Trăiri
Poate că azi nu sunt atât de sigură,
Cum ieri am fost perfect convinsă,
Că mâine nu voi mai fi singură
În lupta vieții, care părea învinsă.
Principalele simboluri ale vieții,
Apa, aerul, pământul și focul
Sunt elemente necesare tinereții
Ca să croiești bătrâneții cojocul.
Filozofia tuturor trăirilor noastre
Își lasă amprenta dedicatoare
În gândurile și inimile noastre,
Liniștitoare și binefăcătoare.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Cornelia Buzatu
Дата публикации: 24 августа 2023
Просмотры: 699
Стихи из этой категории
Urme de pași
În mod iluzoriu, spațiul se extinde și
timpul se diminuează; viziune întunecată,
dimensiune emoțională. Poate că încă mai
putem simți pulsul cosmic, atunci când viața
ne inversează simțurile ; într-un mod spiralat
și sincron cu mișcarea pământului. Există riscul
de a ne pierde definitiv; a privi o boltă cerească
răsunătoare. Suntem într-o cameră plină de amintiri,
cameră pe care pașii tăi o ocolesc mereu.
Sentimentele noastre de iubire sunt pline până la
refuz de ecourile unor vise de mult uitate, vise
ce aparțin trecutului îndepărtat. Pe retină,
noi orizonturi eratice și eterne emerg din pâcla
unei tangibilități cubice; granule de cuarț cristalizat
în cronometre; ciclice precum notele muzicale sau
precum cifra zero; clepsidre care atârnă pe pereți
și care conțin nisip fierbinte. Un timp sonor în
liniștea înserării; bătrânețe privind în oglindă;
cer convex și cristalin; ca o lentilă. În zilele caniculare,
vederea poate suferi distorsiuni; o fată numită
morgana sau un tărâm al iluziei; substituirea realității ;
existență umană, care provine din praful cosmic;
devenit lut; Dumnezeu, un Sculptor; tu și cu mine,
un singur trup având un ochi unic spiritual; cubic
sau la puterea a treia; privirea care arde totul,
în fiecare zi; Creație; Asemănare. Chiar dacă
sunt mai mult decât tangibile, ideile noastre
sunt concepute pentru a fi, totuși, în sine;
ideea de sine; ideea de lepădare de sine
pentru sfințire. Lumea se schimbă și dispare
odată cu trecerea timpului. Dumnezeu rămâne.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Aceasta poezie este publicata.
Cerul
Cerul e iubit de stele
Dar tu nu o poți vedea
Venus arde în flăcări intense
Deși Soarele doar îl încălzea
Pământul nostru a rămas gol
De furtunile lui Jupiter purtate
Ne-am pus totul în pericol
În loc să mergem mai departe
Te aveam in gândurile mele
Precum Saturn între inele
Te urmam oriunde de nebun
Tu erai Uranus, eu Neptun
Am rămas un Mercur singuratic
Ai fugit pe Pluto, mă simt apatic
Te-ai oprit însă pe Marte
Să observi ce ai lăsat în spate
MEMORIA ECOULUI
Din cel mai pur cristal topit,
A picurat adânc, o lacrimă albastră...
Şi ca o pleoapă, tremurând încet,
Ecoul ei s-a risipit în ceaţă .
De mii de ani atâtea lacrimi crude,
Au curs, şi-n drumul lor spre infinit,
Coloane albe, neştiute,
Ce strălucesc, au zămislit...
Dar ce păcat că nimeni nu le vede,
Umbrind emoţii vii în apa verde...
Şi ce păcat că nimeni n-o s-audă,
Acest concert de muzică de orgă, udă...
Căci numai Timpul egoist,
Îmbătrânind încet şi trist,
Păstrează în adânc comori
De nestemate reci şi de culori...
Iubito simt că te doresc!
Iubito simt că te doresc
Şi dacă numai te privesc
Cum sorbi cafeaua tacticos
Din ceaşca cu buline roz,
Cum iei ciorapul pe picior
Şi îl întinzi trăgând uşor,
Cum calci când ne plimbăm pe jos,
Cu pasul tău cel graţios.
Iubito simt că te doresc
Şi dacă faci un simplu gest,
Şi dacă mâna delicat
Ţi-o treci prin părul ondulat,
În timp ce mă priveşti atent
Cu al tău aer inocent,
Cu ochii tăi ce mi-au plăcut,
Din clipa când te-am cunoscut.
Iubito simt că te doresc
Şi dacă te comporţi firesc,
Şi de vorbeşti sau fredonezi,
De te ridici sau te aşezi,
Şi de glumeşti sau eşti serioasă,
Şi dacă râzi sau eşti nervoasă,
Şi-n orice stare te găseşti,
Aşa cum pur şi simplu eşti,
Iubito simt că te doresc!
Te pot auzi când taci
Liniștea îmi dă pace
Cât mă feresc de durere
Pierd din vedere că mă protejez și de iubire
E trist, e adevărat
Că în continuarea mea sunt multe suflete care ascund o întreagă artă
Iar eu țin ochii închiși
Pentru că de la atâtea mere stricate
Nu îndrăznesc să gust un măr bun
Nu dau vina pe picătura care a umplut paharul
Pentru că îmi asum că am pierdut vremea cât am așteptat să se umple.
Urme de pași
În mod iluzoriu, spațiul se extinde și
timpul se diminuează; viziune întunecată,
dimensiune emoțională. Poate că încă mai
putem simți pulsul cosmic, atunci când viața
ne inversează simțurile ; într-un mod spiralat
și sincron cu mișcarea pământului. Există riscul
de a ne pierde definitiv; a privi o boltă cerească
răsunătoare. Suntem într-o cameră plină de amintiri,
cameră pe care pașii tăi o ocolesc mereu.
Sentimentele noastre de iubire sunt pline până la
refuz de ecourile unor vise de mult uitate, vise
ce aparțin trecutului îndepărtat. Pe retină,
noi orizonturi eratice și eterne emerg din pâcla
unei tangibilități cubice; granule de cuarț cristalizat
în cronometre; ciclice precum notele muzicale sau
precum cifra zero; clepsidre care atârnă pe pereți
și care conțin nisip fierbinte. Un timp sonor în
liniștea înserării; bătrânețe privind în oglindă;
cer convex și cristalin; ca o lentilă. În zilele caniculare,
vederea poate suferi distorsiuni; o fată numită
morgana sau un tărâm al iluziei; substituirea realității ;
existență umană, care provine din praful cosmic;
devenit lut; Dumnezeu, un Sculptor; tu și cu mine,
un singur trup având un ochi unic spiritual; cubic
sau la puterea a treia; privirea care arde totul,
în fiecare zi; Creație; Asemănare. Chiar dacă
sunt mai mult decât tangibile, ideile noastre
sunt concepute pentru a fi, totuși, în sine;
ideea de sine; ideea de lepădare de sine
pentru sfințire. Lumea se schimbă și dispare
odată cu trecerea timpului. Dumnezeu rămâne.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Aceasta poezie este publicata.
Cerul
Cerul e iubit de stele
Dar tu nu o poți vedea
Venus arde în flăcări intense
Deși Soarele doar îl încălzea
Pământul nostru a rămas gol
De furtunile lui Jupiter purtate
Ne-am pus totul în pericol
În loc să mergem mai departe
Te aveam in gândurile mele
Precum Saturn între inele
Te urmam oriunde de nebun
Tu erai Uranus, eu Neptun
Am rămas un Mercur singuratic
Ai fugit pe Pluto, mă simt apatic
Te-ai oprit însă pe Marte
Să observi ce ai lăsat în spate
MEMORIA ECOULUI
Din cel mai pur cristal topit,
A picurat adânc, o lacrimă albastră...
Şi ca o pleoapă, tremurând încet,
Ecoul ei s-a risipit în ceaţă .
De mii de ani atâtea lacrimi crude,
Au curs, şi-n drumul lor spre infinit,
Coloane albe, neştiute,
Ce strălucesc, au zămislit...
Dar ce păcat că nimeni nu le vede,
Umbrind emoţii vii în apa verde...
Şi ce păcat că nimeni n-o s-audă,
Acest concert de muzică de orgă, udă...
Căci numai Timpul egoist,
Îmbătrânind încet şi trist,
Păstrează în adânc comori
De nestemate reci şi de culori...
Iubito simt că te doresc!
Iubito simt că te doresc
Şi dacă numai te privesc
Cum sorbi cafeaua tacticos
Din ceaşca cu buline roz,
Cum iei ciorapul pe picior
Şi îl întinzi trăgând uşor,
Cum calci când ne plimbăm pe jos,
Cu pasul tău cel graţios.
Iubito simt că te doresc
Şi dacă faci un simplu gest,
Şi dacă mâna delicat
Ţi-o treci prin părul ondulat,
În timp ce mă priveşti atent
Cu al tău aer inocent,
Cu ochii tăi ce mi-au plăcut,
Din clipa când te-am cunoscut.
Iubito simt că te doresc
Şi dacă te comporţi firesc,
Şi de vorbeşti sau fredonezi,
De te ridici sau te aşezi,
Şi de glumeşti sau eşti serioasă,
Şi dacă râzi sau eşti nervoasă,
Şi-n orice stare te găseşti,
Aşa cum pur şi simplu eşti,
Iubito simt că te doresc!
Te pot auzi când taci
Liniștea îmi dă pace
Cât mă feresc de durere
Pierd din vedere că mă protejez și de iubire
E trist, e adevărat
Că în continuarea mea sunt multe suflete care ascund o întreagă artă
Iar eu țin ochii închiși
Pentru că de la atâtea mere stricate
Nu îndrăznesc să gust un măr bun
Nu dau vina pe picătura care a umplut paharul
Pentru că îmi asum că am pierdut vremea cât am așteptat să se umple.
Другие стихотворения автора
Creatura
Ființa plăsmuită din noroaie,
Fără de inimă și fără de creier,
Crescută din apa de șuvoaie,
Gândirea-i mai mică de-un greier.
O nebuloasă enormă are-n minte,
Urzeală, intrigă și răutate,
Folosind amalgam de cuvinte
Cu care duce viața pe mai departe.
False păreri față de spirite.
Culege fără limite, minciuna,
Pe care-o îmbracă în haine poleite
Unde are culcuș cald, ura.
Ura față de cei cu credință,
Pizma pe cei cu idei,
Frica de cei cu voință,
Îndoiala de cei cu un temei.
Să îndepărtăm creatura aceasta!
Pătrundă lumina-ntre flori.
Să nu ne mai aducă năpasta
Rămășițe care dau fiori.
Sărbătoare sfântă
Gândul bun nu pleacă din minte
Dacă sufletul nu-i dă un impuls.
Și spiritul momentelor sfinte
Ce aduce cu sine al inimii puls.
Atmosfera creată în jurul familiei
Oferă darul de preț la care visăm.
Împreună aducem omagiul veseliei
Și într-un ritm divin, în rond, dansăm.
Luminițele vii și mirosul de vanilie,
Și dulciurile cu gust de scorțișoară,
Noaptea sfântă memorată în Biblie,
Toate dau iubirea care ne înconjoară.
Noapte de vară
Întinsă pe patul moale, cu miresme aparte
Prin fereastră priveam către cer departe,
Într-o noapte caldă de vară, la luna plină
Și-n minte aveam cânturi ca de mandolină.
Un freamăt în suflet palpitând a izvorât
Căci în gând de mult timp era zăvorât,
Dând naștere unui sentiment romantic
Și simțuri dezvăluindu-se anacreontic.
Lumina misterioasă a lunii pătrundea
În interiorul camerei prin perdea,
Creând un joc magic profund liniștitor,
Dar în același timp destul de ispititor.
În caleidoscopul ritmului din inimă
Și al sentimentelor ce îl animă,
Încet pleoapele ochilor s-au îngreunat
Și dorințele cu visul s-au împreunat.
Gândurile unui necunoscut
Gândurile unui necunoscut
Ascunse în mintea-i dibace,
Înșeală prin sentiment înăscut
De a câștiga prin orice mijloace.
Printr-un buchet de flori false
Dăruit celor ce nu-l cunosc,
Cu vorbe dulci și mieroase
Gândului său nu se potrivesc.
Natura umană mai speră, crede
Că sinceritate încă mai există.
Dar înțelegerile sunt șubrede
Și calea vieții devine mai tristă.
Cuplând sentimente și rațiune
Ar fi un vis și un ideal minunat.
Dar reacția n-are nicio opțiune
Dacă se aude ca un scheunat.
Așteptarea primăverii
Vântul puternic bate în geam.
Soarele mai puțin arzător alină.
Din întreaga natură mă amăgeam,
Că Primăvara în curând va să vină.
Aștept ca blând Zefirul s-adie,
Și raza de soare intensă în Florar.
Iar foșnetul frunzelor, o melodie
Însoțită de trilul păsărilor în umbrar.
Să văd cireșii-n livadă înfloriți,
Din pământ să răsară albii bujori,
Nalbe purpurii ca niște meteoriți,
Lalele, iasomie și petunii în culori.
Pârâul croindu-și cărare-n pădure,
În susur calm și clipocitul mierlei,
Acompaniază un fâlfâit de fluture
Și mersul săltăreț al șopârlei.
În gând, mireasma plăcută a naturii
De pe câmpuri, livezi, păduri și munte,
Îmi zugrăvesc în nuanțele picturii
Și reușesc ca toate să mă încânte.
Creatura
Ființa plăsmuită din noroaie,
Fără de inimă și fără de creier,
Crescută din apa de șuvoaie,
Gândirea-i mai mică de-un greier.
O nebuloasă enormă are-n minte,
Urzeală, intrigă și răutate,
Folosind amalgam de cuvinte
Cu care duce viața pe mai departe.
False păreri față de spirite.
Culege fără limite, minciuna,
Pe care-o îmbracă în haine poleite
Unde are culcuș cald, ura.
Ura față de cei cu credință,
Pizma pe cei cu idei,
Frica de cei cu voință,
Îndoiala de cei cu un temei.
Să îndepărtăm creatura aceasta!
Pătrundă lumina-ntre flori.
Să nu ne mai aducă năpasta
Rămășițe care dau fiori.
Sărbătoare sfântă
Gândul bun nu pleacă din minte
Dacă sufletul nu-i dă un impuls.
Și spiritul momentelor sfinte
Ce aduce cu sine al inimii puls.
Atmosfera creată în jurul familiei
Oferă darul de preț la care visăm.
Împreună aducem omagiul veseliei
Și într-un ritm divin, în rond, dansăm.
Luminițele vii și mirosul de vanilie,
Și dulciurile cu gust de scorțișoară,
Noaptea sfântă memorată în Biblie,
Toate dau iubirea care ne înconjoară.
Noapte de vară
Întinsă pe patul moale, cu miresme aparte
Prin fereastră priveam către cer departe,
Într-o noapte caldă de vară, la luna plină
Și-n minte aveam cânturi ca de mandolină.
Un freamăt în suflet palpitând a izvorât
Căci în gând de mult timp era zăvorât,
Dând naștere unui sentiment romantic
Și simțuri dezvăluindu-se anacreontic.
Lumina misterioasă a lunii pătrundea
În interiorul camerei prin perdea,
Creând un joc magic profund liniștitor,
Dar în același timp destul de ispititor.
În caleidoscopul ritmului din inimă
Și al sentimentelor ce îl animă,
Încet pleoapele ochilor s-au îngreunat
Și dorințele cu visul s-au împreunat.
Gândurile unui necunoscut
Gândurile unui necunoscut
Ascunse în mintea-i dibace,
Înșeală prin sentiment înăscut
De a câștiga prin orice mijloace.
Printr-un buchet de flori false
Dăruit celor ce nu-l cunosc,
Cu vorbe dulci și mieroase
Gândului său nu se potrivesc.
Natura umană mai speră, crede
Că sinceritate încă mai există.
Dar înțelegerile sunt șubrede
Și calea vieții devine mai tristă.
Cuplând sentimente și rațiune
Ar fi un vis și un ideal minunat.
Dar reacția n-are nicio opțiune
Dacă se aude ca un scheunat.
Așteptarea primăverii
Vântul puternic bate în geam.
Soarele mai puțin arzător alină.
Din întreaga natură mă amăgeam,
Că Primăvara în curând va să vină.
Aștept ca blând Zefirul s-adie,
Și raza de soare intensă în Florar.
Iar foșnetul frunzelor, o melodie
Însoțită de trilul păsărilor în umbrar.
Să văd cireșii-n livadă înfloriți,
Din pământ să răsară albii bujori,
Nalbe purpurii ca niște meteoriți,
Lalele, iasomie și petunii în culori.
Pârâul croindu-și cărare-n pădure,
În susur calm și clipocitul mierlei,
Acompaniază un fâlfâit de fluture
Și mersul săltăreț al șopârlei.
În gând, mireasma plăcută a naturii
De pe câmpuri, livezi, păduri și munte,
Îmi zugrăvesc în nuanțele picturii
Și reușesc ca toate să mă încânte.