The farce is over (prozopoem)
la capătul drumului nu mai există nimic. despre cer nici nu poate fi vorba. cerul e doar o iluzie cum ne spun oamenii de știință. cele lăsate în urmă la fel. nu-s decât niște imagini într-un stik de memorie. dimensiuni mnezice de prisos. ce mai poți face cu aceste imagini abracadabrante la capătul drumului? acolo unde trecutul prezentul și viitorul se întâlnesc într-un punct. acolo unde lumina și întunericul se anulează receproc și unde speranța abia mai pâlpâie ca o lumânare în mâinile protectoare ale unui Dumnezeu intangibil. singurul care se mai gândește la tine. la sufletul tău călător aflat mereu în căutarea altui corp liber. de trăit. trecând succesiv dintr-o viață în alta. supravețuind morții. și te așezi pe ultima bancă. nu că ai fi ostenit. nu te întreabă nimeni dacă ești ostenit. la capătul drumului dăinuiește o regulă strictă. nu poți să mori la întâmplare. nu. trebuie să-ți aștepți rândul. să ai bănuțul de aur în palmă pentru vămi. acolo nu există o zonă liberă de acces. Un Spațiu Schengen. toată lumea se încolonează supusă la porțile Înaltei Curți de Casație a păcatelor. fără nicio excepție…
Стихи из этой категории
stihuri diamantine //11
șarpele
inteligent viclean
înșelând iluzionând
a fost aruncat pe pământ-
simbolizând unirea teluricului cu cerul
prima viețuitoare a universului
uroborus
Să fiu, să nu fiu!
Zilnic mă-nchin la tine Doamne
Și multe cer să-mi împlinești,
Uit când greșesc să cer iertare
Cu toate astea, simt că mă iubești
Încerc să nu mai fiu așa de mândru
Și către cei din jur să-mi arăt omenia,
În adevăr să cred urând minciuna
Și aliatul vieții să- mi fie modestia
Mă străduiesc să nu fiu lacom
Să fiu corect, cinstit și cumpătat,
S-ajut fără a cere vreo răsplată
Să lupt și-apoi să spun..a meritat
Izvor de dragoste să- mi fie inima
Iar bunătatea să-mi biruie invidia,
Să răspândesc în jur multă lumină
Să fiu puternic să țin în frâu mânia
Visez că omul poate fi mai bun
Doar prin iubire și fără pic de ură,
Cuvântul dat să fie bună temelie
Pe care să clădești, având măsură
......................
Mă-ntreb de știu ce este bine
Și cum pot de rău să mă feresc,
Speranță-mi este doar la Tine
Și cu smerenie..zic mulțumesc!
Renasc
Să mă îngrop în adâncul pământului,
Să-mi ascund trupul de ochii lumii,
De toți vulturii ce mă pandesc,
De criticii ce mă zdrobesc.
Să mă scufund în abisul mării,
Să-mi pierd sufletul în valurile ei,
Căci nu mai vreau să fiu cine am fost,
Nu mai suport
Zgomotele și ecourile din mintea mea.
Să mă las purtat de vânturi,
Să fiu doar o frunză-n zbor,
Căci astfel pot să uit trecutul.
Să am pene în loc de piele,
Să-mi aștern aripile spre soare,
Să las în urmă toate rele,
Și să renasc cu adevărat din nou, oare?
Mamaie
Bre mamaie,
Tu ca o mamă pentru mine ai fost,
M-ai ingrijit şi spălat
M-ai hranit şi educat,
Cu palmele tale bătătorite de muncă, m-ai mangâiat
Cu umorul tău m-ai inveselit.
Aşa brusc ai plecat,
Cand nimeni nu se astepta.
Ai lasat in urma o familie incompleta
Rănită de plecarea ta
Plângând de dorul tau.
M-am obişnuit cu tine cât ai fost acasă.
Cum stăteai pe scaun şi te uitai să vezi cine intră pe poartă,
Cum ne strigai fără oprire, pânâ venea cineva,
Cum mă rugai sa merg cu tine la biserică sau sa fac paste sau paine sau sa-ți iau ceva de la magazin
Cum stăteai, aşa, pe scaun şi-mi spuneai ce bine m-am îmbrăcat
Cum ii spuneai mamei "De ce nu vine Ana să mai stea cu mine?".
Vreau să-ti spun că-mi pare rau
Că am fost prea leneşă ca să vin să te vad
Şi să-mi povesteşti ce ai făcut azi.
Că puteam să vin să stau cu tine şi să-ti zic "Noapte bună,bre"
Dar n-am făcut-o
N-am venit, poate, să-mi iau rămas bun.
Am zis că te văd maine şi stăm de vorbă
Doar că, mâine am vorbit doar eu...
Mâine am stat la căpătâiul unui corp care, cu o ora în urma era plin de viață,
Mâine am stat plângând lângă femeia..,pe care, dacă o rugam să-mi aducă luna de pe cer, ea imi aducea şi soarele,
Mâine am regretat că n-am venit ieri să văd ce faci, cum esti...
Azi te-ngroapă şi eu nu-o să te mai văd
Iar să mă împac cu gândul mi-e tare greu.
Imi pare rău că n-am venit ieri să te văd
Şi că ți-am promis paste şi nu ți-am făcut
Şi că n-am stat cu tine mai mult
Şi că m-am răstit la tine când m-ai supărat...
Acum singura voce care se aude la "Rămas bun", e a mea, îndurerată de moartea ta.
Să mă ierți mamaie că n-am venit ieri să văd ce faci...
Dar amintirea ta va fi veşnic în inima mea.❤
Nevoile devin Dorințe
Groază , șoc sau disperare
Are omul la nevoi,
Strigă, urlă-n gura mare
E dorință? Sau nevoi?
Vreau să fac, să reușesc ,
Nu știu-i bine sau greșesc?
Am nevoie , sau e necesar ,
Să fiu om sau superstar?
Cred în soare, cred în stele,
Sau eu cred ca am putere.
Am nevoie? Sau dorință?,
Sau e doar a mea credință?.
Să mă zbat , să stau deoparte?
Am nevoie ? sau vreau fapte?!
De o fi crez sau doar știință
Am nevoie de dorință.
Amintiri dintr-un Burg
Când tăcerea-mi cântă valsul
Eu mă rătăcesc de mine
Mă alerg, mă caut,mă chem
Gândurile mă ajung
Și-mi lipesc de mine glasul
Să-l aud ce mai îmi spune,
Unde, unde să m-alung…
Fără nici o alinare
Doar misterul din amurg
Răscolește prin sertare
Amintirile ce-n mine curg.
E orașul cu o stradă
Strada pașilor pierduți
Tainice trăiri se sparg
Lăsând gândul în ogradă,
Casa tristă și-un cerdac
Strajă-i sunt crengi de liliac
Pe o stradă într-un burg…
stihuri diamantine //11
șarpele
inteligent viclean
înșelând iluzionând
a fost aruncat pe pământ-
simbolizând unirea teluricului cu cerul
prima viețuitoare a universului
uroborus
Să fiu, să nu fiu!
Zilnic mă-nchin la tine Doamne
Și multe cer să-mi împlinești,
Uit când greșesc să cer iertare
Cu toate astea, simt că mă iubești
Încerc să nu mai fiu așa de mândru
Și către cei din jur să-mi arăt omenia,
În adevăr să cred urând minciuna
Și aliatul vieții să- mi fie modestia
Mă străduiesc să nu fiu lacom
Să fiu corect, cinstit și cumpătat,
S-ajut fără a cere vreo răsplată
Să lupt și-apoi să spun..a meritat
Izvor de dragoste să- mi fie inima
Iar bunătatea să-mi biruie invidia,
Să răspândesc în jur multă lumină
Să fiu puternic să țin în frâu mânia
Visez că omul poate fi mai bun
Doar prin iubire și fără pic de ură,
Cuvântul dat să fie bună temelie
Pe care să clădești, având măsură
......................
Mă-ntreb de știu ce este bine
Și cum pot de rău să mă feresc,
Speranță-mi este doar la Tine
Și cu smerenie..zic mulțumesc!
Renasc
Să mă îngrop în adâncul pământului,
Să-mi ascund trupul de ochii lumii,
De toți vulturii ce mă pandesc,
De criticii ce mă zdrobesc.
Să mă scufund în abisul mării,
Să-mi pierd sufletul în valurile ei,
Căci nu mai vreau să fiu cine am fost,
Nu mai suport
Zgomotele și ecourile din mintea mea.
Să mă las purtat de vânturi,
Să fiu doar o frunză-n zbor,
Căci astfel pot să uit trecutul.
Să am pene în loc de piele,
Să-mi aștern aripile spre soare,
Să las în urmă toate rele,
Și să renasc cu adevărat din nou, oare?
Mamaie
Bre mamaie,
Tu ca o mamă pentru mine ai fost,
M-ai ingrijit şi spălat
M-ai hranit şi educat,
Cu palmele tale bătătorite de muncă, m-ai mangâiat
Cu umorul tău m-ai inveselit.
Aşa brusc ai plecat,
Cand nimeni nu se astepta.
Ai lasat in urma o familie incompleta
Rănită de plecarea ta
Plângând de dorul tau.
M-am obişnuit cu tine cât ai fost acasă.
Cum stăteai pe scaun şi te uitai să vezi cine intră pe poartă,
Cum ne strigai fără oprire, pânâ venea cineva,
Cum mă rugai sa merg cu tine la biserică sau sa fac paste sau paine sau sa-ți iau ceva de la magazin
Cum stăteai, aşa, pe scaun şi-mi spuneai ce bine m-am îmbrăcat
Cum ii spuneai mamei "De ce nu vine Ana să mai stea cu mine?".
Vreau să-ti spun că-mi pare rau
Că am fost prea leneşă ca să vin să te vad
Şi să-mi povesteşti ce ai făcut azi.
Că puteam să vin să stau cu tine şi să-ti zic "Noapte bună,bre"
Dar n-am făcut-o
N-am venit, poate, să-mi iau rămas bun.
Am zis că te văd maine şi stăm de vorbă
Doar că, mâine am vorbit doar eu...
Mâine am stat la căpătâiul unui corp care, cu o ora în urma era plin de viață,
Mâine am stat plângând lângă femeia..,pe care, dacă o rugam să-mi aducă luna de pe cer, ea imi aducea şi soarele,
Mâine am regretat că n-am venit ieri să văd ce faci, cum esti...
Azi te-ngroapă şi eu nu-o să te mai văd
Iar să mă împac cu gândul mi-e tare greu.
Imi pare rău că n-am venit ieri să te văd
Şi că ți-am promis paste şi nu ți-am făcut
Şi că n-am stat cu tine mai mult
Şi că m-am răstit la tine când m-ai supărat...
Acum singura voce care se aude la "Rămas bun", e a mea, îndurerată de moartea ta.
Să mă ierți mamaie că n-am venit ieri să văd ce faci...
Dar amintirea ta va fi veşnic în inima mea.❤
Nevoile devin Dorințe
Groază , șoc sau disperare
Are omul la nevoi,
Strigă, urlă-n gura mare
E dorință? Sau nevoi?
Vreau să fac, să reușesc ,
Nu știu-i bine sau greșesc?
Am nevoie , sau e necesar ,
Să fiu om sau superstar?
Cred în soare, cred în stele,
Sau eu cred ca am putere.
Am nevoie? Sau dorință?,
Sau e doar a mea credință?.
Să mă zbat , să stau deoparte?
Am nevoie ? sau vreau fapte?!
De o fi crez sau doar știință
Am nevoie de dorință.
Amintiri dintr-un Burg
Când tăcerea-mi cântă valsul
Eu mă rătăcesc de mine
Mă alerg, mă caut,mă chem
Gândurile mă ajung
Și-mi lipesc de mine glasul
Să-l aud ce mai îmi spune,
Unde, unde să m-alung…
Fără nici o alinare
Doar misterul din amurg
Răscolește prin sertare
Amintirile ce-n mine curg.
E orașul cu o stradă
Strada pașilor pierduți
Tainice trăiri se sparg
Lăsând gândul în ogradă,
Casa tristă și-un cerdac
Strajă-i sunt crengi de liliac
Pe o stradă într-un burg…
Другие стихотворения автора
Metefizică
într-o lume tăcută a obiectelor
a cuvintelor
a florilor
Maria
întruchipează excepția
ieșirea lucrului din abstract
din imobilismul acela dramatic al formei
denumită lebădă uneori
după aspectul aerodinamic al corpului
și aripi
Maria este o formă mișcătoare pe roți
la fel de însuflețită ca o femeie
oamenii de știință au descoperit forme de viață
în piatră
Eeistein în cuantica gândului
Maria mea are suflet
trebuie doar să învârt cheia în contact
să apăs pe accelerație
scenariul acesta l-am mai citit undeva
cu milenii în urmă
cineva își imaginase Cosmosul
ca pe o formă abstractă de relief
mai accesibilă decât cerul
de unde zeii coborau aproape sfioși printre noi
deghizați ca niște actori de mâna a doua
în lucruri…
Execuția
Instalat la bordul unui Mercedes E-Classe, ultimul model, Graţian Potlogea se întorcea ostenit la biroul său de pe Aleea Armoniei după o zi infernală de confruntări cu debitorii, vreo zece-cincisprezece “baştani” gălăgioşi şi agresivi. Câţiva dintre ei îşi băgaseră femeile şi progeniturile “la înaintare”, făcând necesară intervenţia brutală a jandarmilor, preluată imediat de agenţiile de ştiri in lipsa altor evenimente. Se văzu şi el pe ecranul televizorului din bordul maşinii bruscând o femeie care încerca să-l apuce de boaşe sub privirile extaziate ale ziariştilor şi ale cameramanilor de la principalele televiziuni sau cotidiane naţionale. Chiar in clipa aceea auzi telefonul sunând şi recunoscu vocea logodnicei sale, Sonia, care avea nişte inflexiuni ciudate.
- Te uiţi la televizor ?
- Atât cât poţi să te uiţi conducând o maşină ! Dar de ce mă întrebi?
- Din curiozitate, zise ea, fiindcă aş vrea să aflu dacă eşti mândru de ceea ce vezi ?
- Tu ce crezi ?
- Bănuiesc că eşti extrem de încântat să apari la ştiri agresând o femeie ! Vor urma şi altele presupun !!!
- Nu-i exclus deloc într-o asemenea junglă !
- Înseamnă că decizia mea de a te părăsi a fost înţeleaptă ! adăugă femeia şi închise.
Graţian Potlogea abia reuşi să redreseze maşina înainte de a intra sub roţile unui TIR. Blestemă în gând şi formă numărul logodnicei sale, la care răspunse, surprinzător, căsuţa vocală : « Abonatul nu este momentan disponibil ! Lăsaţi un mesaj sau mai încercaţi peste câteva minute ! ». Închise, dar în clipa următoare telefonul sună din nou. De data asta era Loredana, secretara sa.
- Îmi pare rău că vă deranjez, domnule Potlogea ! Am aici un domn care nu recunoaşte cheltuielile menţionate în somaţie ! Susţine că nu pleacă pănă nu vorbeşte cu dvs. !
- Ajung imediat.
Parcă maşina la locul obişnuit, apoi intră în birou, folosind intrarea de serviciu, unde îl aştepta un bărbat de vreo cincizeci de ani, slab, cu faţa palidă şi părul răvăşit.
- Sunt Teodosie Topoloveanu, se prezentă el rece, fără să se ridice de pe scaun, şi ţin să vă averizez că mă aflau la capătul răbdării ! Debitul meu s-a dublat peste noapte și nu înțeleg nici de-al dracului de ce !
Potlogea simţi cum îl cuprinde furia, însă se abţinu şi-i întinse dosarul peste masă.
- Aveţi aici toată documentaţia ...
- Nu mă luaţi cu hârţoagele astea blestemate, se burzului bărbatul aruncând dosarul cât colo, fiindcă s-ar putea să-mi pierd şi ultima picătură de răbdare ! Mie să-mi spuneţi cine se află în spatele acestei conjuraţii ?
- Domnule Topoloveanu, ripostă Potlogea tot mai iritat, eu sunt executor judecătoresc, nu clarvăzător ! Aveţi dreptul să contestaţi cheltuielile în instanţă, la parchet sau oriunde doriţi dvs., dar eu, în numele Legii, cu l mare, am obligaţia să vă execut, chiar şi fără acordul dvs., dacă până mâine la amiază nu vă achitaţi debitul !
Bărbatul, ridicat între timp în picioare, rămase câteva clipe perplex, după care deschise încet diplomatul şi scoase de acolo un cuţit înspăimântător.
- Dacă Legea, cu l mare, îţi dă voie ţie să mă execuţi, concluzionă el apucându-l pe Potlogea de păr şi înfingându-i de mai multe ori cuţitul în burtă, atunci, probabil, îmi dă voie şi mie !!!
O lume nebună
Incertitudini
mă așez în genunchi lângă izvor
și ating cu buzele apa
izvorul cu unde zglobii și dragoste
ești tu
setea mea n-are margini
trăiesc doar ca să mă întorc la tine
să curgi în inima mea
până se umple
viața ta coboară din piatră
și trece prin milioane de ani de curgere
tainică
are aroma primului sărut franțuzesc
de demult
și gustul sărat al lacrimii
în care înotăm
încă
împletesc șiraguri de zile și nopți
într-o pânză nesfârșită a Penelopei
în timp ce mă rog să nu sece izvorul cu dragoste
și să mă trezesc într-o zi spânzurat între un sărut franțuzesc
și o lacrimă...
Pararel-isme
cu patru mii de ani-nainte de „momentul sfânt”,
care se petrecuse-ntr-un cătun numit Capernaum
( unde se nasc, destul de rar, ce-i drept, doar sfinții),
Geometria sacră pusese stăpânire pe Pământ
și-nfăptuise lucruri stranii, trecând peste puterea minții
pe care noi, profanii, le mai vedem și acum.
abia ieșiți din epocile pietrei, cei vechi nălțară piramide de-anvergură,
(figură geometrică-ntâlnită cel mai des pe Terra),
cei antici se aplecară spre artă și cultură,
ducând pe culmi nemaivăzute sfera,
sfârșind în Evul Mediu cu tortura.
din preistorii-ntunecate istoria trecuse timpu-n vârf de daltă
știința cerului și scrisu-n cronici din bazaltul cel mai tare,
renscentiștii se înobilaseră și ei prin artă,
umblând pe mări către Americi și Indii rămase în uitare.
Doar noi, contemporanii, cei din urmă, epigonii,
de la savant pân`la plebeu,
îndrăgostiți de cub, de cerc, de prismă sau elipsă,
mai gelozim, în taină, încă faraonii.
iar câteodată chiar pe Dumnezeu,
(prezent mereu în toate și mereu în lipsă!)
Sictir*
Mi-e tot mai frică să ies din casă
și nici nu știu dacă mai merită...
vechea butadă nu mai e de actualitate,
e tot mai improbabil să-ți cadă în cap o cărămidă,
acum te trezești că te înjură vreunul de mamă,
din senin,
mitocanul frustrat,
(rătăcit prin cotloanele întunecate ale politicii!)
nu poate înțelege egalitatea ancestrală a omului
decât prin suprimarea fizică a acestuia,
întorcându-se la Darwin,
adevărul prin exhibarea minciunii,
adică pe dos,
în jos,
la nivelul său ontologic,
statul de drept e pe cale de disoluție,
nimeni nu se mai înțelege cu nimeni,
nimeni nu mai respectă pe nimeni,
trăim în direct coșmarul acesta,
exacerbat inutil,
onompatopeic,
doar pentru reting,
mai multă mizerie omenească,
cameleonism,
decât în Justiție
nu găsești nicăieri,
Memorialul Durerii vorbește despre fariseismul ei,
cimitirile sunt pline de martiri inocenți
iar voi vorbiți despre independența Justiției,
sictir!
*Dex - SICTÍR, (2) sictiruri, s. n., interj. (Arg. și fam.) 1. Interj
Metefizică
într-o lume tăcută a obiectelor
a cuvintelor
a florilor
Maria
întruchipează excepția
ieșirea lucrului din abstract
din imobilismul acela dramatic al formei
denumită lebădă uneori
după aspectul aerodinamic al corpului
și aripi
Maria este o formă mișcătoare pe roți
la fel de însuflețită ca o femeie
oamenii de știință au descoperit forme de viață
în piatră
Eeistein în cuantica gândului
Maria mea are suflet
trebuie doar să învârt cheia în contact
să apăs pe accelerație
scenariul acesta l-am mai citit undeva
cu milenii în urmă
cineva își imaginase Cosmosul
ca pe o formă abstractă de relief
mai accesibilă decât cerul
de unde zeii coborau aproape sfioși printre noi
deghizați ca niște actori de mâna a doua
în lucruri…
Execuția
Instalat la bordul unui Mercedes E-Classe, ultimul model, Graţian Potlogea se întorcea ostenit la biroul său de pe Aleea Armoniei după o zi infernală de confruntări cu debitorii, vreo zece-cincisprezece “baştani” gălăgioşi şi agresivi. Câţiva dintre ei îşi băgaseră femeile şi progeniturile “la înaintare”, făcând necesară intervenţia brutală a jandarmilor, preluată imediat de agenţiile de ştiri in lipsa altor evenimente. Se văzu şi el pe ecranul televizorului din bordul maşinii bruscând o femeie care încerca să-l apuce de boaşe sub privirile extaziate ale ziariştilor şi ale cameramanilor de la principalele televiziuni sau cotidiane naţionale. Chiar in clipa aceea auzi telefonul sunând şi recunoscu vocea logodnicei sale, Sonia, care avea nişte inflexiuni ciudate.
- Te uiţi la televizor ?
- Atât cât poţi să te uiţi conducând o maşină ! Dar de ce mă întrebi?
- Din curiozitate, zise ea, fiindcă aş vrea să aflu dacă eşti mândru de ceea ce vezi ?
- Tu ce crezi ?
- Bănuiesc că eşti extrem de încântat să apari la ştiri agresând o femeie ! Vor urma şi altele presupun !!!
- Nu-i exclus deloc într-o asemenea junglă !
- Înseamnă că decizia mea de a te părăsi a fost înţeleaptă ! adăugă femeia şi închise.
Graţian Potlogea abia reuşi să redreseze maşina înainte de a intra sub roţile unui TIR. Blestemă în gând şi formă numărul logodnicei sale, la care răspunse, surprinzător, căsuţa vocală : « Abonatul nu este momentan disponibil ! Lăsaţi un mesaj sau mai încercaţi peste câteva minute ! ». Închise, dar în clipa următoare telefonul sună din nou. De data asta era Loredana, secretara sa.
- Îmi pare rău că vă deranjez, domnule Potlogea ! Am aici un domn care nu recunoaşte cheltuielile menţionate în somaţie ! Susţine că nu pleacă pănă nu vorbeşte cu dvs. !
- Ajung imediat.
Parcă maşina la locul obişnuit, apoi intră în birou, folosind intrarea de serviciu, unde îl aştepta un bărbat de vreo cincizeci de ani, slab, cu faţa palidă şi părul răvăşit.
- Sunt Teodosie Topoloveanu, se prezentă el rece, fără să se ridice de pe scaun, şi ţin să vă averizez că mă aflau la capătul răbdării ! Debitul meu s-a dublat peste noapte și nu înțeleg nici de-al dracului de ce !
Potlogea simţi cum îl cuprinde furia, însă se abţinu şi-i întinse dosarul peste masă.
- Aveţi aici toată documentaţia ...
- Nu mă luaţi cu hârţoagele astea blestemate, se burzului bărbatul aruncând dosarul cât colo, fiindcă s-ar putea să-mi pierd şi ultima picătură de răbdare ! Mie să-mi spuneţi cine se află în spatele acestei conjuraţii ?
- Domnule Topoloveanu, ripostă Potlogea tot mai iritat, eu sunt executor judecătoresc, nu clarvăzător ! Aveţi dreptul să contestaţi cheltuielile în instanţă, la parchet sau oriunde doriţi dvs., dar eu, în numele Legii, cu l mare, am obligaţia să vă execut, chiar şi fără acordul dvs., dacă până mâine la amiază nu vă achitaţi debitul !
Bărbatul, ridicat între timp în picioare, rămase câteva clipe perplex, după care deschise încet diplomatul şi scoase de acolo un cuţit înspăimântător.
- Dacă Legea, cu l mare, îţi dă voie ţie să mă execuţi, concluzionă el apucându-l pe Potlogea de păr şi înfingându-i de mai multe ori cuţitul în burtă, atunci, probabil, îmi dă voie şi mie !!!
O lume nebună
Incertitudini
mă așez în genunchi lângă izvor
și ating cu buzele apa
izvorul cu unde zglobii și dragoste
ești tu
setea mea n-are margini
trăiesc doar ca să mă întorc la tine
să curgi în inima mea
până se umple
viața ta coboară din piatră
și trece prin milioane de ani de curgere
tainică
are aroma primului sărut franțuzesc
de demult
și gustul sărat al lacrimii
în care înotăm
încă
împletesc șiraguri de zile și nopți
într-o pânză nesfârșită a Penelopei
în timp ce mă rog să nu sece izvorul cu dragoste
și să mă trezesc într-o zi spânzurat între un sărut franțuzesc
și o lacrimă...
Pararel-isme
cu patru mii de ani-nainte de „momentul sfânt”,
care se petrecuse-ntr-un cătun numit Capernaum
( unde se nasc, destul de rar, ce-i drept, doar sfinții),
Geometria sacră pusese stăpânire pe Pământ
și-nfăptuise lucruri stranii, trecând peste puterea minții
pe care noi, profanii, le mai vedem și acum.
abia ieșiți din epocile pietrei, cei vechi nălțară piramide de-anvergură,
(figură geometrică-ntâlnită cel mai des pe Terra),
cei antici se aplecară spre artă și cultură,
ducând pe culmi nemaivăzute sfera,
sfârșind în Evul Mediu cu tortura.
din preistorii-ntunecate istoria trecuse timpu-n vârf de daltă
știința cerului și scrisu-n cronici din bazaltul cel mai tare,
renscentiștii se înobilaseră și ei prin artă,
umblând pe mări către Americi și Indii rămase în uitare.
Doar noi, contemporanii, cei din urmă, epigonii,
de la savant pân`la plebeu,
îndrăgostiți de cub, de cerc, de prismă sau elipsă,
mai gelozim, în taină, încă faraonii.
iar câteodată chiar pe Dumnezeu,
(prezent mereu în toate și mereu în lipsă!)
Sictir*
Mi-e tot mai frică să ies din casă
și nici nu știu dacă mai merită...
vechea butadă nu mai e de actualitate,
e tot mai improbabil să-ți cadă în cap o cărămidă,
acum te trezești că te înjură vreunul de mamă,
din senin,
mitocanul frustrat,
(rătăcit prin cotloanele întunecate ale politicii!)
nu poate înțelege egalitatea ancestrală a omului
decât prin suprimarea fizică a acestuia,
întorcându-se la Darwin,
adevărul prin exhibarea minciunii,
adică pe dos,
în jos,
la nivelul său ontologic,
statul de drept e pe cale de disoluție,
nimeni nu se mai înțelege cu nimeni,
nimeni nu mai respectă pe nimeni,
trăim în direct coșmarul acesta,
exacerbat inutil,
onompatopeic,
doar pentru reting,
mai multă mizerie omenească,
cameleonism,
decât în Justiție
nu găsești nicăieri,
Memorialul Durerii vorbește despre fariseismul ei,
cimitirile sunt pline de martiri inocenți
iar voi vorbiți despre independența Justiției,
sictir!
*Dex - SICTÍR, (2) sictiruri, s. n., interj. (Arg. și fam.) 1. Interj