Când o să ajung la mal
În a universului palmă ,
plângea un pui de soare
Imortalitatea sa jelea fragilitatea lumii muritoare,
cu lacrimi de viață.
Un strop pică pe Pământ ,prefăcându-se într-un șnur de aur
îmbibat cu amintiri câte un suflet stele are .
Degetele mi l-au cuprins
și tot ce am văzut
a fost marea.
O mare de lacrimi de soare .
Pe cât de sclipitor albastrul de la suprafață,
pe atât de rece dedesubtul lor
Voiam sa le miros esența
Si s-o strâng la piept
M-am aruncat .
Știam că locu mi-e sub soare ,
dar marea mă striga pe nume ,
la fel cum Eva voia a știi
mărul ,
ce gust are .
Încă două bătăi de inima și-aș fi fost acolo ,
dar începuse în zare ,
o furtună.
Navighez încă de atunci
si mă întreb când oare
voi reuși
sa încerc marea cu degetul .
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Paula Petcu
Дата публикации: 29 февраля
Просмотры: 342