ce te uiți ca prostu`! il beșteli ea, aranjându-și cu pedanterie fusta motolită. Ajută-mă să mă ridic și hai acasă! Mi-a trecut pofta de mure!

Făcură drumul înapoi în tăcere. Aproape de locuința mătușii sale, aflată chiar lângă stradă, Suveică se angajase în traversare fără să se asigure și puțin lipsise să nu fie luat pe capota unei mașini.

- Doamne, Ioane!? îl dojeni doamna Chibritescu necruțătoare. Nu ești deloc vigilent!

Reproșul mătușii îl enervă la culme.

- Recunosc că sunt cam neatent, tanti Adela, răspunse el aproape spășit, dar cine era mai înainte cu „vigilența” în sus?

Mai mult...

Mâna (parodie)

pe strada mea se pierd lucruri

tot felul de lucruri

o dată am găsit o mână de om

mișcătoare

râcâia cu degetele

cu unghiile

pământul

mai încolo un ciung

dirija netulburat traficul

 într-o intersecție

și-am rămas fără grai

nu se întâmplă de multe ori

să întâlnești laolaltă cauza și efectul

nu mai spun că mâna de om

era vorbitoare

da

îi răspund

aș avea nevoie de-o mână de lucru la cules de cicoare

apoi m-am culcat

și-n vis m-am trezit cu ciungul

că-mi umple cu pietre fântâna

ce vrei, bre? îl întreb

dă-mi înapoi mâna!

Mai mult...

Saturație

am încercat să gândesc cât mai puțin

 

despre ce mi se întâmplă în fiecare zi

 

când deschid ochii

și când primesc toată lumina orbitoare a dimineții

în inimă

fără să am destul loc pentru atâtea lucruri matinale

începând cu sufletul

izgonit de acolo în ochii somnuroși ai pisicii

amestecat cu mirosul inconfundabil al cafelei

cu parfumul Mariei

care-mi face micul dejun

și tropăitul vieții pe scări

încerc să ignor disconfortul întâlnirii cu ziua de astăzi

după modelul folosit cu amanta

în oglindă

acceptând motivații iraționale

precum vinovăția ancestrală a ființei

de a fi

fără s-o întrebe nimeni

în prealabil…

Mai mult...

Tenebre

într-o aripă a închisorii sunt condamnații la moarte

 

în cealaltă condamnații la viață

 

nu-i nicio diferență între ei

până și șobolanii au dificultăți în alegere

eu stau în aripa privilegiaților

unde numărul disperaților evoluează

în progresie geometrică

în timp ce numărul optimiștilor incorigibili

ca mine

crește  în progresie aritmetică

.

soluția lui Malthus la înmulțirea spontană a speciei

concomitent cu scăderea resurselor

este mai actuală aici ca nicăieri

.

exterminarea în masă

desigur

.

genocidul asupra condamnaților din ambele tabere

proporțional cu numărul șobolanilor supraviețuitori

și a gardienilor nemâncați de vii

.

ni s-a spus că facem parte dintr-un experiment științific

din care se vor trage peste ani niște concluzii

în legătură cu rezistența ființei umane la rupere

.

Aiudul  e doar Infernul

un loc de testare a gradului de îndoire a oaselor

și a sufletelor

a degradării morale

sfârșind cu sacralizarea iubirii călăului

.

a urmat arderea închisorilor până la ultima formă de viață

(mai puțin cea a „lazărilor”!)

migrația tăcută prin tunelurile subpământene ale timpului

apoi ocuparea Paradisului de cârtițe…

Mai mult...

Nervi

nu știu ce mă enervează mai mult

 

fake news-urile pe care liberalii

 

și „salvatoriii” României

mi  le bagă pe gât

de  la tejgheaua cu ștevie a opoziției

sau correct news-urile marilor zilei

încărcate de culpabilitate și obsesii compulsive

de la prânzul cu bucate alese al Puterii

habar n-am

cert e că mă enervează bucătăria moleculară

a neamțului

răspopit

pe cârca și sângele inepuizabil al poporului

în fapt

o banală „spumă” de castraveciori murați

în oțet

introdusă într-un tub „spray”

care devine pufoasă

datorită presiunii care o împinge în afară

Mai mult...