De ce Viață!?
Nu stiu de ce te scoate-n cale viața
Eu pentru tine oricum nu mai exist!
De ce tot vrea să-noade ața
Dacă povestea noastră s-a sfârșit!?
Nu vreau să te mai văd...
Eu tot încerc să uit!
M-am săturat să am prăpăd
În suflet și în gând!
De ce te scoate-n cale viața asta
Dacă n-a mai rămas nici de un zâmbet?
Dacă nu-ntorci privirea, să umpli paharul
Ce l-ai lăsat gol... fără regret!?
Nu vreau să te mai văd...
Dorul destul mă doare!
Mă obișnuisem cu tine,
Să-mi fii, doar în poezioare...
Nu știe viața asta, de mi te scoate-n cale
Că-mi ești om drag pe-acest pământ?
Nu știe cât de mult mă doare
Că ne-am pierdut... atât de crunt!?
Nu vreau să te mai văd...
Privirea ta de azi... e rană
Nimic n-a mai rămas de fel
Doar o durere... colosală!
Viața asta... nu stiu de ce te scoate-n cale
Când între noi nu mai e loc de împăcare!
Poate că... ambii i-am rămas datori
Cu un final,un vin, o-mbrățisare...cu noi...
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: OneWineWoman
#dor #despărțire #onewinewoman #unpahardepoezie
Data postării: 6 martie
Vizualizări: 230
Poezii din aceiaşi categorie
Dacă pleci
Dacă pleci, pragul ușii să nu-l mai treci,
Dacă pleci nu ne vom mai vedea în veci,
Te-am iubit și te-am dorit
Când te vedeam, mă făceai fericit,
Acum, stau și te privesc,
Iar eu incep să mă îmbolnăvesc,
De dor și de tristețe
Îmi rămâne în suflet, o prezență rece.
Nu ți-a păsat,
Nu ți-a păsat de ce aveam frumos,
Nu ți-a păsat de tot ce avea un rost,
Ai decis să pleci,
Iar de mine să nu-ți mai amintești
O, dulce amară iubire...
Nu îți pare rău pentru mine?
Moartea, iubirea veșnica
Doar un an mai vreau să ți simt atingerea-i fierbinte,
Să cred măcar un ceas ca “el nu mă mai minte”.
Să mi iei mâna și să mi-o pui la tâmplă,
Ochii mei să nu mai vadă ceea ce se-ntamplă.
Iubirea mea-i pe moarte,însă,
Iar tu mă faci să mă simt atât de strânsă,
Mă faci să zbier atât de aprind și prelung,
Ale tale vorbe grele și tăioase,a mea inimă străpung.
Și nu uita,te rog,acel “te iubesc”,rostit în șoaptă,
Și nu ți lăsa a ta inima să plângă în timp ce-așteaptă.
Nu mă uita,te rog,atât de repede și de tăios,
Și nu uita iubirea-ntreaga ce între noi a fost.
Mai uită-te din când în când la lună și la stele,
Și nu,te rog,nu mă compara cu ele.
Mai ține-mă aproape,lângă a ta inima ostilă,
Și mai miroase câteodată,a mea voce volatilă.
Ochii tăi albaștri ca valurile mării-nvolburate,
Mă lasă să mai sper la ale tale schimbări deșarte
ce-mi afundă-n suflet adânci amoruri moarte
iar tu ca un zeu ce-omoară ale vieții inimi
transformi sufletele triste-n heruvimi.
Acum ca plec și uit să mă întorc,
Tu tragi de mine doar o treaptă să te urc.
Iar eu cu ochii-n lacrimi și înroșiți de dor,
Te privesc atât de aprind,în timp ce ale mele sentimente mor.
Toast funebru
Șarmant, cu ochii blânzi, căprui
Părul negru... puțin ondulat
C-un vin m-a invitat in viața lui
Bărbat frumos...foarte galant!
Era un Martie rece, vântos
Cu cerul mai mult noros,
O lună ce rămâne să-mi amintească
De-a sa creație dumnezeiasca...
El m-a dorit, m-a vrut și m-a avut,
O vară l-am tot așteptat cu dor
Ii eram dragă...cum as fi știut,
Că-n toamnă, ne-om pierde ușor...
Și ne-am pierdut in miez de toamnă,
Când copacii isi dezgolesc a lor ram
Când vinul ii fierbea în butoaie
Si soarele-ncălzea din ce în ce mai rar...
L-am petrecut cu ai mei căprui
C-un suflet plin de-amărăciune
Pe cel ce mi-a dăruit din pasiunea lui
Cu riscul de-ai duce dorul pe vecie...
Ochi-mi frumoși azi mi-s orbiți
Uscați și tulburi de-un dor divin
Reci...și-s mai mereu împietriți
Când privesc că-i gol, paharul de vin.
Nu pot să uit, de-aș vrea n-aș putea,
Lipsa lui insistă la vin mortuar
Cu promisiuni uitate îmbăt durerea
Țin toast funebru cu poezie-n pahar.
Friguroasă iarna mi te-a adus, dulce Noiembrie
Frig afara, frig in suflet îmi era.
nu a fost prea greu sa ma îndrăgostesc de ale tale buze, de al tau zâmbet, ai fost ca o binecuvântare după atâta suferința
Mi-ai fost acasa,ochii tai care străluceau atat de frumos când ma priveau ma făceau sa cred ca lumea toată e a mea, am spus ca meriți toate lacrimile mele,pana când liniștea de ieri s-a transformat in haosul de azi.
Dar nu erai decât un trecător in viața mea, ciudat pentru ca eu credeam ca ești totul in a mea viața, iar acum te scriu pentru ca nu mai ești in ea, ar trebui sa accept ca tu acum săruți alte buze, spui “ Te iubesc “ alteia, ar trebui sa te uit, sa nu mai răscolesc inima cu alte tale amintiri, însă tu ai fost arta in viața mea.
Și te as fi vrut o viața întreaga nu doar un an, as fi vrut sa am ale tale brate mereu in preajma mea, as fi vrut sa fi mers, și sa nu îmi fi vândut inima in zadar.
De ce nu mă iubește nimeni?
De ce nu mă iubește nimeni pe acest pământ,
Eu, fir de rouă, stins în al sorții cânt?
Nici mama, nici tata, nici sora-mi de sânge,
Nimeni nu-mi șterge lacrima ce plânge.
Sunt o umbră, un ecou, un suspin uitat,
O floare ce în noapte de vânt e sfâșiat.
Privirea lor, de gheață, mă frânge-n tăcere,
Iar glasul lor, aspru, mă-ngroapă-n durere.
Cuvinte ascuțite, săgeți fără milă,
Îmi străpung inima, ca pe o cochilie fragilă.
"De ce ești tu?" – șoptesc, ca un blestem,
Și orice vis al meu devine efemer.
Mă pierd sub greutatea acestui amar,
Ca un cer pustiu, lipsit de orice far.
Ce crimă ascunsă port în ființa mea,
De mă lasă toți să cad în uitarea grea?
Nici sora nu-mi dă zâmbet, nici alinare,
Doar un zid înalt, de gheață și nepăsare.
Nici mama, cu glasul ce cândva cânta,
Nu-mi mai spune „te iubesc”... nici măcar așa.
Și tata, stânca rece, cu privirea de fier,
Mă strânge-n tăcere sub un cer auster.
Mă simt străină, pierdută, o pasăre rănită,
Zborul meu spre iubire – o cale-nțelenită.
Dar totuși, mai sper, în al nopții abis,
Că undeva, departe, există un vis:
Să fiu îmbrățișată, să fiu dorită,
Să simt că sunt iubită, că nu sunt greșită.
Căci sufletul meu, deși zdrobit și tăcut,
E flacăra care nu s-a pierdut.
Și poate, într-o zi, în lumina cea vie,
Voi găsi o iubire ce nu mă sfâșie.
Dacă pleci
Dacă pleci, pragul ușii să nu-l mai treci,
Dacă pleci nu ne vom mai vedea în veci,
Te-am iubit și te-am dorit
Când te vedeam, mă făceai fericit,
Acum, stau și te privesc,
Iar eu incep să mă îmbolnăvesc,
De dor și de tristețe
Îmi rămâne în suflet, o prezență rece.
Nu ți-a păsat,
Nu ți-a păsat de ce aveam frumos,
Nu ți-a păsat de tot ce avea un rost,
Ai decis să pleci,
Iar de mine să nu-ți mai amintești
O, dulce amară iubire...
Nu îți pare rău pentru mine?
Moartea, iubirea veșnica
Doar un an mai vreau să ți simt atingerea-i fierbinte,
Să cred măcar un ceas ca “el nu mă mai minte”.
Să mi iei mâna și să mi-o pui la tâmplă,
Ochii mei să nu mai vadă ceea ce se-ntamplă.
Iubirea mea-i pe moarte,însă,
Iar tu mă faci să mă simt atât de strânsă,
Mă faci să zbier atât de aprind și prelung,
Ale tale vorbe grele și tăioase,a mea inimă străpung.
Și nu uita,te rog,acel “te iubesc”,rostit în șoaptă,
Și nu ți lăsa a ta inima să plângă în timp ce-așteaptă.
Nu mă uita,te rog,atât de repede și de tăios,
Și nu uita iubirea-ntreaga ce între noi a fost.
Mai uită-te din când în când la lună și la stele,
Și nu,te rog,nu mă compara cu ele.
Mai ține-mă aproape,lângă a ta inima ostilă,
Și mai miroase câteodată,a mea voce volatilă.
Ochii tăi albaștri ca valurile mării-nvolburate,
Mă lasă să mai sper la ale tale schimbări deșarte
ce-mi afundă-n suflet adânci amoruri moarte
iar tu ca un zeu ce-omoară ale vieții inimi
transformi sufletele triste-n heruvimi.
Acum ca plec și uit să mă întorc,
Tu tragi de mine doar o treaptă să te urc.
Iar eu cu ochii-n lacrimi și înroșiți de dor,
Te privesc atât de aprind,în timp ce ale mele sentimente mor.
Toast funebru
Șarmant, cu ochii blânzi, căprui
Părul negru... puțin ondulat
C-un vin m-a invitat in viața lui
Bărbat frumos...foarte galant!
Era un Martie rece, vântos
Cu cerul mai mult noros,
O lună ce rămâne să-mi amintească
De-a sa creație dumnezeiasca...
El m-a dorit, m-a vrut și m-a avut,
O vară l-am tot așteptat cu dor
Ii eram dragă...cum as fi știut,
Că-n toamnă, ne-om pierde ușor...
Și ne-am pierdut in miez de toamnă,
Când copacii isi dezgolesc a lor ram
Când vinul ii fierbea în butoaie
Si soarele-ncălzea din ce în ce mai rar...
L-am petrecut cu ai mei căprui
C-un suflet plin de-amărăciune
Pe cel ce mi-a dăruit din pasiunea lui
Cu riscul de-ai duce dorul pe vecie...
Ochi-mi frumoși azi mi-s orbiți
Uscați și tulburi de-un dor divin
Reci...și-s mai mereu împietriți
Când privesc că-i gol, paharul de vin.
Nu pot să uit, de-aș vrea n-aș putea,
Lipsa lui insistă la vin mortuar
Cu promisiuni uitate îmbăt durerea
Țin toast funebru cu poezie-n pahar.
Friguroasă iarna mi te-a adus, dulce Noiembrie
Frig afara, frig in suflet îmi era.
nu a fost prea greu sa ma îndrăgostesc de ale tale buze, de al tau zâmbet, ai fost ca o binecuvântare după atâta suferința
Mi-ai fost acasa,ochii tai care străluceau atat de frumos când ma priveau ma făceau sa cred ca lumea toată e a mea, am spus ca meriți toate lacrimile mele,pana când liniștea de ieri s-a transformat in haosul de azi.
Dar nu erai decât un trecător in viața mea, ciudat pentru ca eu credeam ca ești totul in a mea viața, iar acum te scriu pentru ca nu mai ești in ea, ar trebui sa accept ca tu acum săruți alte buze, spui “ Te iubesc “ alteia, ar trebui sa te uit, sa nu mai răscolesc inima cu alte tale amintiri, însă tu ai fost arta in viața mea.
Și te as fi vrut o viața întreaga nu doar un an, as fi vrut sa am ale tale brate mereu in preajma mea, as fi vrut sa fi mers, și sa nu îmi fi vândut inima in zadar.
De ce nu mă iubește nimeni?
De ce nu mă iubește nimeni pe acest pământ,
Eu, fir de rouă, stins în al sorții cânt?
Nici mama, nici tata, nici sora-mi de sânge,
Nimeni nu-mi șterge lacrima ce plânge.
Sunt o umbră, un ecou, un suspin uitat,
O floare ce în noapte de vânt e sfâșiat.
Privirea lor, de gheață, mă frânge-n tăcere,
Iar glasul lor, aspru, mă-ngroapă-n durere.
Cuvinte ascuțite, săgeți fără milă,
Îmi străpung inima, ca pe o cochilie fragilă.
"De ce ești tu?" – șoptesc, ca un blestem,
Și orice vis al meu devine efemer.
Mă pierd sub greutatea acestui amar,
Ca un cer pustiu, lipsit de orice far.
Ce crimă ascunsă port în ființa mea,
De mă lasă toți să cad în uitarea grea?
Nici sora nu-mi dă zâmbet, nici alinare,
Doar un zid înalt, de gheață și nepăsare.
Nici mama, cu glasul ce cândva cânta,
Nu-mi mai spune „te iubesc”... nici măcar așa.
Și tata, stânca rece, cu privirea de fier,
Mă strânge-n tăcere sub un cer auster.
Mă simt străină, pierdută, o pasăre rănită,
Zborul meu spre iubire – o cale-nțelenită.
Dar totuși, mai sper, în al nopții abis,
Că undeva, departe, există un vis:
Să fiu îmbrățișată, să fiu dorită,
Să simt că sunt iubită, că nu sunt greșită.
Căci sufletul meu, deși zdrobit și tăcut,
E flacăra care nu s-a pierdut.
Și poate, într-o zi, în lumina cea vie,
Voi găsi o iubire ce nu mă sfâșie.
Alte poezii ale autorului
Pierdută
Și m-am pierdut si azi într-o iluzie de
iubire
Încercând din nou sa ma mint ca nu
doare!
Îmi calc din nou pe rațiune gânduri şi
fire
Dorindu-mi un vin si-o ultima
imbratisare....
Vinovata doar de dorința de-un vin
Îți plătesc în fiece seara tribut,
Ču lacrimi fierbinţi îndur si suspin
Pentru sfârșitul ce noi l-am trăit.
As vrea sa uit tot dar mi-e teama
Ca dorul ma va cuprinde din nou,
Și inima-mi va-ncepe sa geamă
Sfâșiată de-al lipsei tale ecou..
Alt final
Îmbrățișează-mă, te rog, profund
În brațele tale sa ma afund
Între pernele tale sa ma scufund
Sa nu mai simt atâta dor acut..
Îmbrățișează-mă și nu-mi da drumul
Sa-mi înnoiesc pe piele parfumul
Lasa-mă să-ți servesc vinul
Sub paturică sa ridicăm volumul.
Privește la mine mai apoi
În ochi cum se citește un război
Cum ne visează pe ambii goi
Sub perne și pături moi...
Mi-a fost dor... sa rostim la unison
Să-nceapă războiul în semiton
Sa te cuprind...sa scriu cu un creion
Finalul nou... fără vreun abandon.
Ce-ar fi
Ce-ar fi să ne regăsim
Când stelele ard în noapte
Timpul să nu ne trădeze,
Și clipa să ne țină aproape?
Ce-ar fi să pot spune ce simt
Fără ca vorbele să te alunge
Tăcerea să nu mai doară așa tare
Când dorul de tine în inimă surâde...
Ce-ar fi să-mi prinzi mâna în zori
Răceala dintre noi să se frângă
Să dăm viață acestui "dacă "
Într-un final în doi, să ne cuprindă...
Simfonia lui DE CE
De ce atâta tăcere
S-a așternut peste noi
Când era doar o plăcere
Să ne vorbim amândoi..
De ce azi mă privești cu ură
Când viața nu-i decât o picatură
De ce noi ne-am pierdut în timp
De ce din nou.. ne trece-un anotimp?
De ce-mi rămâi chemare tăcută
Dor sfânt...ce arde necontenit
De ce-mi rămâi cale necunoscută
De ce simt sufletul atât de ostenit.
De ce încâ imi fuge gândul la tine
Spune-mi de ce ?. Dacă nu te intorci
Spune-mi de ce simt cum totul in mine
Uneori, mai vibrează-n armonici.
De ce îmi amintesc a ta privire
Și nu găsesc împotrivire
De ce îmi amintesc al tău zâmbet
Și cât însemna pentru al meu suflet.
De ce nu mi-ai lăsat
Amintirea unei îmbrățişări
De ce mi-ai furat
Plăcerea unei degustări..
De ce, ce-am avut noi
Ai lăsat prematur să moară
De ce timpul l-ai blocat,
L-ai oprit la ul|tima seară..
De ce nu-mi nchid bine ochii
Și parcă imi adie gustul
Vinului de 5 stele
Ce îmi fericea apusul.
Offf....de ce căruta cu "de ce?"
La mine ai răsturnat-o?
Eu, doar voiam să te îmbrățişez,
C-un vin să îmi umpli paharul..
De ce mai esti in visul meu
Când mi-ai rămas atât de rău
De ce în tot din jurul meu
De ce îti caut stralucirea...
De ce un amalgam de sentimente
De dor, încă, mă fac să tresar
De ce-mi revin în gând momente
De ce atâta poezie?.. în zadar.
De ce? De ce? De ce???
Pentru că-i tot ce mi-a rămas
Să scriu ce simt la orice pas
Și scriu în ton cu anotimpul
Ścriu uneori să-mi treacă timpul..
Si scriu că îmi cad frunze si e frig
Că-i timpul toamnei inimilor frânte
Şi-n căderea lor simt cum mă sting
Pierdută in amintirile reci și mute.
Și poate cad că e momentul lor
Să aducă un strop de supărare
Și foșnesc în mine frunze de dor
Mi-e o altă toamna gri si apăsätoare
Dar poate cad nu pentru că vor
Cad pentru lacrimile mele amaref
în dansul lor m-as prinde ușor
Să cad la final in bratele tale..
Cerul afară deja s-a întunecat
E toamnă peste oraş şi-n suflet
Mi-e inima sloi de când ai plecat
Scriu..Și-mi pun singură căldură în suflet
#unpahardepoezie
Privirea dimineții
Azi m-am trezit in fața ochilor
Cu a ta privire, dintr-o poza trimisă candva
Intr-o seara de vară, în amurgul zorilor
Când te-am întrebat ce sunt în viata ta...
Răspunsul ti-a fost atât de jucăuș...ghidus,
"Dragostea vieții mele"....
Declarație ce-a îndulcit un apus
Azi doar un vers în poeziile mele.
Stiam că nu-s... dar m-a făcut sa sper
Ca-n urmă va rămâne ceva bun
Și chiar de timpul peste noi va trece
Sa te-a amintesc mereu prin al tău vin...
Tin minte ca ti-am spus cât de frumos poți fi
Și îmi doream să mi te simt in brațe
Și mi-am pus în pahar dulcele tău vin
Și dorul s-a mai potolit, gustând din a ta creație.
Vreme si vremuri
E vremea încâlcită afară
Ba plouă, ba ninge, ba e soare
Ba vântul bate... te doboară...
Totul în jur, e fără de culoare...
Orașul este cenușiu... sau poate,
Sunt eu cea mult prea tristă
Și toate îmi par exagerate,
De gândul ce la tine insistă...
Parcul central e monoton
E gri, e liniște, rece, pustiu...
Mă încălzesc cu gândul la Bordeaux
De va rămâne doar un gând... nu știu.
Și mă gândesc cum oare-ar fi
Să mă pot alinta cu un pahar,
Să pot să scriu frumoase poezii
Tonul să-mi fie un pic mai solar.
Zâmbesc... sunt doar iluzii de moment
Așa sufletul încerc să-l păcălesc
Iluzii pe post de medicament
În realitate toate vor lipsi și....lipsesc
Pierdută
Și m-am pierdut si azi într-o iluzie de
iubire
Încercând din nou sa ma mint ca nu
doare!
Îmi calc din nou pe rațiune gânduri şi
fire
Dorindu-mi un vin si-o ultima
imbratisare....
Vinovata doar de dorința de-un vin
Îți plătesc în fiece seara tribut,
Ču lacrimi fierbinţi îndur si suspin
Pentru sfârșitul ce noi l-am trăit.
As vrea sa uit tot dar mi-e teama
Ca dorul ma va cuprinde din nou,
Și inima-mi va-ncepe sa geamă
Sfâșiată de-al lipsei tale ecou..
Alt final
Îmbrățișează-mă, te rog, profund
În brațele tale sa ma afund
Între pernele tale sa ma scufund
Sa nu mai simt atâta dor acut..
Îmbrățișează-mă și nu-mi da drumul
Sa-mi înnoiesc pe piele parfumul
Lasa-mă să-ți servesc vinul
Sub paturică sa ridicăm volumul.
Privește la mine mai apoi
În ochi cum se citește un război
Cum ne visează pe ambii goi
Sub perne și pături moi...
Mi-a fost dor... sa rostim la unison
Să-nceapă războiul în semiton
Sa te cuprind...sa scriu cu un creion
Finalul nou... fără vreun abandon.
Ce-ar fi
Ce-ar fi să ne regăsim
Când stelele ard în noapte
Timpul să nu ne trădeze,
Și clipa să ne țină aproape?
Ce-ar fi să pot spune ce simt
Fără ca vorbele să te alunge
Tăcerea să nu mai doară așa tare
Când dorul de tine în inimă surâde...
Ce-ar fi să-mi prinzi mâna în zori
Răceala dintre noi să se frângă
Să dăm viață acestui "dacă "
Într-un final în doi, să ne cuprindă...
Simfonia lui DE CE
De ce atâta tăcere
S-a așternut peste noi
Când era doar o plăcere
Să ne vorbim amândoi..
De ce azi mă privești cu ură
Când viața nu-i decât o picatură
De ce noi ne-am pierdut în timp
De ce din nou.. ne trece-un anotimp?
De ce-mi rămâi chemare tăcută
Dor sfânt...ce arde necontenit
De ce-mi rămâi cale necunoscută
De ce simt sufletul atât de ostenit.
De ce încâ imi fuge gândul la tine
Spune-mi de ce ?. Dacă nu te intorci
Spune-mi de ce simt cum totul in mine
Uneori, mai vibrează-n armonici.
De ce îmi amintesc a ta privire
Și nu găsesc împotrivire
De ce îmi amintesc al tău zâmbet
Și cât însemna pentru al meu suflet.
De ce nu mi-ai lăsat
Amintirea unei îmbrățişări
De ce mi-ai furat
Plăcerea unei degustări..
De ce, ce-am avut noi
Ai lăsat prematur să moară
De ce timpul l-ai blocat,
L-ai oprit la ul|tima seară..
De ce nu-mi nchid bine ochii
Și parcă imi adie gustul
Vinului de 5 stele
Ce îmi fericea apusul.
Offf....de ce căruta cu "de ce?"
La mine ai răsturnat-o?
Eu, doar voiam să te îmbrățişez,
C-un vin să îmi umpli paharul..
De ce mai esti in visul meu
Când mi-ai rămas atât de rău
De ce în tot din jurul meu
De ce îti caut stralucirea...
De ce un amalgam de sentimente
De dor, încă, mă fac să tresar
De ce-mi revin în gând momente
De ce atâta poezie?.. în zadar.
De ce? De ce? De ce???
Pentru că-i tot ce mi-a rămas
Să scriu ce simt la orice pas
Și scriu în ton cu anotimpul
Ścriu uneori să-mi treacă timpul..
Si scriu că îmi cad frunze si e frig
Că-i timpul toamnei inimilor frânte
Şi-n căderea lor simt cum mă sting
Pierdută in amintirile reci și mute.
Și poate cad că e momentul lor
Să aducă un strop de supărare
Și foșnesc în mine frunze de dor
Mi-e o altă toamna gri si apăsätoare
Dar poate cad nu pentru că vor
Cad pentru lacrimile mele amaref
în dansul lor m-as prinde ușor
Să cad la final in bratele tale..
Cerul afară deja s-a întunecat
E toamnă peste oraş şi-n suflet
Mi-e inima sloi de când ai plecat
Scriu..Și-mi pun singură căldură în suflet
#unpahardepoezie
Privirea dimineții
Azi m-am trezit in fața ochilor
Cu a ta privire, dintr-o poza trimisă candva
Intr-o seara de vară, în amurgul zorilor
Când te-am întrebat ce sunt în viata ta...
Răspunsul ti-a fost atât de jucăuș...ghidus,
"Dragostea vieții mele"....
Declarație ce-a îndulcit un apus
Azi doar un vers în poeziile mele.
Stiam că nu-s... dar m-a făcut sa sper
Ca-n urmă va rămâne ceva bun
Și chiar de timpul peste noi va trece
Sa te-a amintesc mereu prin al tău vin...
Tin minte ca ti-am spus cât de frumos poți fi
Și îmi doream să mi te simt in brațe
Și mi-am pus în pahar dulcele tău vin
Și dorul s-a mai potolit, gustând din a ta creație.
Vreme si vremuri
E vremea încâlcită afară
Ba plouă, ba ninge, ba e soare
Ba vântul bate... te doboară...
Totul în jur, e fără de culoare...
Orașul este cenușiu... sau poate,
Sunt eu cea mult prea tristă
Și toate îmi par exagerate,
De gândul ce la tine insistă...
Parcul central e monoton
E gri, e liniște, rece, pustiu...
Mă încălzesc cu gândul la Bordeaux
De va rămâne doar un gând... nu știu.
Și mă gândesc cum oare-ar fi
Să mă pot alinta cu un pahar,
Să pot să scriu frumoase poezii
Tonul să-mi fie un pic mai solar.
Zâmbesc... sunt doar iluzii de moment
Așa sufletul încerc să-l păcălesc
Iluzii pe post de medicament
În realitate toate vor lipsi și....lipsesc