Portret
Plimbându-mă prin parc discret,
Aud o voce sugrumată de tutun,
"Maestre, hai să-ți fac portret,
Că pentru astăzi e preț bun..."
Mi-e gândul abătut în altă parte,
Mă uit cu coada ochiului la el,
"Sunt prea bătrân de poză frate,
Și prea hidos pentru al tău penel."
Dar mă gândesc cu jind la tinerețe,
Că - mi era drag de cum eram,
Mă întorc, și apoi cu politețe,
Îi spun doleanța ce-o aveam:
" De ești așa de bun cum zici,
Pictura să mi-o faci din vorbe,
De mă privești portretul ai să-l strici,
Și nici nu te-ncadrezi în norme.
Mi-e fața ponosită și ridată,
Căci mult am plâns în viața mea,
Te rog s-o faci puțin catifelată,
Exact ca-n tinerețe cum era.
Mi-s ochii șterși fără sclipire,
Cu irisul umbrit, nedefinit...
Te rog să-i pui pe cei de mire,
Că îmi erau de albastru infinit.
Mi-e părul alb ca neaua de zăpadă,
Că mult am chinuit și suferit,
Să-i pui un pic de negru, să se vadă,
C-am fost îndestulat și fericit.
Mi-e mâna moale ca de moaște,
Trudită-n grele munci de vulg,
Tu să mi-o faci c-atunci la oaste,
Când arma-n palmă îmi părea un fulg.
Un singur lucru însă îți mai cer,
Chiar dacă ție ți se pare inutil,
Să-mi pui și suflet... dar la el
Nu schimbi nimic, că-i de copil."
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 23 сентября 2023
Добавлено в избранное: 2
Просмотры: 625
Стихи из этой категории
Înger, îngerașul meu
Bunule al meu vestitor,
Trimis să-mi fi de-ajutor,
Înger, îngerașul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu.
Pe mine a mă veghea,
Să-ai grijă de viața mea
Bunul Dumnezeu să-mi fie,
Cu iubire pe vecie.
Te rog nu te depărta,
Ești al meu, doresc așa:
Tu sa mă iubești pe mine,
Cum eu te iubesc pe tine.
Când greșesc eu te-as ruga,
Corectează-ma în bine,
Ești al meu, ești doar cu mine.
Și te rog nu mă lăsa,
Te rog fi tu paza mea.
Când te supăr eu pe tine,
Te rog nu te supăra.
Mă îndreaptă tu pe mine,
Așa cum este mai bine.
Duhul sfânt ce e cu mine,
Să te învețe ce e bine.
Și domnul Isus să știe,
Că mă aperi pe vecie.
Mulțumesc lui Dumnezeu,
Că e cu mine mereu,
Trinitatea e cu mine,
Și am pace de la tine.
Vreau și eu să zbor mereu,
Spre văzduh la Dumnezeu,
Să nu uiți nici când de mine,
Eu să fiu veșnic cu tine .
Pentru toate-ti mulțumesc,
Nu uita că te doresc,
Și împreună cu tine,
Totdeauna va fi bine.
Acum Piedone ţi-au dat o sentinţă.
Cine ai fost şi ce ai ajuns,
La Rahova te-au ascuns.
Tu ai fost primar de fală.
Erai cel mai tare în ţară.
Number one primar ai fost,
Acum nu mai eşti deloc.
Acum mergi la puşcărie,
Pentru a ta mare prostie.
Ca primarul acte ai semnat,
Şi tu nu ai mai verificat.
Dacă clubul Colectiv are acte,
Şi îi bun de funcţionalitate.
Pentru actele ce ai iscălit,
Multă lume în Colectiv a murit.
Alţii prin spitale au stat,
Şi nu s-au mai reparat
După şase ani de suferinţă,
Acum Piedone ţi-au dat o sentinţă.
Patru ani sunt cu executare,
Hai noroc şi la mai mare!
Dacă stai şi te gândeşti,
Morţii nu îi mai înviezi.
Pentru fapta ta săvârşită,
Pedeapsa e foarte mică!
Zeci de ani de puşcărie,
Aia îţi trebuiau ţie.
Conştient ai semnat acte,
Şi ai trimes oameni la moarte !
Fum amar
Trece fumul peste rouă,
Se-nalță-n viața care plouă,
Doi pași și vezi deodată
Toată existența spulberată.
Gri mi-e astrul de cristal,
Negru ajunge-ntr-un final,
Tonalitatea toată mi s-a dus
Intr-un fum crud din văzduh.
De aș avea creioane nuanțate,
Aș avea propoziții enunțate,
Cu subiect și predicat,
Precum năravul meu stricat.
Trec norii până în zori,
Filmați de niște regizori goi,
Aceia suntem chiar noi,
Acoperiți de fumul din război.
ganduri in ceas tarziu
ce nu vreau sa spun scriu
ma sfiesc, noaptea târziu
n as vrea sa ma descarc
as ramane precum moara fara lac
nu am glas in mulțime
au ramane gandurile fara mine
imi e dor dor de ele
sa le miros ca pe lalele
Ziarul, cine-l citește...?
Cartea mănâncă din scris,
Analfabeți să hrănească,
Cititul să fie numai în vis,
Și foile albe să crească.
Lampa se stinge devreme,
Omul își iese din fire,
Mintea urlă și geme,
Ochiul se mută-n orbire.
Poiana e tristă și goală,
Ziarul, cine-l citește...?
Iocan bocește pe nicovală,
Moromete-n Italia trudește.
Visul!
Nu scriu să-mi arăt măiestria
Nici c-aș dori să fiu mare poet,
Și doar visez să-mi traduc visul
Fără vreun merit de-a fi profet
Și cine în viața asta păcătoasă
Nu își dorește visul împlinit?
După ce luptă dreaptă el a dus
Cu sine și cu cei ce i-au greșit
De când mă știu eu am visat
Să am aripi să pot să zbor,
De sus să văd și să-i salvez
Pe toți acei ce fără vină mor
Dar cum și visul e visare
Și ne sculăm dezamăgiți,
Trezit îmi zic că nu se poate
Ca om să-nvii pe cei muriți
Voi lăsa visul să mă-ndrume
Cât va rămâne în somnul meu,
Să nu greșesc în astă lume
Iar omul..cum hotărăște Dumnezeu!
Înger, îngerașul meu
Bunule al meu vestitor,
Trimis să-mi fi de-ajutor,
Înger, îngerașul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu.
Pe mine a mă veghea,
Să-ai grijă de viața mea
Bunul Dumnezeu să-mi fie,
Cu iubire pe vecie.
Te rog nu te depărta,
Ești al meu, doresc așa:
Tu sa mă iubești pe mine,
Cum eu te iubesc pe tine.
Când greșesc eu te-as ruga,
Corectează-ma în bine,
Ești al meu, ești doar cu mine.
Și te rog nu mă lăsa,
Te rog fi tu paza mea.
Când te supăr eu pe tine,
Te rog nu te supăra.
Mă îndreaptă tu pe mine,
Așa cum este mai bine.
Duhul sfânt ce e cu mine,
Să te învețe ce e bine.
Și domnul Isus să știe,
Că mă aperi pe vecie.
Mulțumesc lui Dumnezeu,
Că e cu mine mereu,
Trinitatea e cu mine,
Și am pace de la tine.
Vreau și eu să zbor mereu,
Spre văzduh la Dumnezeu,
Să nu uiți nici când de mine,
Eu să fiu veșnic cu tine .
Pentru toate-ti mulțumesc,
Nu uita că te doresc,
Și împreună cu tine,
Totdeauna va fi bine.
Acum Piedone ţi-au dat o sentinţă.
Cine ai fost şi ce ai ajuns,
La Rahova te-au ascuns.
Tu ai fost primar de fală.
Erai cel mai tare în ţară.
Number one primar ai fost,
Acum nu mai eşti deloc.
Acum mergi la puşcărie,
Pentru a ta mare prostie.
Ca primarul acte ai semnat,
Şi tu nu ai mai verificat.
Dacă clubul Colectiv are acte,
Şi îi bun de funcţionalitate.
Pentru actele ce ai iscălit,
Multă lume în Colectiv a murit.
Alţii prin spitale au stat,
Şi nu s-au mai reparat
După şase ani de suferinţă,
Acum Piedone ţi-au dat o sentinţă.
Patru ani sunt cu executare,
Hai noroc şi la mai mare!
Dacă stai şi te gândeşti,
Morţii nu îi mai înviezi.
Pentru fapta ta săvârşită,
Pedeapsa e foarte mică!
Zeci de ani de puşcărie,
Aia îţi trebuiau ţie.
Conştient ai semnat acte,
Şi ai trimes oameni la moarte !
Fum amar
Trece fumul peste rouă,
Se-nalță-n viața care plouă,
Doi pași și vezi deodată
Toată existența spulberată.
Gri mi-e astrul de cristal,
Negru ajunge-ntr-un final,
Tonalitatea toată mi s-a dus
Intr-un fum crud din văzduh.
De aș avea creioane nuanțate,
Aș avea propoziții enunțate,
Cu subiect și predicat,
Precum năravul meu stricat.
Trec norii până în zori,
Filmați de niște regizori goi,
Aceia suntem chiar noi,
Acoperiți de fumul din război.
ganduri in ceas tarziu
ce nu vreau sa spun scriu
ma sfiesc, noaptea târziu
n as vrea sa ma descarc
as ramane precum moara fara lac
nu am glas in mulțime
au ramane gandurile fara mine
imi e dor dor de ele
sa le miros ca pe lalele
Ziarul, cine-l citește...?
Cartea mănâncă din scris,
Analfabeți să hrănească,
Cititul să fie numai în vis,
Și foile albe să crească.
Lampa se stinge devreme,
Omul își iese din fire,
Mintea urlă și geme,
Ochiul se mută-n orbire.
Poiana e tristă și goală,
Ziarul, cine-l citește...?
Iocan bocește pe nicovală,
Moromete-n Italia trudește.
Visul!
Nu scriu să-mi arăt măiestria
Nici c-aș dori să fiu mare poet,
Și doar visez să-mi traduc visul
Fără vreun merit de-a fi profet
Și cine în viața asta păcătoasă
Nu își dorește visul împlinit?
După ce luptă dreaptă el a dus
Cu sine și cu cei ce i-au greșit
De când mă știu eu am visat
Să am aripi să pot să zbor,
De sus să văd și să-i salvez
Pe toți acei ce fără vină mor
Dar cum și visul e visare
Și ne sculăm dezamăgiți,
Trezit îmi zic că nu se poate
Ca om să-nvii pe cei muriți
Voi lăsa visul să mă-ndrume
Cât va rămâne în somnul meu,
Să nu greșesc în astă lume
Iar omul..cum hotărăște Dumnezeu!
Другие стихотворения автора
Noi, ăștia...
Noi, ăștia care suntem falși poeți,
Nepublicați și fără pic de faimă,
Vom scrie versuri pe pereți,
Și-apoi, i-om vărui, de teamă.
Vom scrijeli nisipul fin al mării,
Cu-n sentiment adânc ori prea banal,
Și, în apus, îl vom lăsa uitării,
Să-l șteargă vântul ori vreun val.
Vom murmura poeme fără carte,
Întrebători spre inima ce cântă,
Cu mâinile amputate vom împarte,
Bucăți dintr-o iubire frântă.
Vom dibui, în suflet, trist sonet,
Și îl vom plânge sub un clar de lună,
Apoi, va fi citit, de-un critic desuet,
Ce îl va vinde lumii pe sub mână.
Cântec
E atâta freamăt,
Și atât suspin,
Umbrele ne cheamă,
Ca să ne unim.
E atâta umblet,
Fără nici o urmă,
Pasul înspre tine,
Soarta des mi-l curmă.
Și atâta dor,
Inimile leagă,
Dar nu e ușor,
Lumea să-nțeleagă.
E atâta zbucium,
Și atâta sânge,
Glasul ca un bucium,
Te cheamă și plânge.
E multă învrăjbire,
Și nesiguranță,
Dar avem iubire,
Și avem speranță.
E atâta zbor,
Fără cuib și ram,
Și atâta dor,
Ne plânge la geam.
E atâta umblet,
E atâta freamăt...
Cântecul tău...
Se pierde-un gând,
Ca frunza-n vânt,
Spre zări uitate,
Dar cui să-i spui,
Când pașii lui,
Sunt pași de moarte?
Și-n ceas târziu,
Pierdut, pustiu,
Mă-ntorc în mine,
Dar ce folos,
Când tot ce-a fost,
Nu-mi aparține...
Frânturi de dor,
Din visul lor,
Se sting, tăcute,
Pe drumul scris,
De-un glas ucis,
În lumi pierdute...
Tăcut, mă-nchin,
Străin, străin,
Privind spre stele,
Dar ce folos,
Căci chip frumos
Nu-i lângă ele...
Și-n noaptea grea,
Ca umbra mea,
Mă sting, departe,
Cu pas lejer,
Cu-n gând stingher,
Și-o veche carte...
E vânt uscat,
Și iarăși cad,
Din umbre șoapte.
Oare ce sunt,
Un dor mărunt,
Or iz de moarte?
Dar a rămas,
În vântul ars,
Urma iubirii,
Ca vechi ecou,
Cu sunet nou,
Pe-altarul firii.
Și-n noaptea grea,
Fără o stea,
Pierdut prin mine,
Eu mă destram,
Dar tot mai am,
Un dor de tine...
Singur...
Zorii-mi intră prin perdea,
Mii de sulițe cerești,
Singur stau și beau cafea,
Dar pe masă-s două cești.
Două scaune-s în casă,
Și de asemeni două linguri,
Câte una stă la masă,
Viața oamenilor singuri.
Vântul suflă pe afară,
Singur bântuie prin lume,
Parcă-i viața mea amară,
Ce nu am cui a o spune.
Iar clepsidra molcom curge,
Gongul sună peste ringuri,
Timpu-ncet, încet parcurge,
Lumea oamenilor singuri.
Parcă aud că-n ușă-mi bate,
Îi simt pașii pe podea...
-Tot tu ești singurătate?
Pleacă, du-te, nu mai sta!
Am pângărit pământul
O floare îşi dă duhul,
Un suflet se usucă,
Fiori îmi scaldă trupul,
Trăiesc ca o nălucă.
Am pângărit pământul,
Cu a mea călcătură,
Mi-am murdărit cuvântul,
Ce l-am rostit pe gură.
Iar cerul am întunecat,
Atunci când l-am privit,
Şi m-am simţit trădat,
Şi-n suflet umilit.
Îmi este al vieţii fir,
De buruieni strivit,
Cu mintea în delir,
Pe cruce-s răstignit.
Priveşte printre lacrimi,
Priveşte-mă Doamne,
Aruncă-mă-n patimi,
Şi taie-mi din coarne.
A plecat dorul din mine
A plecat dorul din mine,
Să te caute în lume,
Să aducă peste tine,
Adiere cu al meu nume.
A plecat dorul din suflet,
Inima să îţi străpungă,
Să întoarcă al tău umblet…
Lângă mine să ajungă.
Au plecat iubiri din mine,
Printre stele să te cate,
Să ne lege în destine,
De amor să avem parte.
Au plecat iubiri din suflet,
Inima să îţi răpească,
Să-mi aducă al tău zâmbet,
Pe-a mea gură să zâmbească.
Noi, ăștia...
Noi, ăștia care suntem falși poeți,
Nepublicați și fără pic de faimă,
Vom scrie versuri pe pereți,
Și-apoi, i-om vărui, de teamă.
Vom scrijeli nisipul fin al mării,
Cu-n sentiment adânc ori prea banal,
Și, în apus, îl vom lăsa uitării,
Să-l șteargă vântul ori vreun val.
Vom murmura poeme fără carte,
Întrebători spre inima ce cântă,
Cu mâinile amputate vom împarte,
Bucăți dintr-o iubire frântă.
Vom dibui, în suflet, trist sonet,
Și îl vom plânge sub un clar de lună,
Apoi, va fi citit, de-un critic desuet,
Ce îl va vinde lumii pe sub mână.
Cântec
E atâta freamăt,
Și atât suspin,
Umbrele ne cheamă,
Ca să ne unim.
E atâta umblet,
Fără nici o urmă,
Pasul înspre tine,
Soarta des mi-l curmă.
Și atâta dor,
Inimile leagă,
Dar nu e ușor,
Lumea să-nțeleagă.
E atâta zbucium,
Și atâta sânge,
Glasul ca un bucium,
Te cheamă și plânge.
E multă învrăjbire,
Și nesiguranță,
Dar avem iubire,
Și avem speranță.
E atâta zbor,
Fără cuib și ram,
Și atâta dor,
Ne plânge la geam.
E atâta umblet,
E atâta freamăt...
Cântecul tău...
Se pierde-un gând,
Ca frunza-n vânt,
Spre zări uitate,
Dar cui să-i spui,
Când pașii lui,
Sunt pași de moarte?
Și-n ceas târziu,
Pierdut, pustiu,
Mă-ntorc în mine,
Dar ce folos,
Când tot ce-a fost,
Nu-mi aparține...
Frânturi de dor,
Din visul lor,
Se sting, tăcute,
Pe drumul scris,
De-un glas ucis,
În lumi pierdute...
Tăcut, mă-nchin,
Străin, străin,
Privind spre stele,
Dar ce folos,
Căci chip frumos
Nu-i lângă ele...
Și-n noaptea grea,
Ca umbra mea,
Mă sting, departe,
Cu pas lejer,
Cu-n gând stingher,
Și-o veche carte...
E vânt uscat,
Și iarăși cad,
Din umbre șoapte.
Oare ce sunt,
Un dor mărunt,
Or iz de moarte?
Dar a rămas,
În vântul ars,
Urma iubirii,
Ca vechi ecou,
Cu sunet nou,
Pe-altarul firii.
Și-n noaptea grea,
Fără o stea,
Pierdut prin mine,
Eu mă destram,
Dar tot mai am,
Un dor de tine...
Singur...
Zorii-mi intră prin perdea,
Mii de sulițe cerești,
Singur stau și beau cafea,
Dar pe masă-s două cești.
Două scaune-s în casă,
Și de asemeni două linguri,
Câte una stă la masă,
Viața oamenilor singuri.
Vântul suflă pe afară,
Singur bântuie prin lume,
Parcă-i viața mea amară,
Ce nu am cui a o spune.
Iar clepsidra molcom curge,
Gongul sună peste ringuri,
Timpu-ncet, încet parcurge,
Lumea oamenilor singuri.
Parcă aud că-n ușă-mi bate,
Îi simt pașii pe podea...
-Tot tu ești singurătate?
Pleacă, du-te, nu mai sta!
Am pângărit pământul
O floare îşi dă duhul,
Un suflet se usucă,
Fiori îmi scaldă trupul,
Trăiesc ca o nălucă.
Am pângărit pământul,
Cu a mea călcătură,
Mi-am murdărit cuvântul,
Ce l-am rostit pe gură.
Iar cerul am întunecat,
Atunci când l-am privit,
Şi m-am simţit trădat,
Şi-n suflet umilit.
Îmi este al vieţii fir,
De buruieni strivit,
Cu mintea în delir,
Pe cruce-s răstignit.
Priveşte printre lacrimi,
Priveşte-mă Doamne,
Aruncă-mă-n patimi,
Şi taie-mi din coarne.
A plecat dorul din mine
A plecat dorul din mine,
Să te caute în lume,
Să aducă peste tine,
Adiere cu al meu nume.
A plecat dorul din suflet,
Inima să îţi străpungă,
Să întoarcă al tău umblet…
Lângă mine să ajungă.
Au plecat iubiri din mine,
Printre stele să te cate,
Să ne lege în destine,
De amor să avem parte.
Au plecat iubiri din suflet,
Inima să îţi răpească,
Să-mi aducă al tău zâmbet,
Pe-a mea gură să zâmbească.