În ceruri Caty, un înger rătăcitor,

A plecat prea devreme, spre eternul izvor.

Printre stele și nori, acum dansează,

Lăsând în inimă durere, și lacrimi șiroaie.

Caty, soția mea, lumină în noapte,

Cu ochi ce reflectau un cer senin și ușor.

Aripile-i s-au deschis, în zbor nemărginit,

 Plecând spre lumea de dincolo, unde visurile se țes.

În amintirea mea rămâne zâmbetul tău,

Ca o rază de soare, ce încălzea totul.

Cu mâinile tale, alinai orice durere,

Azi, te simt doar în amintiri și-n lumea tainică a speranței.

În inimă păstrezi locul tău etern,

Printre flori de cer, în grădina îngerilor.

Cu Caty, cuvintele de iubire rămân nespuse,

Doar în tăcere, se simte prezența ta, nespusă.

Cerul acum are o stea strălucitoare,

Caty, sufletul meu, în lumina ta rămân.

Cu fiecare răsărit și apus al soarelui,

Simt că ești acolo, păzindu-mă din înălțimi.

Și deși plecată-n lumea de dincolo,

Amintirea ta în mine strălucește cald.

Cu inima grea și privirea spre ceruri,

Te iubesc în continuare, Caty, departe și-n amurguri.

Din mâini ce ar fi trebuit să aline,

Vine disprețul, rece ca o gheață.

Un zâmbet fals, o privire ce nu vine,

Doar o așteptare, o tainică dorință.

Spăgi ascunse sub un gest de compasiune,

O taxă pentru vindecare, o umilință.

Sufletul bolnav, zdrobit de nedreptate,

Căutând alinare, primește doar tăcere și neîncredere.

Oamenii cu halate albe, odată simboluri ale speranței,

Acum trezesc doar teamă și dezamăgire.

Promisiuni false, diagnostice inventate,

Totul pentru a stoarce bani din suferință.

Unde a dispărut empatia, jurământul lui Hipocrate?

Unde a rămas compasiunea, respectul pentru viață?

Doar lăcomia și dorința de putere domină,

Lăsând în urmă durere și lacrimi amare.

O lume bolnavă, nu doar de boli fizice,

Ci și de corupție și lipsă de moralitate.

O lume unde vindecarea are un preț,

Un preț prea mare pentru cei care nu îl pot plăti.

Dar dincolo de întuneric, o licărire de speranță persistă.

Există medici cu suflet curat, dedicați vindecării.

Cei care luptă împotriva nedreptății și corupției,

Și care cred cu tărie în puterea binelui.

Către acești medici îmi îndrept recunoștința,

Pentru omenie, compasiune și profesionalism.

Ei sunt lumina care străpunge întunericul,

Și ne oferă speranță pentru un viitor mai bun.

Martie, luna capricioasă,

Cu ploaie rece și furtunoasă,

Soarele stins, cerul plumburiu,

Un peisaj trist, pustiu.

Fără o rază de lumină,

Doar lacrimi reci ce cad din cer,

Natura pare adormită,

Tristețea plutește în aer.

Gândurile zboară spre trecut,

Spre amintiri cu soare și dor,

Spre zile calde și senine,

Când sufletul era plin de speranță.

Acum, doar ploaia îmi ține companie,

Și tăcerea asurzitoare,

O singură dorință mă cuprinde,

Să vină soarele și să aducă splendoare.

Dar martie e o lună schimbătoare,

Poate mâine va fi mai bine,

Soarele va străluci din nou,

Și tristețea va dispărea ca un fum.

Până atunci, am răbdare și speranță,

 Știu că primăvara va veni,

Aducând cu ea viață și lumină,

Și sufletul meu va fi din nou fericit.

În uniforma grea, timpul s-a scurs,

Pe drumuri de onoare, în umbra de curse.

Dar astăzi, vântul schimbării îmi șuieră,

Retrag pasul din linia militară.

Echipamentul cândva purtat cu mândrie,

Azi e depus, în amintiri înfășurat.

Pe câmpul de luptă, am fost un soldat,

Dar acum în inima mea, altceva bate.

În ochii mei se oglindește amurgul,

De pe câmpia militară, privind în trecut.

Gândurile mele, ca stelele din cer,

Își găsesc drumul, către un nou început.

Am luptat cu devotament și cinste,

În uniforma de culori strălucitoare.

Dar acum, inima își caută liniștea,

Sub cerul liniștit, în zbor de pasăre.

Gândurile mele rătăcesc, ca soldați ai visului,

Într-o lume nouă, departe de tunete și strigăte.

Prin prisme diferite privind destinul,

 Retragându-mă, dar nu uitând niciodată.

Din lumea militară, trec acum în alt univers,

Cu gândurile ce dansează, ca frunzele în vânt.

În fiecare pas, îmi simt eliberarea,

Din cariera militară, spre visuri ce mă cheamă.

O nouă pagină se deschide în cartea vieții,

Cu speranțe și vise către orizonturi nesfârșite.

Retragerea mea, o transformare cu tălmăcire,

Din câmpul de luptă, către lumea iubirii și fericirii.

Ploaia cade rece, rece,

Pe pământul încă adormit,

Un fior rece se strecoară,

Pe sufletul meu obosit.

Vântul bate cu putere,

Frunzele uscate le smulge,

Le duce departe, departe,

Ca un vis ce se rupe.

Soarele se ascunde după nori,

Lumina lui slabă abia se strecoară,

O zi tristă, o zi rece,

O zi de primăvară amară.

Dar ploaia e necesară,

Să ude pământul uscat,

Să dea viață florilor,

Să aducă verdele înapoi.

Chiar și în această zi rece,

Speranța încă înflorește,

Știu că soarele va reveni,

Și primăvara va fi din nou frumoasă.

În ziua când justiția s-a-ncoronat,

Cu salarii-alese, pensii de crai,

 Magistrații, zei neîndurați,

Destine-n mâini, fără de-al lor grai.

Sentințe grele, fără de temei,

Poporul mut, sub jugul lor tăcut,

Ei hotărăsc cine-i bun, cine-i rău,

În țara-n care dreptatea-i apus.

Dictatori cu robe și-al lor blazon,

Își scriu legile, fără de teamă,

Puterea-i oarbă, fără de rațiune,

Într-un regat unde speranța-i cheamă.

ard de ceva vreme pe rugul unui gând

nimeni nu poate să-mi stingă flăcările

care mă mistuie din toate părțile

după Kant n-ar trebui să mor înconjurat de oameni

indiferenți

indeciși

incapabili să-și asume umanitatea din ei

ca scop în sine

adică să arunce peste mine o găleată cu apă

mi-am îndesat durerea în spirit

ca să-mi înăbuș strigătul rușinos al cărnii

spaimele ancestrale

nu-mi ajunge tot cerul albastru

să mă spăl pe mâini ca Pilat din Pont

de vina răstignirii lui Hristos

o mare mizerie a Omului

în India

morții sunt arși pe malul Gangelui

înfășurați în giulgiuri

n-am aflat încă

ce mă sperie mai mult -

moartea

sau jubilația Spiritului...

Și te caut pe tine cel ce-ai fost,

Te caut in poze, in amintiri

Te caut in munți și-n mare

Pe străzi plimbate și-n vise uitate

In copaci tăiați din care-au ramas doar cioate

Te caut in cer, in soare si-n stele

In parfumuri si-n haine demodate

In lacrimi șiroaie, seci și amare

In gândul bizar ce mi-e pe suflet tumoare,

Te caut in anii de demult, plini de culoare.

Și te caut in ochii candva tineri ai mamei

Pe care-ai adus lacrimi sărate.

Mi se sfarmă-n maini mucegaită ultima rădăcină

Măcinat de vină

Te caut, pe tine cel ce-ai fost cândva fericire in jurul oamenilor.

Te caut chiar aici...in mine, n-ai murit

Doar te-ai pierdut...

Gânduri neînșirate le simt înăuntru adunate,  

Bucăți, frânturi din idealuri ce sunt neîntinate.  

Viitorul prevăzut pare de fapt unul întrerupt,  

O pauză lentă ce pare a fi puternic latentă.  

De ce simt, dacă nu pot să ating nemurirea  

Și tot ceea ce reprezintă ființa mea și firea?  

Tot ce credeam că va fi în a mea soartă  

Pare de fapt a fi doar o dorință nepatată,  

O minciună simplă în suflet însămânțată.  

Credeam că timpul va dovedi ceea ce sunt,  

Dar totul s-a risipit în van și, de fapt,  

Nimic nu sunt... doar praf și rămășițe,  

Acoperământ pentru acest pământ,  

O carcasa pustie de trăire și iubire.  

Un suflet ce zboară odată cu adierea,  

Vântul ce te poartă peste vârfurile înalte,  

Ploaia ce te curăță de gânduri măcinate,  

Soarele ce îți usucă și ultimul păcat,  

Un păcat de a dori să fii liber și neîntinat.  

Privește către zorii dimineții și întreabă-te:  

Merită? Asta e de fapt ce te împlinește?  

Ce te face să zbori și nu te nimicește?  

Doar tu crezi că ești cea ce are dreptul  

Să-și refacă trupul, să-și lepede defectul?  

Vreau, doresc, poftesc la tot ce mă învie,  

Tot ce-mi dă de știre că viața e omenie,  

Nu doar o umbră pe pământul ăsta.

Scopul nu s-a sfârșit, ci doar a început.  

Găsește-ți menirea, ascultă-ți răbdarea.  

Le simt pe toate cum așteaptă,  

Gândurile încet, încet mocnesc  

Și vor să iasă la suprafață,  

Însă răbdarea mea nu le lasă.  

Pornește și privește mai departe,  

Aprinde sufletul, nu-l adormi,  

Lasă-l să prindă aripi ce zboară tot mai sus,  

Către abisul nemărginit care e mai presus  

Decât poftele ce te cărmuiesc în necunoscut.

Laudati pe Domnul !

Laudati-L tot poporul

Laudati-L cu zanganitoare

Si cu chimvale ransunatoare

Laudati-l caci este Indurator

Si vesnic Rabdator!

Laudati-L pe Domnul !

Laudati-L tot ogorul

Caci marea a desparit

Pe egipteni i-a nimicit

Israele,unsul Domnului !

Lauda-L pe Fiul Omului

Laudati-L pe Domnul !

Laudati-L tot poporul

Caci El a dat 

Si tot El a luat

Dansati inaintea Lui Dumnezeu !

Caci El ne-a facut bine mereu

Laudati-L pe Domnul !

Laudati-L tot ogorul

Iată, pomii de pe cale ,

Acum au îmbătrânit,

Și tot ceea ce e-n vale,

E tăcut și liniștit.

Toată iarba dinspre vale,

Se aplecă obosită,

Toată floarea, în petale,

Se -nvelește amorțită.

Cerul, tot, este albastru,o marmură sidefie,

Și soarele o desenează,cu multă pudră aurie,

Oamenii au stat pe câmpuri,

Alții au stat pe ogoare,

Acuma o iau pe drumuri,

Le-a fost ziua bună,tare .

          - Rada Maria 6D -

Viața mea a fost întotdeauna copleșită de tot felul de constrângeri morale

la început nimeni nu m-a întrebat dacă o vreau
mi-au îndesat viața pe gât ca un dop în gura unei sticle de șampanie
eu, nefiind în această ecuație, de voie

și nimeni nu m-a întrebat nici după aceea
când a sosit momentul să trăiesc, să iubesc sau să ridic ochii spre cer,
nu
nu te întreabă nimeni
primești totul la pachet, în această ordine ,
numai moartea sfidează regulile,
dar nu contează,
oricum tu nu ai dreptul să te opui  vieții, nici morții
nimeni nu te ascultă,

este ca la ruleta rusească

pariezi cu viața pe negru
învârti roata și bila cade pe roșu

nasol
tocmai ți-ai pierdut viața pe care ai primit-o degeaba
(un alt joc stupid al sorții, desigur!)
cu o mână dă, cu alta ia...

la dracu`!