Cuvinte

Lună nu-i și noaptea-i chioară,

Soare nu-i și ziua-i seară,

Pe zile veșnic-ntuneric

Două vieți. Sfârșit feeric.

Mare. Plajă. Vin-ș femei.

Și viața are tot ce vrei!

E zi de vară, iarba-i verde.

O singură viață. N-ai ce pierde!

Într-o zi senină cu apus,

De vechi fețe în viitor dus,

Petreceam viața de-un sihastru

Și nu știam. Pe cer albastru!

Atunci ambii priveam în zare.

Fericit așa că acu doare

Te i-au de mâina prima oară,

Lună nu-i și noaptea-i chioră.

În virtualitatea seninului

Trăind ispite pentru viitor,

Pierdut în dulceața măslinului

Uitase-m că EU pe MINE-s autor.

Scriam atunci străine poezii,

Uitând cu tot de ale sale hârtii

Și iată-s de unu singur afară.

Soare nu-i, și ziua-i seară.

Răsărit. E cald afară,

Citești balada-mi prima oară

Te copleșești. Îi miazăzi.

O recitești și iar revii.

Apus. Afară se răcește.

Nimenea balada-mi n-o citește.

E frig. Așa de stratosferic!

Pe zile veșnic-ntuneric.

Noapte. Iarna. Frig și ger.

Trag cald de-o speranță din cer...

Tăcerea are volum. Și-i tare!

Îngheț. Eu îngheț! Mă doare…

Nepăsarea are fața de Prometeu,

Ridicat în picioare-răsuflu greu.

Răsună un gând exoteric:

Două vieți. Sfârșit feeric.

Și scrisu-mi învie parcă din morți,

Balada cuprinde luminatele nopți, 

Nu am nevoie de soare, de luna,

Flacăra vieții lumina-mi asuma.

Hipernării sfârșit! Scris de condei!

Tind spre valori mai nalte,

Decât al mulțimii de fără de carte:

Mare. Plajă. Vin-ș femei.

Odreslele vieții de soare-n zi

Cresc, luminând întunecatul.

Lumea cu alți ochi începe a încălzi

Și crește-n zare întruchipatul.

Când ai vis și ești gata să arzi,

Când nu ai nici leacă timp palavrei,

Delpinești rândul de ifosarzi

Și viața are tot ce vrei!

Ființa, chear și virtuală, de sihastru

Naște-n mine lumini noi.

Cunoștințele ca cer albastru

Se văd cu greu de după nori.

Și-i soare tare-n miazăzi,

Și am lipit la loc destule șferde,

Și dacă-n iarnă țineam ca oi muri,

E zi de vară, iarba-i verde.

Cu cât mai mult iubim o fată,

Cu atât mai nițel îi plăcem ei.

Eu am iubit, nu doar odată

Și vorbele clasicului-s la temei,

Și ca-n vis aș repeta-o iarăși,

Dar un gând deja mă prea dizmierde:

Iubirea pură e de sine însăși

O singură viață. N-ai ce pierde!

O singură viață. N-ai ce pierde!

E zi de vară, iarba-i verde

Și viața are tot ce vrei!

Mare. Plajă. Vin-ș femei.

Două vieți. Sfârșit feeric.

Pe zile veșnic-ntuneric

Soare nu-i și ziua-i seară,

Lună nu-i și noaptea-i chioră.

Albastrul de la apus

Ne-a adus un moment în plus

Pe când al tău supra apus

Ne-a dus zâmbetul în sus

Cât de greu a fost să-i cer

Inimii sa plece în cer

Să se întoarcă cu al meu tată

Cu lacrima deja uscată

Prin sicrie am umblat 

Prin cimitire am strigat 

Al meu tată mort sa vie

Să-i dedic o poezie 

Să-i arat cu amănunt 

Casa în care m a crescut 

Să-i prezint al lui fecior 

Ginerele și un nepot.

Noi azi am uitat fiecare atingere 

Fiecare glas, fiecare îmbrățișare din trecut

Noi azi am uitat fiecare chip

Fiecare mângâiere, fiecare miros de parfum 

Noi azi am adunat o colecție infinită de amintiri

De momente, de sărutări pe umerii goi 

De acum și pentru veșnicie 

Vom alătura fiecărui cuvânt prenumele NOI

I. Tu mă accepți 

Multe între noi rămân

Eu merg înspre tine

Mai sus de pământ

II. Până la stele am ajuns 

Acum ce putem face?

Poate să fie între noi spus

Un tratat de pace

III. O iubire țipă 

De când te-am zărit 

Și din clipa 

In care te-am atins 

IV. Un sentiment ciudat 

Sumbru și amestecat

Poate pari mirat 

Dar eu te-am înconjurat 

V. De iubire te-am cuprins 

Și de aici nu mai scapi 

În brațele mele nedesprins 

Tu de asta nu străbați 

VI. Ca o stea ai apărut

De unde anume 

Din lumea de demult

Cu un șir de volume 

VII. Multe minuni ai adus 

Și bogății sufletești

Ceea ce e puțin spus

Căci nu le mai sfârșești

VIII. Apar și apar 

Nu se mai sfârșesc

Acum nu mai doare iar

Când mă gândesc

IX. Eu te am pe tine

O comoară de neschimbat

Tu mă ai pe mine

Un suflet întruchipat

X. Încă nu ne cunoaștem

Dar deja ceva simt

Putem recunoaște

Că nu am ce sa mint 

XI. Se aude in depărtare

Un viitor aproape

Cu multă mirare

Și închise pleoape

XII. Pe un covor de fericire 

Și multă iubire 

Vom sta ambii fara nemurire 

Cu mare gingășie

XIII. Nu, gândul meu 

Nu se termina aici

Să știi că mereu

Te voi ține să nu pici

XIV. În prada trădării

Voi fi aici lângă tine 

În cazul durerii

Să te pot susține

XV. În brațe te voi păstra

Suflet și tablou îmi vei sta

Căci știu că o să poți imita

Sentimentele care le pot avea

XVI.De tine nu o sa mă plictisesc

Din contră, o sa mă veselesc 

Lângă tine o să zâmbesc

Și o să te iubesc

XVII. Până la sfârșitul vieții

Ne vom ține de mână

Cu fericire copii 

O să-i iubim in fiecare săptămână

XVIII. O familie fericită vom avea 

Și viitorul luminat ni se va arăta 

Mereu ni se va părea

Că nu ne-om mai vedea 

XIX. Dar zi de zi 

Noapte de noapte

Pupici și îmbrățișări mii

Vom avea parte 

XX. Aș putea scrie 

Mult și bine din gândit

Dar ce se știe

Este că te iubesc la infinit 

Autor: Anonima S

Afară e iarnă și trist
Și vîntul bate agale
În suflet meu sa închis
Un gînd ce murmură tare

Un gînd despre noi amîndoi
Un gînd ce ne leagă într-una
Un suflet pereche la doi
Și inima tot numai una

Avem amîndoi un destin
O soartă și o cărăruie
Pe care noi mergem alin

O seară petrecem în doi
Și mîine plecăm noi în zare

Uneori mă gândesc la tine

La soarta ce mă așteaptă

La temnița de răni

Ce am adunat-o.

Eu vreau a ta durere

S-o pun la inima mea

Să simți fericirea

De la mine cândva.

Nu vreau să te alung

Pe tine, rană dulce,

Căci vreau ca să te am

La mine mereu.

Te-am iubit enorm de mult

Vreau să te păstrez mereu

Căci vreau să te am

La inima mea.

Когда тебе будет грустно, не грусти.

Выпей вино и забудь обо всём,

Забудь о завтрашнем дне.

Представь что его не будет,

Выпей, красное вино,

Налитое в бокал.

До последней капли.

Выпей горькое. 

Красное,сладкое вино.

И просто забудь о ней

Как о страшном сне.

Стих про не забытую любовь.

Dac-aș vedea o stea căzând

La miez de noapte doar un gând

Va fi ce v-a întruchipa,

Dorința îmi v-a relata.

Gând ce mereu e către tine,

Gând ce crede în destine,

Dor doar ție îți revine,

Speranța nu expiră-n mine.

Sper căndva te vei întoarce,

Soare îmi vei reîntoarce,

Ce a fost atunci pierdut

Lângă chipul tău tăcut.

 (În a șaptea așteptare/ part 3)

Vreau să mă visezi la noapte 

Vreau să ne visezi pe noi 

pe noi platonici cu iubiri noi 

cu noi speranțe cu noi împreună 

cu noi pe o terasă cu aer nou 

cu vibrații noi cu ochi noi 

cu noi priviri aruncate strategic 

cu noi gloanțe aruncate-n noi 

ce ne aruncă pe noi în noi lumi 

noi abisuri cu prăpăstii noi 

si rămânem acolo noi

niște cadavre noi 

și noi sunt doar visele noastre 

cu noi vechi, prăbușiți...

T

El stă ca un stejar sub vânturi grele,

cu scoarța rece, fără glas,

dar seva lui poartă printre stele

ecoul unui vechi popas.

A vrut să taie dintr-o dată

rădăcinile ce-l țineau,

dar orice rană-n trunchi se-arată,

și foile șoptit oftau.

Căci pomul care-și neagă seva

și vrea să creadă că-i uscat,

tot în pământ își lasă cheia-

și n-are unde alt loc stat.

În gânduri, se mărturisesc speranțe, 

rostite timid, prin zgomot, din exterior, 

realitatea pune în lumină mii de nesiguranțe, 

iar, de visele de mult uitate, mi se face dor. 

În gânduri, dorințele devin realitate, 

purtate prin viață de putere și mult dor. 

anii vieții le fac să se sfârșească spulberate, 

și, în piept, dorul devine tot mai apăsător. 

În gânduri, reușesc să mă desprind de supărare, 

las nopții amintirile să renască ușor. 

prin zgomotul vieții încerc să fac dreptate,

ducând singură lupta și când am nevoie de-ajutor. 

În gânduri, am puterea de-a ierta mai mult, 

mă vindec de răni, pe care încă nu le-am spus. 

în gânduri, strigătele din suflet le ascult, 

și-mi dau voie să plâng când soarele-a apus.

Decojind gnostic, în răspuns de idee

deschideam și în murmur,

cojițe de fum...

Trecând pe alee, desigur,

alene...

Te priveam simplu,

trecător...

Dându-ți seama, firește - ai obiectat:

scârțâind din sanda!

Firesc, deloc - încântat,

am răspuns:

Cât de simplu a fost ieri!