De ce Viață!?

Încă un an a trecut 

I-ar sufletul meu este mut 

Simt cum parcă stau in loc 

Dar..tot la tine mă întorc 

In orele târzii ale dimineții 

Stau și-mi ascult sufletul 

Este mut 

S-au poate nu pot să-l ascult...?

Dar cred ca este trist 

Suferă în tăcere 

Si vrea a ta mângâiere 

Câtă durere...

Sa te întorci înapoi ar vrea 

Dar asta nu se va întâmpla 

Căci ai plecat departe 

Săracul meu..nu scoate nici măcar șoapte 

Însă...inima mea 

Gălăgie mare face 

Parcă este pusă pe ace 

Căci durerea și-o manifestă așa 

Prin urlete de suferință 

Și strigate fară voință 

Rănită la infinit 

Săraca..a răgușit 

Căci atât de tare striga 

Însă glasul tu nu-l vei auzi 

Dar poate cândva îți voi vorbi 

Și ți voi spune ca mereu te vom iubi...

De te-aș zări?... ce s-ar întâmpla?... la ce folos?...

Privirea ta de azi, ar fi ca o săgeată până-n os

Si m-ai rănit destul....destul mi-ai arătat ce nu trebuie să fiu

M-am pierdut... tot așteptând să treacă al tău fum.

Într-un final...aș scrie, că e doar păcatul tău... 

Că ochii ce îți prețuiau privirea, azi doar varsă lacrimi,

Ce curg doar să imi croiască destinul

Și mă inundă de vise, dorințe.... de patimi... 

Păcatul meu - că-n fiecare zi mă chinui să te uit

Și în același timp sufletul ar vrea să te întorci 

...Te strigă mereu... fără să stie unde ești,

Și-n gând imi strecoară o șoaptă... "îmi lipsești..."

Poate-ntr-o zi vei ști... c-ai fost cel mai frumos capitol din viața mea

Dar și cel care m-a durut cel mai mult să-l închid 

Poate-ntr-o zi, cât ar fi contat îmbrățișarea ta... vei realiza!...

Azi, nu m-aș mai agăța de ce mă doare... doar să-mi mai fii... un pic.

mă uit în ochii lunii,

Doresc să observ ceva,

Ea nu mă vede deloc 

Și nu știe 

Că mai exist pentru ea.

Trădare!! 

Eu am tradat-o!

Lume să auziți toți.

Autor Zamurca Alina 

Poezia compusă pe 26.12.2024

Tu,liniște fără de pată

Cu ochi căprui și zâmbet neînvins 

Cu părul creț ca într-un vis 

Din nou găsită inculpată

Aștept sentința pe vecie

Aroma nouă timpurie 

Lanțul grijuliu, apatic 

Acum nu e singuratic 

Noul lanț a prins contur 

Sufletul mi-e imatur 

Cât să sper? Cât să îndur? 

În genunchi eu stau și jur...

Leg cu tine legământ 

De la cer pân' la pământ 

Lanțul vechi și cel din nou 

Strânse tare de-un garou 

Cer să mă pot apăra 

Cer să nu pot neglija 

Cer să nu pot să respir 

O secundă se te-admir 

Universul a plănuit 

Asta e pedeapsa mea 

Să iubesc din nou murdar 

Astăzi nu e în zadar. 

Astăzi nu mai neg ce simt 

Lasă-mă să te alint 

Lasă-mă doar să pronunț

Crede-mă, eu nu renunț!

În privire-o constelație 

Vocea iar o speculație 

Zâmbetul o destinație 

Viitorul o relație. 

Tu nu crezi, eu mă prefac!

Rău nu aș vrea să mai fac.

Te-nvelesc în gând mereu,

Tu ești, Doamne, versul meu!

Jocul ăsta deprimant 

Ca un desen dezarmant 

Totul parcă înțelept 

Numai eu perfect defect 

Piesa lipsă din deșert 

Norii vreau acum să-i cert 

Au promis ca îți șoptesc, 

Doamnă dragă, te iubesc! 

AI DAT FOC UNEI IUBIRI

SI PUR SI SIMPLU AI UITAT,

TE-AM INGROPAT IN AMINTIRI

SI IN URMĂ  CU GREU TE-AM LĂSAT…

NU POT UITA A TA PRIVIRE,

SI CUM ZÂMBEAI CÂND TE PRIVEAM!,

DAR V-A RĂMÂNE-O AMINTIRE,

CĂCI TREMURAM CÂND TE VEDEAM.

AI FOST TOT CE-MI LIPSEA,

AI FOST TOT CE-MI DOREAM.

 NU TE-AM PUTUT AVEA,

CU GÂNDUL TE AVEAM.,.

AI FOST DOAR O DORINTĂ,

CE V-A RĂMÂNE-UN VIS.

O PREA FRUMOASĂ FIINTĂ!

UNA DE NEDESCRIS.

AI FOST UN INCEPUT,

CE S-A SFÂRSIT IN NOAPTE!

SI -N MIEZUL NOPTII M-AM PIERDUT

IN ALE TALE SOAPTE..

AI FOST O NOAPTE DE VARĂ,

CALDĂ SI TĂCUTĂ.

TE ASCULTAM IN FIECARE SEARĂ

ESTI PRIMA STEA  CĂZUTĂ!

DE OCHII MEI VĂZUTĂ.

Fac din simplu un munte ce nu-l pot urca,

Un pas ușor devine luptă grea.

Sunt prinsă-ntr-o cursă ce n-are sfârșit,

Un suflet ce trage un trup istovit.

Respir, dar parcă doar ca să treacă timpul,

Fiecare clipă îmi macină ritmul.

Sunt moartă pe dinăuntru, dar port o mască,

O față zâmbitoare ce mă tot încearcă.

Criticul din mine șoptește-ntruna,

Ești mică, ești slabă, n-ai să muți luna.

Ce vise? Ce viață? Ce scop să mai ai,

Când mâinile tale sunt doar niște clape-ntr-un pian stricat?

Știu că va veni ziua să mă ridic,

Să mă vând pe timp și să număr nimic.

Un job, o luptă, o viață-n rutină,

Dar cum să construiesc când totul se dărâmă?

Visam să fiu măreață, să schimb lumea toată,

Dar acum mi-e teamă să ies pe poartă.

Sunt un labirint de frică, o mare de dor,

Înecată în valuri de „nu sunt destul” și „nu pot să zbor.”

Dar undeva, în praful ce-mi umple ființa,

Există poate, poate… o licărire, o speranță.

Că mâine, deși astăzi sunt neputincioasă,

Voi putea să fac pași chiar și-ntr-o lume ploioasă.

Până atunci, mă lupt cu mine mereu,

Un război tăcut între ce sunt și ce vreau eu.

Poate nu voi învinge, poate mă voi pierde,

Dar supraviețuiesc – și asta e o formă de a merge.

Când te-am cunoscut pe tine

Te vedeam ca pe a opta minune a lumii

Sau... poate de atâta dragoste ce-avem în mine

Am crezut ca ești a opta minune a lumii...

Te-am găsit pe tine

Când nici prin gând nu-mi trecea să caut iubire

Azi nu mai ești și nu mi-e bine

Trăiesc cu amintirea c-ai fost a lumii a opta minune...

O vreme-n ochii mei au curs tăceri,

Lacrimi și neputinți ce n-au cuvânt.

Când lumea-și arunca a ei păreri

Fără a ști ce duc și port în gând.

Când toți râdeau fără vreun rost,

Eu îi țineam mâna mai tare

Cu orice luptă și-orice cost

I-am pus în piept mereu un soare.

Da! Fetița mea e diferită...

Diversă, dar un dar sublim!

Într-o îmbrăţişare dăruiește 

Tot ce noi, adulții, uităm să dăruim.

Știi... nu e ușor să fii părinte!

Când toți ti-l judecă fără vreun sens

C-are alt ritm, alt glas, altfel de minte,

... nerealizând că e un dar ceresc...

I-am întins brațele fără hotar

Mereu în suflet cu gând blând,

Căci e-un copil ce nu stă în tipar

Dar poartă minuni ce nu se vând. 

În ochii-i mari de un căprui senin

Se nasc ades sclipiri de curcubeu

Și deși pare pentru unii diferită,

Cerului ii este dragă... și-așa va fi mereu.

O vreme-n ochii mei s-au scurs dureri...

N-am renunțat... pășind în gând cu ea

Azi suntem bine fără temeri

Prin viață zboară lin ca pasărea...

Încă o dată instanța s-a reunit

In boxa acuzaților... Sufletul ce prea mult a simțit....

În stânga procurorul Aroganță de Tupeu secondat,

Acuzând că-i prea sensibil, prea profund, prea greu de suportat!

Procurorul începe... de ce te-ascunzi, de ce nu te lași citit?

Oamenii n-au timp de tine...ei vor doar scurtături!

Sufletul tace...Tupeul intervine...

De ce ești moale? De ce te lași ranit?...de ce înduri???

In zilele de azi se trăiește cu armură... nu cu aripi!

Sufletul zâmbește... Judecătorul se gândește...

Cere pledoaria finală... Instanța se ridică

Sufletul începe.... discursul și-l rostește...

Mă judecați pentru că simt... Pledez nevinovat!

Dar eu nu pot fi posedat... doar întâlnit...

Nu mă puteți cuceri... doar recunoaște...

Eu nu sunt slab, sunt doar adânc în simțuri infinit!

Nu sunt o sală de-asteptare... sunt un templu

Și nu-mi doresc decât un minim de respect

Iar celor care vor cu tăcerea să mă consume

Le spun clar! Plecați!... nicicând n-am să regret!

Judecătorul oftează ușor lovind masa lejer

Liber!... azvârlind ciocanul, rostește ferm...

Sufletul nu poate fi condamnat!!!

E victima tăcerii crunte cu care l-ați ignorat!

Și ce păcat că nu ai vrut să mă îmbrățișezi 

Să-mi pui capul în brațe când plângeam 

Păcat că-n ochi n-ai vrut să mă privești 

Și să-nțelegi că de-al tău drag, eu mă topeam.

Și ce păcat că-n serios nu m-ai luat

Și m-ai lăsat să cad de la extaz la agonie 

...te-am așteptat și nici că ai venit...

De-ai ști ce frig mi-a fost în toamna aia ruginie...

Și ce păcat că eu ți-am arătat ce e iubirea

Și tu mi-ai arătat cât doare despărțirea 

Păcat... Ți-am arătat cum e să fii dorit

Și drept răsplată... sufletul mi-ai rănit.

Și ce păcat că m-ai lăsat să trec prin infern

Vezi tu!?... și azi cuvintele tale mă dor

Dar spune-mi! Luând stelele de pe cerul meu,

Cumva, al tău a devenit mai strălucitor???...

Închid ochii si îl simt

Îl simt adânc în mine

Papilele nu se dezmint 

Simt gust de fericire...

Un dor de vin imi vine

Năvalnic mă-mpresoară

Nu l-aș pierde vreodată 

E dulcea mea povară.

Închid ochii și îl simt

Sa plâng imi vine de-al său dor

Un dor ce nu piere nicicând 

Doar zace intr-un pahar gol.

Ii simt mirosul...o dulce adiere

Se pitește în sufletul ce îl dorește 

Îmi umple paharul de poezie 

De-un an visul mi-l hrănește...

Bună! Sunt eu cea care mereu a încercat 

Și n-a contat... ce mult te-am adorat!

Bună! Sunt eu cea care scrie dup-acelasi clișeu 

Căci nu mai contează... tăcerea atârna prea greu.

Bună! Sunt eu cea căreia i-ai spus "pleacă!" atât de penal

Fără un schimb de brațe ... fără un vin în pahar...

Bună! Sunt eu cea care in tăcere numele ți-am strigat

N-ai auzit și la asta... unul mai bun ca tine nicicând n-a existat.

Noapte bună! Iti spune cea care ți-a adorat vinul

Dar n-a contat... și i-ai vărsat în suflet pelinul

Cea care te-a sperat ca o minune în viață 

Noapte buna!...durerea își cere dreptul la vers sarcastic...contează???