Când teroarea ne-nvata sa trăim
Sufletul, pustiul strigăt infinit al libertății
Ce pulsează dorul cu strigătele captive ale ființelor ce doar pretindem să fim
Zbierăm să fim înțeleși, iubiți de întunericul ce ne îngenunchează drept-n inima
Ne mințim cu minciunii colorate și vii în cuștile de fier al sufletului nostru, că doar ni s-a părut c-am suferit, ca ne-a durut, că am trăit un sentiment mort atât de viu
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: jessica_brescan
Дата публикации: 24 января
Просмотры: 49
Стихи из этой категории
Sfântă
Îmi erai sunetul de harpă și apa de izvor,
Priveam la tine ca la zei și în genunchi de dor.
Mi te-ascundeai după minciuni cu coada ridicată,
Apoi veneai din nou la mine să fac să te simți fată.
Dar cum ieșeai din nou afară îmi deveneai străină
Și eu voiam să te culeg dar nu aveai tulpină.
Îmi erai vânt, îmi erai ploaie și soare și surâs,
În timp ce tu erai plecată, eu te iubeam nespus.
Dar parcă tot încet încet, veneai prea rar la ușă
Și căutându-te muream când te vedeam pe tușă.
Și tot tu zici că-i vina mea, că eu te-am rupt în două,
Când tu erai deja crăpată și te făceai că plouă.
Nu ți-e rușine când mi-ai spus că eu sunt cel ce cauți
Și-apoi la alții când te duci doar rele începi să-mi lauzi?
Când îți cântam cuvinte-n noapte și stele îți dădeam
Credeam că urc pe scara vieții dar în secret cădeam.
O viată-ntreagă flori și vise am vrut să-ți dăruiesc
Însă tu mi-ai furat doar viața, și-n van îmbătrânesc.
Iar tu rămâi pe veci o floare acoperită-n spini
Că cei ce te-au atins sunt mulți, dar te-au ținut puțini.
Nu știi să spui ce simți în tine
Numai când vezi ce-ți place,
Dar am făcut deja greșeala ce nimeni n-o mai face.
Ți-am dat și luna de pe cer ,tu ai transformat-o-n smoală.
Orice scânteie de durată tu ai lăsat să piară.
Un diamant sau colier nu iți oferă viață,
Doar frumusețea care-o vezi pentru o dimineață.
De ce-ai fugit după ceva ce-n gol avea să zboare ?
Nu ai văzut că el avea aripi iar tu picioare?
Și istovită apoi veneai la ușa mea în lacrimi,
Și eu mereu te acceptam, crezându-te în patimi.
Dar dimineața avea să vină și patul gol să-l vadă,
Și atunci durerea și regretul pe mine iar să cadă.
Vedeam în tine un rai albastru și fără de durere,
Dar tu voiai să-ți dau doar aur și căutai plăcere.
Nu e iubire! Ce tu simți e ca o adiere,
Când eu visez la porumbei iar tu la coliere.
Dar, de mai vii la ușa mea să-mi cauți iar privirea,
Prefer să -nchid. Cu drugul tras, rămân cu mulțumirea.
Inca...
De la extaz la agonie
M-ai omorât puţin câte putin
Mi-esti doar o muza-n poezie
Când mi-este dor de al tău vin.
Eu inca ma gandesc la tine
Tu ești cum ești
Dar eu te vad cum vreau
Si plang mult a noastră despărțire
De dor, din lacrimi te mai beau..
Deși un timp m-ai indragit
Și ti-a placut sa îmi vorbești
Dar viata doar ti-a dăruit
Simțiri cu care doar sa ma ranesti.
Caut un semn divin dar nu găsesc nicicum
Căci timpul nostru I-ai apus demult
Tăcerea-ti e prezentul meu
lar viitorul nu va fi nicicând..
Necuvinte
Ce șanse aveam să te revăd
Întâmplător, în trafic, pe stradă
A fost lăsat de Univers, cred..
Căci ochii mi-au zâmbit sa te revadă
Inima nu mi-a zâmbit la fel
Si-a amintit momentele trăite
De data asta a fost altfel
Emotii ciudate, de lacrimi însotite.
Mintea nu vrea să creadă că e imposibil
Și inima mai speră un final fericit,
Se încăpățânează să creadă că-i posibil
C-o sa revii de-un vin și-o-mbratisare de sfârșit.
Sunt multe de scris și totuşi mai nimic
Incerc ades să uit totul, să nu mă mai complic
Dar cum să renunț dacă tot ce voiam
Sa-ti privesc ochii ce-odata la mine zâmbeau.
Te las a nu știu câta oară...te las să fii
Rămâne o-ntrebare random "oare mai vii?"
Nu plec, nici nu rămân, dar simt că-s pierdută
Intr-un vis frumos, intr-o poveste nesfârșită
Căci atât cât mai există suflet, dor si versul meu
Prin tot ce simt și scriu îmi vei trăi mereu...
În umbra Cometei
A doua oară când văd luna
Stând culcată lângă geam,
Dar e alta-mi spune-ntruna
Lacrima ce-o tot pierdeam....
Prima mea țintire-n astă toamnă,
Spre luciul fermecat în diafragmă
Era la poza noastră, mai deseamă,
Când o priveam tot mai cu teamă.
La secunda încercare în a o privi
Striga cu îndurerare și se liniști,
Și-amintea încet, estetic a grivi
Ca-n desenul ce nicicând nu-l ști.
O cometă mai târziu ar fi căzut
Văzând doar un singur meteor,
Izbindu-se de tot lucrul făcut
Luând-l iar peste-al său picior...
Într-o clipită totul s-a stricat,
Fiind total de ne-nteles,
De parcă, nimic n-ar fi existat,
Asta a fost menit de-ales.
Meteorul a plecat făr' ca să termine
Fenomenul conceput făr' de planuire
În stare totu-n jur să exerermine
Rezolvând cu o simplă învinuire...
Inima-n infinitul de bucăți s-a rupt
În timpu-n care tot scruta iubirea
Pe luna-n care trebuia din nou să lupt
Pentru a găsi rătăcita-mi fericirea...
Dorul de el
E noapte iar si lacrimile
Imi curg pe fata
Secati de durerea
Pierderii tale din viata
Ochii tai verzi
Nici azi nu-i pot uita
Cum ma priveau cu dor
Ziua si noaptea
Acei ochi care ma priveau
Cu raceala
O privire patrunzatoare
Ajungand sa ma doara
Iubirea mea a fost
Sincera si rara
Dar tu ai confundat-o
Cu un tren in gara
Caci de aceasta data
Speram sa fie altfel
Dar ca intotdeauna
Am fost respinsa de el
In acesta creatie
Te idealizez pe tine
Visul meu perfect
Sa ramai cu mine
Gânduri
E mult prea trist sa simt
Ca pt tine n-am contat
Cât sa-mi fi dăruit
O-mbrățisare de final
Doare... de ce?...nu știu
Un "la multi ani" și eu
Să-ți urez as fi vrut...
A rămas ecou în sufletul meu...
Umilința mi-a fost imensă
Sa-ti vad ochii frumoși
Ce candva îmi zambeau
Ca azi...doar sunt furioși.
Frustrarea...nemărginită
Am crezut în ceva special
Și m-am lăsat ca-n povesti vrăjită
Visand la un vin în 2 de final.
De-ai sti ce teamă ma cuprinde
De se-ntampla in cale sa-mi ieși
Desi inima toata imi surâde
De chipul iti întâlnesc
De-ai ști ce doare dorul
În suflet cum îmi arde
Cat si-ar dori o alinare
C-un vin si o îmbrățișare...
Un curcubeu de sentimente
Uneori sufletul mi-l încearcă
Desi demult noi nu ne mai vorbim
Mi le infrang...si-astept sa-mi treacă...
Doar pentru o secundă
De-ai fi in locul meu
Sa simti și tu
Ce simt și eu
Ti-ai smulge inima din piept
Dar nu-ti doresc, ar fi nedrept.
Eu doar...te scriu...aștept sa treci
Nu mi-e ușor sa duc
Povara grea ce mi-ai lăsat
Ca n-ai avut in gand nicicând
Un vin și-o-mbrățisare de final...
Ades îmi amintesc
Vorbele tale grele
Sufletul inca-mi nimicesc
Când ma gândesc la ele...
Am tot insistat ...dar in zadar
De nimic nu vrei sa mai ai habar
Ma ignori stupid fără remușcare
Neștiind cât de mult inca doare...
Doare.. desi am renunțat
Sa mai sper intr-o schimbare
Gustul Vinului de buze mi-e străin
Și tu...și el sunteti cerneală pe o foaie...
Другие стихотворения автора
Nu măsori iubirea-n umbre
Am dat tot ce eram, până la os,
Frumusețe sculptată, suflet frumos,
Cuvinte dulci, picturi, cântece line,
M-am dat pe mine... și tot n-a fost bine.
Cu ochii tăi de copil rătăcit,
Căutai iubire, dar n-ai știut să fii iubit.
Pe câmpul durerii, alergai fără scop,
Oricât te țineam, tot simțeai un gol.
Eu știu, am răni, dar nu trădez,
Pe un singur drum merg, nu mă pierd în păduri de zăpez’.
Dar tu? Răspândeai iubirea în bucăți,
Nu din lipsă de drag, ci din frică de-a te arăta întreg, vreodată, în fața altei vieți.
Sunt mai mult decât forme, sunt mai mult decât artă,
Sunt o femeie ce-și dăruiește inima toată.
Dar tu? Nu ai oglindă, nu știi ce cauți,
Îți umpli golul cu iluzii... cu ochi căprui și pași falși.
Acum mă ridic, din cioburi ce dor,
Nu-s mai puțin valoroasă, doar pentru că tu nu vezi flori.
Tu rămâi cu umbra ce nu te va sătura,
Eu rămân cu mine – femeia ce știe să stea.
De ce nu mă iubește nimeni?
De ce nu mă iubește nimeni pe acest pământ,
Eu, fir de rouă, stins în al sorții cânt?
Nici mama, nici tata, nici sora-mi de sânge,
Nimeni nu-mi șterge lacrima ce plânge.
Sunt o umbră, un ecou, un suspin uitat,
O floare ce în noapte de vânt e sfâșiat.
Privirea lor, de gheață, mă frânge-n tăcere,
Iar glasul lor, aspru, mă-ngroapă-n durere.
Cuvinte ascuțite, săgeți fără milă,
Îmi străpung inima, ca pe o cochilie fragilă.
"De ce ești tu?" – șoptesc, ca un blestem,
Și orice vis al meu devine efemer.
Mă pierd sub greutatea acestui amar,
Ca un cer pustiu, lipsit de orice far.
Ce crimă ascunsă port în ființa mea,
De mă lasă toți să cad în uitarea grea?
Nici sora nu-mi dă zâmbet, nici alinare,
Doar un zid înalt, de gheață și nepăsare.
Nici mama, cu glasul ce cândva cânta,
Nu-mi mai spune „te iubesc”... nici măcar așa.
Și tata, stânca rece, cu privirea de fier,
Mă strânge-n tăcere sub un cer auster.
Mă simt străină, pierdută, o pasăre rănită,
Zborul meu spre iubire – o cale-nțelenită.
Dar totuși, mai sper, în al nopții abis,
Că undeva, departe, există un vis:
Să fiu îmbrățișată, să fiu dorită,
Să simt că sunt iubită, că nu sunt greșită.
Căci sufletul meu, deși zdrobit și tăcut,
E flacăra care nu s-a pierdut.
Și poate, într-o zi, în lumina cea vie,
Voi găsi o iubire ce nu mă sfâșie.
Iluzie și euforie
Am căzut iarăși în visare, am căzut în adâncurile inimii tale, dulce cădere spre pierzanie
Și ti-am iubit toată ființa cu închinare, ca mai apoi să îngenunchez în fața proprii mele spânzurare
Te-am purtat pe sufletul cerului împovărat de gloria lacrimilor mele, ce au răsturnat întreg pământul spre disperare
Am vrut doar să te privești pe tine însuți in oglindă, ca drept răspuns al întrebării tale la care îmi este amarul meu ce-l port-n suflet, dar am pierit cu dorul meu de tine doar tremurând în speranța nemuririi
Căutarea unui Semn
Mi-ar plăcea să fiu doar o stea ce cade,
În tăcerea nopții tale, ca o mângâiere de foc,
Dar rămân un gând care se pierde-n vânt,
Căutând un semn, o privire, un cuvânt.
Sufletul meu nu știe altceva decât dorul,
Aș vrea să fiu văzută, dar nu mă regăsesc în ochii tăi,
Te aștept în fiecare colț al universului,
Și totuși mă pierd în nenumărate tăceri, răspunsuri greșite.
Mă întreb dacă tu mă iubești cu adevărat,
Sau dacă rămân doar un ecou în camera sufletului tău,
Într-un colț îngust unde tu nu mă atingi,
Și cuvintele se risipesc înainte ca să ajungă la tine.
Aș vrea să fiu mai mult decât o iluzie,
Un vis care răzbate prin întunericul uitării,
Dar mă pierd în secunde ce nu mă definesc,
Ca un fulg de nea, căzut pe pământul dincolo de timp.
Numai artistul dainuieste-n nemurire
Filosofic toți vom muri odată, părăsind tot ce ne aparține, psihologic chiar și sufletu si simtul nu ne va mai aparține
Iar din punct de vedere religios, raiul sau iadul ne vor înclina brațele, unii vor muri în chinuri de eternitatea infernului sângeros, iar alții vor dansa cu îngerii în cer, în eternitatea ce nu se va sfârși niciodată
Iar, din păcate nici natura nu va mai trai, totul va dăinui-n murirea crudă a pământului ce s-a saturat sa verse pentru noi toți atâtea lacrimi far' de dulce speranță
Singura lumină ce va pătrunde pe
cer va fi lumina cuvintelor
Lumina și grația cu care natura a fost Îmbrățișată și anume, arta divină a unui poet
Ce scrie despre infinuturi, despre doruri ce nu s-au cunoscut vreodată
Definește arta creații umane, căci doar poetul iubește cu patimii vi iar din iubire face artă
Iubirea nu moare niciodată
De unde va știi conștiința vreodată gândul si realitatea acestei iubirii raționale, când respiram și suntem părtași iluziei acestei lumii?
Mai exista măcar o iubire
autenica pe acest pământ cu oameni slabi, ce doresc sa-și satisfacă decât nevoile trupești?
Există, dar doar în omul ce îți va fi trimis de la Dumnezeu.
Iar dacă ai trecut prin dezamăgirii și dureri, prin despărțirii și divorțuri crunte, acesta este răspunsul.
Căci timpul petrecut cu Dumenzeu vindeca orice rană deoarece atunci vom realiza, ca nu avem nevoie de absolut nimeni ca să ne definească,iar atunci când nu vom mai cerși iubire și o vom dărui, vom fi răsplătiți de cer.
Dorința de avea un suflet cald care sa îți fie alături este firească, dar cu toți suntem deja compleți caci suntem oameni ce oferă viața, construiesc palate și viitoruri la care cerul visează. Suntem puternici și singuri.
Avem nevoie doar de Dumnezeu să putem trai cu adevărat o iubire autentica caci el ne învață că-n viață mai întâi trebuie să te iubești pe tine, ca să poți iubi pe altcineva, în tocmai de asta nu trebuie să râvnim și să bocim, când domnul ne-a luat un lucru drag, un partener.
El știe mai bine sensul binecuvântărilor lui, el știe tot ce-i de făcut să ne coloreze viața pustie si sufletul pierdut.