Steaua săracului

Ruşine vouã, dragi tâlhari,

Care-aţi distrus o ţarã!

Cãci doar cu-al vostru ajutor,

Se-alese praful de popor:

L-aţi scos din ţarã-afarã!

Ruşine fie-vã în veci!

Cãci, mulţumitã vouã,

Strãinii ne-au îngenuncheat,

Şi-n grabã mare ne-au legat

De mâinile-amândouã!

N-am fi putut fãrã de voi

Trãi, în libertate!

Gunoiul n-ar fi fost gunoi,

N-am fi avut tâlhari-ciocoi,

Nici mâinile legate!

Voi înşivã, v-aţi socotit

Stãpânii-acestei patrii!

Nu v-aţi sfiit a ne muşca,

Când nu aţi mai putut lãtra,

Cãci nu prea muşti, când latri!

De bine...ce sã vã mai spun?

Nu prea gãsesc cuvinte!

Mai bine nu vi l-aţi dori

Cã lacrimi vã vor podidi

Şi-o sã mã ţineţi minte!

Ruşine sã vã fie-n veci!

Ruşine sã vã fie!

Voi înşivã v-aţi condamnat

Şi-acum, de voi s-a lepãdat,

Întreaga Românie!

25.04.2022, Regensburg, DE

Iubitã copilã a neamului meu

Ce zaci, pãrãsitã-n ţãrânã,

Când cel mai de-aproape, te lasã la greu

Şi vorbe de-ocarã-ţi îngânã.

Tu ai o nãdejde, un sens şi un ţel:

Priveşte lumina ce vine,

Hotare sã punã şi porţi de oţel

Şi capãt, atâtor suspine!

Cãinţa, mâhnirea, pãrerea de rãu

De tine-s atãt de aproape!

Dar cel ce se luptã cu sufletul tãu,

Nu vrea nicidecum, sã te scape.

Iubitã copilã a neamului meu,

Ridicãte-acum, din ţãrânã!

Şi-ndreaptã-ţi privirea şi gândul, mereu,

Spre Cel ce-ţi întinde-a Sa mânã!

Auzi ce vrea nãtânga de minciunã:

Ca adevãrul sã i se supunã!

Sã strige însuşi el, la lumea toatã,

Cã vorba ei, e vorbã-adevãratã!

Sã-i facã propagandã: poate, poate,

Va fi crezutã în societate,

Va fi privitã ca o mamã bunã,

De toţi, nesocotita de minciunã.

Ea-şi bagã nasu-n orişice domeniu,

În timp ce poartã-un aer grav, de geniu;

Ne prinde-n laţ şi ne nenoroceşte

Şi-n groapã ne împinge-apoi, fireşte!

Îi cere celui fãrã judecatã

Ce n-o sã poatã da el, niciodatã:

A-l aborda pe cel cu mintea-ntreagã

Şi sã-i vorbeascã-aşa, sã înţeleagã.

Mai face multe afirmaţii grave,

Sucind, în speţã, minţile firave;

Şi se pricepe, iatã, de minune,

S-argumenteze ceea ce le spune.

                           ☆

Auzi ce îndrãzneşte sã ne spunã

Cu gura ei, nãtânga de minciunã:

Cã vorba ei chiar meritã crezare

Şi cã rãmâne veşnic în picioare!

Minciuna chiar cunoaşte orice limbã,

Prin toatã lumea paşii ei se plimbã!

Ea nu se ruşineazã niciodatã,

Şi vorba ei nu meritã-ascultatã!

Aşa departe stã înţelepciunea

De gândul oricãrui nepãsãtor!

Cã, mai aproape stã pe trup, o hainã

Şi mai lipitã coada, de topor.

El nu e deranjat defel, sãracul,

Cã-i zboarã cugetãrile hai-hui.

Ba-i mulţumit, având stimã de sine

Şi zice cã aşa e felul lui...

Nu are nici mustrãri de conştiinţã,

Cã pierde-atâta vreme în zadar

Ci, din pocalul firii, socoteşte

Sã îşi mai toarne-o datã în pahar.

Îşi vânturã secundele, de-a dreptul

Şi crede c-are vreme, berechet,

Trãind aşa, fãr-a bãga de seamã

Cum se-ofileşte-al anilor buchet!...

Mare lucru e sã ştii

Sã îţi vezi de-a ta lucrare

Şi în dreptul ei sã pui

Semnele de întrebare.

Mare lucru e sã poţi

Sã te-abţii când ai dreptate,

Sã nu cauţi sã-i înveți 

Pe cei ce le ştiu pe toate! 

Mare lucru sã-ţi cunoşti

Locul tãu în astã lume,

Nerâvnind în niciun fel

O distincţie anume.

Mare lucru e sã vrei

Sã te porţi ca fiu de Rege.

Sprijinind pe cei ce-i dor

Des, picioarele betege.

Mare lucru e sã ai

O ureche ce n-aude

Bârfele şi şoaptele

Celor mai de treabã rude!

Într-o bunã dup-amiazã,

- Lucrãtura lui doi-lei -

Sã vã zic în trei cuvinte

Ce pãţi eu, dragii mei!

Tam-nesam, în faptul serii

Ce îmi vine, mãi nepoate:

Sã pornesc într-o plimbare,

Cãţãrat pe douã roate.

Sfânta Vineri? Nana Veta?

Ce pãrere aveţi voi?

Nu ştiu cine mã împinse

Sã mã duc cu motoreta

Pân-la Recea şi-napoi.

Sã vedeţi voi poznã mare

- Lucrãtura lui doi-bani -

Sã dea drumul pe cãrare,

Om la patruzeci de ani!

Dup-aceea mi-am dat seama,

Când mã întorsei în sat:

De mergeam cu bicicleta,

Eram mult mai câştigat!

Ce sã vã mai zic eu, vouã?...

Pe la pod la Dobârleşti,

Îmi fãcui o pozã, douã:

"Ptii!", zic, "cã bãtrân mai eşti!"

Plec la drum...nevoie mare!

Neoprind, huh, decât, doar

Pentru-o scurtã rãsuflare

Lângã cruce, la Stejar.

De tras, trage. N-am ce zice.

Nici nu cred în ghinion,

Cã-i mergea rablei motorul

De credeai cã-i avion!

Stai aşa...sã dãm o turã

Şi, ca sã mã rãcoresc,

Pânã sus, în fundãturã

Nici gând n-am sã mã opresc!

N-am mers trei sute de metri

Şi, aşa cum intuiţi,

Îmi blocã Ocolul, drumul:

Ãştia-s primii nesimţiţi!

Sã nu lase peregrinul

Sã ia aer de pãdure,

Sã-i opreascã-n drum motorul

Şi plãcerea sã i-o fure!...

Nu-i nimic! Lasã cã mergem

Pân-la Recea, de-astã datã!

Sper sã n-aibã-n gând şi aia

Sã ne-aştepte încuiatã!

Şi, pornirãm împreunã...

Toate bune şi frumoase,

Prin pustia de pãdure,

Fãrã câini şi fãrã case.

Cel puţin cu prima roatã,

Nu ştiu cum am nimerit

Cã m-am pomenit deodatã,

Peste-un şarpe-ncolãcit.

Când vãzui cum scoase limba

Şi striga: "Ia stai, niţel!"

Mã-ntorsei, cu amândouã,

Înc-o datã, peste el.

Şi îl ajutai sã moarã:

De-aia mã-ntorsei grãbit.

Cã voiam, de bunãoarã,

Sã fiu sigur c-a murit.

Mã opri în drum, la Romcea

Şi-i fãcui câteva poze

Mobrei, care, uite, nene,

Merge-un ceas, cu douã doze!

Iacã Recea şi cabana,

Uite capãtul de drum!

Dar, pânã la capãt iacã

Ce noroi!... Acum, e-acum!

Mã îmbãrbãtez în sâne-mi,

Îmi fac vânt...ce credeţi voi?

Ce-i a trece cu motorul

Drept prin groapa cu noroi?

Urc pe şauã, bãrbãteşte,

Îi dau gaz şi mai apoi

Intrai, cât ai zice "peşte",

Pân-la osie-n noroi!

Apoi, ce sã mai vezi, frate?

Un tractor trage acum

Douã trunchiuri, rãsturnate

De o drujbã, peste drum.

Lemnele de-a curmezişul,

Tu, urcat pe douã roţi,

Drumul tãu înspre Fintoaga

Mai continuã-l, de poţi.

Nu ştiu dacã mã veţi crede

Ce vã spun eu vouã-acum:

Mobra ajungea-n Fintoaga,

De nu se strica pe drum.

Înc-un amãnunt uitasem,

Fraţilor, şi voi, surori,

Scumpul lanţ, pânã la Recea

Mi-a sãrit de şapte ori!

Când vãzui eu cum stã treaba,

Zisei: "Hai, cã plec-napoi!

Şi, zicând, trecui cu groazã

Înc-o datã, prin noroi.

Şi, atunci când n-ai ce face

Şi când nu ai ce lucra,

Te mai duci şi pân-la Bulza

Cu motorul... numa-aşa!

Şi aşa cum apucasem

Sã vã povestesc eu vouã,

Pe la panta de la Moarã

Mi se rupse lanţu-n douã.

Uuuiii...ce mai chinezãrie!

S-o-ncãlzit de... sã ia foc!

Şi întins, şi-o zalã ruptã,

Ce sã-l pot pune la loc?!

Şi, cãznindu-mã cu lanţul,

Cum eram murdar pe mâini

Aş fi dat anunţ în presã:

"Dau motorul pe doi câini!"

Întunericul se lasã

Se aud paşi prin frunziş...

Trebuia sã fiu acasã,

Nu cu mobra pe Peştiş!

Scot degrabã telefonul,

Cat un numãr, cat...şi cat...

Vreun viteaz din Cãprioara,

Sã mã tragã pânã-n sat.

De-aş avea eu cum o duce

Pân-la podul de beton...

Ce sã am? Cã n-aveam, tatã,

Nici semnal la telefon!

Scuturai cumplita rablã,

Chit cã nu era a mea,

Şi-i dãdui douã picioare,

Cã nu mã putui rãbda!

Cât clipeşti, veni iar gândul:

"Cine mã pusese, oare,

Ca sã mã complic degeaba,

Sã car rable? N-am picioare?

De am poftã de plimbare?"

Ştiu ce zici: despre Yamaha

Cum poţi sã vorbeşti aşa?

Dar tu o lãsai acolo

De erai în pielea mea!

Mã porni eu la plimbare

Şi, cu gândul la zãvoi,

Nu mi-am luat nici de mâncare,

Cã...vin repede-napoi!

Şi aşa, pe nemâncate,

Motoreta lui Dobrei,

N-a fost ea cãratã-n spate

Niciodatã-n viaţa ei...

Cum vã povesti, Yamaha

Îmi veni mie de hac!

Da-i spusei şi eu, cumetrii:

"Hârburi nu mai vreau în veac!"

Mã trezi cã îmi intrarã

Nişte pietre în papuc;

Şi-n curând se fãcu searã:

L-aşa om, aşa bucluc!

~Peisagistică și grai bănățean ~

Mă Inchin ție greu pământ

Purtător de oase .

Mă închin ție-mare adâncă

Cu izvor în stâcă .

Mă închin ție cer sihastru ,

Pentru nemurire ,

Omenirea-i judecată

Pentru jaf și crime .

Și mă rog la Dumnezeu 

Să clădescă un Om nou .

Nu vreau să fiu o pană,

Să zbor preţ de o clipă,

Eu vreau să zbor tot timpul,

Eu vreau să fiu aripă.

Să ard aşa cum sorii

Ard în Calea Lactee,

Eu vreau să ard o viaţă,

Nu vreau să fiu scânteie.

Şi nu vreau ca briceagul,

Doar să rănesc -când scriu-

Eu vreau să ajung la inimi,

Ca un pumnal să fiu.

Ține mâna mea și spune-mi,

Ce ți-ai spune dacă te-ai vedea din nou copil?

Ce reproș, ce rugăminte,

Ceva ce ai ține minte?

Ține palma mea și spune-mi,

Ce ai face dacă nu ai fi infirm?

Ai alerga după faimă,

Sau ți-ai vinde sufletul pentru o haină?

Privește-mă în ochi și spune-mi,

Ce ai face ca să nu mai fii un om hain?

Eu cred că omenirea e un cancer,

Iar bunătatea și altruismul nu ne place.

Dacă adevărata fire a unui om încerci sa o dezbraci,

Vei observa ca este aievea unor draci.

De crezi orice poveste auzită,

Că-i doar minciună colorată,

Scornită să te-adormă iarna

Când ziua repede se-ascunde,

Și fuge-n fulgii de zăpadă

Iar gerul te gonește-n casă,

Alunecând pe oglindita gheață

Sperând că va sosi iubirea cea visată,

Fără să știi ce-ascunde blestemata,

Închipuindu-ți viața-ntreagă

Lung șir de roze fericite;

Ei bine, află că toate basmele frumoase,

Sunt chiar adevărate!

Caci nu degeaba poveștile încep la fel,

A fost odată ca niciodată,

Caci de n-ar fi fost nici că s-ar povesti!

Am cunoscut o prea frumoasă fată,

De tine este vorba...

Cum te cheamă....?

Ai să te recunoști de-ndată!

Căci timpul tău sosise poate,

Iar eu cel ce speram să te găsesc de zor...

Căci rabdător de fel nu sunt,

Ți-am oferit al meu vrăjit sărut,

Să te trezesc din vremea de demult...

Să te ridic din tragicul plictis,

Și câte și mai câte ți-am promis,

Trecându-te ca personaj de vis

În a mea de poeme carte;

Unde sub jurământ promit să nu vă mint,

Pe voi,cei ce-mi citiți povestea,

Știindu-mă cu toții poet desăvârșit!

Și nu greșiți deloc căci dintre cei pe care i-am citit,

De mi-au plăcut sau nu,

E altă povestire....

Pe mine mă consider absolut!

Iar modestia de care se tot vorbește,

Nu are un miros plăcut!

Când vine vorba de literatură,

Ori strălucește lumină aducând

Trezind ce-i adormit în cititor,

Altfel, să fie lipsă...!

Să revenim la aventura noastră,

Doar adevărul singur să-l lăsăm să se ivească!

Iar de vă spun că sunt în felul meu vrăjit,

Nimic nu-i înflorit!

Sau de vă spun că-s chipeș cavaler vestit,

Să credeți toate exact cum auziți!

Vă rog să urmăriți povestea de iubire pân' la capăt,

Chiar dacă zmeul nu se lasă domolit,

Și vrea ce nu se cade să-și dorească,

Iubita mea, adică chiar pe tine!

Da,da...exact ce-ai auzit!

Îți amintești cum te-am răpit,

Din turnul blestemat,

Plângeai de ani și ani de zile,

Iar Zmeul cel turbat ne-a urmărit prin nori,pe mare ,peste munți,

Dar murgul meu era vrăjit și foc pe nări scotea,

Tu te țineai plângând strânsă de șa,

Dar am scapat ca prin minune!

Ai uitat?

Acum probabil îți amintești cu siguranță de iubirea mea dar și de mine!

De ți-a plăcut, bine-ai facut citind,

Căci nu-i sfârșit mai potrivit

Decât cel povestit deja...

Încalecând pe șa v-am spus povestea mea,

Iar celor ce-mi vor spune că-s minciuni sfruntate..

Ei bine mă voi preface că nu i-am auzit!

(1 noiembrie 2022/9 martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

En vain

Au printemps, avec l'âme vibrante,

On attend le bonheur en rêvant,

Et en automne, quand les espoirs meurent,

Il nous reste un nuage,

Nous attendons tous en vain

Un bonheur qui ne revient jamais,

Berçant juste un rêve éphémère

La nuit, le ciel est toujours clair,

Nous nous envolons avec un désir fou de paradis,

Mais dans le refrain on voit que c'était encore un rêve.

Nous attendons tous en vain

Un bonheur qui nous échappe

Et dans l'âme ils tamisent amèrement

Des pensées qui nous trompent,

En vain nous supplierons,

Nous attendrons en vain

Le bonheur que nous voulons toujours,

Je ne viens plus !

Nous attendons tous en vain

Un bonheur qui nous échappe

Et dans l'âme ils tamisent amèrement

Des pensées qui nous trompent,

En vain nous supplierons,

Nous attendrons en vain

Le bonheur que nous voulons tant

Je ne viens plus !

Sunt tânăr, vai, ce nenoroc,
Prea mult simțire, prea puțin noroc;
Aș vrea să fiu bătrân o zi,
Să nu mă doară ce-aș iubi.

Dar dacă m-aș face mai copt,
Mi-ar fi dor de focul prost;
Așa că stau cum m-a lăsat
Dumnezeu: sensibil… și agitat.