1  

Trecut, prezent și viitor

Prezentul azi, mi-e o luptă pentru supraviețuire 

Când trecutul vrea doar să mă bântuie 

Totul pare o lume gri....trecătoare

Dar țin fruntea sus... vreau să vindec tot ce mai doare!

 

Să fiu din nou cum eram, o pată de culoare, de viață 

Să-mi dau și mie, nu doar celor din jur, zâmbete pe față 

În toată lumea de azi, ce se vrea tot mai tristă 

Vreau să fiu cea care speră, că iertarea și iubirea există!

 

Să uit de lacrimile amare strânse în batistă 

Așteptând zadarnic de la tine un "iartă-mă!"...un semn,

C-o să-ntelegi într-o zi că te respiră un suflet

Ce cu tăcerea, l-ai făcut de respect, să fie nedemn.

 

Să șterg vreo urmă de regret și orice tristă amintire, de la tine,

Să pot privi din nou cu soare, în viitor

Să înec în zâmbete durerea despărțirii 

În lumea asta tristă, gri..să trăiesc din nou, o viață în culori!

 

Și de va fi trecutul să-ncerce să m-apese

Cu-al despărțirii noastre peisaj decolorat

Am să-i interzic sufletului să îi mai pese

Nimic nu are să se schimbe și tot ce a putut, deja... a dat!

 

 

 

 


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: un-pahar-de-poezie poezii.online Trecut, prezent și viitor

#unpahardepoezie #onewinewoman

Data postării: 13 martie 2025

Adăugat la favorite: 9

Comentarii: 2

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1457

Loghează-te si comentează!

Comentarii 2

Alte poezii ale autorului

Viitor rescris

De fel sunt o persoană veselă 

Dar sufletul mi-i încă traumat

Și pentru el azi m-am decis

Să închid ușa pe care să revii, am tot așteptat.

 

Încerc să-mi fac curat prin gânduri 

Să-mi fac ordine în minte și suflet

Trec prin filtru orice capitol

Anulez orice urmă de teamă și urlet.

 

Îmi iau rămas bun de la iluzii și vise uitate

Adio spun celor ca tine, falși, cu vorbe ciudate

Refuz să mă mai pierd în priviri înșelătoare 

M-a costat atât de mult...privirea ta întâmplătoare!

 

Anulez pe rând, amintiri din trecutul ce doare

Învăț în fiecare zi să mă prețuiesc fără ezitare

Să uit durerea ce-ai lasat-o să fie autoare, 

Să-mi rescriu viitorul, să te las în uitare...

 

Mai mult...

Sa pot

Să pot spune as vrea, ca este prea târziu 

Ca nu mai țin la tine 

C-am obosit să scriu în cenușiu 

Așteptând ce nu mai vine.

 

Să pot spune as vrea, ca am uitat de tine

Ca nu mai stiu cum arăți 

Că nu-mi mai curg lacrimi fine

În umbra tainicilor nopți.

 

Să pot spune as vrea, ca nu mai doare,

Purtarea ta nelegiuită

Ca nu-mi mai ești dorință arzătoare 

Și viața mea de-un timp e liniștită...

 

Să pot spune aș vrea, ca am uitat povestea

Ca te-am uitat ca pe oricine

Să pot spune as vrea, toate astea

Dar aș minți... stii bine...

Mai mult...

Doar noi... si vinul

Îmi pulsează sângele prin vene

Gândul la un vin o fi de vină...

Sau o fi dorul ce se scurge

Din a paharului jumătate plină...

 

Am tot scris de vise... de iubire

Nu se vrea golit... paharu-i plin...

Gându-mi fuge fără de vină

La o-mbrățisare... la un vin...

 

Nu mai știu de-i rău, de-i bine

Împrejur totul se-nvârte 

Dar eu scriu... ce mai contează...

Că pahare-s nu știu, câte...

 

Vărs pe foi ca-ntr-o beție 

Scriu, că-n suflet bat prea multe

Jumătate-i amintirea

Unor vise stinse... mute...

...................................... 

.. o-mbrățisare intr-o noapte

Să ne simțim parfumul

Povestea să rămână dulce

Să fim doar noi... și vinul...

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

O secvență, un vin, un dor...

Ieșită-n noapte, pe balcon,

După un duș cu aburi calzi,

Te zăresc pe bulevard...

În gândul meu din nou te scalzi.

 

O vară veche, cu un vin,

Îmi mângâie privirea mută,

Dar n-am curaj să te apelez,

Dorinta-n vânt o las pierdută.

 

Și te-am privit prin ochi înlăcrimați

Cum te pierzi în traficul bizar,

Te-am strigat în gând... poate m-auzi

Și te întorci la un pahar.

 

E frig, și mâinile-mi tremură

De durere și de dor amar,

Iar sufletul se cutremură

Într-un destin atâta de neclar...

 

E sfânta seară de Ion,

Cu chipul tău am să adorm...

Trăirea-i crudă, fără motiv,

Dar te-am văzut... și-am un "Ion" pozitiv.

Mai mult...

Sub cerul amintirilor

Mă ofilesc din când în când 

Sub cerul plin de amintiri

Aud un glas ce nu mai pot să-l uit

Și lacrimi dau să cadă din priviri...

 

Mă reînvăț fără tine... respir altfel

Scriu fără să-ti trimit, nu te mai chem

Doar Cerul știe cât de greu îmi e

C-ai să te-ntorci... să nu mai sper...

 

Mi-e dor cu toată ființa mea

Și tu nu vezi lumina ce arde în mine

Căci iubirea-mi ți-e ca o mică stea

A cărei strălucire nu ajunge la tine...

 

Mai mult...

Ultimul recurs

Azi fac recurs ultima oară!

M-am săturat amintirea ta să mă doară 

Mi-ajunge de când duc cu mine război 

Vreau să te uit...mă vreau pe mine înapoi!

 

Dar cine m-ar putea judeca...

De-un an și ceva, pledez doar împotriva mea!

Pentru singura vină ce o recunosc: 

C-am sperat în promisiuni ce azi nu mai au rost...

 

Azi fac recurs ultima oară!

N-am să mai las tăcerea ta să mă doară.

Prea mult timp petrecut în așteptare 

Pentru cel ce n-am avut nici o valoare...

 

Azi fac recurs ultima oară!

Pentru o poveste... ce părea ruptă din soare,

Ce s-a stins în dureri și doruri amare

Fără un vin și o ultimă îmbratișare...

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

CĂLĂTORUL

Omule cu chip de lut

Vrei să vii? Eu te salut!

Să te bucuri de verdeață

Și de ce-i frumos în viață!

 

Omule cu chip plăpând

Vrei să plângi? Eu te ascult!

Și-am să-ți spun că Lacrima

Va fi tainica putere-a ta!

 

Omule cu chip frumos

Vrei să râzi? E sănătos!

În lumină să petreci

Și viața ai s-o-nțelegi!

 

Omule cu chip duios

Văd că ai trăit frumos!

Și-ai cules doar nestemate:

În suflet le-ai pus pe toate!

 

Omule cu chip de lut

Vrei să pleci? Eu te salut!

Ai sfârșit călătoria

În suflet cu bogăția!

Mai mult...

Mi-e dor de o șoaptă!

 

Toată viața s-a strigat la mine.

 

Am trăit sub un cer care nu vorbea,

ci striga.

Cuvintele veneau spre mine ca niște uși trântite,

ca niște porunci fără odihnă.

 

Între pereții zilei s-au izbit mereu sunete ascuțite.

Am crescut într-o lumină care nu mângâia,

ci interoga.

Vorbele cădeau peste mine ca niște insulte,

ca niște pietre aruncate în ape tulburi.

 

Toată viața s-a strigat la mine.

 

Strigătul a fost alfabetul meu timpuriu,

urletul — clopotul care mă chema la trezire,

la teamă,

la apărare.

 

Am învățat să respir scurt,

să răspund înainte de a fi întrebat,

să-mi strâng inima ca pe un animal speriat.

Și în zgomotul acesta continuu

am început să cred

că liniștea este doar o legendă spusă copiilor.

 

Dar uneori, noaptea,

când orașul își lasă armele jos

și ferestrele nu mai tremură,

simt cum în piept se deschide un loc

neatins de țipăt.

 

Acolo nu e judecată,

nu e grabă,

nu e poruncă.

E doar o așteptare blândă,

ca o mână care nu apasă,

ci rămâne.

 

Și atunci înțeleg,

că n-am tânjit nici după tăcere deplină,

nici după izbăvire zgomotoasă,

ci după un sunet

care să nu mă strivească…o șoaptă.

 

Mi-e dor de o șoaptă!

Mai mult...

🎤 Chirpici

Suspină pereții în noapte, sufletele ce-au îngropat

Şi vântul hârâie-n pervazuri şi-n geamul crāpat.

Prin crengi, un luminar se zbate-n tenebre,

Despletind din pereți siluete funebre.

În răpăitul de ploaie solemn cadențat,

O cucuvea solitară macabru geme printr-o umbră de sat.

 

Mai mult...

Singur in singuratate

 

E dimineata,deja

intimpin singur zorii in singuratate.

Intr-o casa plina de fiinta mea,

pentru ca numai de ea am parte.

Toti mau lasat ...

sau eu, i-am lasat pe toti

In pace ca sa doarma noaptea-n pat,

si sa fiu sigur c-am sa ramin singur,am pus lacate la porti.

Ma trag  de par..,

ma sperii de chipul ce se-asterne in oglinda cind ma uit la el.

Si ma vestejesc in vara seaca ca un mar,

inima-mi se zbate ca dupa duiel.

In jur e trist,

si-njur, si-ntreb cine-i de vina..?

Traiesc, ca intr-o drama sau un mit,

si-ncerc sa ma urasc din ce in ce mai mult,fara nici-o pricina.

Peretii-s goi si-ncep parca sa tremur,

de parca la meteo ar fi prognozat...

C-ar fi,un astfel de cutremur,

in mintea-mi, de am cauzat.

Cazuta-mi la pamint,

impreuna cu moralu-mi.

Ce cindva a fost menit,

sa ma ajute dar tot sa pierdut prin gindu-mi.

As vrea sa strig din rasputeri,

sa rasune-ntreaga casa.

Dar simt ca nu mai am puteri,

si parca de nimic nu-mi pasa.

De-ar fi sa fie-asa 

cum poruncesc eu mie

Indata te-as lasa

sa nu mai suferi cit esti vie

Fac drama din nimic,

din zimbet sau imbratisare.

Probabil asa m-am invatat de mic

sa tot arunc petalele din floare.

Sa departez pe cei din jur,

sa pling, sa rid

Uneori ba sa ma bucur,

dinte cu dinte, primul rind si-al doilea rind.

Si-mi amintesc cum imi zice-ai 

ca viata-i numai una 

Si-atunci cind m-alintai

se asternea mai toata ceata, si aparea lumina

Si cind plingeam ma sustinea-i

ca asta-i omeneste 

Cite-o lacrima sa dai 

ca sa poti sa treci peste.

Tot cei greu,

dauna vietii

Imi pling de mila mai mereu 

chipului tau din fotografii.

Si-ti destainu-i cite-o particica

din sinea mea

Si-ti spun si-n glas de ce mii frica

de pustiul din casa-ceasta

Si goluri parca se aseaza in stomac

am plins destul sau poate nu?,

Ca-ci ochii mi sau c-am uscat

mai vreau macar un ceas, mai vreau macar inca unu.

Sa-ti povestesc ce-am realizat,

ce ginduri am 

Ce nou am mai creat,

ce inca n-am facut ce inca la moment n-am.

Am timp dar incerc ca sa-l ignor,

incerc sa ma ascund.

Ca soarele dupa vri-un nor,

as vrea ca sa dispar, in goluri sa m-arunc.

Inca mai sint copil, naiv de felul meu 

de ce oare pe Tata!?

Mi la luat Dumnezeu?!

de ce tocmai mie, una ca aceasta!?

Si nu-mi raspunde nimeni, la intrebarea mea

ma-ntreb unde mii ingerul!?

Ce sta de-asupra fiecaruia,

de ce nu ma ajuta dinsul!?

Probabil cind Domnu-a impartit 

la fiecare cite unul.

Al meu nu a fost de gasit,

sa-mi lumineze drumul

Sau poate asa mi-a fost scris in stele 

sa fiu uitat de bun

Si eu si toate visele

si-ale mele daruri de Craciun.

De ziua mea la toti li sau dat citi-un inger

dar al meu inca n-a ajuns la mine

Nici la a 20-cea aniversare, de la cer...

nu mi sa dat nimic,ba chiar mai rau... mi te-au luat si pe tine 

Poate de-acum incolo, cind voi privi la ceruri, 

tu vei fi acolo ca sa-mi zimbesti mereu,

Sa desenezi de Craciun din nouri, ale mele mult asteptate cadouri.

si tot atunci ca sa-ti simt prezenta aprope de trupusorul meu.

Si cind imi va fi mai greu,

tu intodeauna,sa ma sustii de-acolo de pe cer.

Sa-mi zimbesti cind vreau,

cersind eu am sa-ti cer.

Mai mult...

Coșmar

 

Se scurge-n mine timpul ca o vină,

Pe dinăuntru-mi curge-un vis ascuns,

Și parcă-n piept mi s-a născut un plâns,

Ce nu se mai ridică spre lumină.

 

Sub mersul meu, pământul se desface,

Și simt cum mor cu fiecare pas,

Un zeu căzut mă ține la taifas,

Dar cred că-n tot ce-mi spune se preface.

 

Din ochii reci, priviri îmi cară-n minte,

Ca niște lupi ce-nvăluie păduri,

Iar din rărunchi mă fulgeră călduri,

Și-ncet mă nărui sub veșminte.

 

Mi-e frică să adorm și încă tremur,

Bolborosesc cuvinte fără rost,

În piept mi-e plânsul mai anost,

Și parcă-n toată casa e cutremur.

 

Un hohot surd la geamuri se-nfiripă,

Tavanul parcă stă să cadă,

Pe hol stau umbrele la coadă,

Și brusc oglinzile se-ntunecă și țipă.

 

O, nu mai pot trăi fără coșmaruri,

Mi-e noaptea cumpărată de stihii,

Iar carnea de pe trup mi-o fac fâșii,

Ca sufletul să-l pot juca la zaruri.

 

Mai mult...

Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !

În frumosul meu, oraş dunărean,

Două statui, impunătoare eu am.

Una este, a vestitului rege Decebal iscusit,

Şi alta, a împăratului Traian cel vestit.

 

Aceste două faimoase, statui dacă doreşti,

În frumosul parc, al trandafirilor le găseşti.

Acolo au fost, de mulţi ani ridicate,

Când le vezi, îţi aduc aminte de luptele date.

 

Bătrânul el rege Decebal, de pază a stat,

Să apere întregul tărâm, al daciei neînfricat.

Să îl apere, de armatele romane invadatoare,

Conduse de vestitul, împărat Traian cel mare.

 

Şi istoria noastră străbună, nouă ne spune la toti,

Căci romanii ei Dunărea, au trecut-o pe podul de barci.

Şi au invadat Dacia toată cea Mare, pe jos şi călare,

Şi au dorit să îl prindă, pe vestitul rege Decebal cel mare.

 

Dar n-au avut această onoare, să îl prindă viu de se poate,

Fiindcă vestitul rege Decebal, sa sinucis la el în cetate.

Iar împăratul Traian, el capul lui Decebal la luat şi la dus,

Acolo în cetatea eternă a romei el capul lui Decebal la pus.

 

Şi aici la Severin la sud de Dunăre, romanii au făcut se ştie,

Poporul dacao- roman, unificat prin contopire avea să fie.

Şi astfel a luat fiinţă limba, cultura şi obiceiuri latine,

Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍