UȘĂ spre TRECUT

Ce șanse aveam să te revăd

Întâmplător, în trafic, pe stradă

A fost lăsat de Univers, cred..

Căci ochii mi-au zâmbit sa te revadă

Inima nu mi-a zâmbit la fel

Si-a amintit momentele trăite

De data asta a fost altfel

Emotii ciudate, de lacrimi însotite.

Mintea nu vrea să creadă că e imposibil

Și inima mai speră un final fericit,

Se încăpățânează să creadă că-i posibil

C-o sa revii de-un vin și-o-mbratisare de sfârșit.

Sunt multe de scris și totuşi mai nimic

Incerc ades să uit totul, să nu mă mai complic

Dar cum să renunț dacă tot ce voiam

Sa-ti privesc ochii ce-odata la mine zâmbeau.

Te las a nu știu câta oară...te las să fii

Rămâne o-ntrebare random "oare mai vii?"

Nu plec, nici nu rămân, dar simt că-s pierdută

Intr-un vis frumos, intr-o poveste nesfârșită

Căci atât cât mai există suflet, dor si versul meu

Prin tot ce simt și scriu îmi vei trăi mereu...

Toamna, octombrie... o seară de joi

Ma plimb... frunze cad peste mine șuvoi 

Vântul îmi mângâie tâmpla sfios

De necrezut... ce tablou de toamnă frumos!

Toamnă , octombrie... o seara de joi

Amintiri cu noi se întorc înapoi...

.............................................................

Poate si tu îți amintești de noi tăcut 

Și închini un pahar din vinul ce l-am iubit.

De-ai ști ce greu mi-e uneori 

Seara când uit s-aștern uitarea

Și gândurile-mi fac din noapte, zi

Și nu-mi auzi nicicum chemarea.

Mi-atat de dor de ochii tăi căprui 

Atât de dor de glasul tău cu haz

De al tău vin cu gust amețitor

Atât de dor, că timpului îi cer răgaz...

Și îți gust vinul dulce în gând 

Cu dor flămând... cu sufletul tremurând 

Și cer clipei să stea nemiscată

Să mă mai bucur de ce a fost odată.

Poate-ntr-o zi îmi vei simți parfumul

Și-n altă zi mă vei vedea întâmplător 

Și poate -atunci isi va face loc regretul 

La umbra sufletului tău, atât de rece...atât de gol...

Și poate nu întârzii... și ma vei căuta în viață 

O să te-aștept oricât... cu nerăbdare 

Să te privesc cu ochii-mi secați de dor

Distruși de a ta cruntă nepăsare 

Poate-ntr-o zi mă vei simți prin ceața dimineții 

În valsul aburilor grei și denși

În picurii de ploaie căzuți din cer

Sau cine știe... prin a vântului curenți.

Si-atunci îți vei aduce aminte negreșit 

De-mbrățisările calde, scurte, nu prea multe

Ce cândva cu drag mi le-ai dăruit 

Lipsindu-mă la final de căldura celei ultime..

Poate...căci ești dorul ce îl ascund de ochii lumii

Esti taina ce-o port cu grijă în adâncul inimii 

Păcatul ce mi-l asum, dorință din suflet

Și nimeni nu știe, nimeni nu vede, cum in tăcere, sufăr!

Am tot încercat să clădesc un suflet de piatră

Dar în ochii mei umiditatea era prea înaltă

Și tot adunând de ici, de colo câte un pic

Azi mi-e mult prea greu să pot să-| mai ridic.

Și chiar și-așa am continuat să te aştept

Chiar dacă înțelegeam prea bine

Că trebuie să-mi sting luminile din piept

Și să-mi continui drumul vieții fără tine.

Aș fi naivă să cred că te mai schimbi,

Nu mai găsesc motive pentru a rămâne.

Și chiar de sufletul mi-e plin de ghimpi

Încerc cu greu să mă despart de tine.

Am irosit prea mult timp pe speranțe

Ce in final s-au dovedit a fi deșarte.

Întinse mi-au rămas ambele brațe

Când fără regrete m-ai lăsat în spate.

Am învățat căin zadar te strig mai tare

C-atunci mai tare tu nu mă auzi...

Și-am decăzut cu fiecare încercare

Doar să nu-mi rămână ochii vesnic uzi.

Ți-am fost deschisă ca o carte

Dar nu ai vrut să mă citești!

Și din senin m-ai lăsat în uitare

Fără să-ncerci măcar să mă-ntelegi.

P.S

Te-aș căuta la fundul sticlelor de vin

Am nevoie de tine mai mult de cât crezi!

Mi-e dorul de tine un rosu sangvin

Atat de mult pentru mine...contezi.

N-a fost să fie mai mult între noi, 

N-am rămas nici de-o amintire...

Doar m-am mințit eu, iar apoi, 

Rămas-am în dezamăgire...

Nu a fost pace, a fost mister. 

Mister cu gust de agonie....

Probabil n-am știut să-ți cer 

Sau nu ţi-am fost destulă tie.

Noi n-am fost răsărit... doar un apus,

Am fost ruine de durere....

Cuvinte nespuse am strâns, 

În ziduri pline de tăcere...

N-a fost să fie!... pur și simplu... 

Și Doamne cât mi-am mai dorit!

Probabil că... nu ne-a fost timpul...

Sau poate doar, nu ți-ai dorit....

Ploaia cade rece, rece,

Pe pământul încă adormit,

Un fior rece se strecoară,

Pe sufletul meu obosit.

Vântul bate cu putere,

Frunzele uscate le smulge,

Le duce departe, departe,

Ca un vis ce se rupe.

Soarele se ascunde după nori,

Lumina lui slabă abia se strecoară,

O zi tristă, o zi rece,

O zi de primăvară amară.

Dar ploaia e necesară,

Să ude pământul uscat,

Să dea viață florilor,

Să aducă verdele înapoi.

Chiar și în această zi rece,

Speranța încă înflorește,

Știu că soarele va reveni,

Și primăvara va fi din nou frumoasă.

Dragă tu , nu te-am cunoscut dar sincer ți-o spun 

Că îmi este dor de tine , de amintirile cu tine

Atâtea povesti am auzit , dar niciodată varianta adevarată pe care nimeni nu o va ști 

Pe care doar tu o ști, și șiretul de care te-ai folosit 

Mie dor de tine , îmi doresc și eu să aud sunt aici pentru tine 

Te-am visat , însă timpul mi te-a furat 

Nu te-am cunoscut cu adevărat 

Dar vreau să îți spun că te iubesc 

Mă uit la cer și uneori mă întreb ,

Dacă ești mândru de mine ?

Îți place cum sunt acum ?

Am crescut am devenit mare , nu mai sunt fetita de 3 ani pe care ai abandonat-o 

Nu îți port ură pentru ce ai făcut, chiar dacă mai rănit 

Vei rămâne veșnic al meu tati , chiar dacă nu te-am cunoscut....

câteva semințe negre de susan

scutură

liniile ondulatorii ale destinului;

între timp,

înveți despre răbdare

și despre libertatea nesăbuită.

înainte de zori,

potecile cosmosului

străbătute-s de vârstele noastre.

 câteodata,

printre arcade de piatră,

casele deschid

 un ochi stacojiu, iscoditor către cer.

crengile trosnesc,

corbii muțesc,

numai

flăcările felinarelor zumzăie feroce-n bătaia vântului.

umbre ciudate se furișează prin curțile pustii, 

pavate cu floarea vieții.

întâlnirile noastre viitoare

demult îs acoperite 

de zăpadă.

Atâta durere, atâta suferință

Atâtea lacmimi irosite 

Nu vreau sa trăiesc în lumea asta

As vrea sa mor sau sa omor

Sa scap din iadul cel trăiesc 

Sa i scap pe toți de suferintă

Sa i scap din închisoare

Sa fii mama fericita

Nu suport sa te aud, 

Sa te vad sau sa ți vorbesc 

Te urăsc din tot sufletul 

Urăsc viata pe care o traiesc

Tu mi ai distrus copilăria 

Mi ai nimicit visurile și liniștea ai ucis o

Tu cosmarul meu etern 

Nu vreau sa te mai vad vreodata

Nu ti suport prezenta

Urăsc totul despre 

Dar cel mai mult urasc

Ca sunt făcută din tine

Ai distrus viata a trei femei

Pe care cică le iubeai

Nu am sa uit vreodată 

Palmele ce le dadei

Cu atâta ura și putere

Tu ne ai lovit

Dar cel mai mult doare

Vorbele ce le-ai rostit

Nu am să uit vreodată, tata

Când o băteai pe mama mea

Omul cel iubeam cel mai mult din lume 

O deformai în fata mea

Dădeai cu pumni și picioare

Atât de tare în mama mea

Încât când veneam de la școală 

Nu o recunoșteam

Chiar dacă au trecut ani buni

Nu te as putea ierta vreodată 

Privesc același monstru în ochi

De fiecare dată. 

regele lear,

și astăzi

mai caută un punct de sprijin,

prin gunoaie....

aroma-mbietoare

a ceaiului de mentă.

i-aduce norii

la picioare.