Pace

Pace! Cuvânt urmat de un ecou

Zâmbetul copilăriei se răsună

Imaginea de pe tablou

Când toți sunt împreună

 

Când vezi la Televizor, 

Cum țările se împacă

Și copii sunt pe lume în vizor, 

Ca fiind o piatră sacră

 

Când toți zâmbesc și dansează împreună

Cu pielea, albă, neagră sau chiar brună. 

Tradițiile vechi, cu toții le serbează

Iată Pacea pe care pe cinste o urează


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: Popic Tatiana poezii.online Pace

Дата публикации: 14 мая 2023

Просмотры: 723

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Predestinare

 

 

Îmi e sortit să trec prin astă lume,

Să nu-mi aleg nici soartă și nici nume,

Să fiu gonit de ploi și întunecimi,

Să merg târâș prin sumbre adâncimi,

Să cânt ce altuia îi sună bine,

Și să dansez chiar dacă nu îmi vine.

 

Și nu mi-e dat să trec precum îmi e dorința,

Să nu știu ce-i durerea, tristețea, suferința,

Să-nfrunt lumini și ploi, și întunecimi,

Să zbor spre neatinse înălțimi,

Să cânt ce inimii zburdalnice îi place,

Și să dansez la mine-n carapace.

 

Dar, eu, nebun și trist, tot Ție mă închin,

Și plâng de ce mi-ai dat pârdalnicul destin.

 

Еще ...

Început

Pe scenă iarna își așterne fulgii,

În dansul clasic și contemporan;

Se-aude-ncet ecoul rugii

De a pătrunde-n noul an

 

Pe-o cale nevăzută, sub zăpadă...

Ne scuturăm bocancii grei, murdari,

Ce ne-au purtat o lungă perioadă

Prin groaza-n care-atâți hoinari

 

Se zbat și se spetesc, crezând

Că totul ține de puterea omenească;

Dezvoltă tot în ei și-n jur, uitând

Că binele-i din dragostea dumnezeiască.

 

Irina Anghel, București, 2021.

Еще ...

Testament

 

O să rămână după mine,

Când voi pleca la cer râzând,

O casă bătrânească în ruine,

Și-un sac de oase în pământ,

 

O poză ștearsă și cu sticla spartă,

Cu rama de vechime roasă,

Un nume părăsit pe poartă,

Și-un număr infinit pe casă.

 

Va mai rămâne poate o-ntâmplare,

Păstrată lângă gard de-al meu vecin,

Un nuc bătrân și-un liliac în floare,

Sub care-am săvârșit un trist destin.

 

Păcate și mustrări vor fi duium,

Că nu m-am potrivit cu firea lumii,

Ci am băut otrăvuri și parfum,

Și chiar mi-am insultat străbunii.

 

Să schimb ceva deja e prea târziu,

În cărți, coșciug îmi voi sculpta,

Și-n testament cu lacrimi am să scriu,

Că las uitării toată poezia mea.

Еще ...

Umbre și lumină

Sunt umbre într-o lume de lumină,

Sunt suferințe într-o viață senină,

Sunt lacrimi ascunse în zâmbete false,

Sunt dorințe tăinuite, nerostite și apăsătoare.

 

Suntem oameni pierduți în agitația zilelor,

Căutând un sens în toate senzațiile trecătoare,

Dar uneori ne pierdem în tot haosul și confuzia,

Încercând să ne găsim drumul prin viață, la fel ca într-o labirint.

 

În această lume amară, în care totul pare să fie efemer,

Căutăm iubirea și ceea ce ne face cu adevărat fericiți,

Dar de multe ori uităm să privim în noi înșine,

Uităm să ne împărtășim sentimentele și emoțiile.

 

Suntem oameni fragili, dar puternici în același timp,

Cu vise și speranțe care ne călăuzesc prin întuneric,

Cu cicatrici care ne amintesc de trecut și de greșelile noastre,

Dar și cu puterea de a ne ridica din nou și de a merge mai departe.

Еще ...

Îmi place!

Îmi place mult să citesc poezii

Care prin versul lor ne zic ceva,

O întâmplare sau o povestioară

Trăită de scriitor sau altcineva.

 

Îmi place să-l ascult pe învățat

Care prin trudă, mult a cumulat,

Fără a cere laudă sau vreun onor

Și doar pedeapsă pentru plagiat.

 

Îmi place să călătoresc prin țară

Și frumuseți s-adun de peste tot,

Pe care-apoi să le trimit în lume

Scriind pe poze..român..un patriot.

 

Îmi place să vorbesc și de copilărie

Și de sătucu-n care m-am născut,

De vorba dulce a omului moldav

Ce-ți gâdilă auzul în mod plăcut.

 

Nu-mi place ce aud de România

Spuse de-acei ce-aruncă cu noroi,

Și care niciodată nu ne-au vizitat

Dar spun minciuni pe niște foi.

 

Am scris că foarte mult îmi place

Să dăinuiesc pe aste meleaguri,

Și despre care cu drag voi povesti

Mereu, prin ale mele

...modeste versuri!

 

 

 

 

 

Еще ...

Lecţia despre cub de Nichita Stănescu în portugheză

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

 

A lição sobre o cubo

 

Um pedaço de pedra é tirado,

ele esculpe com um cinzel de sangue,

brilha com os olhos de Homero,

está raspado com raios

até que o cubo saia perfeitamente.

Depois disso eles beijam o cubo inúmeras vezes

com a sua boca, com a boca dos outros

e principalmente com a boca da infanta.

Depois disso, um martelo é levado

e de repente um canto do cubo desmorona.

Todos, mas absolutamente todos dirão:

- Que cubo perfeito teria sido

se não tivesse um canto quebrado!

Еще ...

Другие стихотворения автора

Copilărie

Mamă! Întoarce-mă în copilărie

sa mai copilăresc un pic

Să-mi mai port acea pălărie

din paie făcută de bunic.

Să mai simt încă odată

aerul cald, când visam, 

nu ma-m simțit niciodată

așa cum copilă eram.

 

Mamă! Mai zi-mi din nou

că mă iubești doar pe mine

Atunci când eram ca un ou

credeam că adolescența nu mai vine.

 

Mai lasă-mă să mă mai joc

Pe puntea de lângă vecinii, 

Care mereu cu norok, 

făceau cruciuliță pâinii.

Еще ...

Binele din rău se face

Acum persoana e întruchipată

Cu multe măști și-n suflet pată, 

Nu știm cui să-i zicem frate 

ce ne dă speranță 

Și cui dușman pe viață 

 

Dă-m o mână de ajutor cu șarpele la spate

Din cauza greșelilor neuitate. 

Prieten, zicem celui care ne-a lăsat

în momentele grele

Și dușman celui 

care ne-a ajutat să eșim din ele. 

 

Uităm de faptele bune, 

Dar ținem minte trădările nebune, 

Luăm în seamă cum e îmbrăcat, 

Dar nu și sufletul curat. 

 

Uităm de unde ne pornim, 

De cel sărac ne râdem cu zâmbetul pe față, 

Lângă el nu ne oprim, 

Că e dobitoc uitat de viață

 

Măcar pe o zi sau două

Să uităm că ne plouă

Și să scoatem masca falsă, 

Să râdem cu zâmbetul adevărat

Și cu sufletul curat,

 

Să prețuim persoana cu care prin greu am trecut, 

Să iertăm dușamunl care rău ne-a făcut, 

Cu ochii închiși să tragem aer adânc în piept, 

Viața să o simțim, măcar, pentru un singur moment

Еще ...