Trecut, prezent și viitor

La sfarsit de an... nu am putut sa-ti dau mesaj de bine

N-as putea ghici ce dorință ți-ai pus

Dar m-am hotărât sa fac un pas în spate 

Am insistat destul și mai mult te-ai opus

La sfarsit de an.... sper sa fii bine

Oricat am încercat...n-ai vrut sa înțelegi ce simt

Ai continuat sa ma ignori... si asta este

E început de an... si îmi e dor... nu pot sa mint...

Să pot spune as vrea, ca este prea târziu 

Ca nu mai țin la tine 

C-am obosit să scriu în cenușiu 

Așteptând ce nu mai vine.

Să pot spune as vrea, ca am uitat de tine

Ca nu mai stiu cum arăți 

Că nu-mi mai curg lacrimi fine

În umbra tainicilor nopți.

Să pot spune as vrea, ca nu mai doare,

Purtarea ta nelegiuită

Ca nu-mi mai ești dorință arzătoare 

Și viața mea de-un timp e liniștită...

Să pot spune aș vrea, ca am uitat povestea

Ca te-am uitat ca pe oricine

Să pot spune as vrea, toate astea

Dar aș minți... stii bine...

De la un timp, totu-i atât de firav si-atât de schimbător,  

Luna apune-n zori...soarele se lasă-n întuneric 

Întunericul și el, la fel de trecător... 

Și lasă-n urmă drame, vise și-i himeric.

Parcă-am uitat de mine...simt cum mă rătăcesc,

Când revin amintirile ce încă dor

Și mi se pare totuși atât de nefiresc,

Să mă forțez, să-mi car gândul greu...atât de ușor...

Și parcă sunt a nimănui... și nu merg nicăieri, 

Orfană sunt de vin...de-o ultimă îmbrățișare 

Azi sunt mai vie decât mâine și mai stinsă decât ieri,

Mai suflu când privesc luna...asfințitul de soare...

Și parcă as vrea să te uit...deși doar gândul, mi-i rană...

Mă arde-n nopțile unde tăcerea mi-i cuvânt 

Când visul meu încă te mai cheamă....

Și dorul mă învelește cu al lui veșmânt.

Și poate că, tu ai plecat... dar nu și al meu dor...

Fiorii îmbrățișării încă-i mai simt sub piele

Și chiar de nu te mai am...nici în pahar să te ador,

Amintirea vinului tău... încă imi parfumează buzele...

Și poate să te uit... ar trebui încă un an...

Să număr lipsa ta în cât mai multe zile

Și poate într-un sfârșit nimic n-o să mai doară...

Poate intr-o zi...mă voi trezi...că am uitat de tine.

Eu nu regret ca te-am cunoscut 

Și nici focul ce-n mine tu l-ai stârnit 

Regret doar ca povestea s-a sfârșit 

Traumatic...cu-n dor ce va arde la infinit.

Ai fost bucuria ce n-am mai simțit 

Un vis ce părea a nu se sfarsi 

Si deși încerc să merg mai departe

O parte din mine te ține aproape.

Încă mai cred undeva în adânc

Ca vom mai bea un vin in doi

Ca visul acesta deși pare stins

Încă mai poate renaște din gol.

Cealaltă parte din mine, rece,

Știe ca totul e doar o părere 

Un vis pierdut in al iernii vânt 

Ce lasa-n urmă dor și cuvânt.

Între vis și real, pendulez și mă frâng 

Cu inima prinsa-n ce-i drept și nedrept

Și deși știu că noi nu vom mai fi

Intr-o parte din mine...esti visul ce va dăinui

Vezi tu... știai că știu că nu ești pentru mine

Și ce-a mai mare greșeală a fost să sper că mă înșel 

Vedeam semnale și am ales să le ignor, de drag de tine

Eram atât de prinsă-n visul meu...încât am început să cred...

Că într-un fel îți sunt și eu dragă ție...

Dar m-ai ținut între îndoială și speranță 

... între realitate și dorință....

Ți-am rămas aproape deși am primit frânturi de atenție.

Am așteptat momente ce nu au mai venit vreodată 

Oricât cu drag în suflet te-am sperat 

Dar ai plecat fără o ultimă îmbratișare 

Și vinul promis... un legământ făcut uitat.

În adâncul sufletului am știut mereu că nu ești pentru mine

Și totuși sufletului meu i-ai fost drag

Și am sperat ca atunci când sfârșitul va vrea să vină 

Doar să mă îmbrățișezi o ultimă oară, cald...și-aș fi plecat...

Eram o femeie vie... azi mor zi după zi

În tăcerea ce urlă si doar eu o aud...

Am murit în așteptări că intr-o zi o să mai fie

O clipă pentru un vin și-o-mbrățisare, pierdute în fum.

M-am stins într-o sală de așteptare mult timp

Un fel de iad uitat pe pământ 

Între speranță, uitare, dorință... delăsare 

Între vise neîmplinite și gândul ce doare...

Vezi tu... știam că nu ești pentru mine

Și totuși o clipă n-am încetat să sper

Că vei aprecia că-n viata asta mi-a fost drag de tine

Și la sfârșit imi vei dărui o caldă îmbrățișare...

Fără să o cerșesc atât... fără să-ți cer!.

N-am idee cum se simte în brațele tale o ultimă îmbrățișare 

Dar știu că mi-am dorit din suflet să aflu, s-o primesc

Sănătos mi-am dorit de tine să pot să mă detașez 

Dar n-am contat...nici pentru-atât și asta, încă, doare...

Priveam viaţa ca pe-un drum drept,

Cu paşi grăbiţi și dor în piept.

Dar azi o văd ca pe un dans,

Cu rătăcirea mai onorez un vals...

Nu tot ce doare e greșit,

Nu tot ce pleacă s-a sfârșit.

Uneori, lipsa îmi dă răspuns

La ce-am visat, dar n-am ajuns. 

Sunt femeie, și văd acum clar:

Tot ce e simplu...e și rar.

Viaţa, din alt unghi privită,

E plină chiar și când e rănită.

Vreau din nou să trăiesc 

Nu doar zile să număr,

Să ard ca un soare pe cer

Povara să uite-al meu umăr.

Vreau să uit ce-a fost rău 

Să păstrez ce-a fost frumos

Să ajung să văd iar curcubeul

Ploaia să spele ce-a fost dureros.

Să uit cum n-am știut să plec

Cum tu nu ai știut să rămâi 

Să fiu din nou o făclie, să-ncerc,

S-aprind în mine curajul de a fi.

Gata! M-am saturat de filmele din capul meu, 

Am obosit ca mereu să mi se pară, 

Cum scenaristul principal ești tu, 

Te rog! scrie ceva mai blând, să nu mai doară.

Eu, genul dramatic, tu genul nepăsător,

Audienta-i în delir dar ia de seama, 

De când protagonistul e uitator, 

Povestea s-a transformat în melodrama

Nu-mi plac fluturii ,

Cum îmi plăceau odinioară ,

Când primeam plăcere , culoare ,

Nu dureri sfâșietoare.

Nu-mi plac fluturii ,

Acum îi simt în mine ,

Ori de câte ori trec pe lângă tine ,

Și sincer , nu ai merita ,

Nu mi-ai merita fluturii ,

Nici să îi vezi , nu să-i mai simți ,

Pentru ca tu nu poți simți ,

Aripile unui fluture frânt .

Tu nu vrei să simți ,

Aripile unui fluture plăpând ,

Îndurerat , plouat,

Mort de iubire.

Și dacă ramuri bat în geam,

Eu mă ridic să-ntreb copacul:

"Ar fi posibil că încerci

Să-mi spui în noapte adevărul?”

Dar nu răspunzi,

Îmi spui să plec.

Și-n beznă vise nu visez,

Cum zboară praf de stele văd,

De frică-a ce-ar putea să fie

Atunci când ochii nu privesc.

Un freamăt viu în frunze verzi,

Un tremur scurt de gânduri:

E negru, negru chiar și-n zori

Neînțelesul lumii;

Chiar dacă luna raza-și pierde,

În timp ce norii-ascund planete,

Oricum e negru, tot mai rece,

Acest mister al lumii.

În prag de nouăzeci de veri,

-când au trecut? parc-a fost ieri-

cam obosit, am stat în pat

am adormit și am visat.

Mă dojenea mama în vis

că n-am făcut ce i-am promis.

Îndurerat intru-n birou

și mă apropii de stilou:

”Mamă, tu ai murit, io-s încă viu,

despre ce dracu vrei să scriu?”

”Scrie , mamă, despre toate

care sunt adevărate

și scrie și despre rele

să scape lumea de ele.”

mi-ar fi spus mama, știu bine,

dac-ar fi fost lângă mine.

”Am să scriu, mamă, ce pot.”

Și cu asta am spus tot.

Privesc cum valul scaldă plaja

Și-mi mângâie ușor piciorul,

Și simt c-ar vrea să îmi aducă

O știre de cum a eșuat vaporul. 

Citesc din nou rândul din ziar

Să înțeleg ce-a fost cu nava,

De cum s-a scufundat în larg

Și cine își revendică...epava. 

Nu stau prea mult pe gânduri

Și valul îl întreb despre ce știe,

Nu îmi răspunde dar îmi aduce

Cu apa mării, o stranie...cutie. 

Mă uit atent, o iau și o deschid

Să văd ce pot descoperi în ea,

Surprins rămân să văd o sticlă

Iar în lichidul ei, plutind o stea. 

Mirat, scot dopul și vărs lichidul

Și-n mână, obiectul îmi rămâne,

Ce poartă 'nsemn frumos gravat

Gheorghe, căzut pe front..române. 

Tristețea îmi cuprinde sufletul

La stea mă-nchin și gând trimit,

Către oșteanul ce-n luptă a căzut

Ca noi liberi să fim..el s-a jertfit. 

Mesaju' înțeleg cu resemnare

Și valului frumos îi mulțumesc,

Nu știu de-i vis sau adevăr trăiesc

Cu spuma mării, din val... mă învelesc!

Un ceai de tei stă de vorba c-o cafea

" Ceaiul de tei -Mă mai iubești? Ai puțin zahăr în cuvinte? " Sau niște regăsiri de sine?

" Cafeaua-Nu am decât zaț, te-aș ruga să îmi dai un pic din acel zahăr în cuvinte și  din regăsiri de sine. "