Exuberanță
Întâlnirile mele cu diminețile iernii
mă entuziasmează la nebunie
așa sunt eu
mă bucură primul fulg de zăpadă sfios
care mi se topește pe tâmplă
ador răsuflarea tăioasă a vântului
țurțurii de pe streșina casei
albul zăpezii și a fumului de la țevile de eșapament
adesea mă dau fără să mă vadă nimeni
pe gheață
lăsând deoparte sobrietatea scorțoasă
a poetului
mângâi steluțele argintii de pe ferestre
cu buzele
în timp ce pisica își schimbă culcușul din pod
la gura sobei
chiar și mașinile sunt parcă un pic mai umane
pe șosele acestea ca niște coli uriașe de hârtie
n-ai cum să nu-ți lași sufletul moleșit de căldurile verii
să zburde printre munții împodobiți de omături
unde ecoul se sparge în mii de bucăți și nu se mai întoarce
GPS-ul îmi spune să fac la stânga
deși nu mai văd nicio urmă de drum
fac stânga, totuși,
spre cer
și simt cum îmi cresc aripile...
Стихи из этой категории
Labirinturi
In labirinturile tale către mine
Se pierd cuvinte la puterea infinit
Si eu , cu ale mele gânduri tot la tine,
Ma sting subit.
Ale tale carismatice culori sublime
Se pierd tăcut la ceas de asfințit
In încercarea lor sa imi aline
Gândul zdrobit.
Ale tale aripi cu pene albe , fine
Zboara usor spre cerul infinit,
In labirinturi reci si far de sine
Zace Eul strivit.
transfigurare 1/9
deja ninge...
licori amăgitoare
pansează
vechile răni.
până la prima stație,
viespea de mare-i
blocată-ntre
uși.
conversații tăcute/4
desfășurări de zile, minute și secunde
pe-ntinderi tumultoase
de ape.
din crisalida,
lepidoptera
ascultă
clocotitoarea tânguire
a prizonierilor
legați cu lanțuri
la mâini și la
picioare.
la ceasul al șaselea,
bătaia din aripi a
unui firav fluture,
va transforma
căderea
într -o victorioasă-nălțare.
Reverii
mătușa mea Dominique din copilărie
umbla cât era ziua de mare
îmbrăcată într-o rochie albă
cu dantele și strasuri
la fel de tânără ca acum douăzeci-treizeci de ani
când plecase de nebună în Franța
și când își schimbase numele de fată
în Corbiau
după soț
apoi făcuse calea întoarsă
de-atunci rătăcise ca o fantomă pe străzi
răspunzând la saluturi cu „bonjour”
sau „bonsoir”
ori intra la „Christine”
pe vreme de ploaie
pentru o cafea „Carte Noire”
(neapărat Carte Noire și-un cub de ciocolată „Merci”)
.
îi spuneam „mătușa Dominique” fiindcă era mătușa mea
din partea tatei
adeseori îi duceam sacoșa cu două franzele și două oase de ros
pentru câine
o pocitanie
îmi era frică s-o privesc în ochi
cum făcea unchiul Virgil
fratele ei vitreg
tata le lăsase moștenire casa de vacanță și-o colecție de rochii
albe
pezevenghiul
câte o rochie de mireasă pentru fiecare iubită
(mai puțin a mamei!)
câteodată
când eram prin preajmă
mă chema s-o deschei la nasturii din spate
și eu eram fericit
și-mi ziceam în gând că așa trebuia să fi arătat femeia fatală
.
in living se afla un acvariu imens
cu pești viu colorați
de care Dominique era foarte mândră
iar eu muream să-i privesc prin geamul de-afară
ca țâncii din clasa întâia primară
mă încântau peștii labirint în nuanțe miraculoase de roșu-albastru
peștii curcubeu înveliți în toate culorile spectrului optic
cei discus și peștele înger
carasul auriu
peștele clovn sau siamezul albastru
aburea geamul în răsuflarea mea caldă
îmi tăiau respirația...
.
parcă o văd și acum îmbrăcată în rochia ei albă
cu dantelă și strasuri
cu rucsăcelul din piele de capră
în spate
un adevărat cuib de miracole
din care scotea mereu câte un baton de ciocolată
câte o bomboană de mentă
jeleuri gumate la pungă
cubulețe de halva din floarea soarelui
cu cacao
turtă dulce
chocofresh kinder
îi râdeau ochii
cum aș putea s-o uit...
Mama
În albastrul senin, unde stele dansează,
O mamă iubitoare, în ceruri străluce,
Ca un înger păzitor, în lumina lunii,
Îmi veghează drumul, în noapte și-n zori.
Privirea ei blândă, din înalt suspină,
Îngeri o înconjoară, într-o armonie divină,
Un zâmbet pătrunde dincolo de nori,
Cu iubire maternă, mă atinge și mă coboară.
În ploi de stele, clipele se despletesc,
Amintirile cu ea, în inima-mi cresc,
O prezență invizibilă, dar mereu vie,
Ea mă veghează din ceruri, în eternitate.
Prin vântul tăcut, simt al ei sărut,
Îmi șoptește în suflet că sunt ocrotit,
În amintiri colorate, ca un tablou divin,
Ea trăiește în mine, în fiecare răsărit.
Fiecare floare ce-nvață să înflorească,
E un sărut de la ea, o iubire ce nu moare,
Cu razele soarelui, în razele ei găsesc,
O mamă eternă, ce în suflet mă încălzește.
Prin vise și stele, ea veghează mereu,
O mamă în ceruri, dar în inima mea mereu.
În zborul păsărilor, în mirosul de flori,
Mama mea, eternă, trăiește în povești de noi.
Labirinturi
In labirinturile tale către mine
Se pierd cuvinte la puterea infinit
Si eu , cu ale mele gânduri tot la tine,
Ma sting subit.
Ale tale carismatice culori sublime
Se pierd tăcut la ceas de asfințit
In încercarea lor sa imi aline
Gândul zdrobit.
Ale tale aripi cu pene albe , fine
Zboara usor spre cerul infinit,
In labirinturi reci si far de sine
Zace Eul strivit.
transfigurare 1/9
deja ninge...
licori amăgitoare
pansează
vechile răni.
până la prima stație,
viespea de mare-i
blocată-ntre
uși.
conversații tăcute/4
desfășurări de zile, minute și secunde
pe-ntinderi tumultoase
de ape.
din crisalida,
lepidoptera
ascultă
clocotitoarea tânguire
a prizonierilor
legați cu lanțuri
la mâini și la
picioare.
la ceasul al șaselea,
bătaia din aripi a
unui firav fluture,
va transforma
căderea
într -o victorioasă-nălțare.
Reverii
mătușa mea Dominique din copilărie
umbla cât era ziua de mare
îmbrăcată într-o rochie albă
cu dantele și strasuri
la fel de tânără ca acum douăzeci-treizeci de ani
când plecase de nebună în Franța
și când își schimbase numele de fată
în Corbiau
după soț
apoi făcuse calea întoarsă
de-atunci rătăcise ca o fantomă pe străzi
răspunzând la saluturi cu „bonjour”
sau „bonsoir”
ori intra la „Christine”
pe vreme de ploaie
pentru o cafea „Carte Noire”
(neapărat Carte Noire și-un cub de ciocolată „Merci”)
.
îi spuneam „mătușa Dominique” fiindcă era mătușa mea
din partea tatei
adeseori îi duceam sacoșa cu două franzele și două oase de ros
pentru câine
o pocitanie
îmi era frică s-o privesc în ochi
cum făcea unchiul Virgil
fratele ei vitreg
tata le lăsase moștenire casa de vacanță și-o colecție de rochii
albe
pezevenghiul
câte o rochie de mireasă pentru fiecare iubită
(mai puțin a mamei!)
câteodată
când eram prin preajmă
mă chema s-o deschei la nasturii din spate
și eu eram fericit
și-mi ziceam în gând că așa trebuia să fi arătat femeia fatală
.
in living se afla un acvariu imens
cu pești viu colorați
de care Dominique era foarte mândră
iar eu muream să-i privesc prin geamul de-afară
ca țâncii din clasa întâia primară
mă încântau peștii labirint în nuanțe miraculoase de roșu-albastru
peștii curcubeu înveliți în toate culorile spectrului optic
cei discus și peștele înger
carasul auriu
peștele clovn sau siamezul albastru
aburea geamul în răsuflarea mea caldă
îmi tăiau respirația...
.
parcă o văd și acum îmbrăcată în rochia ei albă
cu dantelă și strasuri
cu rucsăcelul din piele de capră
în spate
un adevărat cuib de miracole
din care scotea mereu câte un baton de ciocolată
câte o bomboană de mentă
jeleuri gumate la pungă
cubulețe de halva din floarea soarelui
cu cacao
turtă dulce
chocofresh kinder
îi râdeau ochii
cum aș putea s-o uit...
Mama
În albastrul senin, unde stele dansează,
O mamă iubitoare, în ceruri străluce,
Ca un înger păzitor, în lumina lunii,
Îmi veghează drumul, în noapte și-n zori.
Privirea ei blândă, din înalt suspină,
Îngeri o înconjoară, într-o armonie divină,
Un zâmbet pătrunde dincolo de nori,
Cu iubire maternă, mă atinge și mă coboară.
În ploi de stele, clipele se despletesc,
Amintirile cu ea, în inima-mi cresc,
O prezență invizibilă, dar mereu vie,
Ea mă veghează din ceruri, în eternitate.
Prin vântul tăcut, simt al ei sărut,
Îmi șoptește în suflet că sunt ocrotit,
În amintiri colorate, ca un tablou divin,
Ea trăiește în mine, în fiecare răsărit.
Fiecare floare ce-nvață să înflorească,
E un sărut de la ea, o iubire ce nu moare,
Cu razele soarelui, în razele ei găsesc,
O mamă eternă, ce în suflet mă încălzește.
Prin vise și stele, ea veghează mereu,
O mamă în ceruri, dar în inima mea mereu.
În zborul păsărilor, în mirosul de flori,
Mama mea, eternă, trăiește în povești de noi.
Другие стихотворения автора
Studiul de fezabilitate
viețile nostre vin ca niște mărfuri
de unică folosință
învelite în folii de celofan
în cutii din plastic
sau intestine de dihor
conținând informații despre cantități
condiții de păstrare și folosire
ingrediente
termene de valabilitate
țări de origine
producători
cifre unice de control
tot tacâmul
e drept că în locul țării de origine
se trage o linie
fiind vorba despre o „origine necunoscută”
despre un producător altruist
filantropic
care dă din toată inima
dar nu-și asumă răspunderi
admite c-ar putea exista și greșeli tehnologice
regretabile
la atâtea vieți apar și rebuturi
depinde ce cumperi
de unde cumperi
dacă produsul n-a ieșit din termenul de garanție
dacă n-a fost contaminat sau modificat genetic
în depozitele multinaționalelor
de la acești dealeri de vieți
te poți aștepta la orice
ei își primesc banii prin virament cosmic
așa că nu prea contează ce vând
tu însă te poți alege cu o toxiinfecție existențială
cu bacterii și viruși rezistenți la antibiotice
incurabilă
urmând să mori ca un păianjen devorat de o văduvă neagră
atunci când îți este mai bine…
viețile nostre vin ca niște mărfuri
de unică folosință
învelite în folii de celofan
în cutii din plastic
sau intestine de dihor
conținând informații despre cantități
condiții de păstrare și folosire
ingrediente
termene de valabilitate
țări de origine
producători
cifre unice de control
tot tacâmul
e drept că în locul țării de origine
se trage o linie
fiind vorba despre o „origine necunoscută”
despre un producător altruist
filantropic
care dă din toată inima
dar nu-și asumă răspunderi
admite c-ar putea exista și greșeli tehnologice
regretabile
la atâtea vieți apar și rebuturi
depinde ce cumperi
de unde cumperi
dacă produsul n-a ieșit din termenul de garanție
dacă n-a fost contaminat sau modificat genetic
în depozitele multinaționalelor
de la acești dealeri de vieți
te poți aștepta la orice
ei își primesc banii prin virament cosmic
așa că nu prea contează ce vând
tu însă te poți alege cu o toxiinfecție existențială
cu bacterii și viruși rezistenți la antibiotice
incurabilă
urmând să mori ca un păianjen devorat de o văduvă neagră
atunci când îți este mai bine…
Claustrofobie
mi-e greu să-i descifrez pe oamenii politici
apar cât este ziua de lungă pe ecranele televizoarelor
la concurență cu reclamele comerciale mincinoase
care ne propun vindecări imposibile
bunuri de ”veșnică” folosință
inutilizabile
Ginkgo Biloba sau tinerețe fără bătrânețe
exact după modelul acesta
ne inundă zilnic viețile cu mizeria lor funciară
de la primul până la ultimul buletin de știri
până la greață
uneori chiar înainte de a răsări Soarele
încât îți vine să-ți iei lumea în cap
să te ascunzi în creierul munților
unde nu pot ajunge atât de ușor
cu fețele lor ruginite din tablă ieftină
insensibile la temperatura ambientală a inimilor
ipocriți până la ultima consecință
fără coloană vertebrală
ca melcii-de-purpură
mi-e greu să-i deosebesc de amibele citoplasmatice
cu funcții de nutriție și reproducere
de șerpii cu clopoței sau vipere
aflați la subsolul lanțului trofic
împinși din tenebrele înfricoșătoare ale subconștienului colectiv
vinovat de existența și proliferarea lor
până la urmă expresia orgoliului și rătăcirii noastre ...
Să dai afară din casă un câine
singurul gest important în dimineața aceasta zgribulită
de noiembrie
este să-ți calci umbra pe coadă
să-njuri printre dinți toți sfinții cu atribuții în cuantica norilor
să-ți bagi picioarele în ea viață
în el serviciu
unde trebuie să semnezi neapărat condica
să răspunzi la același stupid
How are you men
care te scoate din minți
s-asculți conversațiile despre vreme
despre politică
pe-o vreme ca asta nu dai afară din casă un câine
nu poți ignora condiția câinelui de-a fi câine
cum să dai afară un câine
întreabă și șeful retoric
ridic din umeri
da
mă gândesc
nu-i corect să dai afară din casă un câine
pe o vreme ca asta
cu omul e altceva
fak you men
câinele însă e sfânt
e cel mai credincios prieten al omului
femeia pune întodeauna condiții
câinele te iubește necondiționat
latră
nici nu mai contează dacă are pureci
limbrici
dacă face pipi pe covorul turcesc din sufragerie
cu seherezada
n-avem noi reacții la alte rahaturi
precum statul de drept
diaspora
apropierea planetei Nibiru
suntem penibili…
La vie en rose
”...Des yeux qui font baisser les miens
Un rire qui se perd sur sa bouche
Voilà le portrait sans retouches
De l'homme auquel j'appartiens...”
Edith Piaf
.
nu am întrebat pe nimeni atunci
de ce toți bărbații îmbrăcați în fracuri
erau singuri
în orașul acela cu lumini roșii și femei languroase
la geamuri
.
și eu eram singur
în costumul meu bleumarin
cumpărat de la RoB Square Sainte-Croix de la Bretonnerie
75004 Paris
.
mă plimbam pe o stradă îngustă
poate chiar pe Chateau Rouge sau Barbes
nu mai știu
ce fericire e să nu te cunoască nimeni
.
să aluneci ca un fulg de zăpadă prin o mie de ochi
s-auzi aceleși murmur ”allez viens”
din o mie de guri
apoi să te topești într-o mie de palme
mirosind a Chanel Gabrielle
.
un iz puternic de săpun „Tesori d`oriente”
plutește în aer
nu mai e cale de întoarcere
îmi mai aprind o țigară Gauloises sau Gitanes
fără filtru
de care fumase cândva Jean-Paul Sartre
Camus și Gainsbourg
și-mi fac curaj
„ ce qui doit arriver, arrivera!
.
cum să-mi fi dat seama încă de-atunci
că Notre-Dame e pe moarte
.
acum
după noaptea aceasta „ de rêve”
nu-mi mai rămâne decât să mă arunc din Pont Garigliano
în Sena
sau să mă-mpușc în cap
în Place de la Concorde…
Să mori ca un câine
ultima imagine care mi-a rămas întipărită pe retină
este cea a unui cer desenat cu cretă pe-o tablă neagră
a unei securi de luptă pe care se așează un fluture
sfidând toate principiile fizicii
legea gravitației
a cauzei și efectului
și a unei umbre fără identitate care mă acoperă
insinuându-se între mine și restul Universului
încă nu înțeleg ce caut acolo
în mijlocul drumului
răstignit
dacă nu mi-aș vedea viața pe dinaintea ochilor
trecând ca o pasăre încolțită de uliu
într-o fracțiune de secundă
aș putea crede că am murit
mă agăț cu toată forța aceasta teribilă a gândului
de fiecare secvență
care depășește cinetic puterea de cuprindere a ochiului
și care țâșnește parcă dintr-un accelerator de memorie
de la copilul în pantaloni scurți
care aleargă după același fluture
pe care-l văd acum și pe tăișul securii
la primul sărut
la prima noapte de dragoste
la inelul de nuntă de pe degetul Ioanei
și trecerea mamei la cele veșnice
apoi la omul din spatele umbrei
pe care-l simt în ascuțișul securii
privind consternat de pe margine…
Rumori
nu-mi imaginez ce-ai face dacă într-o zi te-ai regăsi în altă inimă
într-o formă de agregare bizară
necunoscută
la fel de greu mi-ar fi să privesc doi oameni mergând pe stradă
adunați într-un gând
ca doi frați siamezi uniți în zona capului
într-o singură calotă craniană și două creiere
.
dar aș putea înțelege
.
distanțele care ne despart se măsoară între cel puțin două inimi
aflate la o distanță x față de un punct y
apropierile nu
țin de geometria euclidiană a inimilor
(printr-un punct al inimii nu poate trece decât o singură dreaptă
paralelă cu altă inimă)
de juxtapunere
de simpla alăturare a inimilor
fără să fie nevoie de nicio conjuncție
.
nu cred în erori probabilistice ale creației
cum ar fi Legile lui Murphy
moartea creierului unui siamez
de exemplu
nu profită celuilalt
insinuarea inimii tale în inima mea
nu înfrânge adversitatea spiritului meu
.
dar nici nu-i trezește entuziasmul…
Studiul de fezabilitate
viețile nostre vin ca niște mărfuri
de unică folosință
învelite în folii de celofan
în cutii din plastic
sau intestine de dihor
conținând informații despre cantități
condiții de păstrare și folosire
ingrediente
termene de valabilitate
țări de origine
producători
cifre unice de control
tot tacâmul
e drept că în locul țării de origine
se trage o linie
fiind vorba despre o „origine necunoscută”
despre un producător altruist
filantropic
care dă din toată inima
dar nu-și asumă răspunderi
admite c-ar putea exista și greșeli tehnologice
regretabile
la atâtea vieți apar și rebuturi
depinde ce cumperi
de unde cumperi
dacă produsul n-a ieșit din termenul de garanție
dacă n-a fost contaminat sau modificat genetic
în depozitele multinaționalelor
de la acești dealeri de vieți
te poți aștepta la orice
ei își primesc banii prin virament cosmic
așa că nu prea contează ce vând
tu însă te poți alege cu o toxiinfecție existențială
cu bacterii și viruși rezistenți la antibiotice
incurabilă
urmând să mori ca un păianjen devorat de o văduvă neagră
atunci când îți este mai bine…
viețile nostre vin ca niște mărfuri
de unică folosință
învelite în folii de celofan
în cutii din plastic
sau intestine de dihor
conținând informații despre cantități
condiții de păstrare și folosire
ingrediente
termene de valabilitate
țări de origine
producători
cifre unice de control
tot tacâmul
e drept că în locul țării de origine
se trage o linie
fiind vorba despre o „origine necunoscută”
despre un producător altruist
filantropic
care dă din toată inima
dar nu-și asumă răspunderi
admite c-ar putea exista și greșeli tehnologice
regretabile
la atâtea vieți apar și rebuturi
depinde ce cumperi
de unde cumperi
dacă produsul n-a ieșit din termenul de garanție
dacă n-a fost contaminat sau modificat genetic
în depozitele multinaționalelor
de la acești dealeri de vieți
te poți aștepta la orice
ei își primesc banii prin virament cosmic
așa că nu prea contează ce vând
tu însă te poți alege cu o toxiinfecție existențială
cu bacterii și viruși rezistenți la antibiotice
incurabilă
urmând să mori ca un păianjen devorat de o văduvă neagră
atunci când îți este mai bine…
Claustrofobie
mi-e greu să-i descifrez pe oamenii politici
apar cât este ziua de lungă pe ecranele televizoarelor
la concurență cu reclamele comerciale mincinoase
care ne propun vindecări imposibile
bunuri de ”veșnică” folosință
inutilizabile
Ginkgo Biloba sau tinerețe fără bătrânețe
exact după modelul acesta
ne inundă zilnic viețile cu mizeria lor funciară
de la primul până la ultimul buletin de știri
până la greață
uneori chiar înainte de a răsări Soarele
încât îți vine să-ți iei lumea în cap
să te ascunzi în creierul munților
unde nu pot ajunge atât de ușor
cu fețele lor ruginite din tablă ieftină
insensibile la temperatura ambientală a inimilor
ipocriți până la ultima consecință
fără coloană vertebrală
ca melcii-de-purpură
mi-e greu să-i deosebesc de amibele citoplasmatice
cu funcții de nutriție și reproducere
de șerpii cu clopoței sau vipere
aflați la subsolul lanțului trofic
împinși din tenebrele înfricoșătoare ale subconștienului colectiv
vinovat de existența și proliferarea lor
până la urmă expresia orgoliului și rătăcirii noastre ...
Să dai afară din casă un câine
singurul gest important în dimineața aceasta zgribulită
de noiembrie
este să-ți calci umbra pe coadă
să-njuri printre dinți toți sfinții cu atribuții în cuantica norilor
să-ți bagi picioarele în ea viață
în el serviciu
unde trebuie să semnezi neapărat condica
să răspunzi la același stupid
How are you men
care te scoate din minți
s-asculți conversațiile despre vreme
despre politică
pe-o vreme ca asta nu dai afară din casă un câine
nu poți ignora condiția câinelui de-a fi câine
cum să dai afară un câine
întreabă și șeful retoric
ridic din umeri
da
mă gândesc
nu-i corect să dai afară din casă un câine
pe o vreme ca asta
cu omul e altceva
fak you men
câinele însă e sfânt
e cel mai credincios prieten al omului
femeia pune întodeauna condiții
câinele te iubește necondiționat
latră
nici nu mai contează dacă are pureci
limbrici
dacă face pipi pe covorul turcesc din sufragerie
cu seherezada
n-avem noi reacții la alte rahaturi
precum statul de drept
diaspora
apropierea planetei Nibiru
suntem penibili…
La vie en rose
”...Des yeux qui font baisser les miens
Un rire qui se perd sur sa bouche
Voilà le portrait sans retouches
De l'homme auquel j'appartiens...”
Edith Piaf
.
nu am întrebat pe nimeni atunci
de ce toți bărbații îmbrăcați în fracuri
erau singuri
în orașul acela cu lumini roșii și femei languroase
la geamuri
.
și eu eram singur
în costumul meu bleumarin
cumpărat de la RoB Square Sainte-Croix de la Bretonnerie
75004 Paris
.
mă plimbam pe o stradă îngustă
poate chiar pe Chateau Rouge sau Barbes
nu mai știu
ce fericire e să nu te cunoască nimeni
.
să aluneci ca un fulg de zăpadă prin o mie de ochi
s-auzi aceleși murmur ”allez viens”
din o mie de guri
apoi să te topești într-o mie de palme
mirosind a Chanel Gabrielle
.
un iz puternic de săpun „Tesori d`oriente”
plutește în aer
nu mai e cale de întoarcere
îmi mai aprind o țigară Gauloises sau Gitanes
fără filtru
de care fumase cândva Jean-Paul Sartre
Camus și Gainsbourg
și-mi fac curaj
„ ce qui doit arriver, arrivera!
.
cum să-mi fi dat seama încă de-atunci
că Notre-Dame e pe moarte
.
acum
după noaptea aceasta „ de rêve”
nu-mi mai rămâne decât să mă arunc din Pont Garigliano
în Sena
sau să mă-mpușc în cap
în Place de la Concorde…
Să mori ca un câine
ultima imagine care mi-a rămas întipărită pe retină
este cea a unui cer desenat cu cretă pe-o tablă neagră
a unei securi de luptă pe care se așează un fluture
sfidând toate principiile fizicii
legea gravitației
a cauzei și efectului
și a unei umbre fără identitate care mă acoperă
insinuându-se între mine și restul Universului
încă nu înțeleg ce caut acolo
în mijlocul drumului
răstignit
dacă nu mi-aș vedea viața pe dinaintea ochilor
trecând ca o pasăre încolțită de uliu
într-o fracțiune de secundă
aș putea crede că am murit
mă agăț cu toată forța aceasta teribilă a gândului
de fiecare secvență
care depășește cinetic puterea de cuprindere a ochiului
și care țâșnește parcă dintr-un accelerator de memorie
de la copilul în pantaloni scurți
care aleargă după același fluture
pe care-l văd acum și pe tăișul securii
la primul sărut
la prima noapte de dragoste
la inelul de nuntă de pe degetul Ioanei
și trecerea mamei la cele veșnice
apoi la omul din spatele umbrei
pe care-l simt în ascuțișul securii
privind consternat de pe margine…
Rumori
nu-mi imaginez ce-ai face dacă într-o zi te-ai regăsi în altă inimă
într-o formă de agregare bizară
necunoscută
la fel de greu mi-ar fi să privesc doi oameni mergând pe stradă
adunați într-un gând
ca doi frați siamezi uniți în zona capului
într-o singură calotă craniană și două creiere
.
dar aș putea înțelege
.
distanțele care ne despart se măsoară între cel puțin două inimi
aflate la o distanță x față de un punct y
apropierile nu
țin de geometria euclidiană a inimilor
(printr-un punct al inimii nu poate trece decât o singură dreaptă
paralelă cu altă inimă)
de juxtapunere
de simpla alăturare a inimilor
fără să fie nevoie de nicio conjuncție
.
nu cred în erori probabilistice ale creației
cum ar fi Legile lui Murphy
moartea creierului unui siamez
de exemplu
nu profită celuilalt
insinuarea inimii tale în inima mea
nu înfrânge adversitatea spiritului meu
.
dar nici nu-i trezește entuziasmul…