O zi frumoasă am avut
O zi frumoasă am avut
O zi de patru stele
O zi plină ma durut
Inima, ce-mi cere
O bună și frumoasă stea
Ce trebuie s-apară
Să cadă iar din cer
Și ziua să dispară
Prima stea și cele două
Calea îmi vor lumina
Și a treia și a patra
Liniștea-mi lua
Vor aduce noaptea
Și ziua să dispară
Când stelele vor lumina
Noaptea cea de vară
Категория: Мысли
Все стихи автора: Sergiu Guțu
Дата публикации: 28 марта 2023
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 728
Стихи из этой категории
Oh, frumusețe trecătoare!...
Frumuseţe, frumuseţe,
Unde te grãbeşti,
De nu vrei, sub nici o formã,
Sã mai zãboveşti?
Ţi-ai luat hainele, podoabe,
Şi-ai ieşit din sat,
Ca şi când, pe toţi, deodatã,
Te-ai fi supãrat.
De cei vârstnici, fugi. Nu-ţi place
Pasul lor încet;
Şi-ţi îndrepţi privirea numai
Cãtre tineret.
Frumuseţe, frumuseţe,
Spune-mi: de ce pleci?
De ce-mi spui cã-n calea noastrã
Nu mai ieşi în veci?
Cumva... noi... pãrinţii noştri,
Ţi-am greşit ceva?
Ţi-am zis ceva ce nu-ţi place,
Sau vreo vorbã rea?
Cum de laşi plugul sã tragã
Brazde, pe ogor,
Când ştii bine cã te-adorã
Orice muritor!?
Frumuseţe, frumuseţe,
Mai rãmâi la noi,
Pânã nu vin norii sumbri
Vânt şi frig şi ploi!
Sã mai stai, sã mai întârzii,
Tare te-aş ruga!
Dar, mã tem cã n-o sã-ţi pese
Nici de ruga mea...
Acoperiri
strigătul fricii
reverberează lugubru
alergi și simți cum plumbul ți se topește-n picioare
nu-ți mai auzi bătăile inimii
te-apuci cu mâinile de ultimul gând
care te-ndemnase
cu puțin înainte
diabolic
să fugi
fără să înțelegi de ce
și
mai ales
fără să știi cine
a stins acolo
sus
(în somtuoasele apartamente ale minții)
lumina
lăsându-ți i sufletul să se zbată
precum peștele pe uscat
să urle pe străzile scufundate în beznă
ca Diogene
căutând cu disperare
un om…
Un ciob
Un ciob, zile întregi te poate răni,
Încet te poate distruge.
Pielea îți străpunge,
Uşor nu poți privi.
În spatele acelui ciob,
A fost o fereastră
Clară, vie şi măiastră.
Nimeni nu o străpungea,
Toată lumea o admira.
Un zid închis şi dur,
Nu poate fi dărâmat.
Nimic nu este pur,
Nimic de admirat.
În spatele acelui zid,
Rămase sunt cioburile,
Mari sunt durerile,
Totu-i morbid.
Lumina sufletul să vi-l străpungă,
Prin fereastră să ajungă.
Frica de cioburi, inexistentă,
Nicio rană precedentă.
1
Fereastra, portal între lumi diferite
Întâmplari aurite, toate descoperite.
Zidul, loc întunecat, de nepătruns,
Un ciob ascuțit în spate ascuns.
Orașul pierdut
de când tot plec și mă întorc
gândurile mele au devenit o povară
le-am lăsat ocolo
în urmă
pe țărmurile însorite ale Atlantidei
printre păsări galbene care stau într-un picior
sprijinind cerul
aici toate păsările sunt galbene,
galbeni sunt și ochii de după perdelele galbene
mișcate discret
casele
frunzele copacilor
câinii din fața ușilor
părul copiilor care bat mingea,
chiar și lebedele de pe lac sunt galbene noaptea
undeva arde un foc tainic cu flăcări galbene
simt că și viața mea este galbenă
că mi se scurge printre degete
cine a spus că Atlantida este un vis
n-a simțit zbuciumul disperat al Gibraltarului
dogoarea Marakeshului
nu departe de locul acela
înveșmântat în galbenul inconfundabil al Saharei
unde îmi ancorez bărcile
am văzut doi tineri îmbrățișându-se apoteotic
mai încolo
câțiva cocori cu gâturile întinse peste Alantic
își disputau cerul
cândva am să revin pe țărmurile misterioase
ale Atlantidei
să-mi iau înapoi gândurile și viața risipită
în excesul acesta sumbru de gri
în care încă îmi mai devorez liniștea…
Greșeală
Nu m-aș întoarce nici cu gândul la barca din care am fost aruncat
dar
Mă mai opresc adesea să ascult ce are Universul de zis
Chiar și când tâmpla timpului se zguduie și-mi rupe inima ca un pod șubred
Când mă simt împovărat nu mai port masca suferinței
căci
E frumos să te iubești, întins, cu ochii închiși simțind cum clipele îți smulg câte un zâmbet
Iubește-ți aripile, zbori oriunde te duce adierea vântului.
Cine sunt
Cine sunt?
Iubirii răspund c-un ocean de iubire,
Privirilor ce ascund negre gânduri,c-o inimă de otel.
Suflet cameleonic,colorat de inimile oamenilor.
Mă agat de ființele frumoase pentru a putea străluci.
Precum zorii de zi ce-mi luminează privirea sunt oamenii ce dăruiesc iubirea,.
Înțelegi,am lumini și umbre..
Întotdeauna fac primul pas,deschizând poarte inimii mele.
Dar porțile se închid de tot pentru cei ce le stropesc cu noroi,pentru suflete sumbre.
Sunt și înger,sunt și demon..
Demon cu aripi albe ce judeca raul.
Cine sunt?
O ființă pictata in alb și negru de sufletul oamenilor..
Oh, frumusețe trecătoare!...
Frumuseţe, frumuseţe,
Unde te grãbeşti,
De nu vrei, sub nici o formã,
Sã mai zãboveşti?
Ţi-ai luat hainele, podoabe,
Şi-ai ieşit din sat,
Ca şi când, pe toţi, deodatã,
Te-ai fi supãrat.
De cei vârstnici, fugi. Nu-ţi place
Pasul lor încet;
Şi-ţi îndrepţi privirea numai
Cãtre tineret.
Frumuseţe, frumuseţe,
Spune-mi: de ce pleci?
De ce-mi spui cã-n calea noastrã
Nu mai ieşi în veci?
Cumva... noi... pãrinţii noştri,
Ţi-am greşit ceva?
Ţi-am zis ceva ce nu-ţi place,
Sau vreo vorbã rea?
Cum de laşi plugul sã tragã
Brazde, pe ogor,
Când ştii bine cã te-adorã
Orice muritor!?
Frumuseţe, frumuseţe,
Mai rãmâi la noi,
Pânã nu vin norii sumbri
Vânt şi frig şi ploi!
Sã mai stai, sã mai întârzii,
Tare te-aş ruga!
Dar, mã tem cã n-o sã-ţi pese
Nici de ruga mea...
Acoperiri
strigătul fricii
reverberează lugubru
alergi și simți cum plumbul ți se topește-n picioare
nu-ți mai auzi bătăile inimii
te-apuci cu mâinile de ultimul gând
care te-ndemnase
cu puțin înainte
diabolic
să fugi
fără să înțelegi de ce
și
mai ales
fără să știi cine
a stins acolo
sus
(în somtuoasele apartamente ale minții)
lumina
lăsându-ți i sufletul să se zbată
precum peștele pe uscat
să urle pe străzile scufundate în beznă
ca Diogene
căutând cu disperare
un om…
Un ciob
Un ciob, zile întregi te poate răni,
Încet te poate distruge.
Pielea îți străpunge,
Uşor nu poți privi.
În spatele acelui ciob,
A fost o fereastră
Clară, vie şi măiastră.
Nimeni nu o străpungea,
Toată lumea o admira.
Un zid închis şi dur,
Nu poate fi dărâmat.
Nimic nu este pur,
Nimic de admirat.
În spatele acelui zid,
Rămase sunt cioburile,
Mari sunt durerile,
Totu-i morbid.
Lumina sufletul să vi-l străpungă,
Prin fereastră să ajungă.
Frica de cioburi, inexistentă,
Nicio rană precedentă.
1
Fereastra, portal între lumi diferite
Întâmplari aurite, toate descoperite.
Zidul, loc întunecat, de nepătruns,
Un ciob ascuțit în spate ascuns.
Orașul pierdut
de când tot plec și mă întorc
gândurile mele au devenit o povară
le-am lăsat ocolo
în urmă
pe țărmurile însorite ale Atlantidei
printre păsări galbene care stau într-un picior
sprijinind cerul
aici toate păsările sunt galbene,
galbeni sunt și ochii de după perdelele galbene
mișcate discret
casele
frunzele copacilor
câinii din fața ușilor
părul copiilor care bat mingea,
chiar și lebedele de pe lac sunt galbene noaptea
undeva arde un foc tainic cu flăcări galbene
simt că și viața mea este galbenă
că mi se scurge printre degete
cine a spus că Atlantida este un vis
n-a simțit zbuciumul disperat al Gibraltarului
dogoarea Marakeshului
nu departe de locul acela
înveșmântat în galbenul inconfundabil al Saharei
unde îmi ancorez bărcile
am văzut doi tineri îmbrățișându-se apoteotic
mai încolo
câțiva cocori cu gâturile întinse peste Alantic
își disputau cerul
cândva am să revin pe țărmurile misterioase
ale Atlantidei
să-mi iau înapoi gândurile și viața risipită
în excesul acesta sumbru de gri
în care încă îmi mai devorez liniștea…
Greșeală
Nu m-aș întoarce nici cu gândul la barca din care am fost aruncat
dar
Mă mai opresc adesea să ascult ce are Universul de zis
Chiar și când tâmpla timpului se zguduie și-mi rupe inima ca un pod șubred
Când mă simt împovărat nu mai port masca suferinței
căci
E frumos să te iubești, întins, cu ochii închiși simțind cum clipele îți smulg câte un zâmbet
Iubește-ți aripile, zbori oriunde te duce adierea vântului.
Cine sunt
Cine sunt?
Iubirii răspund c-un ocean de iubire,
Privirilor ce ascund negre gânduri,c-o inimă de otel.
Suflet cameleonic,colorat de inimile oamenilor.
Mă agat de ființele frumoase pentru a putea străluci.
Precum zorii de zi ce-mi luminează privirea sunt oamenii ce dăruiesc iubirea,.
Înțelegi,am lumini și umbre..
Întotdeauna fac primul pas,deschizând poarte inimii mele.
Dar porțile se închid de tot pentru cei ce le stropesc cu noroi,pentru suflete sumbre.
Sunt și înger,sunt și demon..
Demon cu aripi albe ce judeca raul.
Cine sunt?
O ființă pictata in alb și negru de sufletul oamenilor..
Другие стихотворения автора
V-oi avea?
O zi frumoasă v-oi avea
Când soarele și luna
Calea îmi v-or lumina
De parcă țin cununa
O zi frumoasă v-a pleca
Și v-a veni una tristă
V-or plânge norii după dor
Și luna după mine
Când soarele se v-a țicni
V-a lumina în față
Îmi v-oi topi inima mea
Și dorul după viață
Când luna se v-a sătura
Îmi v-a lua cununa
Inima se v-a strica
Ca sticla de oglindă
Viața ta , e în mâinile tale
Undeva în întuneric
Se ascunde viața ta
Sinucisă de durere
Și cu lacrimi de o stea
Ar putea fi mult mai bună
Dacă ai avea curaj
Ca să-ți mânuești destinul
Căci durerea nui un grajd
Ai putea să ai noroc
Dacă asta ți-ai dori
Dar destinul nu îți spune
Cine în viitor vei fi
Totul e la tine-n cap
Mânuește-l cu putere
Și dorințele vor fi
O amintire, nu durere
V-oi avea?
O zi frumoasă v-oi avea
Când soarele și luna
Calea îmi v-or lumina
De parcă țin cununa
O zi frumoasă v-a pleca
Și v-a veni una tristă
V-or plânge norii după dor
Și luna după mine
Când soarele se v-a țicni
V-a lumina în față
Îmi v-oi topi inima mea
Și dorul după viață
Când luna se v-a sătura
Îmi v-a lua cununa
Inima se v-a strica
Ca sticla de oglindă
Viața ta , e în mâinile tale
Undeva în întuneric
Se ascunde viața ta
Sinucisă de durere
Și cu lacrimi de o stea
Ar putea fi mult mai bună
Dacă ai avea curaj
Ca să-ți mânuești destinul
Căci durerea nui un grajd
Ai putea să ai noroc
Dacă asta ți-ai dori
Dar destinul nu îți spune
Cine în viitor vei fi
Totul e la tine-n cap
Mânuește-l cu putere
Și dorințele vor fi
O amintire, nu durere
V-oi avea?
O zi frumoasă v-oi avea
Când soarele și luna
Calea îmi v-or lumina
De parcă țin cununa
O zi frumoasă v-a pleca
Și v-a veni una tristă
V-or plânge norii după dor
Și luna după mine
Când soarele se v-a țicni
V-a lumina în față
Îmi v-oi topi inima mea
Și dorul după viață
Când luna se v-a sătura
Îmi v-a lua cununa
Inima se v-a strica
Ca sticla de oglindă
Viața ta , e în mâinile tale
Undeva în întuneric
Se ascunde viața ta
Sinucisă de durere
Și cu lacrimi de o stea
Ar putea fi mult mai bună
Dacă ai avea curaj
Ca să-ți mânuești destinul
Căci durerea nui un grajd
Ai putea să ai noroc
Dacă asta ți-ai dori
Dar destinul nu îți spune
Cine în viitor vei fi
Totul e la tine-n cap
Mânuește-l cu putere
Și dorințele vor fi
O amintire, nu durere
V-oi avea?
O zi frumoasă v-oi avea
Când soarele și luna
Calea îmi v-or lumina
De parcă țin cununa
O zi frumoasă v-a pleca
Și v-a veni una tristă
V-or plânge norii după dor
Și luna după mine
Când soarele se v-a țicni
V-a lumina în față
Îmi v-oi topi inima mea
Și dorul după viață
Când luna se v-a sătura
Îmi v-a lua cununa
Inima se v-a strica
Ca sticla de oglindă
Viața ta , e în mâinile tale
Undeva în întuneric
Se ascunde viața ta
Sinucisă de durere
Și cu lacrimi de o stea
Ar putea fi mult mai bună
Dacă ai avea curaj
Ca să-ți mânuești destinul
Căci durerea nui un grajd
Ai putea să ai noroc
Dacă asta ți-ai dori
Dar destinul nu îți spune
Cine în viitor vei fi
Totul e la tine-n cap
Mânuește-l cu putere
Și dorințele vor fi
O amintire, nu durere