Destin
Nu pot să nu recunosc împăcată,
Că viața-i un afluent al Destinului,
Și nimic în lume nu aduce vreodată
Schimbarea dulceții sau amarul pelinului.
Rațiune, fapte, sentimente adunate din mers
Pot să coloreze în noanțele hazardului
Destinul hărăzit de Univers
Și viața să urmeze calea curentului.
Atunci când admiri natura sub un cer senin
Și gândurile-s purtate de adieri de vânt,
Întreaga ființă se înobilează cu-un superb divin,
Iar totul este scris într-un elan fără de avânt.
Стихи из этой категории
DRAG CUVÂNT….
Dacă, să vii ai vrut
Și n-ai putut
Am să te iert…
Dacă, de viață țintuit
Totuși ai venit
Nu am să uit …
Dar ai tăcut și ai plecat
Și te-am strigat
Și am strigat…
De ce-ai plecat
În locul meu?
Eu m-am rugat
La Dumnezeu
Să rămâi TU
Și să plec eu
Dar el pe tine te-a chemat
…………………………………………………..
Te strig și nu te-aud
Te plâng și nu te uit
Frate! Drag cuvânt…
Frate! Trist mormânt.
Trec anii...
Trec anii în galop
Pe cărări bătătorite,
N-ar zăbovi un strop,
Doar lasă urme prăfuite
Impregnate de -amintiri,
Care dor și răscolesc
Din intensele trăiri,
Ce din suflet izbucnesc.
Pe tărâmul fără nume
Ne cheamă din trecut,
Să dedicăm o lume
Timpului de noi, pierdut.,
In zadar, fără vreun rost
Intr -o clipă de tumult
Rămăși fără adăpost...
De -am recupera cumva,
De -am putea vreodată
Pe acel ceva ori cineva
Prin lacrima vărsată.,
În taină, nopții la rând..
O șansă de -am primi în dar,
Să nu fie doar un gând,
Înecat într-un pahar,
Ci un vis purtat de noi,
Menit să fie călăuză,
Când privim iar înapoi
Cu regretul iar pe buză..
Doar poemele - III
Hrănesc cu nepăsare
scurgeri de vreme
din jugulara timpului,
mă rog
Omului de Neanderthal,
valsuri nocturne
ameţesc viitorul
cu nemurirea,
ascult tic-tacul
ce pompează viaţă
în venele de fibră,
departe de mine,
mintea nechează
limbi neînţelese.
Doar poemele
cuvintelor ritmate,
pătrunse de friguri,
bântuite de himere,
văduvite citirii
aspiră la nemurire
în cartea de ceară
a doamnei Tussauds.
Ele, poemele,
mucegai al cuvintelor,
ascultă zbaterea
versurilor nenăscute.
Telefonul
învățasem până mai ieri să-mi reprezint lumea
abstract
după niște contururi neregulate
desenate în negru pe-o hartă
fiecare contur ascundea un loc cu o notă distinctă
asociată cu denumiri de fluvii, de munți, de imperii
de drumuri ale mătăsii
de orașe
despre care citisem prin cărţi
în care trăiau milioane de oameni
nevăzuți
despărțiți între ei de aceleași fluvii, de aceeaşi munți
de aceleaşi drumuri ale mătăsii
de aceleaşi nesfârșite întinderi de cer și pământuri
într-o zi însă a apărut cea de-a opta minune a lumii
telefonul
care a schimbat totul
cu un deget acum deplasăm lumea după voia inimii
prin fața ochiului
înainte-înapoi
apoi de la capăt
imaginile lumii curg ca nisipul dinăuntru unei clepsidre
și se răsfrâng ca o rază de Soare într-un ciob de oglindă
privind în urmă zâmbesc
Marea Piramidă din Gizeh
îmi apare azi ca o glumă
Grădinile suspendate ale Semiramidei
la fel
Templul zeiței Artemis din Efes
un loc al uitării
Statuia lui Zeus din Olympia
infatuare, orgoliu grecesc
Mausoleul din Halicarnas
sfidare
Colosul din Rhodos
sperietoare de ciori
Farul din Alexandria
sforţare
niște glume până la urmă
în comparaţie cu minunile ultimului veac
începând cu teoria relativității a lui Einstein
cu telefonul mobil al lui Martin Cooper
până la mani***cenzure***rea ADN-ului
și zborul omului către Marte
ultima frontieră dintre noi și Dumnezeu
a rămas cerul…
Din adâncuri
o rază de lumină ricoșează dintr-un ciob de oglindă
nimeni nu știe să-și explice lumina altfel decât ca pe-o iluzie
o iluzie este și timpul
fratele ei geamăn
mai leneș
sau cerul
o altă necunoscută inexplicabilă a ochiului nostru omenesc
în această dimineață, o rază de soare traversase geamul
și trecuse din ochii tăi în ochii cerșetorului de pâine
nelipsit dintre noi
transformându-l într-o magnolie purpurie
într-un copac al vieții
nu voi înțelege niciodată cum o rază de lumină care vine din Calea Lactee
printre milioane de ani tereștri și obstacole
se sparge ca un pahar de cristal la cea mai mică atingere
de irisuri
.
incompresibil...
DRAG CUVÂNT….
Dacă, să vii ai vrut
Și n-ai putut
Am să te iert…
Dacă, de viață țintuit
Totuși ai venit
Nu am să uit …
Dar ai tăcut și ai plecat
Și te-am strigat
Și am strigat…
De ce-ai plecat
În locul meu?
Eu m-am rugat
La Dumnezeu
Să rămâi TU
Și să plec eu
Dar el pe tine te-a chemat
…………………………………………………..
Te strig și nu te-aud
Te plâng și nu te uit
Frate! Drag cuvânt…
Frate! Trist mormânt.
Trec anii...
Trec anii în galop
Pe cărări bătătorite,
N-ar zăbovi un strop,
Doar lasă urme prăfuite
Impregnate de -amintiri,
Care dor și răscolesc
Din intensele trăiri,
Ce din suflet izbucnesc.
Pe tărâmul fără nume
Ne cheamă din trecut,
Să dedicăm o lume
Timpului de noi, pierdut.,
In zadar, fără vreun rost
Intr -o clipă de tumult
Rămăși fără adăpost...
De -am recupera cumva,
De -am putea vreodată
Pe acel ceva ori cineva
Prin lacrima vărsată.,
În taină, nopții la rând..
O șansă de -am primi în dar,
Să nu fie doar un gând,
Înecat într-un pahar,
Ci un vis purtat de noi,
Menit să fie călăuză,
Când privim iar înapoi
Cu regretul iar pe buză..
Doar poemele - III
Hrănesc cu nepăsare
scurgeri de vreme
din jugulara timpului,
mă rog
Omului de Neanderthal,
valsuri nocturne
ameţesc viitorul
cu nemurirea,
ascult tic-tacul
ce pompează viaţă
în venele de fibră,
departe de mine,
mintea nechează
limbi neînţelese.
Doar poemele
cuvintelor ritmate,
pătrunse de friguri,
bântuite de himere,
văduvite citirii
aspiră la nemurire
în cartea de ceară
a doamnei Tussauds.
Ele, poemele,
mucegai al cuvintelor,
ascultă zbaterea
versurilor nenăscute.
Telefonul
învățasem până mai ieri să-mi reprezint lumea
abstract
după niște contururi neregulate
desenate în negru pe-o hartă
fiecare contur ascundea un loc cu o notă distinctă
asociată cu denumiri de fluvii, de munți, de imperii
de drumuri ale mătăsii
de orașe
despre care citisem prin cărţi
în care trăiau milioane de oameni
nevăzuți
despărțiți între ei de aceleași fluvii, de aceeaşi munți
de aceleaşi drumuri ale mătăsii
de aceleaşi nesfârșite întinderi de cer și pământuri
într-o zi însă a apărut cea de-a opta minune a lumii
telefonul
care a schimbat totul
cu un deget acum deplasăm lumea după voia inimii
prin fața ochiului
înainte-înapoi
apoi de la capăt
imaginile lumii curg ca nisipul dinăuntru unei clepsidre
și se răsfrâng ca o rază de Soare într-un ciob de oglindă
privind în urmă zâmbesc
Marea Piramidă din Gizeh
îmi apare azi ca o glumă
Grădinile suspendate ale Semiramidei
la fel
Templul zeiței Artemis din Efes
un loc al uitării
Statuia lui Zeus din Olympia
infatuare, orgoliu grecesc
Mausoleul din Halicarnas
sfidare
Colosul din Rhodos
sperietoare de ciori
Farul din Alexandria
sforţare
niște glume până la urmă
în comparaţie cu minunile ultimului veac
începând cu teoria relativității a lui Einstein
cu telefonul mobil al lui Martin Cooper
până la mani***cenzure***rea ADN-ului
și zborul omului către Marte
ultima frontieră dintre noi și Dumnezeu
a rămas cerul…
Din adâncuri
o rază de lumină ricoșează dintr-un ciob de oglindă
nimeni nu știe să-și explice lumina altfel decât ca pe-o iluzie
o iluzie este și timpul
fratele ei geamăn
mai leneș
sau cerul
o altă necunoscută inexplicabilă a ochiului nostru omenesc
în această dimineață, o rază de soare traversase geamul
și trecuse din ochii tăi în ochii cerșetorului de pâine
nelipsit dintre noi
transformându-l într-o magnolie purpurie
într-un copac al vieții
nu voi înțelege niciodată cum o rază de lumină care vine din Calea Lactee
printre milioane de ani tereștri și obstacole
se sparge ca un pahar de cristal la cea mai mică atingere
de irisuri
.
incompresibil...
Другие стихотворения автора
Așteptarea primăverii
Vântul puternic bate în geam.
Soarele mai puțin arzător alină.
Din întreaga natură mă amăgeam,
Că Primăvara în curând va să vină.
Aștept ca blând Zefirul s-adie,
Și raza de soare intensă în Florar.
Iar foșnetul frunzelor, o melodie
Însoțită de trilul păsărilor în umbrar.
Să văd cireșii-n livadă înfloriți,
Din pământ să răsară albii bujori,
Nalbe purpurii ca niște meteoriți,
Lalele, iasomie și petunii în culori.
Pârâul croindu-și cărare-n pădure,
În susur calm și clipocitul mierlei,
Acompaniază un fâlfâit de fluture
Și mersul săltăreț al șopârlei.
În gând, mireasma plăcută a naturii
De pe câmpuri, livezi, păduri și munte,
Îmi zugrăvesc în nuanțele picturii
Și reușesc ca toate să mă încânte.
Indispoziție
Ești tu devină soartă?
Sau poate nu-mi dau seama
Ca și-o ființă moartă
Ce nemai știind teama
Târziu se pierde între ciulini.
Soartă, ce-n tăcere ai plăsmuit
Unii să sufere oare fără încetare,
Lăsându-și visul aghesmuit
Sedus și secat de întristare,
Și pierzând dorința în țelini.
De ce ai făcut oare ca-n viață
Unii să aibă-n suflet ghiață,
Și totul în jur să îi lovească
De nu au loc în inimi să iubească,
Și trec în amintire perfect hialini.
De ce-ai prezis mereu omului
Să îți urmeze bătăile ritmului
Ce le-ai compus printre semeni,
Și cu o baghetă magică-i ademeni,
Și le oferi vederea-n ochii cristalini.
Dar nu, profeție nu ești soartă,
Tu, știind că vina lor o poată.
Pe cei înconjurați de micșorimi
Îi osândești multor asprimi.
Dar apoi tu în viață poți să îi alini.
Dorință
Melodia sufletului mi-ascult,
Mă-năbușe un strigăt lăuntric,
Și-ncerc sentimentul partinic
De-a evada tot mai mult.
Dorința, gândirea și faptă
Împletite într-un arc al voinței,
Săgeata-i spre culmea căinței
Cuprinsă-n privire și șoaptă.
Sentimente curate și-adânci
Înfiripate-n abisul din mine,
Se-nalță, năzuind către tine
Floare de colț crescută-ntre stânci.
Bucuria ce acum iar cutează,
Răscolind o ființă efemeră,
Un geamăt, oftat sau himeră
Femeia pare că visează.
Cununa-i de vise împodobesc
Al inimii cântec de viață,
Topind încleștarea-i de gheață
Protejând boboci ce-nfloresc.
Cum va fi mâine?
Te-ntrebi ce va fi mâine?
Nu poți schimba destine!
Puteri magice nu posezi
Să ai tot în ceea ce crezi.
Aduci prin gând și fapte
Exemplul pur de dreptate.
Încerci prin alese cuvinte
Să sprijini oameni cu minte.
Speri ca tot răul să dispară,
Făcând loc binelui să apară.
Implori cerului binecuvântare
Și acestui "colț de rai" încântare.
Ți-ai dori ca totul să se-ndrepte
Și neamul tău să urce pe trepte,
Să se-nobileze calea aleasă
Cu înțelepciune să fie înțeleasă.
Despărțirea
Nu-ncerca să vii la mine,
Nu-ncerca, că-i în zadar.
Afecțiunea mea pentru tine
N-a fost decât un amar.
Drum coiește-ți înainte!
Și voi încerca pe cât pot,
Iubire-mi s-o scot din minte
Fără sunetul de tropot.
Voi uita de-ale tale mângâieri,
De sărutul tău amăgitor.
Voi uita tot ce-a fost ieri,
Căci nu a fost decât un nor.
Fapte
Zeci de mii de povestiri
Prin a veacurilor curs,
Au slăvit în amintiri
Vremurile ce au apus.
Dar din înțelepte fapte,
Omul nu a înțeles nimic.
Gândind doar la fructe coapte,
Păzind frica de epidemic.
Cu câte o aură a îngroșat
Straturile în spirit ale ființei,
Astfel că cel nou, înduioșat
Lasă loc doar umilinței.
Nu se poate spune oare
Că un rău e și mai rău?
Și că generații viitoare
Se vor feri de ferăstrău?
Dorind să uite de trecut
Fără să aibă un deznodământ,
Și nici ce-i bine de recunoscut
Iubirea de țară, ca drept simțământ.
Așteptarea primăverii
Vântul puternic bate în geam.
Soarele mai puțin arzător alină.
Din întreaga natură mă amăgeam,
Că Primăvara în curând va să vină.
Aștept ca blând Zefirul s-adie,
Și raza de soare intensă în Florar.
Iar foșnetul frunzelor, o melodie
Însoțită de trilul păsărilor în umbrar.
Să văd cireșii-n livadă înfloriți,
Din pământ să răsară albii bujori,
Nalbe purpurii ca niște meteoriți,
Lalele, iasomie și petunii în culori.
Pârâul croindu-și cărare-n pădure,
În susur calm și clipocitul mierlei,
Acompaniază un fâlfâit de fluture
Și mersul săltăreț al șopârlei.
În gând, mireasma plăcută a naturii
De pe câmpuri, livezi, păduri și munte,
Îmi zugrăvesc în nuanțele picturii
Și reușesc ca toate să mă încânte.
Indispoziție
Ești tu devină soartă?
Sau poate nu-mi dau seama
Ca și-o ființă moartă
Ce nemai știind teama
Târziu se pierde între ciulini.
Soartă, ce-n tăcere ai plăsmuit
Unii să sufere oare fără încetare,
Lăsându-și visul aghesmuit
Sedus și secat de întristare,
Și pierzând dorința în țelini.
De ce ai făcut oare ca-n viață
Unii să aibă-n suflet ghiață,
Și totul în jur să îi lovească
De nu au loc în inimi să iubească,
Și trec în amintire perfect hialini.
De ce-ai prezis mereu omului
Să îți urmeze bătăile ritmului
Ce le-ai compus printre semeni,
Și cu o baghetă magică-i ademeni,
Și le oferi vederea-n ochii cristalini.
Dar nu, profeție nu ești soartă,
Tu, știind că vina lor o poată.
Pe cei înconjurați de micșorimi
Îi osândești multor asprimi.
Dar apoi tu în viață poți să îi alini.
Dorință
Melodia sufletului mi-ascult,
Mă-năbușe un strigăt lăuntric,
Și-ncerc sentimentul partinic
De-a evada tot mai mult.
Dorința, gândirea și faptă
Împletite într-un arc al voinței,
Săgeata-i spre culmea căinței
Cuprinsă-n privire și șoaptă.
Sentimente curate și-adânci
Înfiripate-n abisul din mine,
Se-nalță, năzuind către tine
Floare de colț crescută-ntre stânci.
Bucuria ce acum iar cutează,
Răscolind o ființă efemeră,
Un geamăt, oftat sau himeră
Femeia pare că visează.
Cununa-i de vise împodobesc
Al inimii cântec de viață,
Topind încleștarea-i de gheață
Protejând boboci ce-nfloresc.
Cum va fi mâine?
Te-ntrebi ce va fi mâine?
Nu poți schimba destine!
Puteri magice nu posezi
Să ai tot în ceea ce crezi.
Aduci prin gând și fapte
Exemplul pur de dreptate.
Încerci prin alese cuvinte
Să sprijini oameni cu minte.
Speri ca tot răul să dispară,
Făcând loc binelui să apară.
Implori cerului binecuvântare
Și acestui "colț de rai" încântare.
Ți-ai dori ca totul să se-ndrepte
Și neamul tău să urce pe trepte,
Să se-nobileze calea aleasă
Cu înțelepciune să fie înțeleasă.
Despărțirea
Nu-ncerca să vii la mine,
Nu-ncerca, că-i în zadar.
Afecțiunea mea pentru tine
N-a fost decât un amar.
Drum coiește-ți înainte!
Și voi încerca pe cât pot,
Iubire-mi s-o scot din minte
Fără sunetul de tropot.
Voi uita de-ale tale mângâieri,
De sărutul tău amăgitor.
Voi uita tot ce-a fost ieri,
Căci nu a fost decât un nor.
Fapte
Zeci de mii de povestiri
Prin a veacurilor curs,
Au slăvit în amintiri
Vremurile ce au apus.
Dar din înțelepte fapte,
Omul nu a înțeles nimic.
Gândind doar la fructe coapte,
Păzind frica de epidemic.
Cu câte o aură a îngroșat
Straturile în spirit ale ființei,
Astfel că cel nou, înduioșat
Lasă loc doar umilinței.
Nu se poate spune oare
Că un rău e și mai rău?
Și că generații viitoare
Se vor feri de ferăstrău?
Dorind să uite de trecut
Fără să aibă un deznodământ,
Și nici ce-i bine de recunoscut
Iubirea de țară, ca drept simțământ.