Schiță în alb și roșu

ușa se face așchii; curge femeia în camera aceea neagră

 

obscură

 

chipul ei se imprimă direct pe hârtia fotografică

întâlnind un firicel de lumină

apucă penseta și agită hârtia în cuvă

la început apar o puzderie dezordonată de puncte

care devin cercuri

o mână

fața în alb și negru

apoi trupul gol

așa cum nu-l mai văzuse

ieșind ireal ca Afrodita din spuma mării

învăluită într-o lumină roșie

misterioasă

călcând pe marmura rece

răsturnând tavele cu revelator și soluții de fixare

împiedicându-se

cine naiba a înjunghiat întunericul?

.

zgomotul apei lovindu-i umerii

îi amintește de răpăitul ploii cu grindină pe acoperișul din tablă

al bisericii Adormirea Maicii Domnului      

.

destul de sinistru

.

nimic n-o mai poate spăla de sângele mortului

de roșul acela frivol

spre violet

rătăcește printr-un spațiu din care lipsește gravitația

aerul

viața

.

dincolo

peste drum

cineva torturează clapele pianului

din tavan sunetele se scurg ca niște picături de sânge

plescăind consternant pe marmură

opriți dracului această simfonie a disperării!

strigă

iar ecoul se multiplică ca un stol de vrăbii speriate de uliu…


Категория: Мысли

Все стихи автора: aurel_contu poezii.online Schiță în alb și roșu

Дата публикации: 11 мая 2019

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 2394

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Asimetrii

ecoul  trecerii timpului

 

ricoșează asimetric din oameni  în lucruri

 

și invers

în funcție de distanță

nimeni nu scapă

e ca un pumn de boxer învelit într-o mănușă de mătase

în plex

sau ca un pas apăsat peste inimă

în fiecare clipă auzi câte un vaier ricoșat

dintr-o piatră

câte un răget de cerb încolțit

într-o lume cu reacții în lanț

și ecouri

contrar oricărei legi ale mecanicii despre mișcări rectilinii uniforme

și repaus

n-ai nicio șansă

.

numai acel impuls mesianic

imprimat la naștere

ne mai ține în viață

după aceea ricoșăm haotic

dintr-un ecou în altul

la început

apoi din ce în ce mai slab

goliți de sunete

fără nicio explicație…

.

filozoful o să spună agnostic

că ecoul se sustrage cunoașterii noastre

ca Dumnezeu

științific pare o aberație

ar fi de neînțeles ca tu să strigi în pustiu

și ecoul să se spargă în ceruri

.

Big Ben-ul  bate în Turnul Londrei

ora exactă

când timpul ajunge la fix

ecoul însă se-ntoarce-n Marele Clopot

asimetric

la o secundă distanță

în alt timp…

Еще ...

Însuflețire

 Dinafară toate casele par la fel,

aceleași ferestre cu vedere spre stradă,

aceleași uși mohorâte din lemn,

aceleași culori pe fațade și ziduri,

abia după ce intri descoperi că te-ai înșelat,

casa ta, de exemplu, avea suflet,

luase o mare parte din sufletul tău

și-l împrăștiase în lucruri,

până atunci nu observasem că primăvara

înfloreau printre primii din sat merii din curtea ta,

salcâmii,

că sute de rândunele își făceau cuibul sub streșina casei tale

prima oară auzisem acolo cântecul mierlei

al cucului,

arareori mi-a fost dat să aud atâtea păsări cântând la un loc,

atâția porumbei fâlfâind din aripile lor albe într-un joc al iubirii,

parcă și lumina se desfăcea în felii înainte de a se atinge de sufletul tău fermecat,

nu-ți mai venea să pleci,

nimic nu se asemăna cu dorința de a trăi și de-a muri acolo,

întotdeauna plecarea era o tristețe fără de margini,

cum să mai trăiești în Sahara existenței tale cu sufletul înghesuit în inimă,

incapabil să se dăruie,

răspândind în juru-i doar otrava letală a zilelor

și gustul amar al nopților, mă întrebam din pragul casei tale cu suflet,

privind înspre „cuibul meu de vultur”, sfâșiat de singurătate , de la etajul cincisprezece,

ca Hanibal de pe ruinele Cartaginei...

Еще ...

Acoperiri

strigătul fricii

 

reverberează lugubru

 

alergi și simți cum plumbul ți se topește-n picioare

nu-ți mai auzi bătăile inimii

te-apuci cu mâinile de ultimul gând

care te-ndemnase

cu puțin înainte

diabolic

să fugi

fără să înțelegi de ce

și

mai ales

fără să știi cine

a stins acolo

sus

(în somtuoasele apartamente ale minții)

lumina

lăsându-ți i sufletul să se zbată

precum peștele pe uscat

să urle pe străzile scufundate în beznă

ca Diogene

căutând cu disperare

un om…

Еще ...

Exuberanță

nu știu dacă ai ținut vreodată în palmă un fluture
dacă ai mai văzut atâta frumusețe și gingășie la un loc
sau dacă te-ai mirat descoperind întreaga splendoare a lumii
în ceva atât de mic și neînsemnat
dar nu te întreb
așa cum zbori în lumina aceasta difuză
desenată de stele
pari și femeie și fluture
rochia ta indigo se unduiește fluid
sub răsuflarea sfioasă a vântului
din bluză îți țâșnesc milioane de fluturi
într-o vâltoare caleidoscopică de culori
și iarăși nu știu care dintre voi risipește cuvinte de dragoste
care zâmbește dimineața soarelui
care mângâie petalele pline de rouă ale trandafirilor
există atâta exces de frumusețe în voi
încât și cerul izbucnește în lacrimi ...

Еще ...

Neliniști

nu poți spune tu

 

muritorul de rând

 

cu mâna pe inimă

că ai așezat ultima piatră la temielia acestui edificiu

de rugăciune al omului singur

denumit Gând

doar preoții mincinoși mai susțin că există repere de necontestat

ca niște borne kilometrice

de unde-ar începe și s-ar sfârși infinitul

din păcate

dumnezeii lor

fără niciun reper verosimil

sunt tot atât de infiniți

precum infinitul

(nemărginit la capete!)

un fluviu spumos de întuneric și lumină

revărsându-se dintr-o cascada Niagara fără egal

a cerului

peste toate sfâșierile noastre metafizice…

Еще ...

De unde mai vrei dragoste acum?

sigur îmi umbli prin creier
ca printr-un amvon
știai dinainte că la ora aceasta îmi beau cafeaua
acolo sus, în balcon,
la fereastră,
din aceeași ceașca albastră
pe care mi-ai dăruit-o cândva
nu mai știu când
și cu ce prilej,
îmi amintesc însă că purtai o rochie bej,
mai știai că-mi fumez țigara de foi dimineața devreme
sub bec
și că număr toate trenurile personale
care trec,
nu ți-a fost greu să refaci drumul Golgotei,
să vii înapoi,
să-mi rătăcești printre gânduri o vreme
și să-mi înfigi cuțitul în spate apoi…

sigur, îmi umbli prin minte, în întuneric,
m-ai disecat pe-ndelete, c-o răceală de medic,
mi-ai umblat cu bisturiul prin carne
în modul cel mai abject
cu putință,
de unde mai vrei dragoste acum
când sunt un cadavru
și n-ai vrut când încă mai eram o ființă?

Еще ...

Стихи из этой категории

Enigme

ne-am  lăsat cuprinși de fiorul acesta primăvăratic

 

al renașterii

 

alunecâd pe nebăgate de seamă

într-o văgăună neumblată de timp

unde ne îngropasem nu de mult 

cadavrele gândului

amintirile vii

ai zice că am nimerit din greșeală într-un cimitir fără cruci

în care morții își scot capetele din mormintele ninse

privește în jur

iubito

ultimile țopăieli ale iernii fac ravgii în flori

ne îngheață oasele

dar noi nu simțim frigul

ronțăim Croco Sticks

la pungă

ne prostim

și nu înțelegem de ce ne părăsesc sufletele

alergând fără nicio noimă înaintea timpului…

Еще ...

Sunt ploaia ce trece

Sunt ploaia ce cade pe geamuri tăcute,

o lume de gânduri, de vise pierdute.

Un pas fără urme, un drum fără hartă,

o ușă deschisă spre-o cameră goală.

 

Sunt ce n-am știut că voi deveni,

o umbră ce-și caută sensul în zi.

O clipă întinsă pe marginea serii,

un gest amânat la chemarea durerii.

 

Sunt lacul ce pare adânc, dar nu cheamă,

o pagină albă, uitată în teamă.

Sunt vocea ce cântă doar în gândul meu,

un cer ce nu plânge, dar pare mereu.

 

Mă plimb printre clipe ca-ntr-un vis străveziu,

cu ochii deschiși, dar privirea-n pustiu.

Nimic nu mă strigă, nimic nu mă ține,

și totuși rămân, într-o lume din mine.

 

Sunt tot ce n-am spus și ce n-am întrebat,

un vers care tace, un timp dezlegat.

Sunt poate un nume ce-a fost doar o dată,

și care azi umblă prin vreme curată.

 

Nu-mi cer să înțeleg, nici să-mi răspund,

căci uneori viața se trăiește pe fund.

Pe fund de tăcere, de vis, de uitare 

și chiar și-așa are o formă de soare

Еще ...

Ce însemn…?

Ce însemn eu pentru tine?

Un pansament....o consolare?

Trăiesc cu gândul că pe mine,

Ai pus un semn de întrebare...

 

Greșeala mea că vii și pleci când vrei,

Greșeala ta că te-ai obișnuit să iei,

Văd viața-n doi,tu doar femei,

Ușor se prăpădește tot ceea ce tu speri

 

Prăpastia zecilor  de conotații

Nu vreau,nu pot, nu simt nimic,

Când separați,sau în relații...

Eu rup din mine câte un pic..

 

Deci cine sunt eu pentru tine?

Ce am fost,ce voi rămâne?

Nici separați nu ne-ar fi bine,

Iar împreună și mai greu

 

De te-aș fi strâns mai tare la piept,

Ai fi rămas ca să mai bem un ceai,

Cafeaua nu îți place,nici vinul și ce-i drept,

Ți-aș fi turnat mai mult doar ca să stai.

 

De te-aș fi sărutat mai lung,mai des,

Ai fi rămas să o mai fac o dată,

M-ai fi iubit fără de interes,

Și m-ai lipi bucată cu bucată.

 

De ți-aș fi demonstrat iubirea și ce simt,

Ai fi acum,aici cu mine,

Inevitabil mi-ar fi mai ușor să mint,

Cum că m-am resemnat,mi e bine fără tine.

 

Nu-i loc de întrebări sau de ganduri stupide,

Nici timp să mă întorc în timp nu am,

Știm amândoi,o ușă când se-nchide,

Nu poți intra pe horn sau pe un geam...

Еще ...

Înăuntrul inimii mele

Care este scopul nostru în viață?

Să învățăm, să absolvim, să lucrăm…

până va rămâne doar cenușa din noi?

Dar asta este oare – adevărata semnificație a vieții?

Eu, sunt o adolescentă, sunt încă un copil,

dar timpul trece și voi deveni adult.

Un adult? La vârsta de 18 ani?

Nu îmi doresc asta. Nu îmi doresc să devin adult.

Vreau să rămân pentru totdeauna la vârsta de 17 ani.

Vreau să îmi trăiesc viața așa cum îmi doresc.

Vreau să mă întorc în timp, când eram o fetiță naiva,

dar fericită.

Când singura mea frică era că nu mă va lăsa mama

să ies afară.

Când singura mea grijă era că nu puteam, într-o zi, să

mă bucur de prieteni și de natură.

Când puteam să zâmbesc cu un zâmbet real, sincer.

Când cei din jur mă priveau cu ochi dulci și mă făceau

să mă simt specială.

Când singurele mele lacrimi vărsate erau din cauza

că mă lovisem când mă dădeam cu trotineta.

Unde au dispărut acele momente prețioase?

Pentru unii, amintirile se reduc la simple momente

din trecut, închise într-o cutie cu lacăt.

Dar, pentru mine, acea cutie va rămâne mereu deschisă,

oferindu-mi ocazia de a înota printre acele amintiri.

Niciodată nu voi pune lacătul pe acea cutie.

Dacă o fac, o parte din mine se va prăbuși.

Fetița din mine va plânge, se va înduioșa și mă va certa.

Te rog…du-mă înapoi în trecut.

Mi-e frică. Sunt speriată. Plâng.

Când voi mai avea ocazia să râd împreună cu colegii în timpul

orelor sau în pauze?

Când voi mai avea ocazia să împărtășesc cu mama sentimentele

mele de tânără îndrăgostită?

Când voi mai putea să adorm liniștită în fiecare noapte,

fără a avea vreo grijă?

Când voi mai fi așa de fericită?

Îmi doresc să spun „Stop!” timpului și să fac tot ce îmi place

și tot ce mi-am dorit vreodată să fac, înainte să trec pragul

de 17 ani.

Voi reuși eu oare – să ajung persoana la care eu, în vârstă de

9 ani, visam?

Îmi doresc ca răspunsul meu să fie da.

Deoarece nu vreau să o dezamăgesc pe acea fetiță frumoasă

și naivă, cu ochi albaștri, care mereu m-a susținut și a fost

alături de mine.

Vreau să se uite la mine cu ochii ei plăpânzi și să-mi spună:

„Întotdeauna am visat să ajung ca și tine”.

Еще ...

Mareea gândului

Telefonu-mi sună în noapte

Și-o voce rece se aude-n șoapte.

Te-ntrebi de ce ai mai răspuns

La un gând și un cuvânt ascuns.

 

Apelul este un abis necunoscut

Și îți dorești să nu fi fost înăscut.

Să îl înlături aprig din agendă

Și-ncet să devină legendă.

 

Poate dacă apelul ar fi ziua

Și în suflet nu ar mai ploua,

Ai încerca șoapta să o înțelegi

Și cuvintele să le dezlegi.

 

Să pot aduce prin speranță

Un sentiment de siguranță,

O garanție în aura de adevăr

Și-n inimă să nu mai sufăr.

 

Еще ...

Sfinte Cleopa

Astăzi te cinstim, Prea Sfinte

Că ne-ai învățat, Părinte

Tot timpul să mergem drept

Către Rai, încet-încet.

 

Cu "Doamne Iisuse"-n minte

Să mergem tot înainte

Prin "răbdare și răbdare"...

Domnul ne arată o cale!

 

Două ziduri să avem,

Mergând pe drumul suprem

Căci la capăt ne așteaptă

"Moșu' Putregai în Poartă!"

 

"În stânga cu frica morții"

Să ne amintim cu toții

Că viața e trecătoare

Dispare dintr-o suflare!

 

"Iar frica de Dumnezeu

În dreapta s-avem mereu",

Să simțim a ne smeri

Voia Lui a o-mplini.

 

Tu, Părinte mare, sfant

Ce-ai trăit pe acest Pământ

Un cioban la oi ai fost

Dar ai dat la toate rost.

 

Cu-ndârjire și iubire

Toți care veneau la tine

Primeau sfaturi și povețe

Patimi să nu mai repete!

 

Drag Părinte, îți mulțumim

Mici cum suntem, te iubim!

Tot mereu ți-auzim graiul

Când ne spui: "Mânca-v-ar Raiul!"

 

Miriam - Rugaciuni

02.12.2025

#Rugaciuni

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍