DRUMUL SOARELUI
Zburam pe drumul drept ce duce către soare,
În trup eliberat de-a minții crâncenă strânsoare,
Cine sunt eu să-ntreb a câta mia oară,
Mai trebuie să-ndur a sufletului meu povară?
În zori de zi, am plâns cu lacrimile-amare,
Simțindu-mă prea plin de frumusețea lumii,
Nu sunt decât un val pe țărmul zdrențuit de mare,
Un nor ce se trecu ușor pe tâmpla sură-a lunii...
Iar mai apoi, în pragul serilor de iarnă, la amurg,
Mă prăbușesc în mine, tihnă și în pace,
Să simt acut, final, cum ore-ntregi se scurg,
În ticăit nebun de orolog care nu tace...
Așa că dragul meu prieten, acuma-ți scriu,
Un ultim gând, o ultimă scrisoare,
Cu mâna tremurândă pe tocul încă viu,
Am să te-aștept, pe drumul lin spre soare...
Стихи из этой категории
Ganduri si realitate
Noaptea a venit
Toată lumea a adormit
Luna de pe cer a aparut
Iar friciile mele au început
Stau si mă uit pe pereți
Și mă întreb ,,oare cât mai puteți?"
Să auziți în fiecare noapte
Gândurile mele pană la ora șapte
Țip si plâng în disperare
Și mă întreb ,,oare de ce doare?"
Când am tot ce mi-am dorit
Dar tot simt că m-am dezămagit
Doare din ce în ce mai tare
Încat frica imi e mai mare
Frica de eșec si singurătate
Of Doamne,am prea multe păcate
Îmi pare rău pentru tot răul de îl provoc
Sincer,nici eu nu mă suport
Data viitoare sper să am noroc
Să nu mai iau totul ca pe un joc
Cum va fi mâine?
Te-ntrebi ce va fi mâine?
Nu poți schimba destine!
Puteri magice nu posezi
Să ai tot în ceea ce crezi.
Aduci prin gând și fapte
Exemplul pur de dreptate.
Încerci prin alese cuvinte
Să sprijini oameni cu minte.
Speri ca tot răul să dispară,
Făcând loc binelui să apară.
Implori cerului binecuvântare
Și acestui "colț de rai" încântare.
Ți-ai dori ca totul să se-ndrepte
Și neamul tău să urce pe trepte,
Să se-nobileze calea aleasă
Cu înțelepciune să fie înțeleasă.
Exuberanță
Întâlnirile mele cu diminețile iernii
mă entuziasmează la nebunie
așa sunt eu
mă bucură primul fulg de zăpadă sfios
care mi se topește pe tâmplă
ador răsuflarea tăioasă a vântului
țurțurii de pe streșina casei
albul zăpezii și a fumului de la țevile de eșapament
adesea mă dau fără să mă vadă nimeni
pe gheață
lăsând deoparte sobrietatea scorțoasă
a poetului
mângâi steluțele argintii de pe ferestre
cu buzele
în timp ce pisica își schimbă culcușul din pod
la gura sobei
chiar și mașinile sunt parcă un pic mai umane
pe șosele acestea ca niște coli uriașe de hârtie
n-ai cum să nu-ți lași sufletul moleșit de căldurile verii
să zburde printre munții împodobiți de omături
unde ecoul se sparge în mii de bucăți și nu se mai întoarce
GPS-ul îmi spune să fac la stânga
deși nu mai văd nicio urmă de drum
fac stânga, totuși,
spre cer
și simt cum îmi cresc aripile...
Capitulare
Pe bătrânul Hemingway parcă-l văd, din spatele unei pipe,
Cum deschide iar marea, pe când hoțul de clipe,
Sufletul meu, ca un tren ruinat, retras de pe șine,
Săturat de furtuni, visează să adoarmă în sine.
Cicatricele încă, vechi hotare in sânge,
Pulsează-n adânc, spre comori levantine,
Dar prova e ruptă, iar timona-i un brici,
Care taie catargul : „nu mai vrem pe aici” .
De rugină sunt prinse carabinele toate
Mapele-s șterse, iar busolele sparte.
Frageda zi, prima din toate, parcă a plecat,
Prea departe.
Autor : O.T.
ULTIMUL VAGON
De ești ultimul vagon
La trenul din gară
Așteaptă și călătorul
Ce spre tine aleargă
De zile obosit,
De gânduri hăituit
Bagajul lui…o singură țigară .
Primește-l fără tichet
Nu-i pune întrebare
El trece solitar
Ducând pocalul cu amar
Printre călătorii
Fără destinație.
Lasă-l să privească
Ce lung e drumul spre uitare…
Un șuierat prelung
Și-un strigăt în disperare
Depărtarea o străpung,
Iar trenul s-a pornit
Pierzându-se în timp
Târăște dintr-o gară
Un ultim vagon,
Vagonul ce n-avea scară…
Ecoul încă șuieră
Pașii greoi și obosiți
Sprijiniți într-un baston
Se-ndreaptă spre o gară…
Spre un alt peron
Să urce-n trenul celor vitregiți.
Viata
Te răscolește
Scoate din tine tot ce ai mai bun
Si te lasă un nebun.
Te lupti si te zbati
Cu toate greutatile ce le ai de rezolvat
Si parca nu se mai termina.
Incerci sa nu mai obosești dar e din ce in ce mai greu sa le ocolești.
Mergi linistit pana dai dupa colt de ele
Si arunca spre tine toate cele rele.
Viața asta,
E din ce in ce mai grea.
Te lupți,te zbați
Dar tot ai ceva de terminat.
Încerci sa nu te mai gândești,
La toate fricile pe care le trăiești.
Viața asta,
Trebuie sa termini ce ai început
Ca de nu,
Vei rămâne doar un nebun
Ganduri si realitate
Noaptea a venit
Toată lumea a adormit
Luna de pe cer a aparut
Iar friciile mele au început
Stau si mă uit pe pereți
Și mă întreb ,,oare cât mai puteți?"
Să auziți în fiecare noapte
Gândurile mele pană la ora șapte
Țip si plâng în disperare
Și mă întreb ,,oare de ce doare?"
Când am tot ce mi-am dorit
Dar tot simt că m-am dezămagit
Doare din ce în ce mai tare
Încat frica imi e mai mare
Frica de eșec si singurătate
Of Doamne,am prea multe păcate
Îmi pare rău pentru tot răul de îl provoc
Sincer,nici eu nu mă suport
Data viitoare sper să am noroc
Să nu mai iau totul ca pe un joc
Cum va fi mâine?
Te-ntrebi ce va fi mâine?
Nu poți schimba destine!
Puteri magice nu posezi
Să ai tot în ceea ce crezi.
Aduci prin gând și fapte
Exemplul pur de dreptate.
Încerci prin alese cuvinte
Să sprijini oameni cu minte.
Speri ca tot răul să dispară,
Făcând loc binelui să apară.
Implori cerului binecuvântare
Și acestui "colț de rai" încântare.
Ți-ai dori ca totul să se-ndrepte
Și neamul tău să urce pe trepte,
Să se-nobileze calea aleasă
Cu înțelepciune să fie înțeleasă.
Exuberanță
Întâlnirile mele cu diminețile iernii
mă entuziasmează la nebunie
așa sunt eu
mă bucură primul fulg de zăpadă sfios
care mi se topește pe tâmplă
ador răsuflarea tăioasă a vântului
țurțurii de pe streșina casei
albul zăpezii și a fumului de la țevile de eșapament
adesea mă dau fără să mă vadă nimeni
pe gheață
lăsând deoparte sobrietatea scorțoasă
a poetului
mângâi steluțele argintii de pe ferestre
cu buzele
în timp ce pisica își schimbă culcușul din pod
la gura sobei
chiar și mașinile sunt parcă un pic mai umane
pe șosele acestea ca niște coli uriașe de hârtie
n-ai cum să nu-ți lași sufletul moleșit de căldurile verii
să zburde printre munții împodobiți de omături
unde ecoul se sparge în mii de bucăți și nu se mai întoarce
GPS-ul îmi spune să fac la stânga
deși nu mai văd nicio urmă de drum
fac stânga, totuși,
spre cer
și simt cum îmi cresc aripile...
Capitulare
Pe bătrânul Hemingway parcă-l văd, din spatele unei pipe,
Cum deschide iar marea, pe când hoțul de clipe,
Sufletul meu, ca un tren ruinat, retras de pe șine,
Săturat de furtuni, visează să adoarmă în sine.
Cicatricele încă, vechi hotare in sânge,
Pulsează-n adânc, spre comori levantine,
Dar prova e ruptă, iar timona-i un brici,
Care taie catargul : „nu mai vrem pe aici” .
De rugină sunt prinse carabinele toate
Mapele-s șterse, iar busolele sparte.
Frageda zi, prima din toate, parcă a plecat,
Prea departe.
Autor : O.T.
ULTIMUL VAGON
De ești ultimul vagon
La trenul din gară
Așteaptă și călătorul
Ce spre tine aleargă
De zile obosit,
De gânduri hăituit
Bagajul lui…o singură țigară .
Primește-l fără tichet
Nu-i pune întrebare
El trece solitar
Ducând pocalul cu amar
Printre călătorii
Fără destinație.
Lasă-l să privească
Ce lung e drumul spre uitare…
Un șuierat prelung
Și-un strigăt în disperare
Depărtarea o străpung,
Iar trenul s-a pornit
Pierzându-se în timp
Târăște dintr-o gară
Un ultim vagon,
Vagonul ce n-avea scară…
Ecoul încă șuieră
Pașii greoi și obosiți
Sprijiniți într-un baston
Se-ndreaptă spre o gară…
Spre un alt peron
Să urce-n trenul celor vitregiți.
Viata
Te răscolește
Scoate din tine tot ce ai mai bun
Si te lasă un nebun.
Te lupti si te zbati
Cu toate greutatile ce le ai de rezolvat
Si parca nu se mai termina.
Incerci sa nu mai obosești dar e din ce in ce mai greu sa le ocolești.
Mergi linistit pana dai dupa colt de ele
Si arunca spre tine toate cele rele.
Viața asta,
E din ce in ce mai grea.
Te lupți,te zbați
Dar tot ai ceva de terminat.
Încerci sa nu te mai gândești,
La toate fricile pe care le trăiești.
Viața asta,
Trebuie sa termini ce ai început
Ca de nu,
Vei rămâne doar un nebun
Другие стихотворения автора
CÂNTEC DE LEAGĂN
Cântec de leagăn în şoapte cântat
Lângă fruntea înaltă a celui bogat
Alungă tristeţe, alungă durere
Unde visul ajunge reală avere;
Deşartă-i e ziua în cantecu-i mut
Idilică noapte în somn aşternut
Afară-i e clipă din zbor absolut...
Adună cununa-n lumină şi gând
Lângă soarele-apus de zi tremurând
Eşti zână ce-adastă din culorile vii
Ce răul zideşte-n petalele mii
Şi-aruncă-n spre cer înruditele flori
Ascultă liedul celor şapte culori
Nevrând să închine cupele pline
De cuvintele grave-nţelepte, divine
Răpită de somnul cel dulce din zori
Asemenea stelei spre lună cobori...
Şi pasului tău de-şi pierde ecou
Îi toarnă-ntr-o formă de vechi şi de nou
Sprinţara dorinţă de zbor spre înalt
Închisă în stâncă, durată-n bazalt
Laică vorbă ţesută în fir
Veşnic-aproape de sacru şi mir
Îngână în suflet rugă fierbinte
Unică-n viaţă spre-aduceri-aminte…
Bogate-s câmpiile, verzi îmi sunt codrii
Armură-i luceafăr ce se-ngână cu norii
Lanul în aur topit, copt, rodeşte
Aşteaptă lumina şi-n belşug încolţeşte
Nevolnică umbră în soare şopteşte.
Mașinuța galbenă
Uite, nu știu cum de mi-am amintit de asta, dar am să-ți spun o poveste din copilăria mea: Într-o bună zi, taică-meu mi-a cumpărat o mașinuță de culoare galbenă, știi din care: era o mașinuță din plastic nu mai mare decât palma mea de copil, cu roțile negre care contrastau atât de plăcut ochiului cu culoarea galbenă a caroseriei, ușile din față se deschideau lăsând loc imaginației mele pentru un pilot care o conducea în tot felul de curse sălbatice, pe pereți, mobilă, covoare, linoleum, mă rog, mai prin toate locurile posibile, ba chiar și prin aer, întrucât mașinuța mea galbenă avea capacitatea extraordinară să zboare când avea portierele din față larg deschise.
Pare-mi-se că taică-meu mi-o cumpărase de un 1 iunie, un cadou rar, așa încât poți să-ți imaginezi cât de mult o prețuiam. Apoi, mai prin toamnă, chiar cu câteva zile înainte de a începe școala, după o vară nebună pline de curse la fel de nebunești petrecute în compania jucăriei mele preferate, am plecat în vizită să-mi cunosc verii din nordul Moldovei, veri care erau de o vârstă cu mine, și pe care nu-i mai văzusem niciodată. Bineînțeles că am luat cu mine și mașinuța galbenă de care nu mă despărțisem prea des în ultimele luni de când o primisem. Ajuns acolo, la bunici, mi-am cunoscut verii, iar ei mi-au admirat mașinuța. Nu mai văzuseră niciodată în viața lor o jucărie atât de frumoasă. De fapt, cred că nu mai văzuseră niciodată în viața lor vreo jucărie adevărată.
Drept prin urmare, mașinuța mea si-a schimbat pilotul și a trecut în mâinile mici, murdare și dornice ale verilor mei care se jucau cu ea, cu schimbul, cât era ziua de lungă. Câte curse îndrăznețe a făcut mașinuța mea galbenă! A zburat prin grajd, pe la cotețul porcului, prin iarba înaltă din grădină (de fapt o pădure verde și deasă), ca mai apoi, când se lăsa seara, să se odihnească în același pat în care dormeam cu toți verii.
Apoi a venit vremea să ne întoarcem acasă, dar ce să vezi, mașinuța mea era de negăsit. Am început să plâng, dar am fost nevoit să plec doar cu promisiunea că îmi voi primi jucăria înapoi, îndată ce va fi găsită, de acolo de unde verii mei o ascunseseră de mine. Au trecut zile, apoi școala a început, apoi au trecut luni, iar eu n-am mai primit niciodată vreun răspuns la întrebarea mea de copil: "mi-a fost găsită mașinuța?" și nici măcar n-a mai fost onorată promisiunea că voi primi o alta înapoi în locul celei rămase pe veci "pierdută".
Apoi am crescut mare, am ajuns un om matur și am conștientizat la un moment dat când îmi amintisem de această întâmplare din copilăria mea, că verii mei n-au avut parte, atunci la momentul acela din viața lor, de prea multe jucării, și m-am gândit, așa ca o consolare, că jucăria mea, odată rămasă în mâinile lor, poate că le-a făcut copilăria mai senină sau poate că mai suportabilă.
Dar uite că mărturisesc acum, că simt o strângere de inimă de fiecare dată când zăresc un bolid de culoare galbenă gonind pe străzi, așa cum goneam eu cu mașinuța mea de culoare galbenă.
#copilarie, #nostalgie, #amintiri, #ShadowMan
CIRESI
Din mana florilor, cerească,
Au început din nou să crească,
În geamul meu, de atâtea ori,
Nebuni, cireșii-au înflorit în zori...
Și-au plâns cu-atâtea lacrimi mii,
Rupând din trupul lor petale vii,
Pe care mi le-au așternut în tindă,
Nebuni, cireșii îmi colindă...
Și atât de adânc și tainic era cântul,
Că nu știam ce îmi șoptește vântul,
Pierduți în tril de păsări cântătoare,
Nebuni, cireșii se scutură de floare...
ATINGERE
Nu mă lăsa să ațipesc. Să dorm. Să cad.
Așa cum cade roua, blând, pe acele de brad.
Te roagă cel care, oricum, vrea să trăiască,
Din propria-i cenușă, un Phoenix, ce ezită să renască...
Căci din tristețea penelor de foc mă-înalț către genuni,
Să strâng în colțul ochilor înfrântele minuni,
Ecoul vieților trecute ce au crescut și au murit în mine,
S-a stins încet în dăngănit de clopote creștine...
O, dulce renunțare, tu m-ai pierdut printre suspine,
Eu știu că nu mai locuiesc de mult în mine,
Din pielea-mi strâmtă-am reușit să evadez spre soare,
M-am frânt. M-am risipit pe țărm, ca valul rătăcit din mare...
Privește, toată viața mea-i un vers final,
Cu fructele dezamăgirii, eu m-am hrănit, fatal,
O seamă de cuvinte, transparente, fără noimă într-o carte,
Un tom de foi îngălbenite, dar vii în fiecare carte...
DOR
Am rătăcit ades în luminișul cu bujori,
Cu ochi încercănați de dor, (de-atâtea ori!),
De dorul greu al minunatelor culori,
Pe care, cu tristețe, le-am rătăcit în zori...
Cătând pe ramuri doar petale de lumină,
Am zăbovit un veac, în umbra lunii plină,
Și-am cercetat palatele aflate în ruină,
Să mai aud din nou aceeași muzică divină...
Că numai șoapta ta din miezul nopților de vară,
Îmi poate face inima, un pic, să mai tresară,
S-o simt în piept că-mi tremură ușoară,
Când mă privești așa, cum m-ai privit întâia oară...
ÎNGERUL NOPȚII
Îngerul nopții, nestingherit,
Printre noi, se plimbă, grăbit,
Mereu cu prezența lui sumbră,
Printre cei rămași fără de umbră...
Îngerul nopții, nu stă pe gânduri,
În urma lui, în sicrie din scânduri,
Stau adormiți cei fără de vină,
Cei amuțiți ce tânjesc la lumină...
Îngerul nopții, palidul astru,
Slab luminează pasajul cel sacru,
Zdrențuită dantelă de valuri albastre,
Ce leagă vremelnic lumile noastre...
Îngerul nopții, frumos și tandru,
În lumini și umbre îmbracă leandrul,
Ispita iubirilor ce împlinesc în noapte,
Parfumul fructelor dulci și coapte...
Îngerul nopții, rătăcit printre stele,
Stinge sub povara secundelor grele,
Inventarul luminii din petalele caste,
Izvorând năvalnic spre câmpiile vaste...
#ingerulmeu
CÂNTEC DE LEAGĂN
Cântec de leagăn în şoapte cântat
Lângă fruntea înaltă a celui bogat
Alungă tristeţe, alungă durere
Unde visul ajunge reală avere;
Deşartă-i e ziua în cantecu-i mut
Idilică noapte în somn aşternut
Afară-i e clipă din zbor absolut...
Adună cununa-n lumină şi gând
Lângă soarele-apus de zi tremurând
Eşti zână ce-adastă din culorile vii
Ce răul zideşte-n petalele mii
Şi-aruncă-n spre cer înruditele flori
Ascultă liedul celor şapte culori
Nevrând să închine cupele pline
De cuvintele grave-nţelepte, divine
Răpită de somnul cel dulce din zori
Asemenea stelei spre lună cobori...
Şi pasului tău de-şi pierde ecou
Îi toarnă-ntr-o formă de vechi şi de nou
Sprinţara dorinţă de zbor spre înalt
Închisă în stâncă, durată-n bazalt
Laică vorbă ţesută în fir
Veşnic-aproape de sacru şi mir
Îngână în suflet rugă fierbinte
Unică-n viaţă spre-aduceri-aminte…
Bogate-s câmpiile, verzi îmi sunt codrii
Armură-i luceafăr ce se-ngână cu norii
Lanul în aur topit, copt, rodeşte
Aşteaptă lumina şi-n belşug încolţeşte
Nevolnică umbră în soare şopteşte.
Mașinuța galbenă
Uite, nu știu cum de mi-am amintit de asta, dar am să-ți spun o poveste din copilăria mea: Într-o bună zi, taică-meu mi-a cumpărat o mașinuță de culoare galbenă, știi din care: era o mașinuță din plastic nu mai mare decât palma mea de copil, cu roțile negre care contrastau atât de plăcut ochiului cu culoarea galbenă a caroseriei, ușile din față se deschideau lăsând loc imaginației mele pentru un pilot care o conducea în tot felul de curse sălbatice, pe pereți, mobilă, covoare, linoleum, mă rog, mai prin toate locurile posibile, ba chiar și prin aer, întrucât mașinuța mea galbenă avea capacitatea extraordinară să zboare când avea portierele din față larg deschise.
Pare-mi-se că taică-meu mi-o cumpărase de un 1 iunie, un cadou rar, așa încât poți să-ți imaginezi cât de mult o prețuiam. Apoi, mai prin toamnă, chiar cu câteva zile înainte de a începe școala, după o vară nebună pline de curse la fel de nebunești petrecute în compania jucăriei mele preferate, am plecat în vizită să-mi cunosc verii din nordul Moldovei, veri care erau de o vârstă cu mine, și pe care nu-i mai văzusem niciodată. Bineînțeles că am luat cu mine și mașinuța galbenă de care nu mă despărțisem prea des în ultimele luni de când o primisem. Ajuns acolo, la bunici, mi-am cunoscut verii, iar ei mi-au admirat mașinuța. Nu mai văzuseră niciodată în viața lor o jucărie atât de frumoasă. De fapt, cred că nu mai văzuseră niciodată în viața lor vreo jucărie adevărată.
Drept prin urmare, mașinuța mea si-a schimbat pilotul și a trecut în mâinile mici, murdare și dornice ale verilor mei care se jucau cu ea, cu schimbul, cât era ziua de lungă. Câte curse îndrăznețe a făcut mașinuța mea galbenă! A zburat prin grajd, pe la cotețul porcului, prin iarba înaltă din grădină (de fapt o pădure verde și deasă), ca mai apoi, când se lăsa seara, să se odihnească în același pat în care dormeam cu toți verii.
Apoi a venit vremea să ne întoarcem acasă, dar ce să vezi, mașinuța mea era de negăsit. Am început să plâng, dar am fost nevoit să plec doar cu promisiunea că îmi voi primi jucăria înapoi, îndată ce va fi găsită, de acolo de unde verii mei o ascunseseră de mine. Au trecut zile, apoi școala a început, apoi au trecut luni, iar eu n-am mai primit niciodată vreun răspuns la întrebarea mea de copil: "mi-a fost găsită mașinuța?" și nici măcar n-a mai fost onorată promisiunea că voi primi o alta înapoi în locul celei rămase pe veci "pierdută".
Apoi am crescut mare, am ajuns un om matur și am conștientizat la un moment dat când îmi amintisem de această întâmplare din copilăria mea, că verii mei n-au avut parte, atunci la momentul acela din viața lor, de prea multe jucării, și m-am gândit, așa ca o consolare, că jucăria mea, odată rămasă în mâinile lor, poate că le-a făcut copilăria mai senină sau poate că mai suportabilă.
Dar uite că mărturisesc acum, că simt o strângere de inimă de fiecare dată când zăresc un bolid de culoare galbenă gonind pe străzi, așa cum goneam eu cu mașinuța mea de culoare galbenă.
#copilarie, #nostalgie, #amintiri, #ShadowMan
CIRESI
Din mana florilor, cerească,
Au început din nou să crească,
În geamul meu, de atâtea ori,
Nebuni, cireșii-au înflorit în zori...
Și-au plâns cu-atâtea lacrimi mii,
Rupând din trupul lor petale vii,
Pe care mi le-au așternut în tindă,
Nebuni, cireșii îmi colindă...
Și atât de adânc și tainic era cântul,
Că nu știam ce îmi șoptește vântul,
Pierduți în tril de păsări cântătoare,
Nebuni, cireșii se scutură de floare...
ATINGERE
Nu mă lăsa să ațipesc. Să dorm. Să cad.
Așa cum cade roua, blând, pe acele de brad.
Te roagă cel care, oricum, vrea să trăiască,
Din propria-i cenușă, un Phoenix, ce ezită să renască...
Căci din tristețea penelor de foc mă-înalț către genuni,
Să strâng în colțul ochilor înfrântele minuni,
Ecoul vieților trecute ce au crescut și au murit în mine,
S-a stins încet în dăngănit de clopote creștine...
O, dulce renunțare, tu m-ai pierdut printre suspine,
Eu știu că nu mai locuiesc de mult în mine,
Din pielea-mi strâmtă-am reușit să evadez spre soare,
M-am frânt. M-am risipit pe țărm, ca valul rătăcit din mare...
Privește, toată viața mea-i un vers final,
Cu fructele dezamăgirii, eu m-am hrănit, fatal,
O seamă de cuvinte, transparente, fără noimă într-o carte,
Un tom de foi îngălbenite, dar vii în fiecare carte...
DOR
Am rătăcit ades în luminișul cu bujori,
Cu ochi încercănați de dor, (de-atâtea ori!),
De dorul greu al minunatelor culori,
Pe care, cu tristețe, le-am rătăcit în zori...
Cătând pe ramuri doar petale de lumină,
Am zăbovit un veac, în umbra lunii plină,
Și-am cercetat palatele aflate în ruină,
Să mai aud din nou aceeași muzică divină...
Că numai șoapta ta din miezul nopților de vară,
Îmi poate face inima, un pic, să mai tresară,
S-o simt în piept că-mi tremură ușoară,
Când mă privești așa, cum m-ai privit întâia oară...
ÎNGERUL NOPȚII
Îngerul nopții, nestingherit,
Printre noi, se plimbă, grăbit,
Mereu cu prezența lui sumbră,
Printre cei rămași fără de umbră...
Îngerul nopții, nu stă pe gânduri,
În urma lui, în sicrie din scânduri,
Stau adormiți cei fără de vină,
Cei amuțiți ce tânjesc la lumină...
Îngerul nopții, palidul astru,
Slab luminează pasajul cel sacru,
Zdrențuită dantelă de valuri albastre,
Ce leagă vremelnic lumile noastre...
Îngerul nopții, frumos și tandru,
În lumini și umbre îmbracă leandrul,
Ispita iubirilor ce împlinesc în noapte,
Parfumul fructelor dulci și coapte...
Îngerul nopții, rătăcit printre stele,
Stinge sub povara secundelor grele,
Inventarul luminii din petalele caste,
Izvorând năvalnic spre câmpiile vaste...
#ingerulmeu