Ploaie de ace

Dansând în neștire conștient,
Dansul ploii, așteptând ca-n orice moment
Stropii de apă să-mi inunde
Pielea ce furia-mi ascunde,

 

Până ce ace din cer, accelerând,
Acoperă carnea ce acceptă, cerând
Stropilor de sânge să alerge
Pe umbre… să le pot șterge,

 

Vânzând vise de vindecare, vag,
Vlăguit, venind, visând în vileag,
Mințind mulțimea, mulțumind simțirea,
Țintuită de țărușul grețos, dezlănțuind nesimțirea.

 

Prin furtuna de întrebări platonice,
Certând când, cerându-mi mișcarea plăcilor tectonice,
Chemând gânduri haotice, cu plăcerea replicilor satirice,
Rece, în morman, rămâne unda când trece.

 

Printre clone de gheață, prin ceață,
Înțeleg că de-nțeles doar ies, fără speranță,
Înțepat de picături, nu mai scap de nori,
Prin urme lăsând picturi, fără culori,

 

Eu-ul cu mine, într-o ceartă cu oglinda,
De dorința dreptății, devorați, derulând dovada,
Pe banda fără sens, înspre concluzia vidă,
Rudă cu salvarea ce continuă să râdă.


Категория: Философские стихи

Все стихи автора: A.V poezii.online Ploaie de ace

Дата публикации: 17 января

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 649

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Fantome - 12 - Crepuscul

Din antiteza logicii genezei

izolez posibilitățile psihogenezei;

sătul de mersul orb către zei,

înfășor mărgelele peste claviculă.

 

Vârât și vânat în aceeași bulă,

lasă-mi vocea să urle în noapte,

prin setea ce aduce răutate,

tratând tăcerea cu finețea securii.

 

Curbura coloanei, capsată prin funii,

aduce închiderea dramatică a gurii;

zvârcolit de starea ambiguă, nesătulă,

sunt lăsat de bunăvoie în căderea nopții.

 

Ținut țintă lângă țărușul sorții,

înțepat, prins în țipăt, să-mi omor volții,

nu vreau să mă vezi clipind —

închizând ochii, pot să te surprind.

Еще ...

Tempo

Slăbim împreună și creștem,
ne naștem orbiți de ce nu știm.
Te știu, dar nu ne cunoaștem,
simțim ura și iubim…

 

Prin refren atingem atingerea.
Sinergia, ca o verigă slabă, zăcea,
iar ea spunea că aiurește, prostește,
naște și mișcă — ura o-nvrăjbește.

 

Urla pe ritm și cânta suspinând,
când, visând, mișcai, secând
scenarii pe timpi, dependent de ceas.
Strig la limbi, ghidat de compas.

 

Vânez, vizitiu vinovat, voalul —
alintat, volatil, precum secretul.
Sintetizat urât, purtat cu griji, slăbit,
virat, privit, realmente copleșit de zâmbit.

Еще ...

Fantome - 3 - Ticăit

Repetă-mi… și doar taci,

sclipesc știind prin ce treci,

mereu prezent, dorind să arzi,

la secundele fixe să cazi.

 

Ia-mi limba, să-ți fie de folos,

ia-mi și pielea — n-am nevoie de os;

urmează să le sfărâmi...

De ce nu curmi?

 

Linii și linii alungite,

la fel de limitate,

lăsând spațiul liber,

lovind lumea ce locuiește în sincer.

 

Cunosc minciuna înrădăcinată,

cinic conturând comoara neînapoiată,

comemorând coloana termină

coroana — în al tău ticăit e gravată

Еще ...

Limite

Am depășit orice limită,
Dar am trecut de barieră?
Dacă viața-i un paradox,
Atunci etica e mănușa de box.

 

Prinși în cercuri vicioase,
Își fac timp să tragă linii vâscoase,
În funcție de părerile expuse
Ale mulțimii cu mințile străpunse.

 

Se susține dorința de dreptate,
Dar se confundă cu răzbunarea.
Gurile devin canibale și înfometate,
Cei ca mine fiind materia ce susține hrănirea.

 

Pe patul de foc al propriilor păcate
Dorm înghețat în probabilitate,
Trezindu-mă într-un cer de singurătate,
Colorat de aburul cenușii.

 

Iertarea e pentru cei vii.
Sunt un doctor nebun ce oferă sănătate,
Criticat pentru brutalitate.
Devin constructor cu materiale limitate,
Și se așteaptă cele mai bune rezultate.

Eu sunt cel ce face tăieturile,
Dar și cusăturile.
Nu-mi plac scurtăturile,
Sunt mândru de toate eșecurile.

 

N-am ucis din răutate —
Ne-am îngropat împreună pentru rezultate.
Sufletul, la început, n-avea idee ce risca.
Oglinda-mi arăta doar masca.
Nu mai știu unde apar:
Prins între vulcan și ghețar.

Еще ...

Fantome - 18 - Albume

Prin memorii mă arunc,

deschizând albumul pe care-l apuc,

spațiile goale, făcute scrum,

sunt lipsuri vizibile din drum.

 

Revăd imaginile pe foaia goală —

albă, dar colorată, devine o rolă;

gust nostalgia în care se adună regia,

sorbind ginul turnat de însăși energia

 

ce nu minte, dar înșală,

înșirând râuri de lacrimi cu morală,

regretele săpând tuneluri în încredere,

printr-o plăcere de urlete ,, la revere’’.

 

Mă întorc la momentul specific,

ca prin pacific doar să rectific,

fugind de prezentul întunecat,

șubred — lemnul ud și secat.

 

Vânez iluzii, aud surzii

vorbind și râzând prin poezii;

zilnic zac, zidind zadarnic zidul,

paralizat, zguduit de zgomotul

 

vocii ce se emană în gândul

unde sensul prinde contur credul,

al fanteziilor netrăite, cu dor

de secunde nesătule — le vor.

 

Spune-mi cea mai bună poveste,

vestea trăită vrea să existe;

persistă durerea când te închid,

clipind prin becul pâlpâind în vid;

redau ecranul rigid

prin care, printre pleoape, te văd privind.

Еще ...

Fantome - 11 - Lanțuri

Ține-mă de mână,

când mă zbat, ține-mă;

plângând, fii lângă mine,

pictând cu sânge durerea ce vine.

 

Aproape te simt rece,

dar, cu regrete, te încălzesc.

Frigul... știu că nu va trece,

nu încerc să te îmblânzesc.

 

Știu că și tu mă simți —

strange-mă… știu că nu minți.

Eu te-am construit ideal,

ești cât se poate de real.

 

Vital, prin vene îmi treci cu fier,

fierb și mă oprești în ger.

Mulțumesc pentru rezistență…

și eu m-aș rupe de o așa ființă.

Еще ...

Стихи из этой категории

Prăbușirea haousului

Oh suflet drag....

Obosit te simti 

De emotii esti incercat 

De trairi inecat

Mergand pe marginea propriilor prapastii

Si totusi gleznle tremurand ...

Te ai opri , ai respira , 

Loc ai lua spre cugetare ...

Insa marginea este fina si abrupta 

Timp nu exista 

Si pe loc nu poti ramane ....

Clar vezi ca o decizie ai de luat 

Mergi incet 

Sau te lasi apasat ...povara si in suspin 

Dar totusi sti ca nu mai poti 

Minte spune" Hai !" 

Si trupu spune arzator "Stai !"

Tremuri in deriva 

Vantul sufla taios

Rece ,te ingheata

Controlul se surpa 

Renunti la el 

Doare sa l mai ti strans 

Si te lasi 

Insa te agati de incredere 

Si crezi ca iarasi cazi 

Liber in aerul haosului

Te indrepti in alta directie fara control 

Si vezi ca ai urcat 

Vezi prapastia 

Vezi poteca 

Si te intrebi 

"oare ce mi se arata

 unde sint ?"

Si sesizezi ca ai aripi 

Si vantul te poarta lin 

In drumul tau 

Spre orizonturi largi

Caci atunci cand nu mai poti 

Cineva mereu te prinde 

Caci ai gasit curaj

In spusele mele 

De a avea incredere 

Si de a face rai din ce ai 

... ai crescut .. te ai inaltat ..

Si cu credinta ai zburat 

Neatins de piatra dura 

Si de spaima injositoare 

Spre lumina zburand lin

Cu sufletu deschis 

Acum fara suspin

Durerea spargandu se in angoase 

De piatra intunecata a abisului 

In urma lasata...

Еще ...

Iluzii

Când ieși din iluzii și minte-ți e clară
Și lepezi cu totu-a minciunii povară,
Nicicând nu vei vinde tu însuți iluzii,
Căci vezi adevărul și nu faci confuzii.
Când mintea-nflorește, vezi bine și rău,
Pricepi că de-ai vinde, vinzi sufletul tău.

Еще ...

Ultima bătaie

Printre bătăile grăbite ale inimii mele obosite,
Încă mai caut un rost în clipele tăcerii nesfârșite,
Un sens profund în gânduri ce se nasc din fum și dor,
Și care ard încet, dar nu se sting, ci cer mereu mai mult, ușor.



În fiecare vis mă-mbat cu o iubire ce nu a venit,
Dar care, nevăzută, parcă toarce din sufletul meu rănit.
Aș da o viață întreagă pentru o clipă de lumină,
Să simt cum arde dragostea în piept, fără să mă mai înclină.



Doar o dată să-mi dai privirea ce pătrunde în ființa mea,
Să mă dezlegi de ghețuri vechi și să mă-mbraci cu altceva:
Cu foc, cu viață, cu încrederea că nu-i zadarnic ce trăiesc,
Că dincolo de haos și durere, și eu pot fi iubit firesc.



Un rost să simt când mă trezesc în zori, cu inima pustie,
Și să respir aerul rece al tăcerii, nu cu frică, ci cu bucurie.
Să pot ierta trecutul meu, și umbrele ce m-au legat,
Să dau curaj unei bătăi de inimă ce n-a uitat.



Să-nvăț din nou să merg spre oameni, fără teamă, fără mască,
Să cred că dragostea nu doare mereu, ci poate să renască.
Că-n haosul ce pare tot, există-un sens ce s-a ascuns,
Și că în fiecare inimă frântă, încă arde-un cer de sus.

Еще ...

Incorect...

Hei omule, ia seama, lumea-i aproape gata
Când va fi pusă-n mâna prostimii judecata.
Când va fi-nțelepciunea trădată pentru bani
Și scânteieri de-o clipă, slăvite de... gâscani.

 

Când vei vedea frumosul, hulit de urâciune
Și va fi-n rang de artă chiar orice spurcăciune
Ce-a fost invidioasă că nu e la-nălțime.
Dar, calea-i mai ușoară și-aleasă de mulțime.

 

Când gâsca proastă cărei, un compliment i-ai da,
Se crede mai frumoasă chiar decât lebăda
Și-n loc să facă pasul, la rangul ei să urce,
Preferă pe aceasta, s-o judece, s-o spurce.

 

Când orbul incapabil să vadă ce-ai în minte,
Dacă-l ascultă lumea, te spurcă din cuvinte.
Se judecă dreptatea spre-a se ierta greșeala,
Minciuna și hoția, să nu-și dea socoteala.

 

Când legi chiar, se fac strâmbe și ia păcatul dreptul,
Că-i mai ușoară calea și, e mai greu respectul.
Când, pentru-a nu-și ascunde, mulți, chipul de rușine,
Se judecă păcatul a fi de fapt... un bine.

 

Când incapacității se dă recunoștință:
- E rău da'... Las' că merge de-i punem o fundiță...
- Cum, suntem proști cu toții și, tu vi sa ne-ndrepti?
Dacă scădem nivelul, suntem cu toți deștepți.

 

- La noi este puterea, chiar de, mai mic ni-i darul,
Tu, ești nebun pesemne, că depășești tiparul.
Prostia și păcatul, la rang înalt s-au pus
Și de noroi îi umplem pe cei ce-au fost mai sus.

............................................................................

 

Hei! Recunoaște-ți vina, vom îndrepta greșeala.
Nu judeca dreptatea că-ți cere socoteala!
Trezește-te, fă pasul, doar pare, nu e greu.
De-ți e prea grea povara, te-ajut cu drag și eu.

 

Hai, dă tribut dreptății, greu pare primul pas,
Dar cei care urmează, îți vin ca într-un dans.
Te plângi, vrei să schimbi lumea și spui că vrei "mai bine"?
Fă primul pas și schimbă, dar, schimbă-te pe tine!

Еще ...

,,Chișinăul de seară''

Fie iubești Chișinăul de seară

Sau te va iubi Chișinăul o noapte întreagă,

Ai putea încerca să schimbi mai multe chestii

Dar multe gânduri ce le porți acum nu se iartă,

Iar dacă plecarea mea ar însemna ceva 

Pentru tine desigur că nu contează 

Faptul că într-o zi ai putea pleca și tu 

Acolo unde apune soarele și se judecă viața.

Еще ...

Când o să ajung la mal

În a universului  palmă ,

plângea un pui de soare

Imortalitatea sa jelea fragilitatea lumii muritoare,

cu lacrimi de viață.

Un strop pică pe Pământ ,prefăcându-se într-un șnur de aur

îmbibat cu amintiri câte un suflet stele are .

Degetele mi l-au cuprins

și tot ce am văzut

a fost marea.

O mare de lacrimi de soare .

Pe cât de sclipitor albastrul de la suprafață,

pe atât de rece dedesubtul lor

Voiam sa le miros esența

Si s-o strâng la piept

M-am aruncat .

Știam că locu mi-e sub soare ,

dar marea mă striga pe nume ,

la fel cum Eva voia a știi

mărul ,

ce gust are .

Încă două bătăi de inima și-aș fi fost acolo ,

dar începuse în zare ,

o furtună.

Navighez încă de atunci

si mă întreb când oare

voi reuși

sa încerc marea cu degetul .

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍