Acoperiri

îmi beau cafeaua în timp ce aprind lumina în camera cealaltă

cu vedere spre infinit

unde se-aude foșnind ziua

încercând să-mi alung gândul încurcat în mrejele nopții

gustul de rugină și Tequila

din gură

mahmureala instalată în oase

ca plumbul topit

și simt sentimentul acela revigorant

al nepăsării

oricum o iei mereu de la capăt

așezi aceleași piese pe tabla de șah

și faci prima mutare cu inima

rațiunea încă mai doarme din greu

printre monștri

lumea

la fel

e tot acolo

și te așteaptă indiferentă

ca o femei de moravuri ușoare

pe care n-o mai surprinde nimic

viața vine din urmă cu alte sfidări deșănțate

ingenuă

instanțele împart dreptatea până când te fac praf

și când rezultatul nu mai contează

arareori întrevezi viitorul

prin aburul rafinat al cafelei

dar ție nu-ți mai pasă

nu ai prea multe opțiuni

în afara cafelei

poate doar să-ți aprinzi o țigară…

iubito

am să înlocuiesc fiecare cuvânt de dragoste cu câte o bufniță

fiecare virgulă cu câte o pasăre liră

în locul punctului am să pun câte o buburuză

și pentru că am multe semne de întrebare

de mirare

de încântare

am să așez în dreptul lor câte-o mierlă

acolo unde se aude cântecul de singurătate al mierlei

sunt șanse să apară iubirea

fiindcă scrisoarea aceasta pe care ți-o scriu

înmuind penița în călimara inimii

nu-i despre păsări

nici despre cuvinte

este o scrisoare despre dragoste

sigur îți mai amintești penele albe

de  pe Dealul Pântecului

(deasupra căruia nu zburau niciodată păsări!)

bunica ne spuneau că erau pene lăsate

de îngerii răzvrătiți ai Apocalipsei

reîntrupați în mesteceni

iar noi

copii fără minte

sorbeam cu paiul

seva din tulpinile lor albe ca neaua

sperând pe ascuns

să ne adunăm într-un suflet

(când vom mai crește!)

apoi să scoatem toți îngerii căzuți din mesteceni

spre țărmul luminos al dragostei...

- Da, doar că-i gravidă. Femeile, precum știți, n-au muze, ci muzi. Si orcât ar părea de amuzant, și vă asigur că este, nici ele, nici ei, nu știu carte! N-au cum să se supună testului de dictare, așa că ( fără deci între propoziții ) va trebui să găsiți altă metodă de evaluare, și vă sugerez interogatoriu sau detectorul de aversiuni ( ca soluție de avarie, desigur! ).

Fusese informat că următoarea pe listă era o pacientă„ cu ștaif”, scriitoare, și că era în luna a treia. Nu avu nicio emoție, deoarece cunoștea fauna, ultima sa nevastă cochetase și ea cu asta! Si nu numai. Nu-l induse în eroare nici chipul ei angelic, bănuind ce-i umblă prin cap. Mai fusese informat că refuzase să se dezbrace, cum era procedura, deși nu venise la stomatolog, ci la ginecolog.

- Zău că mi-e rușine, domnule doctor! îi mărturisi ea, acoperindu-și fața cu palmele.

Ginecologul o privi înțelegător.

- Nu-i nimic! Pogramăm altă vizită, deși nu-i prea indicat! Apropo, continuă el cu blândețe, în fața soțului te dezbraci?

- Hi-hi-hi! se hlizi ea amuzată de întrebare. Cum credeți c-am rămas gravidă?

- Tocmai! Dacă te-ai dezbrăcat în fața lui, de ce n-ai face-o și în fața medicului, care nu-ți vrea decât binele?

- Cu el este altă poveste,domnule doctor! Îl iubesc!

Aproape că-i dăduseră lacrimile. Rememora, în față medicului acela scârbos, diminețile când el o lua în brațe și-i sorbea lacrimile, îi resfira părul și se acoperea cu dânsul ori își îngropa fața între sânii ei, minunându-se că era acolo, a lui și numai a lui...

- Până naști va trebui să mă iubești și pe mine, îl auzi pe doctor, parcă din altă lume, ori să-și găsești pe altcineva! Să nu crezi că nu va fi tot la fel!

- Bine! oftă ea. O fac și pe asta!

Asistenta o conduse după un paravan și o lăsase singură.

O cuprinse din nou amețeala, plutea desupra grădinii lângă o pasăre și era, la rându-i, pasăre. „ Fato”, îi spunea pasărea, un fel de sticletele ( fiindcă pasărea sticlea orbitor și semăna cu un sticlete! ) ce zi frumoasă, ce gâdilitură, păcat că ești așa de mică! Ba nu! Ba nu! se pomeni protestând. Tu ești mică, la o adică! Vezi cum cad frunzele? Cum să nu le văd, frumoasa mea păsărică? Le și aud, fleoșc, fleoșc, știi tu cum!

Fiecare piesă scoasă îi provoca palpitații, dar nu avea de gând să renunțe. Pornise pe un drum fără întoarcere. „Fericite cele sărace cu Duhul, se gândi în timp ce-și scotea sutienul, vai de cocoșițele lor, Doamne iartă-mă !Na, că mi-a sărit și-un nasture, băga-mi-aș! Când e să ai ghinion, găsești un cui și-n scorbură!

Uneori te trezești Într-o gară, ca asta, așteptând, să iei un gând, călătorii se-nghesuie, dau din coate, bagă de seamă, nepoate, o lume nebună-nebună, cu zei de arvună, cu vrăjitori strâmbi și îngeri hadâbi, toți te îmbie să cumperi tâmâie, nu că ai duce lipsă, dar să hie, de când cu prhohibiția asta, nu mai găsești un bob de-ambrozie, cum dracu` mai vrei, prințeso, să-nvie? E-o nebunie!

Ceasul din perete îi țăcănea în creier, țac-țac-țoc!. Nu-i mai rămăsese mult, dar de aici începea greul!

Urma piesa de rezistență. Marghiolița îi povestise cu lux de amănunte ce și cum. O năpădeau sudorile la gândul că îi va simți degetele înăuntru. Unele spuneau de toată mâna. Proastele dracului! Undesă-ncape ditmai brandul? De-abia... Tresare și-și alungă gândurile negre. Dacă ar fi așa nu s-ar mai duce nici una, ori eu văd că se întâmplă taman invers! Nu le mai poți opri! Cui naiba să i-o mai arăți... în lumina reflectoarelor, bărbații nici nu se uită! Vorba cântecului: Păsărică mută-ți cuibul și te du! Ușor de zis! O fac eu pe viteaza, pe deșteapta, însă blufez. Îi simt mâna în gât. Si-mi tremură fundul! Mă gudur. Ce motive aș avea să-i arunc tot rahatul ăsta, cu pretenții intelectuale, în față, pleosc-pleosc, dacă n-ar fi ceva? Trec zilnic pe lângă mii de oameni și nu simt nimic!

Cu chiu cu vai reușise. Nu-i mai rămasese decât să-și ia inima în dinți.

- Sunt gata, domnule doctor!

Urmă o pauză scurtă, dar care ei i se păruse o veșnicie.

- No, hai atunci!

Madame Chibritescu, o doamnă în toată puterea cuvântului , poftise în dimineața accea, la micul dejun, care era același de ani de zile, și o porție de mure. Băiatul de casă, Ion Alui Suveică, cam încet la minte, rămase cu gura căscată.

- Numai dacă urc în pădure, tanti Adela!

- Nu mă interesează unde te urci, vreau mure și gata!

- Atunci mă duc, bodogăni Suveică resemnat, dar nu mă așteptați mai devreme de amiază!

- Si eu ce mănânc la micul dejun? se impacientă doamna Chibritescu. Mai bine merg cu tine!

Suveică ridică din umeri indiferent.

- Faceți cum vreți, că nu vă duc în spate!

Pădurea era la o zvârlitură de băț, murele însă erau ceva mai sus, pe niște râpe destul de prăpăstioase.

- Ești sigur, Ioane? îl tot întreba ea nerăbdătoare. Sper că n-ai încurcat potecile?

- Stați liniștită, tanti Adela, am fost de o mie de ori aici!

Nu mult după aceea, văzură tufele de zmeură și mure.

- E cam greu de ajuns acolo! aprecie doamna Chibritescu, al cărui elan matinal scăzuse văzând cu ochii..

- Vi se pare! o contrazise Suveică râzând. Dacă urcă ditamai moș Martin, de ce n-am urca și noi?

- Mă rog, ia-o tu înainte!

Cu chiu cu vai ajunseră la locul cu pricina, unde Suveică se trântise la pământ, epuizat, iar doamna Chibritescu dispăruse printre tufișiri. La un moment dat o auzi țipând, de parcă ar fi mușcat-o un șarpe, apoi o văzu prăvălindu-se la vale. Crezuse că va muri, dar își făcuse iluzii degeaba. Simandicoasa doamnă se oprise după câteva tumbe caraghioase în tulpina unui brad cu hainele vraiște. Abia atunci observase că nu purta nimic pe dedesupt.

- Ce te uiți ca prostu`! il beșteli ea, aranjându-și cu pedanterie fusta motolită. Ajută-mă să mă ridic și hai acasă! Mi-a trecut pofta de mure!

Făcură drumul înapoi în tăcere. Aproape de locuința mătușii sale, aflată chiar lângă stradă, Suveică se angajase în traversare fără să se asigure și puțin lipsise să nu fie luat pe capota unei mașini.

- Doamne, Ioane!? îl dojeni doamna Chibritescu necruțătoare. Nu ești deloc vigilent!

Reproșul mătușii îl enervă la culme.

- Recunosc că sunt cam neatent, tanti Adela, răspunse el aproape spășit, dar cine era mai înainte cu „vigilența” în sus?

dimineața îmi place să alerg singur

uneori îmi iau și câinele

un suflet curat și candid

care nu se opune niciodată

o face din toată inima

cu dragoste

așa cum noi oamenii nu izbutim

nici măcar dimineața când alergăm

când trebuie să ajungem la serviciu

la supermarket

unde se dau fierăstraie Husqvarna

la ofertă

întotdeauna avem ceva cu ceilalți

care merg la biserică     

cumpără

se plimbă

fac jogging

altceva

de parcă ar fi posibil să facem toți aceleași lucruri

la aceleași ore

în același fel

ca niște roboți imbecilizați

programați după un soft pretențios despre cum ar trebui să fii fericit

dintr-o perspectivă empirică a mașinii

exprimată în serii scurte de biți

numai că mie nu-mi mai pasă

nu mai ascult părerile nimănui

Newton spunea că toate corpurile se supun legii gravitației

căderii „în jos”

excluzând din această ecuație tocmai Pământul

la ora asta mă preocupă doar să-mbrățișez cerul

despre care știm cu toții că nu există

să las Soarele să-mi încălzească sufletul

anima-animus

ceva abstract

necuantificabil

unii oameni de știință dau cifre

între 21 și o,o1 grame

e ca visul etern al omului de a zbura

din care s-a născut avionul

navele cosmice

care echivalează cu  omorârea visului…

iubirea ta îmbrățișează tot infinitul

așezat între noi

.

e singurul loc de pe Pământ în care dispare gravitația

.

 unde  infinitezimalele particule de materie cuantică

adunate în jurul inimilor noastre

se amestecă omogen

.

transformându-se într-o singură particulă Higgs

fără sarcină

.

indestructibilă și umedă

.

ca o lacrimă

.

ca un fluviu de lavă care topește stânca

.

 trezește urșii din hibernarie

.

reconfigurează toate graficele existenței

.

legile fizicii

.

reflexia ochilor tăi n-are un termen de comparație

.

e ceva inefabil

.

precum albastrul de Voroneț

.

întunericul impenetrabil  în care înoată Universul acesta

.

ochii Papei Francisc

.

din care se revarsă un ocean de iubire

.

singurătatea tulburătoare a florii de colț

.

cândva o pasăre a dragostei

împietrită în zbor…

De m-as mai naste o data,

Nu mi-ar fi atat de dor

De casuta parinteasca si de satul gol.

M-as trezi de dimineata si la scoala as pleca,

Cu copiii mei din sat si pe strada as canta.

Turta mamei de pe plita,of ce dor imi e de ea,

Si gogosile din aluat nedospit facute la soba de afara

Repede ,pe graba,caci de la adunat veneam

Iar copiii din noi ,de mai mult nevoie nu aveau.

Mi-e dor copil sa fiu desi treaba multa aveam

Cot la cot cu ai mei parinti,multa grija eu aveam

De la sapa pan'la furca nici o data nu scapam

Grija mersului vacii pe camp tot a mea grija era.

 Scandalul tatalui baut ce de frica inima imi ingheta

Numai trosnetul portii in noapte cand el beat acasa venea

Chiar si pasii zgomotosi si felul cum dupa casa dupaia

Frica din noi si a mamei noastre inima razna o lua!

Mi-o dor copil sa fiu dar unele lucruri parca le-as schimba! Aceeasi mama,acelasi tata dar obiceiurile lor frumos le-as schimba!

În mine curge puterea unui Taur,

Semn al încrederii și al dorinței de a fi autentic.

Sunt stânca pe care mulți se pot sprijini,

Dar și forța ce nu poate fi îngenuncheată.

În ochii mei strălucește hotărârea,

Ca un soare ce răsare pe cerul senin.

Sunt pasional și loial în tot ceea ce fac,

Cu o determinare ce nu cunoaște sfârșit.

Ca Taurul, simt legătura cu natura,

Mă hrănesc din frumusețea ei și o apăr cu demnitate.

Sunt pământean, ancorat în realitate,

Dar am și o latură sensibilă și tandră.

Îmi plac lucrurile simple, dar pline de substanță,

Și caut stabilitatea într-o lume mereu schimbătoare.

Ca Taurul, mă bucur de confort și lux,

Dar știu să prețuies În mine curge puterea unui Taur,

Semn al încrederii și autenticității.

Sunt stânca pe care mulți se sprijină,

Dar și forța ce nu poate fi înfrântă.

Ochii mei strălucesc de hotărâre,

Ca un soare pe cerul senin.

Sunt pasional și loial în tot ceea ce fac,

Cu o determinare fără sfârșit.

Ca Taurul, simt conexiunea cu natura,

Mă hrănesc din frumusețea ei și o apăr cu demnitate.

Sunt ancorat în realitate, dar sensibil și tandru,

Îmi plac lucrurile simple, dar pline de substanță.

Caut stabilitate într-o lume mereu schimbătoare,

Mă bucur de confort și lux ca Taurul.

Dar știu să prețuiesc lucrurile cu adevărat importante,

Iar zodia mea mă inspiră să fiu puternic și autentic.

deși e-nnorat,

câțiva trandafiri

se pregătesc pentru 

Sărbătoarea Luminii.

÷

forța 

 vibrațiilor iubirii 

învinge ura lumii și dizolvă

într-o lacrimă de bucurie

toate

disensiunile.

apoi

traversează, ca o săgeată,

galaxiile.

Prin multe-n viată am trecut,

Multe cumpene am avut.

Prin toate cu greu am trecut

Chiar de trupul ma durut.

O sperantă mi-a rămas

Ce ma salvat de necaz

Și de multe ori în viață

M-am gândit tot la speranță,

Că-ci ea doamne de s-ar pierde 

Voi trăi...

Suferințe și regrete.

Fiecare om în viață

Cumpene va întâlni,

Dar cu un strop de speranță

Sigur le va ocoli.

Of tu cumpănă să fugi,

Tot răul să îl alungi.

Ial tu cumpănă cu tine 

Iar mie dorește-mi bine.

Autor : Pricope Marian 09.08.2022

Galaxia fondurilor mele 

Se rotesc pe glob la vest 

Înconjoară poemul cu armele 

Și Sint gata gata de arest 

Gindurile mă cheamă în noaptea ta cu taine 

Nu le-am luat atunci în seamă 

Acum simt frigul printre haine 

Și liniștea mă părăsește 

Va aud din nou si-ncepe sălbăticia 

Numai suport plec la cine mă adăpostește 

Să nu rămîne cu ea sizofrenia

Curând pe nori de slava 

În carul alb de flori 

Si fața ca de soare 

El vine judecând!

Cum a promis o data 

El locul îl pregătește 

Să-și duc sus în ceruri :

Mireasa lui curata. 

De ai trăit în pace

Cu frica și lumină, 

Lucrând,vestind iubirea..

A ta este cununa! 

Căci haina El și-o 'ntinde 

Pentru ai sai copii

Iar judecata-ntreaga

A celor neascultători  !

Esti gata pentru slava ,

Sa pleci de -aici cântând 

Cu Domnul tău în carul 

Cel veșnic  ,Viitor!