Fantezie

Un gust amar simții acum pe seară 

  Când ochii ei mi-au smuls

Timpul schițat pe coală.

    Mi-a rupt, fugitiv, versul

      Mi-a arătat demersul

   Unui îndrăgostit, bolnav

Ce ajunge la disperare,

    Și nu mai are loc în pat.

Căci dansul nopții îl îndeamnă 

   Să facă pași de-abia venit,

Fără rușine, fără conștiință 

    Peste un drum numai de flăcări,

Așteptat parcă,

De niște șerpi ascunși 

       După un stup de nectar.

 

Oh, spune-mi, tu

   Zeiță atotputernică

  Cum e să-ți pierzi răbdarea 

    Cu a lui psihoză isterică,

Cum e să zbieri numai la lună

    Să te-neci în ale mele      gânduri ;

Alături de entitatea 

    Ce nu-ți oferă o frânghie

Pentru a-ți găsi scăparea,

Ca să te întorci vie

Sau încă cunoscută,

    Drept a mea fantezie.


Категория: Мысли

Все стихи автора: Vale poezii.online Fantezie

Дата публикации: 22 марта

Просмотры: 104

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Însuflețire

 Dinafară toate casele par la fel,

aceleași ferestre cu vedere spre stradă,

aceleași uși mohorâte din lemn,

aceleași culori pe fațade și ziduri,

abia după ce intri descoperi că te-ai înșelat,

casa ta, de exemplu, avea suflet,

luase o mare parte din sufletul tău

și-l împrăștiase în lucruri,

până atunci nu observasem că primăvara

înfloreau printre primii din sat merii din curtea ta,

salcâmii,

că sute de rândunele își făceau cuibul sub streșina casei tale

prima oară auzisem acolo cântecul mierlei

al cucului,

arareori mi-a fost dat să aud atâtea păsări cântând la un loc,

atâția porumbei fâlfâind din aripile lor albe într-un joc al iubirii,

parcă și lumina se desfăcea în felii înainte de a se atinge de sufletul tău fermecat,

nu-ți mai venea să pleci,

nimic nu se asemăna cu dorința de a trăi și de-a muri acolo,

întotdeauna plecarea era o tristețe fără de margini,

cum să mai trăiești în Sahara existenței tale cu sufletul înghesuit în inimă,

incapabil să se dăruie,

răspândind în juru-i doar otrava letală a zilelor

și gustul amar al nopților, mă întrebam din pragul casei tale cu suflet,

privind înspre „cuibul meu de vultur”, sfâșiat de singurătate , de la etajul cincisprezece,

ca Hanibal de pe ruinele Cartaginei...

Еще ...

Arca lui Noe

prea multe întrebări fără răspunsuri

însoțesc viața

nimeni nu are explicații perfect plauzibile

degeaba câte unul dintre noi mai trage după dânsul

hoitul în putrefacție al logicii

răspunsul la întrebarea nedezlegată a Facerii

întârzie

Biblia se pronunță în sensul întâietății găinii

în cruciada maieuticii împotriva oului

lăsând la o parte preeminența civilizației sumero-babiloniene

asupra celei creștine

nu-ți face semnul crucii

Maria mea dragă

care porți cu smerenie numele Fecioarei

născătoare de Dumnezei

in vitro

la două milenii de la nașterea hollywoodiană

a lui Cristos

suntem încă în faza de experiment pe șoareci

cu dubiul că nu vom știi niciodată în timpul vieților noastre

dedesubturile acestei afaceri…

Еще ...

Necrologul

Necrologul meu sa fie tăcerea,

Căci nimeni nu mi-a stiut durerea,gândul din noapte.

Nu vreau laude aprinse,dar nici judecați reci,

E de ajuns un rămas bun,spus în șoapte.

Adevărul..,adevărul nu-l poate cuprinde nimeni.

Iubire,ura,si-un infinit de alte sentimente 

Compun al nostru eu.

Un adevărul incomplet nu este un adevăr,

Nimeni nu știe gândurile noastre toate..

Așadar,pe ultimul drum vreau tăcere 

Și un buchet de flori de camp,de albastrele..

 

 

Еще ...

FĂRĂ TITLU

Frumoasă ești ziuă
Strălucitor îți este soarele
Întunecată-i noaptea…
Nu vreau sa mă duc în ea
Lasă-mă  în amurg
Să mângâi cu privirea marea
Îndepărtarea s-o parcurg
Lopătând val după val
Mă voi duce la mal,
Un singur mal
Spre  barca naufragiată
A cărei velă la catarg, îi fulgerată.
Te rog zi, lasă-mă
Să  amurg la malul mării….

Еще ...

Apăsare

nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta

îmi este îndeajuns cât am        

nici nu mai contează că mi-am pierdut toate visele

într-o vreme când nu aveam destui bani să le cumpăr

negustorii zgârciți au rămas cu visele mele de atunci pe tarabă

( niște antichități fabuloase

ca toate antichitățile de altfel

pe care însă nu le mai vrea nimeni!)

acum mi le oferă tot ei la preț redus

sau pe gratis

urăsc aceste zile negre de vineri

pe acești necrofagi siniștrii

care-mi dezgroapă în fiecare an

în noiembrie

toate scheletele ascunse-n dulapurile prăfuite ale minții…

 

nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta

mașina de înfiletat șuruburi zace în același sertar

nici nu mai știu de când

nu mai am șuruburi sau piulițe slăbite

cum s-ar putea crede

în viața mea toate șuruburile sunt strânse la maxim

paharele de șampanie nu s-au spart la cutremur

dar  nici nu-mi folosesc la nimic

așa cum nu-mi mai folosesc porțelanurile de Bohemia

mobilierul de epocă Ludovic al XV-lea

sau covoarele arăbești lucrate de mână

relicve care mi-au precedat visele neîmplinite

iubitele nenăscute

speranțele fără acoperire…

 

nu

nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta

mi-am pierdut demult obișnuința de a rătăci

printre nisipurile mișcătoare ale minții

mi-am pierdut încrederea în oameni și lucruri

 în biblii

cum să-mi mai asum răspunderea pentru viitorul luminos al lumii

când mă înspăimântă ideia de a trece strada

de a spune bună dimineața unei femei singure

sau părinților

care mi-au dat viața

și care poartă răspunderea pentru copilăria mea lipsită de griji

cum spun ei

în necunoștință de cauză….    

 

nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta

în care nu se  întâlnește niciodată cererea cu oferta

mi-am făcut iluzii cât pentru două vieți

crezând că nu mi-ar ajunge una

am lăsat Soarele să răsară în fiecare dimineață

din cenușa durerii

degustând veninul  letal al viperei negre

am hălăduit prin codrii pustii și umbroși ai speranței

la un loc cu lupii și urșii

nu-i drept ca un om să nu știe ce-i rezervă soarta

să nu poată smulge din hoitul acesta căzut pe marginea drumului

halca lui de carne în sânge...

Еще ...

Saturație

am încercat să gândesc cât mai puțin

 

despre ce mi se întâmplă în fiecare zi

 

când deschid ochii

și când primesc toată lumina orbitoare a dimineții

în inimă

fără să am destul loc pentru atâtea lucruri matinale

începând cu sufletul

izgonit de acolo în ochii somnuroși ai pisicii

amestecat cu mirosul inconfundabil al cafelei

cu parfumul Mariei

care-mi face micul dejun

și tropăitul vieții pe scări

încerc să ignor disconfortul întâlnirii cu ziua de astăzi

după modelul folosit cu amanta

în oglindă

acceptând motivații iraționale

precum vinovăția ancestrală a ființei

de a fi

fără s-o întrebe nimeni

în prealabil…

Еще ...