Care este sensul vieții?

                                                                    1 Decembrie a sosit

                                                                    Copiii s-au înveselit,

                                                                    Îmbrăcați în port tradițional,

                                                                    În ie și opinci, costumul național

                                                                    1 Decembrie, sărbătoare mare,

                                                                    Pentru români , bucuria e o onoare

                                                                    Mândrii de țara în care trăim ,

                                                                    E România pe care o iubim 

                                                                    Marea Unire sărbătorim

                                                                    Împreună România întregim,

                                                                    Toți românii sărbătoresc

                                                                    Țara pe care o iubesc.

Cerul e înnourat.

După cum văzuserăm,

Și nori plutesc neîncetat,

Fără griji ce nu avuseră.

Aș dori să fiu și eu un nor.

Fără griji, probleme,

Însă sunt doar un muritor,

Ce își trăiește vremea.

Tot caut și caut o iubire stătătoare 

Un trandafir fără zimți 

Un arici fără spini

O iubire ce nu mai trece 

Ce stă, nu petrece 

Poate că cer prea mult

Poate că cer prea puțin 

Oricum ar fi, eu tot o susțin 

Și o caut și o sper 

Cum și soarele caută luna pe cer 

Știu că există, știu ce e acolo

Ascunsă după orizont 

Ca și cum se joacă de-a v-ați ascunselea 

Un joc primejdios 

Ce devine din ce in ce mai dureros

Dar cu cât o caut mai mult 

Cu atât sper mai puțin 

Inima îmi seacă, se usucă 

Și zace acum ca o floare ofilită 

Disperată pentru apă sfântă 

In mijlocul unui deșert uscat 

De mult uitat 

De mult abandonat

Riga Riga unde ești tu?
Sunt un conte fără Riga și Soare
Venit am într-un secol greșit
Riga Riga de ce nu te arăți ?
Rămân un cireș nobil între spinii plebei

Satul meu copilăresc ,

Eu cu drag mi-l amintesc

Iar acum vă povestesc,

Ce din inimă iubesc



De ulița casei mele,

Îmi amintesc cu plăcere 

Cum vara mă jucam ,

Cu prietenii râdeam



La bunicii mei acasă,

La bunica mea frumoasă

La bunicul muncitor,

N-am să uit iubirea lor



Iar acum totu-i pustiu,

Ce mai este nu mai știu

Doar bătrâni mai sunt acasă ,

Așteptând copii să vină,

Să stea cu toți la masă



Au plecat în țări străine

Ca să aibe bani de pâine ,

Să vină în țara lor frumoasă 

Că-i așteaptă cineva acasă.

Ca o mantie măreață

Noaptea cade peste noi,

Văzul îmi este în ceață,

Fricile le scriu pe foi.

Şi iar luna este plină,

Dar încă mie mi-e frig.

Mă gândesc că am o vină

Lacrimile cad, iar strig.

Somnul nu-mi vine uşor,

Dar tu doar în vis răsari.

Dimineață… am să mor.

Si iar suspin, tu nu apari.

nu știu dacă ai ținut vreodată în palmă un fluture
dacă ai mai văzut atâta frumusețe și gingășie la un loc
sau dacă te-ai mirat descoperind întreaga splendoare a lumii
în ceva atât de mic și neînsemnat
dar nu te întreb
așa cum zbori în lumina aceasta difuză
desenată de stele
pari și femeie și fluture
rochia ta indigo se unduiește fluid
sub răsuflarea sfioasă a vântului
din bluză îți țâșnesc milioane de fluturi
într-o vâltoare caleidoscopică de culori
și iarăși nu știu care dintre voi risipește cuvinte de dragoste
care zâmbește dimineața soarelui
care mângâie petalele pline de rouă ale trandafirilor
există atâta exces de frumusețe în voi
încât și cerul izbucnește în lacrimi ...

Când dezorientarea generală acceptă superficialitatea, lipsa de inițiativă și depravarea, a vedea lucid realitatea te transformă automat în 'ciudatul' și 'expiratul' societății. În fapt, luciditatea este singurul semn de sănătate într-un corp social bolnav.

Marius Ene, Noiembrie, Sibiu

Un gust amar simții acum pe seară 

  Când ochii ei mi-au smuls

Timpul schițat pe coală.

    Mi-a rupt, fugitiv, versul

      Mi-a arătat demersul

   Unui îndrăgostit, bolnav

Ce ajunge la disperare,

    Și nu mai are loc în pat.

Căci dansul nopții îl îndeamnă 

   Să facă pași de-abia venit,

Fără rușine, fără conștiință 

    Peste un drum numai de flăcări,

Așteptat parcă,

De niște șerpi ascunși 

       După un stup de nectar.

Oh, spune-mi, tu

   Zeiță atotputernică

  Cum e să-ți pierzi răbdarea 

    Cu a lui psihoză isterică,

Cum e să zbieri numai la lună

    Să te-neci în ale mele      gânduri ;

Alături de entitatea 

    Ce nu-ți oferă o frânghie

Pentru a-ți găsi scăparea,

Ca să te întorci vie

Sau încă cunoscută,

    Drept a mea fantezie.

e neplăcut să vezi în jurul tău alte chipuri

alți oameni

să te întrebi atunci unde sunt ceilalți

de ce-ai rămas doar tu pe in***cenzure*** aceasta

de singurătate

ca un nefericit Robinson Crusoe

printr palmieri și plante exotice

nu înțelegi cum s-a putut să rămâi în urma timpului

într-o lume a coioților nemiloși

pitiți prin tufișuri

altădată acești lupi de prerie se aruncau cu dinții în botul cerbului

fugăreau leii

apărea câte un vultur imens

și sfâșia prada

știai un lucru

acum nu mai știi

regizorul vieții a schimbat peste noapte scenariu

a amestecat oamenii cu lupii

într-o distribuție hororr

în care oamenii devin lupi singuratici și se mănâncă-ntre ei

iar cerbii trăiesc veșnic…

Lumina podețului, săgeată către orizont

Împrăștie nuanțele cerului asupra ființei.

Ziua se lasă-n amurg la poalele înserării

Și albul norilor îmbracă pelerina înstelată.

Caut pe cer constelația aducătoare de vești,

Transmit telepatic dorința de cunoaștere,

Și aștept ca Universul să își trimită mesagerul

Liniștii, păcii, împăcării și reculegerii.

un fluture origami

s-a pierdut

printre crizanteme.

÷

sub ascuțișul arivismului,

tăcerea

justifică lașitatea.