Стихи из этой категории
Să țineți minte!
Să țineți minte!
..
Să țineți minte vorba asta grea
Țara asta nu mai este-a noastră,
Luați aminte la ce e prin fereastră
Priviți și ascultați ce e și nu era,
Forfotă-nsoțită de câte-o manea!
...
Bipezii azi au smarfon și BMW
Se dau în stambă care pe unde-apucă
În timp ce țara asta e pe ducă,
Priviți și ascultați ce era și mai e
Hoție, trădare și-o turmă năucă!
...
Acum e cum este și tot cum a fost;
Și înainte impostorii-aveau puterea
Dar parcă nu se afișau cu averea
Însă tot ca-nainte stă-n fotoliu un prost
Ce nu știe nimic, dar își dă cu părerea!
....
Țineți minte, că eu nu mă-nșel:
Țara asta-i pe ducă, s-a hotărât
Va dispărea de pe hartă, nu mai e mult
Pân-atunci va fi condusă de-un tembel
Și-aici va fi un teren viran și urât!
...
Ne vor umple de imigranți și gunoaie
Căci vom fi Europei groapă de gunoi
Și-n țara asta va fi ca după război
Promisiuni europene? Apă de ploaie.
Să rugăm cerul să se-ndure de noi!
Ascultă ploaia
Mă simt cel mai bine
La 5 dimineața,
Întins pe canapea
Ascultând ploaia de afară.
După o noapte de băut vin ieftin
Știind că in câteva ore
Oamenii din toate colțurile lumii
Trebuie să se ridice din pat
Să se imbrace și sa plece in diverse locuri
La muncă, la facultate, in vizită la o rudă
La o cafea cu un vechi prieten
Sau, oriunde.
Cum pot ei să ignore ploaia ?
Pentru că eu voi fi tot aici
Ascultând cum picăturile de apă
Se frâng de acoperiș
De pământ
De urechile câinilor si de cozile pisicilor
De mașina mea cea veche
De sufletul meu.
Voi asculta până se va opri
Sau
Până voi muri.
Voi asculta.
Intrebându-mă
Cât timp intenționează Dumnezeu
Să piardă cu mine.
P.S.
am uitat să-ți spun că aseară adormisem
lângă sufletul tău
toată noaptea ți-am auzit bătăile inimii
n-am închis un ochi
doar sufletu-ți căzuse într-un somn greu
departe de tine
avea și el ochii albaștri
linia corpului tău
n-a lipsit mult să-l sărut pe frunte
să-l ating
dar mi-a fost frică să nu-l trezesc
cineva spunea că sufletele se sperie foarte ușor
și părăsesc corpurile
iar eu nu voiam să te las fără suflet
așa că m-am întors pe partea cealaltă
dinspre inimă
și m-am delectat până în zori
cu Simfonia Fantastică a sângelui tău
actul doi
pasiune și dragoste…
Încrâncenare
Cuvintele acelea zgrunțuroase
ieșite ca dintr-un nod încâlcit cu mai multe capete
colcăie neobosite în sicriele astupate cu ceară ale morților
unde miriapode cu mii de picioare își iau prânzul totemic
abc este o cabală pe-o felie de creier
tată un triumf al fiilor sângeroși asupra hoardei
festinul…
într-o lume strânsă de gât a consoanelor
urletul jalnic al lupului zgârie oasele
n-a-nceput încă dansul nupțial al scheletelor vorbitoare
al poeților înjunghiați
al femeilor frigide
purgatoriul cuvintelor a devenit neîncăpător
singurul grup de cuvinte admis este pe-a mă-tii
în toate sensurile...
fulguiri//3
liniștea unei dimineți
încremenită de spaimă,
a secat
izvorul lacrimilor de căință.
la capătul drumului întoarcerii,
tatăl-cel îndelung răbdător,
ne face semne disperate
cu năframa.
Pastel
mă gândeam cum ar fi să ne trăim viețile la poli
o singură zi și o singură noapte-ntr-un an
cum ar fi să ieșim de sub tirania sufocantă a timpului
potrivindu-ne fusul orar după longitudinile inimilor
despărțirea luminii de întuneric a fost o eroare transcedentală
nu poți despărți infinitul în două jumătăți
din care una râmâne mereu 0
în cosmos exisă doar întuneric
lumina este ca o mașină uitată cu farurile aprinse-n deșert
ceva nu e-n regulă cu viața aceasta a omului
aflată la bunul plac al ochiului
poate că sunt ultimul visător jovial și haios de pe planeta Pământ
nu știu
dar mă gândeam și eu cum ar fi
ca prima noastră noapte de iubire polară
să-nceapă-n septembrie….
Să țineți minte!
Să țineți minte!
..
Să țineți minte vorba asta grea
Țara asta nu mai este-a noastră,
Luați aminte la ce e prin fereastră
Priviți și ascultați ce e și nu era,
Forfotă-nsoțită de câte-o manea!
...
Bipezii azi au smarfon și BMW
Se dau în stambă care pe unde-apucă
În timp ce țara asta e pe ducă,
Priviți și ascultați ce era și mai e
Hoție, trădare și-o turmă năucă!
...
Acum e cum este și tot cum a fost;
Și înainte impostorii-aveau puterea
Dar parcă nu se afișau cu averea
Însă tot ca-nainte stă-n fotoliu un prost
Ce nu știe nimic, dar își dă cu părerea!
....
Țineți minte, că eu nu mă-nșel:
Țara asta-i pe ducă, s-a hotărât
Va dispărea de pe hartă, nu mai e mult
Pân-atunci va fi condusă de-un tembel
Și-aici va fi un teren viran și urât!
...
Ne vor umple de imigranți și gunoaie
Căci vom fi Europei groapă de gunoi
Și-n țara asta va fi ca după război
Promisiuni europene? Apă de ploaie.
Să rugăm cerul să se-ndure de noi!
Ascultă ploaia
Mă simt cel mai bine
La 5 dimineața,
Întins pe canapea
Ascultând ploaia de afară.
După o noapte de băut vin ieftin
Știind că in câteva ore
Oamenii din toate colțurile lumii
Trebuie să se ridice din pat
Să se imbrace și sa plece in diverse locuri
La muncă, la facultate, in vizită la o rudă
La o cafea cu un vechi prieten
Sau, oriunde.
Cum pot ei să ignore ploaia ?
Pentru că eu voi fi tot aici
Ascultând cum picăturile de apă
Se frâng de acoperiș
De pământ
De urechile câinilor si de cozile pisicilor
De mașina mea cea veche
De sufletul meu.
Voi asculta până se va opri
Sau
Până voi muri.
Voi asculta.
Intrebându-mă
Cât timp intenționează Dumnezeu
Să piardă cu mine.
P.S.
am uitat să-ți spun că aseară adormisem
lângă sufletul tău
toată noaptea ți-am auzit bătăile inimii
n-am închis un ochi
doar sufletu-ți căzuse într-un somn greu
departe de tine
avea și el ochii albaștri
linia corpului tău
n-a lipsit mult să-l sărut pe frunte
să-l ating
dar mi-a fost frică să nu-l trezesc
cineva spunea că sufletele se sperie foarte ușor
și părăsesc corpurile
iar eu nu voiam să te las fără suflet
așa că m-am întors pe partea cealaltă
dinspre inimă
și m-am delectat până în zori
cu Simfonia Fantastică a sângelui tău
actul doi
pasiune și dragoste…
Încrâncenare
Cuvintele acelea zgrunțuroase
ieșite ca dintr-un nod încâlcit cu mai multe capete
colcăie neobosite în sicriele astupate cu ceară ale morților
unde miriapode cu mii de picioare își iau prânzul totemic
abc este o cabală pe-o felie de creier
tată un triumf al fiilor sângeroși asupra hoardei
festinul…
într-o lume strânsă de gât a consoanelor
urletul jalnic al lupului zgârie oasele
n-a-nceput încă dansul nupțial al scheletelor vorbitoare
al poeților înjunghiați
al femeilor frigide
purgatoriul cuvintelor a devenit neîncăpător
singurul grup de cuvinte admis este pe-a mă-tii
în toate sensurile...
fulguiri//3
liniștea unei dimineți
încremenită de spaimă,
a secat
izvorul lacrimilor de căință.
la capătul drumului întoarcerii,
tatăl-cel îndelung răbdător,
ne face semne disperate
cu năframa.
Pastel
mă gândeam cum ar fi să ne trăim viețile la poli
o singură zi și o singură noapte-ntr-un an
cum ar fi să ieșim de sub tirania sufocantă a timpului
potrivindu-ne fusul orar după longitudinile inimilor
despărțirea luminii de întuneric a fost o eroare transcedentală
nu poți despărți infinitul în două jumătăți
din care una râmâne mereu 0
în cosmos exisă doar întuneric
lumina este ca o mașină uitată cu farurile aprinse-n deșert
ceva nu e-n regulă cu viața aceasta a omului
aflată la bunul plac al ochiului
poate că sunt ultimul visător jovial și haios de pe planeta Pământ
nu știu
dar mă gândeam și eu cum ar fi
ca prima noastră noapte de iubire polară
să-nceapă-n septembrie….
Другие стихотворения автора
Punctul infinit
In Universul imens,doar un punct
Ce-ascunde în el un suflet mai maret decat Cosmosul.
Acesta e omul,mărunt,
Dar spiritul lui uriaș,adânc,
Arată că oamenii sunt,
De fapt,constelații de trăiri,
Si-atunci când se frang,
Se pierd sentimente,iubiri,
Ce cuprind în ele infinitul.
In Universul imens,doar un punct,
Dar lacrima lui calda înduioșează zenitul,
Iar bătăile inimii lui închid în ele eternitatea.
Atât de neînsemnat,și totuși,
El lupta cu moartea,visează,și speră,
Pe frunte primește divinul sărut,
El,neînsemnatul,minusculul punct...
Trubadur trist
Nu cred in îngeri,nu cred in stele,
Sunt prizonier al vieții,
Obligat să simt și să mor..
Dumnezeu nu poate fi crud,
Așadar,zilele curg infernal,
In zare,umbra negrului final..
Dumnezeu poate fi doar imparțial,
Așadar,nu sper la salvare,
Știu că tentaculele morții mă vor nimici și pe mine.
De ce raiul?
Pacea neființei e la fel de dulce.
Mi-e frica doar de trecerea dintre aici și acolo,
Cu o secundă înaintea morții voi fi în iad,
Cu o secundă după,in rai,
Dar nu cel cu îngeri,ci cel fără grai,
Ca un somn fara vise..
Asta cred,de aceea nu lupt pentru nimic,
Nu sper la rasplata de apoi,
Trubadur trist,ce știe că viața
E un fum ce se risipește..
Lasă-mă să dorm,sa nu mă mai trezesc,
Viața e o cruce,ce paradox,
O port pe spiritul meu de ateu..
Unde ești tu,Zeu?,
Sa iei suferința,nonsensul și spaima..
Îmi trag pașii trist,cu durere,și greu,
E noapte în zare,și-n ultima filă din cartea vieții,
Dar sunt obligat să ajung la ea,
O,viața,te blestem,cu inima rece și grea..
Aripa de inger
Aripa de înger însângerată de păcate,lupta pentru mine,
Fii cea care mă duce în zbor spre cerul sufletului,
Ajuta-mă sa cunosc trăiri divine,
Sa închid infinitul in mine și să pășesc spre eternitate
Precum lumina unei stele-n noapte..
Te iubesc,omule
Te iubesc,omule!
Știi de ce?
Pentru că cred în lumina din tine!
Să-ți spun ceva:Ești frumos!
Zâmbești,nu-i așa?
Bine,atunci îți voi zice:Ești bun!
Ghicesc?
Și sufletul îți zâmbește acum.
Ești minunat,și tu știi!
Doar că lumea uneori
Ne otrăvește cu gândul ei gri.
Eu iubesc inima ta
Pentru că știu ca din sămânță iubirii
Rasare lumina din tine..
Să nu te schimbi,sa fii mereu așa..
Privirea
Vezi,privirea oamenilor poate deschide larg porțile inimii mele
Sau le poate închide cu grele ,triste zabrele..
O simpla privire poate dezvălui umbrele sufletului,
Sau strtralucirea-ai asemenea unei frumoase stele..
O simpla privire poate naște durere,
Sau bucurie nemărginită..
Ea poate fi albastra,infinită,
Relevând o viață frumos trăită,
Un suflet bun,
Sau poate fi înnorată,gri,
Arătând un suflet ce poate goni..
Privirea-i o oglinda-a inimii,
Ea poate nimici puntea dintre doua suflete,
Sau,trainic,ea o poate construi..
Privirea e un rai,când strălucește,
Intern,atunci când un suflet
Te judeca,respinge sau urăste..
E zbor înalt sau neant,
Prin ea,știi că în sufletul acela un sentiment frumos trăiește,
Sau,trairi întunecate,negre tentacule ce te prind că un clește..
Iubire suprema
Sa am in palme Universul cu toată vraja sa,
Sa pot trai o veșnicie sau chiar sa pot zbura,
Să știi ,copile,toate-acestea nimic n-ar valora,
Și chiar mai mult,as vrea sa cada pe trupul meu o stea,
De-aș ști că pot schimba in zambet o lacrima de-a ta..
Punctul infinit
In Universul imens,doar un punct
Ce-ascunde în el un suflet mai maret decat Cosmosul.
Acesta e omul,mărunt,
Dar spiritul lui uriaș,adânc,
Arată că oamenii sunt,
De fapt,constelații de trăiri,
Si-atunci când se frang,
Se pierd sentimente,iubiri,
Ce cuprind în ele infinitul.
In Universul imens,doar un punct,
Dar lacrima lui calda înduioșează zenitul,
Iar bătăile inimii lui închid în ele eternitatea.
Atât de neînsemnat,și totuși,
El lupta cu moartea,visează,și speră,
Pe frunte primește divinul sărut,
El,neînsemnatul,minusculul punct...
Trubadur trist
Nu cred in îngeri,nu cred in stele,
Sunt prizonier al vieții,
Obligat să simt și să mor..
Dumnezeu nu poate fi crud,
Așadar,zilele curg infernal,
In zare,umbra negrului final..
Dumnezeu poate fi doar imparțial,
Așadar,nu sper la salvare,
Știu că tentaculele morții mă vor nimici și pe mine.
De ce raiul?
Pacea neființei e la fel de dulce.
Mi-e frica doar de trecerea dintre aici și acolo,
Cu o secundă înaintea morții voi fi în iad,
Cu o secundă după,in rai,
Dar nu cel cu îngeri,ci cel fără grai,
Ca un somn fara vise..
Asta cred,de aceea nu lupt pentru nimic,
Nu sper la rasplata de apoi,
Trubadur trist,ce știe că viața
E un fum ce se risipește..
Lasă-mă să dorm,sa nu mă mai trezesc,
Viața e o cruce,ce paradox,
O port pe spiritul meu de ateu..
Unde ești tu,Zeu?,
Sa iei suferința,nonsensul și spaima..
Îmi trag pașii trist,cu durere,și greu,
E noapte în zare,și-n ultima filă din cartea vieții,
Dar sunt obligat să ajung la ea,
O,viața,te blestem,cu inima rece și grea..
Aripa de inger
Aripa de înger însângerată de păcate,lupta pentru mine,
Fii cea care mă duce în zbor spre cerul sufletului,
Ajuta-mă sa cunosc trăiri divine,
Sa închid infinitul in mine și să pășesc spre eternitate
Precum lumina unei stele-n noapte..
Te iubesc,omule
Te iubesc,omule!
Știi de ce?
Pentru că cred în lumina din tine!
Să-ți spun ceva:Ești frumos!
Zâmbești,nu-i așa?
Bine,atunci îți voi zice:Ești bun!
Ghicesc?
Și sufletul îți zâmbește acum.
Ești minunat,și tu știi!
Doar că lumea uneori
Ne otrăvește cu gândul ei gri.
Eu iubesc inima ta
Pentru că știu ca din sămânță iubirii
Rasare lumina din tine..
Să nu te schimbi,sa fii mereu așa..
Privirea
Vezi,privirea oamenilor poate deschide larg porțile inimii mele
Sau le poate închide cu grele ,triste zabrele..
O simpla privire poate dezvălui umbrele sufletului,
Sau strtralucirea-ai asemenea unei frumoase stele..
O simpla privire poate naște durere,
Sau bucurie nemărginită..
Ea poate fi albastra,infinită,
Relevând o viață frumos trăită,
Un suflet bun,
Sau poate fi înnorată,gri,
Arătând un suflet ce poate goni..
Privirea-i o oglinda-a inimii,
Ea poate nimici puntea dintre doua suflete,
Sau,trainic,ea o poate construi..
Privirea e un rai,când strălucește,
Intern,atunci când un suflet
Te judeca,respinge sau urăste..
E zbor înalt sau neant,
Prin ea,știi că în sufletul acela un sentiment frumos trăiește,
Sau,trairi întunecate,negre tentacule ce te prind că un clește..
Iubire suprema
Sa am in palme Universul cu toată vraja sa,
Sa pot trai o veșnicie sau chiar sa pot zbura,
Să știi ,copile,toate-acestea nimic n-ar valora,
Și chiar mai mult,as vrea sa cada pe trupul meu o stea,
De-aș ști că pot schimba in zambet o lacrima de-a ta..