Parfumul Tău În Suflet
Ești mirosul ce-n aer rămâne mereu,
O esență ce mă leagă, mă ține de greu.
Te caut în alții, dar nimeni nu poartă,
Aceeași căldură ce-n inima-mi tresaltă.
Tu ești amintirea ce nu vrea să plece,
Chiar și în vise, adânc mă stăpânește.
În fiecare clipă, în fiecare drum,
Te simt aproape, chiar și când nu-i un freamăt scrum.
Nu pot să te uit, nici să te înlocuiesc,
Tu ești ce simt, ceea ce încă iubesc.
Chiar dacă tu nu ești, rămâi în trecut,
Ești parfumul meu, ce-n suflet e neîntrerupt.
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: Iancu Cristina
Дата публикации: 13 марта
Просмотры: 185
Стихи из этой категории
Absența mea
Azi dăruiesc absența mea ca pe un parfum rar
Celui ce n-a știut să-mi prețuiască prezența
Îl las pradă tăcerii ce mi-a oferit-o în dar
Atunci când un cuvânt frumos ar fi făcut diferența.
Nu mă răzbun... e-un gest final și simplu
După furtuni am închis ușa sufletului cu blândețe
Las urma stiloului meu să-i amintească totul...
C-am fost candva îmbrățișați.. într-o poveste.
Eu n-am zis nimănui de tine
Eu n-am zis nimănui de tine
Erai micul meu secret
Mă sorbeai cu fiecare privire
și mă treceau fiori când te jucai în părul meu...
Eu n-am zis nimănui de tine
îmi era frică c-ai să dispari cumva,
Și când stăteam amândoi, în bucătărie
Veri liniștite departe de lume
cu tine îmi imaginam...
Eu te-am păstrat doar pentru mine,
deși cam toți au observat
că parcă starea mea de spirit s-a schimbat în bine
Ei nu știau că ne iubeam.
Eu eram sigură de tine
N-am mai simțit cu-altcineva,
Ce-aveam noi părea desprins din filme
Totul cu tine era așa de natural.
Și-acum mă-ntreb
La tine, în bucătărie,
Veri liniștite departe de lume,
cu mine ți-ai imaginat?...
Deja vu
Sunt atât de distrusă
încât nu-mi pot privi chipul, odată blând,
în oglindă.
Ochii-mi sunt roșii,
pupilele dilatate,
cearcanele umflate —
unde am ajuns oare?
„Nu ești singură, suntem aici.”
Da, e adevărat,
dar cine-i va lua locul?
Cine mă va ține strâns în brațe,
cine-mi va mângâia părul, tandru,
cine-mi va săruta fruntea cu propriile-mi lacrimi?
Nimeni nu înțelege,
și nu o va face niciodată.
Singură, copleșită, inumană,
cu gândul la tine.
La noi.
Cum voi putea trece peste,
când orice lucru
îmi aduce aminte de tine,
de noi?
Banca din spatele mall-ului,
pe care-amândoi o încălzeam
cu sufletele noastre calde.
Jocul nostru video preferat
pe care încă nu l-am terminat.
Autobuzul mic și înghesuit
în care adormeam într-o secundă.
Umerii tăi, pe care-mi lăsam mereu capul să cadă.
Mâinile tale reci, pe care le strângeam și când se încălzeau.
Ochii tăi căprui, în care mă pierdeam ușor,
ca luna printre stele.
Tu, cel de care m-am îndrăgostit.
De ce?
De ce-ai dispărut?
E banal. Vorbesc singură. Am înnebunit.
Am devenit o păpușă stricată,
care odată era apreciată,
dar acum e aruncată la gunoi,
nemaifiind importantă.
Tu ai aruncat acea păpușă.
Dar acea păpușă s-a atașat de tine.
Nu contează că ai aruncat-o.
Pentru ea, ai însemnat totul,
ai fost viața ei.
Și de aceea,
la fel cum spiritele morților
îi protejează pe cei dragi,
așa va face și păpușa —
te va veghea,
te va proteja,
va fi acolo să-ți șteargă lacrimile
și să te readucă la viață
chiar dacă tu nu îți doresti asta.
Mi ai spus să mă gândesc la tine
ca la o experiență frumoasă
care nu a durat mult.
Îmi spui că ai fost doar un scurt capitol în viața mea,
dar, dacă eu vreau să fii întreaga carte?
aberez.
Bulevardul Revederii
Hai să sorbim din noaptea revederii
Şi vinul dulce-acriṣor al impăcării
Ma bucur să te simt din nou in brațe
Să ne-mpodim intr-o gândire frunțile brăzdate
Şi-n piept ceasornicarul bată ceasul şapte
Nici prea târziu, nici prea devreme frate
Să ne legăm şireturile vieții
În promenadā pe aleea Hohenzollern
Din Bulevardul Revederii...
Umbra Întrupată
În nopțile ce-mi plâng pe față tăcerea,
Mă simt un cuvânt pierdut într-o tăcere grea,
Cum luna mă privește cu ochi ce nu cunosc durerea,
Eu, îngropată-n umbre, simt cum se sting chemările mele.
Mă pierd în tăcerea mea, între gânduri răvășite,
Ca un parfum uitat într-un colț de rai pustiit,
Dorințele mele se scurg, o lacrimă prea adâncă,
Iar inima îmi strigă fără ecou, un glas înghețat, pierdut, tăcut.
Când tu mă privești, doar o siluetă se naște,
O umbră ce se furișează în ochii tăi, prea grăbiți,
Nu știi că dorul meu vibrează în fiecare adiere,
Ca o frunză bătută de vânt, căzută dintr-o poveste nerostită.
Aș vrea să fiu mai mult decât o umbră fugară,
Un chip scufundat în doruri, dar în zadar mă frâng,
Căci tu, în goana ta nebună, nici măcar nu mă vezi,
Și mă pierd în gânduri grele, ce în sufletul meu stau rănite.
Iubirea mea este un vânt ce trece neobservat,
Un abis unde marea își rupe valurile în zadar,
Și în loc să fiu o lumină caldă, mângâind o lumină de aur,
Mă fac praful ce se scutură într-o lume fără ecou.
În loc de gânduri roșii, fierbinți ca un cuvânt de dor,
Scriu în colțuri de hârtie, poezii amare și pustii,
Despre o iubire ce nu există decât în fantomele unei nopți,
Și mă frâng, dintr-un vis neîmplinit, în lumina unei luni ce m-a uitat.
Absența mea
Azi dăruiesc absența mea ca pe un parfum rar
Celui ce n-a știut să-mi prețuiască prezența
Îl las pradă tăcerii ce mi-a oferit-o în dar
Atunci când un cuvânt frumos ar fi făcut diferența.
Nu mă răzbun... e-un gest final și simplu
După furtuni am închis ușa sufletului cu blândețe
Las urma stiloului meu să-i amintească totul...
C-am fost candva îmbrățișați.. într-o poveste.
Eu n-am zis nimănui de tine
Eu n-am zis nimănui de tine
Erai micul meu secret
Mă sorbeai cu fiecare privire
și mă treceau fiori când te jucai în părul meu...
Eu n-am zis nimănui de tine
îmi era frică c-ai să dispari cumva,
Și când stăteam amândoi, în bucătărie
Veri liniștite departe de lume
cu tine îmi imaginam...
Eu te-am păstrat doar pentru mine,
deși cam toți au observat
că parcă starea mea de spirit s-a schimbat în bine
Ei nu știau că ne iubeam.
Eu eram sigură de tine
N-am mai simțit cu-altcineva,
Ce-aveam noi părea desprins din filme
Totul cu tine era așa de natural.
Și-acum mă-ntreb
La tine, în bucătărie,
Veri liniștite departe de lume,
cu mine ți-ai imaginat?...
Deja vu
Sunt atât de distrusă
încât nu-mi pot privi chipul, odată blând,
în oglindă.
Ochii-mi sunt roșii,
pupilele dilatate,
cearcanele umflate —
unde am ajuns oare?
„Nu ești singură, suntem aici.”
Da, e adevărat,
dar cine-i va lua locul?
Cine mă va ține strâns în brațe,
cine-mi va mângâia părul, tandru,
cine-mi va săruta fruntea cu propriile-mi lacrimi?
Nimeni nu înțelege,
și nu o va face niciodată.
Singură, copleșită, inumană,
cu gândul la tine.
La noi.
Cum voi putea trece peste,
când orice lucru
îmi aduce aminte de tine,
de noi?
Banca din spatele mall-ului,
pe care-amândoi o încălzeam
cu sufletele noastre calde.
Jocul nostru video preferat
pe care încă nu l-am terminat.
Autobuzul mic și înghesuit
în care adormeam într-o secundă.
Umerii tăi, pe care-mi lăsam mereu capul să cadă.
Mâinile tale reci, pe care le strângeam și când se încălzeau.
Ochii tăi căprui, în care mă pierdeam ușor,
ca luna printre stele.
Tu, cel de care m-am îndrăgostit.
De ce?
De ce-ai dispărut?
E banal. Vorbesc singură. Am înnebunit.
Am devenit o păpușă stricată,
care odată era apreciată,
dar acum e aruncată la gunoi,
nemaifiind importantă.
Tu ai aruncat acea păpușă.
Dar acea păpușă s-a atașat de tine.
Nu contează că ai aruncat-o.
Pentru ea, ai însemnat totul,
ai fost viața ei.
Și de aceea,
la fel cum spiritele morților
îi protejează pe cei dragi,
așa va face și păpușa —
te va veghea,
te va proteja,
va fi acolo să-ți șteargă lacrimile
și să te readucă la viață
chiar dacă tu nu îți doresti asta.
Mi ai spus să mă gândesc la tine
ca la o experiență frumoasă
care nu a durat mult.
Îmi spui că ai fost doar un scurt capitol în viața mea,
dar, dacă eu vreau să fii întreaga carte?
aberez.
Bulevardul Revederii
Hai să sorbim din noaptea revederii
Şi vinul dulce-acriṣor al impăcării
Ma bucur să te simt din nou in brațe
Să ne-mpodim intr-o gândire frunțile brăzdate
Şi-n piept ceasornicarul bată ceasul şapte
Nici prea târziu, nici prea devreme frate
Să ne legăm şireturile vieții
În promenadā pe aleea Hohenzollern
Din Bulevardul Revederii...
Umbra Întrupată
În nopțile ce-mi plâng pe față tăcerea,
Mă simt un cuvânt pierdut într-o tăcere grea,
Cum luna mă privește cu ochi ce nu cunosc durerea,
Eu, îngropată-n umbre, simt cum se sting chemările mele.
Mă pierd în tăcerea mea, între gânduri răvășite,
Ca un parfum uitat într-un colț de rai pustiit,
Dorințele mele se scurg, o lacrimă prea adâncă,
Iar inima îmi strigă fără ecou, un glas înghețat, pierdut, tăcut.
Când tu mă privești, doar o siluetă se naște,
O umbră ce se furișează în ochii tăi, prea grăbiți,
Nu știi că dorul meu vibrează în fiecare adiere,
Ca o frunză bătută de vânt, căzută dintr-o poveste nerostită.
Aș vrea să fiu mai mult decât o umbră fugară,
Un chip scufundat în doruri, dar în zadar mă frâng,
Căci tu, în goana ta nebună, nici măcar nu mă vezi,
Și mă pierd în gânduri grele, ce în sufletul meu stau rănite.
Iubirea mea este un vânt ce trece neobservat,
Un abis unde marea își rupe valurile în zadar,
Și în loc să fiu o lumină caldă, mângâind o lumină de aur,
Mă fac praful ce se scutură într-o lume fără ecou.
În loc de gânduri roșii, fierbinți ca un cuvânt de dor,
Scriu în colțuri de hârtie, poezii amare și pustii,
Despre o iubire ce nu există decât în fantomele unei nopți,
Și mă frâng, dintr-un vis neîmplinit, în lumina unei luni ce m-a uitat.
Другие стихотворения автора
Umbra timpului
Timpul trece ca o boare,
Ca un vis fără hotar,
Șterge urme, lasă soare,
Leagă doruri în altar.
Curge-n orele tăcute,
Sculptează-n noi ce n-am știut,
Frunze cad, izvoare ascultă
Pașii celor ce-au trecut.
L-aș prinde-n palme să rămână,
Dar fuge-n vânt, fuge în zori,
Ne dă aripi, ne îndrumă,
Ne topește ca pe nori.
Timpul vine, timpul pleacă,
Numai clipa e a ta,
Fă din ea o stea ce veșnic
Într-un suflet va dura.
În brațele tale
În brațele tale m-am regăsit,
Ca marea ce-și află limanul dorit.
Privirea ta blândă mă poartă departe,
Prin vise ce ard și prin inimi deșarte.
Te caut în noapte, te chem în tăcere,
Ești focul ce arde în a mea durere.
Pe buze-mi rămâne sărutul fierbinte,
Și dorul ce naște din vechi jurăminte.
O clipă cu tine e viață întreagă,
E visul ce timpul nu poate să-l șteargă.
Iar inima mea, prizonieră, tresare
Când tu mă atingi și iubirea mă doare.
Rămâi lângă mine, rămâi până-n zori,
Să-mbrățișăm vise, să fim nemuritori.
Căci lumea se stinge, dar noi vom rămâne,
Două suflete arse de-o dragoste-n lume.
Umbra timpului
Timpul trece ca o boare,
Ca un vis fără hotar,
Șterge urme, lasă soare,
Leagă doruri în altar.
Curge-n orele tăcute,
Sculptează-n noi ce n-am știut,
Frunze cad, izvoare ascultă
Pașii celor ce-au trecut.
L-aș prinde-n palme să rămână,
Dar fuge-n vânt, fuge în zori,
Ne dă aripi, ne îndrumă,
Ne topește ca pe nori.
Timpul vine, timpul pleacă,
Numai clipa e a ta,
Fă din ea o stea ce veșnic
Într-un suflet va dura.
În brațele tale
În brațele tale m-am regăsit,
Ca marea ce-și află limanul dorit.
Privirea ta blândă mă poartă departe,
Prin vise ce ard și prin inimi deșarte.
Te caut în noapte, te chem în tăcere,
Ești focul ce arde în a mea durere.
Pe buze-mi rămâne sărutul fierbinte,
Și dorul ce naște din vechi jurăminte.
O clipă cu tine e viață întreagă,
E visul ce timpul nu poate să-l șteargă.
Iar inima mea, prizonieră, tresare
Când tu mă atingi și iubirea mă doare.
Rămâi lângă mine, rămâi până-n zori,
Să-mbrățișăm vise, să fim nemuritori.
Căci lumea se stinge, dar noi vom rămâne,
Două suflete arse de-o dragoste-n lume.
Umbra timpului
Timpul trece ca o boare,
Ca un vis fără hotar,
Șterge urme, lasă soare,
Leagă doruri în altar.
Curge-n orele tăcute,
Sculptează-n noi ce n-am știut,
Frunze cad, izvoare ascultă
Pașii celor ce-au trecut.
L-aș prinde-n palme să rămână,
Dar fuge-n vânt, fuge în zori,
Ne dă aripi, ne îndrumă,
Ne topește ca pe nori.
Timpul vine, timpul pleacă,
Numai clipa e a ta,
Fă din ea o stea ce veșnic
Într-un suflet va dura.
În brațele tale
În brațele tale m-am regăsit,
Ca marea ce-și află limanul dorit.
Privirea ta blândă mă poartă departe,
Prin vise ce ard și prin inimi deșarte.
Te caut în noapte, te chem în tăcere,
Ești focul ce arde în a mea durere.
Pe buze-mi rămâne sărutul fierbinte,
Și dorul ce naște din vechi jurăminte.
O clipă cu tine e viață întreagă,
E visul ce timpul nu poate să-l șteargă.
Iar inima mea, prizonieră, tresare
Când tu mă atingi și iubirea mă doare.
Rămâi lângă mine, rămâi până-n zori,
Să-mbrățișăm vise, să fim nemuritori.
Căci lumea se stinge, dar noi vom rămâne,
Două suflete arse de-o dragoste-n lume.
Umbra timpului
Timpul trece ca o boare,
Ca un vis fără hotar,
Șterge urme, lasă soare,
Leagă doruri în altar.
Curge-n orele tăcute,
Sculptează-n noi ce n-am știut,
Frunze cad, izvoare ascultă
Pașii celor ce-au trecut.
L-aș prinde-n palme să rămână,
Dar fuge-n vânt, fuge în zori,
Ne dă aripi, ne îndrumă,
Ne topește ca pe nori.
Timpul vine, timpul pleacă,
Numai clipa e a ta,
Fă din ea o stea ce veșnic
Într-un suflet va dura.
În brațele tale
În brațele tale m-am regăsit,
Ca marea ce-și află limanul dorit.
Privirea ta blândă mă poartă departe,
Prin vise ce ard și prin inimi deșarte.
Te caut în noapte, te chem în tăcere,
Ești focul ce arde în a mea durere.
Pe buze-mi rămâne sărutul fierbinte,
Și dorul ce naște din vechi jurăminte.
O clipă cu tine e viață întreagă,
E visul ce timpul nu poate să-l șteargă.
Iar inima mea, prizonieră, tresare
Când tu mă atingi și iubirea mă doare.
Rămâi lângă mine, rămâi până-n zori,
Să-mbrățișăm vise, să fim nemuritori.
Căci lumea se stinge, dar noi vom rămâne,
Două suflete arse de-o dragoste-n lume.