Două inimi ce nu s-au stins

Ne-am cunoscut demult, devreme.

Dar ne-am uitat, în timp, cu ochii goi.

Strălucind, ai tăi, păreau două cristale.

La fel cum străluceam cândva, noi doi.

Acum, curg lacrimi de nepăsare,

Din ei, ușor se scurg pe piele,

Fără să lase urme, fără să doară,

Precum cuvintele inimii mele.

Ne-am cunoscut, dar astăzi suntem goi.

Ecouri vagi avem în inimile noastre,

Nu mai e foc, nici vis, nici noi,

Doar un cer înnegurat și nopți albastre.

Șiroaie reci se-mbină,

Cu amintiri nostalgice, stinghere,

Se scurg încet, fără vreo vină,

Lăsând în urma lor, tăcere.

Ne-am cunoscut, dar azi suntem străini,

Două umbre ce se pierd în ceață,

Trecut-au ani și visuri pline de suspin,

Lăsând în urmă doar durere și tristețe-n față.

Nici vântul nu mai poartă vreo șoaptă,

Nici stelele nu mai sclipesc la fel,

Doar nopțile albastre ne îndeamnă,

Într-un dans de umbre, tăcut și rebel.

Ne-am regăsit în amintiri, departe,

Dar inima nu vrea din nou să bată,

Suntem doar doi străini pe drumuri separate,

Într-o lume; ce ne-a legat odată.

📅 21-08-2024

Gânduri negre și regrete ,ce sa mă fac eu cu voi 

Nu zăresc nicio rază de soare, când în suflet am doar ploi 

Mă doare mult prea tare și nu-mi doresc decât să mor 

Mă doare când știu că împarți cu el același dormitor 

Inima mi-e rece ca de gheață dar încă te așteaptă 

A încercat să mai iubească dar te caută în fiecare fată

Nu-și poate lua gândul de la tine când încă te iubește 

Nu se poate atașa de alta când doar pe tine te dorește 

Poate acum erai cu mine dacă nu eram atât de prost 

Pot să-mi cer mi de scuze dar acum nu cred că mai are rost 

Acum rătăcesc singur și mă gândesc la trecut 

Nu pot să accept nici azi faptul că te-am pierdut 

Spune-mi ce să fac, cum i-aș putea interzice s-o mai facă 

I-am tot explicat că dacă nu se mai gândește o să-i treacă 

Spune-mi ce-aș putea să-i fac dacă refuză să mă asculte 

Spune-mi cum aș putea vreodată s-o forțez ca să te uite

De ce, iubite, îți spui că vrei femei naturale,

Căci tu mă vrei pe mine așa, cu toată fragilitatea mea,

Dar când privești lumea, ochii tăi se pierd

În imagini false, în chipuri pictate, în trupuri ce nu sunt ale lor?

Le urmăriți pe toate, cu obrazele desfigurate de machiaj,

Cu buzele umflate de promisiuni și promisiuni,

Le iubiți pe cele ce nu sunt,

Dar ce-i de făcut când adevărul doare atât de mult?

Îmi spui că mă vrei fără aparențe, fără falsuri,

Dar tu privești doar la ce nu există,

Te atrag femeile dezbrăcate, cu pielea întinsă

Peste o frumusețe care nu e a lor, ci a unei mâini de plastic.

Realitatea azi e că vrei o iluzie,

Că te pierzi în formele care nu respiră,

În chipuri ce au fost sculptate cu bisturiul și cu crema

Și mă întreb, iubite, unde rămânem noi, cei adevărați?

Eu, cu imperfecțiunile mele, cu trăsăturile ce nu sunt perfect simetrice,

Sunt doar o adunătură de vise neîmplinite, un suflet fără filtre,

Dar tu, mă privești pe mine și te pierzi în realitatea lor,

Într-o lume unde frumusețea e doar o minciună răsturnată în oglindă.

Așa că îți pun o întrebare, iubite,

Cum poate un bărbat să caute naturalețea,

Când ochii lui nu pot să vadă dincolo de o față machiată?

Cum poate să iubească adevărul, când își dorește doar o fantasmă?

Și de ce nu îți ajunge o singură femeie?

De ce nu te poți opri, nu te poți mulțumi,

Căci în sânul meu ai avut tot ce ai visat,

Dar tu, tot pe altă cale mergi, mereu căutând, mereu pierzând?

Cum poți să iubești mai multe chipuri,

Când unul singur ar trebui să fie suficient?

Te hrănești cu iluzii, cu dorințe nesăbuite,

Cu femei ce nu sunt, cu corpuri ce nu respiră,

Căci iubirea adevărată nu poate fi împărțită în mii de fărâme,

Și totuși, tu fugi de tot ce e plin și adevărat.

Căci, iubite, îți spun acum, cu durere și cu lacrimi nespuse:

Nici una dintre ele nu va fi vreodată ceea ce eu am fost pentru tine,

Și nici un alt trup nu-ți va da aceleași fiori, aceleași clipe,

Căci am fost singura ta iubire adevărată,

Dar ai ales să te rătăcești, căutând în altele o umbră,

Și mă întreb, oare când te vei trezi din visul fals al lumii tale?

Mi-ai spus că n-am habar să te iubesc,

Că n-am măsura dorului în sânge,

Dar n-ai văzut cum ochii-mi obosesc

Când holul rece-n două ne mai frânge.

De cinci ori astăzi umbra ți-am pândit,

Purtând ochelarii mei drept paravan,

Te-ai dus grăbită, părul ți-a plutit,

Iar eu am rămas scriitorul din tiran.

N-am vrut să te strig, n-am vrut să te chem,

E tot iubire-n faptul că te-am lăsat,

Să porți pe umeri liniștea, un semn,

Că n-am vrut să te simți un om vânat.

Am seri în care singur mă mai cert,

Și nopți în care scriu și tot mai beau,

Căci în manuscrisul ăsta, pe care-l tot iert,

Doar pașii tăi prin versuri mai stăteau.

Să crezi că nu te iubesc? E dreptul tău,

În timp ce eu beau singur și te scriu,

Și-n fumul de tutun, ce-mi face rău,

Te caut pe tine-n tot ce e pustiu.

Am invatat  ca oamenii uită ce impreuna au trăit 

Și se pierd printre cei ce cu un block te infrang...

Caci orice început duce către o poveste frumoasă

Si în final totul se șterge iar omul își arată

adevărata față.

Am învăţat văzând cu ochii și cu sufletul plângând

Că uneori trebuie să taci sau să vorbești un pic mai

mult,

Oamenii se schimbă în momentul când aripile le cresc

Și dacă zborul tău nu-i ca a lor atunci ...te părăsesc!

Am învățat că cei frumos de obicei nu ține prea mult

lar oamenii te pot înlocui findcă nu mai ești de

ajuns.

Pe propria piele am simţit-o și oricât incerc a ascunde

Pe suflet mi-ai rămas  o rană din care din când în când mai

curge sânge.

In freamatul liniștii mele

Imi ascund sufletul rătăcitor 

Aici răul imi e bine,

Si binele-i nimicitor. 

Mi-s ochii de aramă 

Privirea, senină ca un cer

Mi-e inima în ramă

Nutrind simțiri de înger. 

Timpu-mi tremură-n secunde,

Tot cuprinsul arde ca un gând 

Ce-n adâncuri i se tot ascunde

Un infinit plin de cuvânt.

Si-aici ma pierd cel mai frumos

Caci din durerea-mi nesfârșită 

Se strânge tot Universul

Între vis si-naltul cerul.

Și de mă voi pierde in cuvinte

Lasă-mă să te găsesc 

Aievea să-ți aduci aminte

Ca tot te-am scris...din ce iubesc.