Prea multă sensibilitate în olandeză

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

Te veel gevoeligheid

 

Een slechte gevoeligheid is op zijn eigen manier goed. Het is goed om gevoelig te zijn, om onze spijt te uiten als iemand minder prettige gebeurtenissen heeft meegemaakt, om bij hem te zijn, naar hem te luisteren, hem gerust te stellen, hem te begrijpen, zijn lijden te verzachten, met hem mee te zuchten, mee te huilen om ze in te wikkelen als ze het koud hebben, om ze te verbinden als de kat ze krabt (dat het ook hun schuld was dat hij ze krabde, omdat ze niet weten hoe ze ermee moeten spelen), om er een ijspak op te leggen vanuit de koelkast over een verstuikte enkel, veeg hun tranen af, geef ze medicijnen om hun koorts te verlagen, lippenbalsem om te voorkomen dat ze zo kloven krijgen, ontsmet hun bloedende nagelriemen als ze niet wisten hoe ze hun manicures moesten doen, ze wilden langere nagels dan ze van nature hadden, want dat is de mode, en nu zitten ze alleen maar met bloed, laten we muskietennetten plaatsen, zodat ze er niet zo veel op bijten, hun bloed zuigen, geen malaria of gele koorts overbrengen, laten we insecticiden nemen, als ze er nog steeds op staan om het huis binnen te komen, laten we dan ook een ventilator kopen om de geur van insecticiden te verspreiden, het raam op een kier houden zodat muggen niet naar binnen komen en de geur van insecticiden naar buiten komt. Laten we de ketel zo afstellen dat hij ook warm water geeft, en niet alleen koud, want dan is er nog meer zorg nodig. Economieën houden niet echt rekening met de individuele behoeften van mensen, ze zijn meer een egoïstische behoefte van één man.

Laten we ook niet bezuinigen op supplementen die het immuunsysteem versterken, zoals vitamine C, dat heerlijk citroenachtig smaakt en niet te veel kost, het is betaalbaar, je kunt het krijgen via een simpele limonade, dus hebben we geen reden om het niet te kopen? .

Laten we dikke, donzige blouses kopen, alleen goed als je thuis blijft. Laten we hun gezichtsverzorgingsmasker nemen, een masker dat het vroegtijdig verschijnen van kraaienpootjes en expressielijnen voorkomt. We zijn te jong om rimpels te hebben!

Over het algemeen is gevoeligheid het zusje van vrijgevigheid en zorgzaamheid, maar wat doen we als het uit de hand loopt, nieuwe hoogten bereikt, geen grenzen kent? Is dat nog steeds een heilzame, gezonde, goed begrepen gevoeligheid? Nee natuurlijk niet. Iets in onze manier van zijn kraakt al, en deze gevoeligheid is het belangrijkste symptoom. Het zou gepast zijn om onszelf vragen te stellen: "Waarom ben ik zo?", "Overdrijf ik?", "Wat zorgt ervoor dat ik zulke intense reacties krijg op in wezen triviale dingen?"

Je zult het antwoord ergens in je verleden verloren vinden. Is de gevoeligheid waar we het over hebben het resultaat van een traumatische levensepisode? Heb je bij een examen niet zo lang geduurd als je had verwacht en heb je sindsdien besloten alles op te geven, omdat je denkt dat het geen zin meer heeft? Heb je niet de kansen gekregen waar je op hoopte? Kunt u door omstandigheden niet doen wat u van plan was? Als het antwoord op minstens de helft hiervan 'ja' is, dan hebben we het niet bepaald over gevoeligheid, maar over een negatieve reactie op dingen die zijn gebeurd, die ons tijdelijk pijn hebben gedaan en een niet-genezen wond volledig hebben achtergelaten.

Hoe kan zo’n wond genezen worden? Het steeds vaker krabben. Zitten en analyseren, waar komt die boosheid die gepaard gaat met gevoeligheid vandaan? Je had de moed om naar een ik weet niet welke Zweedse universiteit te gaan. En op 19-jarige leeftijd heb je echt moed nodig om te vliegen, om het huis van je ouders te verlaten, van een provinciestad, precies naar een groot universiteitscentrum. En wat er te zien is, de weg naar succes en interessante vaardigheden om op het CV te zetten, is niet alleen besprenkeld met vredige momenten, dat zij iemand is die graag schreeuwt, schreeuwt en studenten vernedert omdat ze deze noordelijke taal niet perfect uitspreken - Germaans, dat ik de tijden niet perfect ken, dat ik de grammatica en syntaxis niet beheers... nog steeds perfect? Ik weet niet eens wat perfect zou zijn, hoe perfect zou zijn, en ik denk niet dat subjectieve perfectie er toe doet. Als er objectieve normen zouden zijn, dan is het inderdaad de moeite waard om je daaraan te houden en te proberen ze te bereiken, want op die manier kan de vooruitgang echt gemeten en waargenomen worden. Terwijl, als het doelen zijn die slechts één persoon wil en de rest niet, het geen zin heeft om onszelf te vergelijken; we kunnen sowieso niets waarderen of afwegen op basis van wat we horen. Zeker is dat wie studenten vernedert omdat ze het niet perfect weten, het hart heeft van een boswachter die op een lopende band bomen omhakt zonder te kijken naar wat hij heeft achtergelaten. Ja, de evaluatiecriteria zijn heel objectief, hoe kun je als 58-jarige vrouw, die je je hele leven alleen maar met Zweeds omringd heeft, bedenken dat een 19-jarige student je gelijke moet zijn in beheersing, in vaardigheid ? We zijn er om te leren. Als we geboren zouden worden om te leren, zouden we ons voor geen enkele specialisatie inschrijven en dat is alles. Wat zouden we nodig hebben als we het al wisten? Was het niet goedkoper, geen huur, geen treinreizen, geen slaapzalen, geen bibliotheeklidmaatschap, geen eten en nog veel meer andere voorzieningen? Het is grappig wat er gebeurt als 58-jarige vrouwen je beoordelen op basis van hun eigen waarden. Het is alsof de student meditatie geeft aan een 8-jarig kind. Hij kan in die jaren nauwelijks in zijn eigen taal schrijven, laat staan in het Engels, Frans... Zou het niet traumatiserend zijn om hem uit te schelden waarom hij geen tijd had om de inhoud perfect onder de knie te krijgen? Terwijl? dat de persoon die privéles geeft vaag wordt in de uitdrukking? Tijd, dat wil zeggen, hij had met zijn moeder kunnen onderhandelen om haar te vragen hem na 5 maanden te laten bevallen, en niet na 9 maanden, zoals normaal is, om eerder ter wereld te verschijnen, om eerder te leren, alleen maar omdat die persoon dat is. wil wie les geeft. Er is ook de kwestie van de aardse tijd. Zolang we op dezelfde planeet leven, hebben we allemaal evenveel tijd, 24 uur, niet meer.

Deze subjectieve perfectie van anderen geeft aanleiding tot allerlei soorten gevoeligheden. Het heeft ook geen zin om ernaar te streven het aan te raken. Wij weten niet wat de persoon die niet blij met ons is wil. We weten niet wat hij denkt, hoe hij denkt, wat hij verkiest, wat hij niet verkiest, hoeveel, wat, hoe en in welke mate.

De subjectieve perfectie van anderen is verlammend, zowel emotioneel als feitelijk. Als de studente elke keer dat ze haar mond opent vernederd wordt, zal ze er dan nog steeds op kunnen vertrouwen dat ze een kans maakt om een goede Zweedse spreker te worden? Zal ze in het diepst van haar ziel nog steeds de kracht vinden om verder te gaan, te willen oefenen, te lezen, te verbeteren, totdat ze de vloeiendheid, de cadans en de muzikaliteit van de taal verkrijgt? Nee, dat is onmogelijk. Hij had goede bedoelingen die gaandeweg uiteenvielen.

De subjectieve perfectie van anderen vertraagt, onderdrukt. Alsof je leraar elk geluid laat plannen wanneer je het moet zeggen en hoe je het moet zeggen. Zou deze leertechniek u niet intimideren? Waar is de passie, de charme, de meest onregelmatige en veelzijdige schoonheid van taal? Wanneer heb je tijd om je te concentreren op woordenschat, grammatica, syntaxis en wat ze wil, als de focus altijd ligt op hoe je spreekt? Wordt het geen obstakel dat je niet kunt overwinnen? Net als bij meerkeuzetoetsen opgelost. U bent bij een vraag gekomen waarop u het juiste antwoord niet weet, ook al heeft u deze al goed beantwoord. Wat ben je aan het doen? Loop je daar vast en kom je niet verder, alleen omdat je het daar niet weet? Het zou een groot verlies zijn, zowel voor de taxateur als voor u (in de eerste plaats).

Als reactie op de subjectieve perfectie van anderen moeten we onze eigen waarden opbouwen, onze eigen perfectie, waarbij aandacht objectief moet zijn, om verschillende redenen: om niet die gevoeligheid te bereiken die ons ervan weerhoudt te doen wat we willen en zelfs dat gevoel te hebben. we evolueren, zoveel als menselijk mogelijk is, zonder beperkt te worden door anderen, door andere aspecten en doorandere omstandigheden.


Категория: Философские стихи

Все стихи автора: Pisica amuzantă poezii.online Prea multă sensibilitate în olandeză

Дата публикации: 11 ноября 2023

Timp de citire: ~26 min.

Просмотры: 1132

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

,,O clipă de sinceritate" în suedeză

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

 

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

 

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

 

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

 

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

 

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

 

Ett ögonblick av uppriktighet

 

Ett ögonblick av uppriktighet

istället för adjö

låt oss ge lite skönhet

denna sista timme.

 

vi har inte förändrats

det är bara en åsikt

Ta inte ett ord för givet

eller en obetydlig gest.

Nej, vi har inte förändrats

det är bara en slump

Det skulle vi vara i alla fall

och vad vi än pratar om

vi är inte två främlingar

Min kärlek.

 

Ett ögonblick av uppriktighet

det skulle vara en sublim gest

vi har modet att erkänna det

att vi älskar varandra.

Ett ögonblick av uppriktighet

de skulle komma ihåg oss

av våra goda år

skulle påminna oss i denna sista timme

Ett ögonblick av uppriktighet

istället för adjö.

 

vi har inte förändrats

det är bara en åsikt

Ta inte ett ord för givet

eller en obetydlig gest.

Nej, vi har inte förändrats

det är bara en slump

Det skulle vi vara i alla fall

och vad vi än pratar om

vi är inte två främlingar

Min kärlek.

 

Ett ögonblick av uppriktighet

det skulle vara en sublim gest

vi har modet att erkänna det

att vi fortfarande älskar varandra

Ett ögonblick av uppriktighet

de skulle komma ihåg oss

av våra goda år

skulle påminna oss i denna sista timme

Ett ögonblick av uppriktighet

istället för adjö.

 

Ett ögonblick av uppriktighet

det skulle vara en sublim gest

vi har modet att erkänna det

att vi fortfarande älskar varandra

Ett ögonblick av uppriktighet

de skulle komma ihåg oss

av våra goda år

skulle påminna oss i denna sista timme

Ett ögonblick av uppriktighet

istället för adjö.

Еще ...

Plimbare cu motocicleta în islandeză

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

 

Mótorhjólaferð

 

Í nokkurn tíma, frá þeim degi sem Cecilia fékk A flokks leyfið, hefur líf hennar tekið áhugaverða stefnu. Hún átti það líka fyrir B og C flokka, en fyrir A er það í raun ný reynsla fyrir hana. Prófið var stressandi, sérstaklega það sem var á leiðinni, en fyrirhöfnin var verðlaunuð með frelsi til að prumpa hvar sem hún vildi, hvenær sem er, hvenær sem er sólarhringsins. Eina hindrunin fyrir frelsi hennar er sú staðreynd að mótorhjólið er ekki með festu. Af hverju þyrfti Cecilia viðhengi? Góð spurning...jæja, ég veit það ekki, kannski til að fara með hana inn í innkaupin af markaðnum, ganga með son sinn um akrana til að horfa á túnin, njóta myndarinnar af túnfíflum prýddum túnfíflum og mörgu öðru fallegu landslagi. , að fá dýnuna sína frá Jysk og setja hana (hluti af henni í viðhenginu). Ekki misskilja hana, Cecilia er praktísk manneskja, hún lítur á festinguna sem framlengingu á mótorhjólinu, eins og hún væri að keyra bílinn og það væri aftursæti, að í augnablikinu líður það eins og bíll með aðeins tveimur sæti. Cecilia, sem sér hlutina í samhengi, fer á mótorhjóli til næstu bílaþjónustu. Hún talar við sérfræðingana þar, þeir sýna henni valkostina, verðið fyrir hverja festingu. Cecilia situr og lítur yfir listann yfir tengimódel. Hún vegur öll verð og velur það viðhengi sem henni fannst ódýrast. Maðurinn spyr hana hvort hún sé viss um að það sé sá sem hún vilji, að nokkrir viðskiptavinir hafi kvartað eftir að hafa keypt það, að það hafi þurft að losa það alveg frá mótorhjólinu, að þeir gætu ekki treyst á það til að bera fólk, hluti, að það væri bara gera mikinn hávaða (svo mikið vesen um ekki neitt), að þeir sjá eftir að hafa keypt það, að þeir þurftu að fara í þjónustuna nokkrum sinnum, eins og venjulega, og svo framvegis. Cecilia, sannfærð um að þetta væri þessi sem hún vildi, sagði að hún hefði ákveðið sig og ekkert og enginn gæti breytt vali hennar. Eigandi bílaþjónustunnar tók undir með henni og pantaði líkan af líkingu við festinguna en var í meiri gæðum. Það varð að bíða þangað til það var hennar, því það var að koma frá Hollandi. Cecilia var ekkert að flýta sér, hún var mjög spennt að mótorhjólið hennar yrði hvort sem er með viðhengi. Sem betur fer var hún mjög dugleg, hún þurfti ekki fleiri vítamín, hún svaf heldur ekki á nóttunni, úr of mikilli alsælu að kannski hringi í hana eigandi bílaþjónustunnar til að koma og ná í viðhengið sitt.

Mánuði síðar fær hún tilkynningu í tölvupósti frá bílaþjónustunni um að hluturinn sé tilbúinn og hún megi koma með mótorhjólið til að festa það á hliðarnar. Cecilia kom með dökka hringi, of lengi hafði hún vonast til að vera tilbúin á sem skemmstum tíma. Hann átti að ganga þrisvar sinnum inn á kornakurinn. En það er allt í lagi, hann leið ekki neitt, komst heill á húfi á bílaþjónustuna. Mennirnir þar pössuðu hann fyrir hann, hann passaði vel, hann sveiflaðist ekki, það var ekkert að gruna. Að minnsta kosti hélt Cecilia það við fyrstu sýn. En hann ók ekki einu sinni mótorhjóli með viðhengi til að sjá hvernig upplifunin sjálf er. Hann ræsti mótorhjólið til að fara heim. Á heimleiðinni fannst henni festingin vera dálítið erfið í burðarliðnum, mótorhjólið varð erfiðara í meðförum vegna þess, sérstaklega þegar hún þurfti að beygja, vinstri, hægri, hvar sem hún þurfti. Hún lætur þetta þó ekki draga úr sér kjarkinn, hún fer allan tímann með viðhengið, þar til frekar hörmulegt atvik fær hana til að skipta um skoðun.

Á heitu ágústkvöldi fór hann að versla í stórmarkaðnum á svæðinu. Eftir að hafa fengið allt sem hann þurfti til að búa til lasagnið setti hann pokann með keyptum vörum í viðhengið. Hún yfirgaf bílastæði verslunarinnar, þar sem hún gekk eftir holóttum vegi, því hún býr í útjaðrinum og þannig eru vegirnir, á einum tímapunkti fannst henni eitthvað skrítið, eins og framlengingin sem hún var með hefði losnað af. Hann hafði alls ekki rangt fyrir sér. Viðhengið kom á kornakurinn, allar vörur hennar voru á sléttunni. Hvernig getur hún samt búið til Dr. Oetkers lasagna við þessar aðstæður? Cecilia varð ráðvillt, hún hélt að í staðinn fyrir töskuna gæti þetta allt eins hafa verið manneskja. Henni leist ekki á afleiðingarnar af kærulausri löngun sinni og auglýsti því í blöðum á staðnum, seldi viðhengið á ofurverði og keypti tilbúið lasagna fyrir peninginn.

Еще ...

Surprizele din apartamentul nou în suedeză

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

 

Överraskningarna i den nya lägenheten

 

Efter att ha flyttat till den nya lägenheten, närmare bestämt tagit med sig alla sina ägodelar, började Cecilia upptäcka allt mer onaturliga saker. Han flyttade till exempel på möbler och vid ett tillfälle hörde han ett knarr i väggen. Förbryllad knackade Cecilia lite på väggen med nageln, gipset lossnade på en sekund och avslöjade ett vackert hål i väggen. Så våra hårt arbetande och engagerade byggare täcker hålen med genomskinlig tejp över vilken de applicerar kalk. Det vore minst sagt konstigt, vi borde också säga att det är arbete som bara utförs av världens ögon. Vid jordbävningar eller något, vad gör vi med väggar? De faller på hyresgästerna innan de kan fly från lägenheten.

Ta med sig dukarna till badrummet, vad mer kunde han hitta i badrummet, en dubbel Cheeseburger-macka, bortglömd där i en månad, men i nästan perfekt skick. Det går inte att äta längre, men det ser fantastiskt gott ut. Det finns även förpackningar från cordon bleu, äppelpaj från Hornbach, österrikisk skinka (godaste skinkan för byggare), Martinel-korvar, det verkar som att folk föredrar tysk kvalitet i maten de äter, det är bara en observation.

Men dessa webbplatsingenjörer är lite sömniga, eftersom de glömde sina mekaniska pennor, anteckningsböcker, jag vet inte hur många pennor runt huset. Det passar Cecilia, det kommer att tjäna henne väldigt bra att sätta betygen fyra och två, för det är allt hennes hjärta tillåter. Den som lyckas få en sjua på sina prov kan verkligen en del engelska. Men han tror inte att det skulle vara svårt, han menar att ansträngningen måste komma från båda hållen, inte bara den ena ger, den andra tar emot. Dessutom tror hon att det underlättar inlärningen väldigt bra, men hon är lite osäker på den här förmågan, hon vill övertyga sig själv genom att läsa barnproven. Det ser kallt ut, men inuti döljer sig ett varmt, känsligt, till och med barnsligt hjärta. Av för mycket lust att vara barn blir hon inte upprörd, hon skrattar till och med när hon ser bordet i vardagsrummet, samma gamla bord från morföräldrarnas lägenhet. Hur klottrad, ritad med kritor, färgpennor, akvareller hon förblev från tiden när hennes son var ca 2-3 år gammal. När han packar upp ser han sina målarböcker från tidigare år, han ser hur klumpigt, men ändå bedårande, han färgade varje karaktär, varje hus, varje detalj i bilderna, hur bra han fick färg på vägen. Han utelämnar inte heller korten med meddelanden, som han fick när han var äldre, för cirka 5 år. Det fanns meningar som han borde ha slutfört, som: "Om jag hade en blomma skulle jag ge den till henne...", Om jag skulle tacka min mamma skulle jag göra det för att..." korta texter av tacksamhet, en julklapp från en moster.

Vackra minnen, men överraskningarna i lägenheten slutar inte, fortsätter de. Parkettgolvet knarrar varje gång Cecilia trampar på det. På liknande musikaliska toner knarrar också dörrarna när du öppnar dem. Lådorna faller ur nattduksbordet, det enda nattduksbordet i deras sovrum. Vad kan vi säga om barnets rum? Alla lådor som de förvarar sina leksaker i smälls på varandra och det är dessutom obeskrivligt kallt. I alla rum är temperaturen medelmåttig, bara i sonens rum är det olidligt kallt. Fönstret hade tvåglas, men det fixades inte bra, det saknas även ett lager värmeisolering.

Cecilia larmade, vad ska hon göra med sin pojke som ändå får bihåleinflammationer och måste ta itu med sin näsa ganska ofta, för att han ser ut som hon? Han beställde en morgonrock med huva att bära hela tiden, inklusive att sova.

Taklampan ger också ett discoljus, eftersom det alltid flimrar, det är lite irriterande för att skriva, läsa eller klippa tånaglar, men som rumslampa är det bra som det är, än så länge. I framtiden kommer hon att köpa en ljuskrona med svalare ljus eftersom hon har körsbärsuniform och inte gillar hur körsbär ser ut i gult ljus. Han gillar lila, å andra, och om ljuset är blått kommer uniformen att se lila ut, vilket han skulle tycka var fascinerande, att det skulle vara en mycket mer intressant, visuellt tilltalande uniform än den han var van vid så långa år.

För att sammanfatta allt som constrictors lyckades göra fram till ögonblicket när Cecilia flyttade in i lägenheten, fanns det många överraskningar, och lera på golvet i varje rum, matrester, bortglömda föremål, men det är en beboelig lägenhet, det är tillräckligt varmt, i vissa rum fungerar tv:n, kylskåpet, internet och vi hoppas att de fortsätter att fungera, det är inte över, då det blåser i november, allt går sönder, och hyresgästerna som får det sönder får skylla p.g.a. ledningarna är gamla, att de är värmekänsliga, att de är en massa tekniska detaljer som får oss att krypa ihop, inte vettigt, komplicera våra liv, och det skulle vara viktigt att ha tillgång till allt så länge de betalar hela pris, inte hälften eller en fjärdedel. Varför ska barnet få dåliga betyg för att han inte avslutade sin studentexamen förrän två på morgonen, varför skulle han ha förstörd mat i kylskåpet, för elen är inte konstant, maten i kylen är intagen och stinker, den barnet äter det och sedan behöver det av undantag från skolan eller från meditationer som han inte kan presentera sig själv i det tillstånd han är i? Varför skulle han behöva ta igen de timmarna? Missade de det med flit? Gjorde han medvetet inte vad andra förväntade sig att han skulle göra, eller hade han ingen möjlighet? Ja, bättre berätta för oss vem som försöker döma andra som inte har gjort det. Nuförtiden, att inte ha jämlikar att inte kunna.

Det är få som verkligen kan förstå, sitta och analysera situationer. De som inte har måste ha samma chans till allt som de som har. Detta bör inte bli ett hinder. Om han vill ge antagning till biologi och hans internet misslyckas, hur kan han konsultera specialiserade avhandlingar? Föräldrar ska ta hand om barnets behov av kunskap och tillfredsställelse. Föräldrar tar hand om sig, det är inte problemet. Problemet börjar med vem som visste så väl hur man skulle ställa upp allt från början. Cecilia, om du bryr dig om ditt barns framtid, beröva honom några ursäkter (som ber om ursäkt, anklagar sig själv), förklaringar "för enkla kanske" inte smälts av någon, som han kommer att ge år och år senare. Gör honom en tjänst och flytta honom till en stad med fler möjligheter, låt honom inte fastna i situationer som han kommer att ångra någon gång.

Еще ...

"Unforgettable" în norvegiană

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

 

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

 

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

 

Uforglemmelig

 

Uforglemmelig, det er det du er

Uforglemmelig, men nær eller fjern

Som en kjærlighetssang som klamrer seg til meg

Hvordan tanken på deg gjør ting med meg

Aldri før har noen vært mer

 

Uforglemmelig på alle måter

Og for alltid mer, det er slik du forblir

Det er derfor, kjære, det er utrolig

At noen så uforglemmelig

Tenker at jeg også er uforglemmelig

 

Uforglemmelig på alle måter

Og for alltid mer, det er slik du forblir

Det er derfor, kjære, det er utrolig

At noen så uforglemmelig

Tenker at jeg også er uforglemmelig.

Еще ...

Ceas rezistent la apă în norvegiană

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

 

Vanntett klokke

 

Det er en vakker tidlig januarmorgen, vi er på en av de mest prestisjefylte tekniske høyskolene i Suceava fylke, hvor vår utmerkede engelsklærer, Cecilia (vi vet ikke etternavnet hennes) er på badet. Nærmere bestemt på lærerbadet, i kvinnedelen. Det er en ganske tøff start på dagen etter 4-5 alarmer satt på telefonen, en for 12:30, en annen for 2:40, to til for sønnen hennes, og en til for 4:50 om morgenen. De to første skulle ta antibiotika, etter at han hadde en eller annen infeksjon med Staphylococcus aureus og jeg vet ikke hvor mange andre stammer av sykehus- og grampositive bakterier som sønnen tok med fra barnehagen, var siste alarm å komme i tide kl. stasjon og ta bussen til videregående skole (for de som ikke vet, Cecilia er pendler med 15 års erfaring innen samferdsel). Normalt sett kunne Cecilia ha bedt om permisjon til hun begynte å føle seg bedre, for å komme seg, for å bli mer energisk, men du kjenner henne, du vet hvordan hun har det. Hun vil bare ha olympiere, hun vil at alt hun gjør skal gi mening, hun liker faget hun underviser i, og ikke bare det, hun ønsker å reformere undervisningen i dette faget, hun har til og med en tendens til å revolusjonere og forbedre undervisningshandlingen til det- ville bringe det til kunstnivået. Han valgte å jobbe overtid i den staten han er i, fordi han vet at det i år arrangeres olympiad på videregående skole der han underviser. I morges hadde Cecilia imidlertid ikke helt tid til å ta vare på seg selv, og derfor måtte hun på do for første gang. All maskaraen hennes har spredt seg, fra kondensen tørker hun heldigvis av overflødig med noen våtservietter. Så, med de tørre, begynner han å blåse seg, og stakkaren blåser, at lærerne i hyttene ved siden av også koser seg. Det regner med kommentarer som: "Du vet Cecilia, jeg har en gressklipper som jeg bruker til å klippe jungelen rundt huset, og den lager nøyaktig de samme lydene." Kjære medlærere, vis empati og slutt å le av Cecilias problem, at det ikke er spøk med mikrobene som sirkulerer, der de stadig dukker opp, som sopp etter regnet, jeg har inntrykk av at verdens undergang kommer, men dette er virkeligheten, jeg er økologiske ubalanser, forurensning og bakterier dukket opp. Og global oppvarming hjelper dem å trives... Uansett...Cecilia legger like mye lidenskap i å blåse nesen som hun gjør noe annet, hun hjalp meg ikke med noen bøker jeg trengte for 10000 år siden? Selvfølgelig ja, men jeg vil si at hjemme hos henne kan du ikke engang se fargen på veggene, gipsen eller om hun har malerier, at hun har bøker opp til lysekronen. Og slik ser nesten alle rom i leiligheten ut. Jeg forsto ganske raskt at hun brenner for det hun gjør og godt gjort mot henne. Det er vanskelig å finne lidenskap i noe, noe, jeg tror virkelig ingenting gir mening eller kanskje jeg må fortsette å lete til jeg finner det.

For å komme tilbake til historien vår, blåser Cecilia nesen, kaster vevet etter å ha fylt det med sekret og blodpropp, trekker vann. Dessverre gikk vevet sammen med vevet og den elegante, moderne klokken hun hadde fått av en venninne på bursdagen sin i september. Det gled av håndleddet hans, for i sin unødvendige hast (han kom dit først uansett) presset han ikke hardt nok på grepet. For å gi litt kontekst har klokken et varmebestandig armbånd, som godt motstår vann, på esken sto det i hvert fall "500 ATM vannmotstand". De japanske produsentene løy ikke om kvaliteten på produktet Cecilia hadde på seg, en Casio G-Shock-klokke, litt for stor for en kvinnehånd, svart, rund urskive som viser timene med blå arabiske tall . Den gjør motstand, den er intakt selv i dag, bare at den gjennom kloakken hadde en annen rute og rant over i Suceva-vannet, i stedet for å følge den overalt. Cecilia får panikk, setter ut en annonse i avisen, setter opp plakater over hele byen med bilder av klokken, og lover en belønning for å finne den.

En måned etter at letingen startet, får hun beskjed om at den er funnet og kommer til å kreve den. Han kommer til det kontoret, snakker med damen i skranken som gir ham klokken. Cecilia vet ikke helt hvordan hun skal reagere, det er klokken hennes og likevel er det som om den er borte. Hvor lenge har det vært i vannet hvor alt er sølt, det har fått en militærgrønn farge, han vil prøve å fjerne det hjemme, enten med pinsett, eller med en neglefil, eller med vaskemiddel, eller med andre rengjøringsmidler han kan finne. Seriøst, det ser ikke engang ut som klokken han likte så godt med det første...

Еще ...

"I love Paris" în italiană

Every time I look down

on this timeless town

Whether blue or gray be her skies

Whether loud be her cheers

or whether soft be her tears

More and more do I realize that

 

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near

 

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near.

 

Amo Parigi

 

Ogni volta che guardo dall'alto

questa città senza tempo.

Che il suo cielo sia azzurro o grigio,

o i suoi applausi sono forti,

o le sue lacrime sottile,

mi rendo conto sempre più che...

 

Amo Parigi in primavera,

Amo Parigi in autunno,

Amo Parigi in inverno, quando pioviggina,

Amo Parigi in estate, quando fa caldo.

Amo Parigi in ogni momento,

In qualsiasi momento dell'anno.

Amo Parigi, perché oh, perché amo Parigi?

Perché il mio amore è vicino.

 

Amo Parigi in primavera,

Amo Parigi in autunno,

Amo Parigi in inverno, quando pioviggina,

Amo Parigi in estate, quando fa caldo.

Amo Parigi in ogni momento,

In qualsiasi momento dell'anno.

Amo Parigi, perché oh,perché amo Parigi?

Perché il mio amore è vicino.

Еще ...

Стихи из этой категории

Prizonieri

Prizonieri într-o lume nebună,

Între ziduri din vorbe de plumb,

Sugrumati de credințe păgâne,

Îmbrăcate-n culori,fluturând .

 

Rătăcim ,căci speranța ni-i frântă,

Printre leșuri de vise târzii,

Căci ne temem de viață,de luptă

Și murim câte-un pic,zi de zi!

 

Prizonieri chiar în viețile noastre

Ne mințim că suntem încă vii,

Însă frica ne-mpunge in coaste,

Și ne lasă în suflett pustii!

 

Prizonieri într-o lume nebuna,

Între ziduri din vorbe de plumb,

Sugrumati de credințe păgâne,

Îmbrăcate-n culori,futurând.

JUSTINA BUTAROIU

Еще ...

Orgia timpului și Spațiului

Vai Eros, cum icnește mileniul
Iubit de-o cadână secundă,
Atunci când revarsă, abundă
Sămânța care va zămisli-ntrânsa eternul,
Căci pe limbă, printre buzele sfere,
Se scurge o rază firavă de miere
Și astfel, in nespațiu, explodă eterul.
 
Spațiul cu timpul vital se iubesc.
Cu cât e steaua mai mare,
Cu atât în ritmicul act ei se unesc,
Iar timpul din ceruri trece firesc,
Iar oamenii între coase trăiesc.
 
Vai Cupidon, cum geme secunda
Sub dulcea atingere a eonului ei,
Când simte că-ncepe dizolvarea matricei
Și vede cum brusc se aplatizează unda
Căci pe limbă, printre buzele sfere,
Se scurge o rază amară de fiere
Și astfel prin spațiu implodă obida!
 
-------
 
Vai Cupidon, cum icnește galaxia
Iubită de-un fante atom,
Atunci când pe coapsele-i albe
O mângâie, tandru, cu-n electron
Și, pe limbă, printre buzele sfere
Se scurge o rază firavă de miere
Și iată, netimpul e-nvins din primul moment.
Timpul cu spațiul vital se iubesc.
 
Cu cât e steaua mai mare,
Cu atât în ritmicul act ei se unesc,
Iar timpul din ceruri trece firesc,
Iar oamenii între coase trăiesc.
 
Vai Eros, cum vibrează atomul
Printre elipsele lactee ale stelelor,
Excitat de imaginea dinamică a curbelor
Ce aleargă printre distanțele roiurilor,
Căci pe limbă, printre buzele sfere,
Se scurge o rază amară de fiere,
Iar timpul se pierde în frigul distanțelor!
Еще ...

Surpare

Ca stelele-n zori, 

strălucirea 

se topește-n fum, 

sub plapuma tăcerii, 

lupte-adevărate,

își fac drum, 

hedonismu-nșelător,

ca noru'

aproape-ntunecat,

se prelinge

în inimi și minți...

suspine și umbre,

în dans se prind 

înfrânte.

Еще ...

Un apus,sau poate un răsărit

Uneori,oboseala

Natural,mă copleșește

 

Apusul,lucrului

Patriotic ,voluntar

Urcînd,cu rugăciunea

Stelar,din suflet

 

Suspinînd,de dorul

Antic,strămoșesc

Un vis,neprihănit

 

Podul,aspiraților

O Dacică,trăire

Astrul și mîndria

Țării, binecuvîntate

Estul,bucuriilor

 

Unic,al drepților

Nestemata ,Europei

 

Reverențioasă,printre stimații

Ăăă....lumii,civilizate

Simbolul,bunătății

Ăăă....idealul,pur

Realmente:Grădina,Maicii Domnului

Inelul,hărniciei

Tronul,credinței

Еще ...

NELINIŞTE

    Câteodată când suntem singuri 
    ne dorim singurătatea şi mai mult.
    Ca şi cum bolnavi de moarte fiind 
    ne-am teme de trecutele vieţi,
    de trecutele păcate...
    Dar am nevoie de tine
    sd-mi dai visele tale, dorinţele tale
    să-mi dai aripile tale şi zborul tău până la cer.
    Căci eu nu mai am nimic, 
    nimic nu mi-a mai rămas 

    decât lumina de pe mine...

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍