Стихи из этой категории
Memorii
Cristalină raza
Noaptea se arată
Țurțuri de gheață.
Din genuni, prin râuri de tristețe
M-am trezit legat pe viață
Încremenit într-un extaz
De Pământul pieritor
Efemere adunate
Oglindite în prezent.
Libertatea mă înconjoară
Cu umbre adânci a căror spaime
Retrăite-n eter
Sfărâmițează un trup complet
În mii de forme luminoase.
Pretutindeni și nicăieri.
Sunt dovada, sunt și martor
Cum că timpul infinit
S-a sfârșit în prag de iarnă
Căutându-și începutul
Vlăguit de omenirea
Ce o poartă fără rost.
Ce nu este mizerabil
Se transformă deplorabil
Să trăiesc dar parcă nu.
Legat de propria tinerețe
Am fost copil imaginar
Prin timp pierdut, lumina lunii
Sub a soarelui putere
Eu te caut gonind spre tine
Adevărul despre miine
Departe ești, totuși aproape.
La răscrucea dintre timpuri,
Ai găsit o umbră a mea
Înainte de a mă naște,
Să trăiesc, crezând că poate
O altă moarte va veni,
Purtând sicriul pe vecie.
Trăiesc dar nu pot concepe
Abruptul sunet incendiar
Ca o sferă fără formă
Un dreptunghi rectangular
Un pătrat mai circular.
Am găsit printre cutii
Scris pe o foaie efemeră
Aruncată-n focul sorții
Un rând palid și neșters
Săpat în piatră
Săpat în lemn
Murdărit și întinat
Un puroi predestinat.
Sunt tot eu, eternul eu
Singuratic și răsfrânt
Cad în zbor până la cer
Privindu-mi trupul gârbovit
Cum se zbate-n amurgul vieții,
Vinovat, nevinovat,
Să trăiesc fără folos,
Pentru a șterge amintirea
A ce-am fost, ce sunt... voi fi.
Verde de cleștar
Trestia sub vânt își poartă
Semnul său zodiacal.
Transcedental
M-am mutat dintr-o chilie în alta
de frica demonilor ce mă ispiteau
și așa am descoperit că în pustietate
toate poartă culoarea întunericului.
În lipsa iubirii și a îmbrățișărilor tandre
am acceptat îmbrățisarea morții,
cu zâmbetul unui om ce știe că dincolo
sunt mai frumoase petele de lumină.
Mi-am separat sufletul de ființă
în azurul unei dimineți de primăvară,
când fluturii și păsările puneau în scenă
un magistral spectacol anual.
Răbdătoare, eternitatea mi-a îmbrăcat sufletul
cu insomniile Universului,
iar pentru a nu simți singurătatea
m-a aruncat în chip de stea într-un ocean plin de stele.
În praful timpului
Nu mă întreba de cărare
mereu îmi reneg picioarele,
pledează vulgaritate.
Nici gândurile nu le întreba
au fugit de acasă.
Poate conştiinţa?
La ce bun,
mă vizitează doar duminica,
în spatele bisericii.
Nu mă întreba încotro mă îndrept,
s-ar putea să ne ciocnim nepăsările
şi să murim mereu.
Dacă nu mă întrebi nimic,
obosit de aşteptare,
voi respira doar trecut.
Un colţ de munte
se prăvale
peste lacul meu de lacrimi.
Ştii să înoţi?
Astăzi nu sunt acasă.
Poate mâine
vom juca şotronul copilăriei,
rugându-ne să rămânem
acolo unde ne-am văzut prima oară,
chiar în praful timpului.
Un nou concept
Dacă îmi dai un an și o vară să-mi clădesc un viitor,
Tot n-aș ști să fug de mine și de teama c-am să mor.
Aș încetini doar ritmul, refuzând să-ți fiu actor
Într-o piesă ce se joacă într-un sens în care mor.
E o certitudine obscură, un vârtej stârnit din ură
Când în drumul spre dezastru întâlnești propriul sfârșit,
Mă ascund în poala vieții căci n-am unde să mă ascund
Și răstorn, prin rațiune, datoria de a mă naște doar ca să ajung să mor.
Prizonier pe puntea vieții, un captiv în propriul vid,
Îmi înfrunt umbra și frica cu un salt spre absolut
Unde îmi calc pe demnitate și îmi strig durerea-n vânt
Încercând să găsesc locul de a ieși din labirint.
Zeci de lanțuri stau legate de firavul trup de vulg
Și mă țin fixat de vremea când eram un simplu lut,
Îmi oprește înălțarea spre tărâmul celor mulți
Unde întunericul din mine va găsi locul cel sfânt.
Aș dori să schimb povestea și să scriu un început
Care să încheie totul, chiar și primul început
Și să se scufunde omul într-un loc fără de fund
Unde cartea se închide fără a scrie un cuvânt.
Atunci totul va fi moarte, va fi negru pretutindeni
Vom fi unul și cu altul, un concept de eu și tu,
Va fi pace și tăcere în imensul Univers,
Iar pământul va fi negru ca și soarele pe cer.
Dar cum toate sunt visare căci ce-i om, ca omul moare
Și se duce în depărtare către zarea cea mai mare
Unde șade peste noapte bunul nostru Dumnezeu
Ce în întunericul de afară hotărăște să mor eu...
Algoritm cosmetic
Hai să-ncercăm un algoritm printr-un compendiu pur şi ludic.
Pe un perete plăsmuit, de chihlimbar,
Într-un hambar, pe unde n-am habar,
Să nu fie prea literar, să fie-un gram chițibuşar
Şi o măsură murătură sa se conserve în cultură,
Printr-o formulă imaterial obscură,
Expert extras dintr-o inflorescență de primulă
Vom aplica elementar pe Euclid,
În centrifuga Newton pe rapid,
Un epsilon intuitiv de Lovelace,
Şi-un praf select Darwinism şi Payne din cine-a mai rămas.
E viața doar un şiretlic al unui trepāduş Socin,
Sau e miracol şi destin al unui act măreț, divin?
Cugetînd
Mă simt decapitata
Dintr-o lume de vânt purtată
Pe unde mi-o fi ţeasta
Gâde conștiința ia-o plată .
Dar cine să-mi răspundă
Lângă mine-i doar securea…
Vreau linişte acuma
In corpul ciuntit si zbuciumat
Luaţi-mi chiar şi bruma
Gândurilor ce le-ați curmat.
Adunătură ludă
Sau nu mi-aţi ştiut menirea.
Auz nu am , nici văzul
Doar mintea cu discernământ
Pământu-i un greu mormânt
Și lumea lui își pierde crezul.
Zvâcnind în mine, azi, durerea
Mă simt decapitată.
Memorii
Cristalină raza
Noaptea se arată
Țurțuri de gheață.
Din genuni, prin râuri de tristețe
M-am trezit legat pe viață
Încremenit într-un extaz
De Pământul pieritor
Efemere adunate
Oglindite în prezent.
Libertatea mă înconjoară
Cu umbre adânci a căror spaime
Retrăite-n eter
Sfărâmițează un trup complet
În mii de forme luminoase.
Pretutindeni și nicăieri.
Sunt dovada, sunt și martor
Cum că timpul infinit
S-a sfârșit în prag de iarnă
Căutându-și începutul
Vlăguit de omenirea
Ce o poartă fără rost.
Ce nu este mizerabil
Se transformă deplorabil
Să trăiesc dar parcă nu.
Legat de propria tinerețe
Am fost copil imaginar
Prin timp pierdut, lumina lunii
Sub a soarelui putere
Eu te caut gonind spre tine
Adevărul despre miine
Departe ești, totuși aproape.
La răscrucea dintre timpuri,
Ai găsit o umbră a mea
Înainte de a mă naște,
Să trăiesc, crezând că poate
O altă moarte va veni,
Purtând sicriul pe vecie.
Trăiesc dar nu pot concepe
Abruptul sunet incendiar
Ca o sferă fără formă
Un dreptunghi rectangular
Un pătrat mai circular.
Am găsit printre cutii
Scris pe o foaie efemeră
Aruncată-n focul sorții
Un rând palid și neșters
Săpat în piatră
Săpat în lemn
Murdărit și întinat
Un puroi predestinat.
Sunt tot eu, eternul eu
Singuratic și răsfrânt
Cad în zbor până la cer
Privindu-mi trupul gârbovit
Cum se zbate-n amurgul vieții,
Vinovat, nevinovat,
Să trăiesc fără folos,
Pentru a șterge amintirea
A ce-am fost, ce sunt... voi fi.
Verde de cleștar
Trestia sub vânt își poartă
Semnul său zodiacal.
Transcedental
M-am mutat dintr-o chilie în alta
de frica demonilor ce mă ispiteau
și așa am descoperit că în pustietate
toate poartă culoarea întunericului.
În lipsa iubirii și a îmbrățișărilor tandre
am acceptat îmbrățisarea morții,
cu zâmbetul unui om ce știe că dincolo
sunt mai frumoase petele de lumină.
Mi-am separat sufletul de ființă
în azurul unei dimineți de primăvară,
când fluturii și păsările puneau în scenă
un magistral spectacol anual.
Răbdătoare, eternitatea mi-a îmbrăcat sufletul
cu insomniile Universului,
iar pentru a nu simți singurătatea
m-a aruncat în chip de stea într-un ocean plin de stele.
În praful timpului
Nu mă întreba de cărare
mereu îmi reneg picioarele,
pledează vulgaritate.
Nici gândurile nu le întreba
au fugit de acasă.
Poate conştiinţa?
La ce bun,
mă vizitează doar duminica,
în spatele bisericii.
Nu mă întreba încotro mă îndrept,
s-ar putea să ne ciocnim nepăsările
şi să murim mereu.
Dacă nu mă întrebi nimic,
obosit de aşteptare,
voi respira doar trecut.
Un colţ de munte
se prăvale
peste lacul meu de lacrimi.
Ştii să înoţi?
Astăzi nu sunt acasă.
Poate mâine
vom juca şotronul copilăriei,
rugându-ne să rămânem
acolo unde ne-am văzut prima oară,
chiar în praful timpului.
Un nou concept
Dacă îmi dai un an și o vară să-mi clădesc un viitor,
Tot n-aș ști să fug de mine și de teama c-am să mor.
Aș încetini doar ritmul, refuzând să-ți fiu actor
Într-o piesă ce se joacă într-un sens în care mor.
E o certitudine obscură, un vârtej stârnit din ură
Când în drumul spre dezastru întâlnești propriul sfârșit,
Mă ascund în poala vieții căci n-am unde să mă ascund
Și răstorn, prin rațiune, datoria de a mă naște doar ca să ajung să mor.
Prizonier pe puntea vieții, un captiv în propriul vid,
Îmi înfrunt umbra și frica cu un salt spre absolut
Unde îmi calc pe demnitate și îmi strig durerea-n vânt
Încercând să găsesc locul de a ieși din labirint.
Zeci de lanțuri stau legate de firavul trup de vulg
Și mă țin fixat de vremea când eram un simplu lut,
Îmi oprește înălțarea spre tărâmul celor mulți
Unde întunericul din mine va găsi locul cel sfânt.
Aș dori să schimb povestea și să scriu un început
Care să încheie totul, chiar și primul început
Și să se scufunde omul într-un loc fără de fund
Unde cartea se închide fără a scrie un cuvânt.
Atunci totul va fi moarte, va fi negru pretutindeni
Vom fi unul și cu altul, un concept de eu și tu,
Va fi pace și tăcere în imensul Univers,
Iar pământul va fi negru ca și soarele pe cer.
Dar cum toate sunt visare căci ce-i om, ca omul moare
Și se duce în depărtare către zarea cea mai mare
Unde șade peste noapte bunul nostru Dumnezeu
Ce în întunericul de afară hotărăște să mor eu...
Algoritm cosmetic
Hai să-ncercăm un algoritm printr-un compendiu pur şi ludic.
Pe un perete plăsmuit, de chihlimbar,
Într-un hambar, pe unde n-am habar,
Să nu fie prea literar, să fie-un gram chițibuşar
Şi o măsură murătură sa se conserve în cultură,
Printr-o formulă imaterial obscură,
Expert extras dintr-o inflorescență de primulă
Vom aplica elementar pe Euclid,
În centrifuga Newton pe rapid,
Un epsilon intuitiv de Lovelace,
Şi-un praf select Darwinism şi Payne din cine-a mai rămas.
E viața doar un şiretlic al unui trepāduş Socin,
Sau e miracol şi destin al unui act măreț, divin?
Cugetînd
Mă simt decapitata
Dintr-o lume de vânt purtată
Pe unde mi-o fi ţeasta
Gâde conștiința ia-o plată .
Dar cine să-mi răspundă
Lângă mine-i doar securea…
Vreau linişte acuma
In corpul ciuntit si zbuciumat
Luaţi-mi chiar şi bruma
Gândurilor ce le-ați curmat.
Adunătură ludă
Sau nu mi-aţi ştiut menirea.
Auz nu am , nici văzul
Doar mintea cu discernământ
Pământu-i un greu mormânt
Și lumea lui își pierde crezul.
Zvâcnind în mine, azi, durerea
Mă simt decapitată.
Другие стихотворения автора
Pentru tine
De-aș ști că tu ești un întreg
În care eu m-aș regăsi, umblând
În fiecare colț de-al tău, aş zăbovi
Și te-aș dori din ce în ce mai mult!
dar...
Eu știu că tu ești un întreg
În care eu mă regăsesc, umblând
În fiecare colț de-al tău, eu zăbovesc
Și te doresc din ce în ce mai mult!
Marius Ene, pt. soția mea minunată zi de zi.❤️
Polonia, 16.03.2025
Mai lasă
Mai lasă frunzelor copacii
Mai lasă mării apa ei
Și cerului albastru norii
...mai lasă!
Mai lasă râurilor pești
Mai lasă păsărilor cuiburi
Ce-a cântecului glas îl ofileşti
...mai lasă!
Mai lasă sufletului taina
Mai dă copiilor răgaz
Și minții obosite tihna
...mai lasă!
Mai lasă roua ierbii verzi
Și muntelui mai lasă-i stânca
Mai dă pământului livezi
...mai lasă!
Mai lasă limba ce o ai
Mai las-o să grăiască
Dar nu în negru mucegai
...mai lasă!
Mai lasă orei timpul ei
Și zilei toată noaptea
Mai lasă pupăza în tei
...mai lasă!
Mai lasă cărții filele
Mai lasă ploii stropi
Mai stai puțin, oprește-te
...mai lasă!
Mai lasă toate câte-or fi
Și dă-le veșnicie
Mai lasă-te ca să mai fii
...mai lasă!
Marius Ene, Polonia, 11.12.2024
Cearta mare
Doamne, de ii certi pe unii,
Fa-i sa simta ca-s copii
Sa-si revina-a doua zi,
C-au gresit, si-or s-o mai faca
Pana ce or sa Te vada.
Nu le lua speranta toata,
Nu ii pierde, nu le lua
Tot ce ii mai tine-asa
O zi, doua, poate trei
Poate cativa ani, de vrei
Sa se bucure de ei
De ei insisi si de cei
Far' de care nu sunt ei
Ca s-or duce in desarta,
Si-i pacat de viata, toata
Viata celor ce le-ai dat'
Sa se simta impacati,
Impliniti si bucurati
Ca-s iertati, si ca-i mai ierti
Sa se curete de ele,
De pacatele mai grele
26.11.2021 10:08 Vineri, Polonia
Corona Brașov
Regina gheții pe metal
Tribuna ți-este sânge dulce
Tu faci scânteie de cristal
Și galerii le faci ferice
Urcând solemn pe piedestal!
Marius Ene, Polonia, 30.03.2025
La mulți ani, Ana!
Nu-i doar un simplu La mulți ani..
Nu-i doar o zi în calendar
Ce o repeți în fiecare an
Ești mai presus de orice dar
Izvor de viață și femeie
Ești simplu - mamă cu mult har
Ești tu, aici, acum și pentru mâine
Copiilor ce i-ai născut și le-ai dat nume
Ești umbra lor, ești scut și pâine
Ești demnă de a fi părinte!
Fii pur și simplu fericită
Fii pur și simplu împlinită
Marius Ene, Polonia, 23.02.2025
Capatul lumii
Galati, Prut....Braila, Mizil
La capatul lumii?!
Sau la azil?!
De ieri si de azi
In ele traim
Pe drumuri si poduri uitate de timp
La capatul lumii
Galati, Prut...Braila, Mizil
11.05.2022 / Elblag, Poland
Pentru Ionel A (context inteles de autor si persoana careia i-a fost dedicata, scrisa in urma primirii a 4 cuvinte).
Pentru tine
De-aș ști că tu ești un întreg
În care eu m-aș regăsi, umblând
În fiecare colț de-al tău, aş zăbovi
Și te-aș dori din ce în ce mai mult!
dar...
Eu știu că tu ești un întreg
În care eu mă regăsesc, umblând
În fiecare colț de-al tău, eu zăbovesc
Și te doresc din ce în ce mai mult!
Marius Ene, pt. soția mea minunată zi de zi.❤️
Polonia, 16.03.2025
Mai lasă
Mai lasă frunzelor copacii
Mai lasă mării apa ei
Și cerului albastru norii
...mai lasă!
Mai lasă râurilor pești
Mai lasă păsărilor cuiburi
Ce-a cântecului glas îl ofileşti
...mai lasă!
Mai lasă sufletului taina
Mai dă copiilor răgaz
Și minții obosite tihna
...mai lasă!
Mai lasă roua ierbii verzi
Și muntelui mai lasă-i stânca
Mai dă pământului livezi
...mai lasă!
Mai lasă limba ce o ai
Mai las-o să grăiască
Dar nu în negru mucegai
...mai lasă!
Mai lasă orei timpul ei
Și zilei toată noaptea
Mai lasă pupăza în tei
...mai lasă!
Mai lasă cărții filele
Mai lasă ploii stropi
Mai stai puțin, oprește-te
...mai lasă!
Mai lasă toate câte-or fi
Și dă-le veșnicie
Mai lasă-te ca să mai fii
...mai lasă!
Marius Ene, Polonia, 11.12.2024
Cearta mare
Doamne, de ii certi pe unii,
Fa-i sa simta ca-s copii
Sa-si revina-a doua zi,
C-au gresit, si-or s-o mai faca
Pana ce or sa Te vada.
Nu le lua speranta toata,
Nu ii pierde, nu le lua
Tot ce ii mai tine-asa
O zi, doua, poate trei
Poate cativa ani, de vrei
Sa se bucure de ei
De ei insisi si de cei
Far' de care nu sunt ei
Ca s-or duce in desarta,
Si-i pacat de viata, toata
Viata celor ce le-ai dat'
Sa se simta impacati,
Impliniti si bucurati
Ca-s iertati, si ca-i mai ierti
Sa se curete de ele,
De pacatele mai grele
26.11.2021 10:08 Vineri, Polonia
Corona Brașov
Regina gheții pe metal
Tribuna ți-este sânge dulce
Tu faci scânteie de cristal
Și galerii le faci ferice
Urcând solemn pe piedestal!
Marius Ene, Polonia, 30.03.2025
La mulți ani, Ana!
Nu-i doar un simplu La mulți ani..
Nu-i doar o zi în calendar
Ce o repeți în fiecare an
Ești mai presus de orice dar
Izvor de viață și femeie
Ești simplu - mamă cu mult har
Ești tu, aici, acum și pentru mâine
Copiilor ce i-ai născut și le-ai dat nume
Ești umbra lor, ești scut și pâine
Ești demnă de a fi părinte!
Fii pur și simplu fericită
Fii pur și simplu împlinită
Marius Ene, Polonia, 23.02.2025
Capatul lumii
Galati, Prut....Braila, Mizil
La capatul lumii?!
Sau la azil?!
De ieri si de azi
In ele traim
Pe drumuri si poduri uitate de timp
La capatul lumii
Galati, Prut...Braila, Mizil
11.05.2022 / Elblag, Poland
Pentru Ionel A (context inteles de autor si persoana careia i-a fost dedicata, scrisa in urma primirii a 4 cuvinte).