Mâini

Stă mortu'-ntins pe spate,

Solemn şi inocent,

Cu mâini împreunate

De-a pururea pe piept.

 

Când mă gândesc, cu ele,

Ce multe a realizat,

Cum a trudit sub stele

Şi-n lună a urcat.

 

Când mă gândesc, cu ele,

Cum a răzbit prin lume,

Că a făcut şi rele,

Că a făcut şi bune.

 

Stă mortu'-ntins pe spate,

În văzul tuturor,

Cu mâini împreunate,

Ce par doar de decor.

 

Când mă gândesc, cu ele,

Cândva că a iubit,

Când mă gândesc, cu ele,

Cândva că a rănit.

 

Cu mâinile ce acuma-s

De gheaţă ca un sloi,

Cum a făcut şi pace,

Cum a făcut război.

 

Stă mortu'-ntins pe spate,

Stingher pe catafalc,

Cu mâini împreunate,

Ce acum nimic nu fac.

 

Când mă gândesc, cu ele,

Că a păcătuit,

Când mă gândesc, cu ele,

Că s-a rugat smerit.

 

Că a făcut cu ele

De toate pe Pământ,

Că a plecat spre stele,

Ori păcătos, ori sfânt.

 

Stă mortu'-ntins pe spate,

Sub ochii ce-l privesc,

Cu mâini împreunate,

Ce acum...se odihnesc.


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: Cătălin Teodoreanu poezii.online Mâini

Дата публикации: 16 октября 2025

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 586

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Roz

Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,

Pentru că ai pictat

Lângă Adam pe Eva

Cu părul lung buclat.

 

Cu ochi fermecători

Şi gene languroase,

Sprâncene arcuite

Şi buze mătăsoase.

 

Cu gâtul graţios

Şi sân seducător,

Cu mijloc de clepsidră

Şi cel mai fin picior.

 

Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,

Pentru că ai pictat

Lângă Adam, femeia,

Un înger întrupat!

 

Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,

Îţi mulţumesc frumos,

Că în tabloul vieţii

Ai dat şi o tuşă roz!

Еще ...

Nu ştiu ca tine doamnă...

Nu ştiu ca tine doamnă să fi avut iubită,

Să fie misterioasă ca bolta infinită,

Să fie fascinantă precum o galaxie

Şi ca o constelaţie mirabilă să fie.

 

Nu ştiu ca tine doamnă să fi avut vreodată,

Iubită mai frumoasă ca bolta înstelată,

Senină ca să fie ca cerul plin de stele

Şi caldă ca văpaia ce freamătă în ele.

 

Nu ştiu ca tine încă să fi avut vreo doamnă,

Să fie delicată ca bolta diafană,

Să aibă exuberanţa cometelor sprinţare

Şi faţa luminoasă ca razele de soare.

 

Surâsul să îi fie o stea ce nu apune,

Îmbrăţişarea tandră, a spaţiului genune,

Să aibă strălucire ca de Cassiopeie

Şi alb să-i fie sânul precum Calea Lactee.

 

Nu ştiu ca tine doamnă să fi avut femeie!

Еще ...

Salcâmule...

Salcâmule mă uit la floarea ta,

Să mă încarc cât pot de mult cu ea,

Că nu ştiu şi la anu' de trăiesc,

Ca să mai văd salcâmi când înfloresc.

 

Şi-adun mireasma-ţi care te-mpresoară,

Că nu ştiu într-o altă primăvară

De mai apuc să strâng atât parfum

Din creanga-ţi aplecată peste drum.

 

Şi să nu uiţi de mor chiar mâine,

Să scuturi a ta floare peste mine,

Să plec spre celălalt tărâm,

Pe mine cu mirosul de salcâm.

Еще ...

Sfinţi

E atât de multă noapte-n noi,

Că bâjbâim orbeşte,

Chiar şi atunci când nu sunt nori

Şi soarele luceşte.

 

Şi chiar de nu suntem miopi,

Cu sufletele oarbe

Umblăm pe dinăuntru orbi,

Purtând bastoane albe.

 

Şi întunericul difuz,

Ce ne cuprinde lutul,

Ne umple până la refuz

Şi inima, şi gândul.

 

Doar unii dintre noi răzbim

Tenebrele prelungi,

Când sfinţi, Lumina o zărim

Pe lemnul propriei cruci.

Еще ...

Iubito simt că te doresc!

Iubito simt că te doresc

Şi dacă numai te privesc

Cum sorbi cafeaua tacticos

Din ceaşca cu buline roz,

Cum iei ciorapul pe picior

Şi îl întinzi trăgând uşor,

Cum calci când ne plimbăm pe jos,

Cu pasul tău cel graţios.

 

Iubito simt că te doresc

Şi dacă faci un simplu gest,

Şi dacă mâna delicat

Ţi-o treci prin părul ondulat,

În timp ce mă priveşti atent

Cu al tău aer inocent,

Cu ochii tăi ce mi-au plăcut,

Din clipa când te-am cunoscut.

 

Iubito simt că te doresc

Şi dacă te comporţi firesc,

Şi de vorbeşti sau fredonezi,

De te ridici sau te aşezi,

Şi de glumeşti sau eşti serioasă,

Şi dacă râzi sau eşti nervoasă,

Şi-n orice stare te găseşti,

Aşa cum pur şi simplu eşti,

Iubito simt că te doresc!

Еще ...

Ce-i viaţa omului?

Ce-i viaţa omului?

Un vis

Sau poate o himeră,

În al prăpastiei abis,

O floare efemeră.

 

Sau poate e un fulg de nea,

Ce într-o clipă moare,

Pe trupul său de catifea,

Odată atins de soare.

 

Ce-i viaţa omului?

Un nor

Ce se destramă-n dată

Ce primul vânt rătăcitor,

S-a nimeri să-l bată.

 

Sau e un val abia desprins

Din mrejele unor alge,

Care de vânt odată împins,

De primul ţărm se sparge.

 

Ce-i viaţa omului?

Doar fum

Ce se răsfiră-n pripă,

Că oricât de lung e al vieţii drum,

În Univers e o clipă.

 

Sau e-o scânteie cu noroc,

Ce-n vasta eternitate,

Desprinsă de-al creaţiei foc,

Pentru o clipă arde.

Еще ...

Стихи из этой категории

Psalmi - LII - Gânduri sugrumate

 

Sunt gânduri, Doamne,

care nu se spun.

Nu pentru că nu știu cuvintele,

ci pentru că mi-e teamă

să le rostesc.

 

Gânduri încolțite în noapte,

ascunse sub zâmbete,

neîmpărtășite nici măcar inimii mele.

Și totuși, ele cresc —

tăcute, grele,

ca pietrele care nu fac ziduri,

ci morminte.

 

Le port ca pe niște lanțuri

invizibile,

dar simțite cu fiecare pas.

Și când vreau să mă rog,

ele îmi sugrumă glasul

cu tăcerea lor de plumb.

 

Dar Tu, Doamne, știi…

Chiar și ce n-am spus.

Chiar și ce mi-e rușine să gândesc.

Și nu Te dai înapoi.

 

Tu intri acolo unde nici eu nu vreau să privesc,

și aprinzi o lumină slabă —

nu ca să mă judeci,

ci ca să mă ridici.

 

 

 

 

 

 

Învață-mă, Doamne,

să-Ți dau și ce nu pot rosti,

să-Ți încredințez nu doar rugăciunea,

ci și nodul din rugă.

 

Ca să pot respira din nou —

nu aer,

ci adevăr.

Еще ...

Mantuire

Doresc mantuire

Caci nu voi mai suferi tanguire

Cand va veni Isus

Totul se va schimba nespus

Am aflat mantuire

Ca sa fiu rapit de Un Glorios Mire

La masa cu El voi sedea

Si frumusetea Imparatiei Sale o voi vedea

 

Vreau mantuire

Caci nu voi mai suferi tanguire

Nici lacrimi,urlat

Caci la cruce am fost salvat

El m-a mantuit

Si m-a iertat insutit

Te iubesc

Si mult vreau sa-Ti multumesc

 

Doresc mantuire

Si sa vad a Lui marire...

 

Еще ...

Povestea mea

Inima-mi pompează versuri

de aproape zece ani.

Gândurile se adună-n strofe

de apeoape zece ani.

Cu rima m-am certat demult,

dar mă iubesc în taină

cu figurile de stil

de aproape zece ani.

A fost secretul meu

amorul cu poezia

până acum,

când am curajul

să spun

ăsta-s eu!

(All rights reserved)

 

Еще ...

Alt unghi

Priveam viaţa ca pe-un drum drept,

Cu paşi grăbiţi și dor în piept.

Dar azi o văd ca pe un dans,

Cu rătăcirea mai onorez un vals...

 

Nu tot ce doare e greșit,

Nu tot ce pleacă s-a sfârșit.

Uneori, lipsa îmi dă răspuns

La ce-am visat, dar n-am ajuns. 

 

Sunt femeie, și văd acum clar:

Tot ce e simplu...e și rar.

Viaţa, din alt unghi privită,

E plină chiar și când e rănită.

 

Vreau din nou să trăiesc 

Nu doar zile să număr,

Să ard ca un soare pe cer

Povara să uite-al meu umăr.

 

Vreau să uit ce-a fost rău 

Să păstrez ce-a fost frumos

Să ajung să văd iar curcubeul

Ploaia să spele ce-a fost dureros.

 

Să uit cum n-am știut să plec

Cum tu nu ai știut să rămâi 

Să fiu din nou o făclie, să-ncerc,

S-aprind în mine curajul de a fi.

 

 

Еще ...

Rugăciune scrisă cu mâna stângă

Doamne,
Cel ce ești peste toate și în toate,
Cel ce vezi și când închid ochii,
Cel ce numeri firele de păr
și gândurile pe care le ascund sub limbă,

îți vorbesc cu mâna stângă
pentru că dreapta mea minte frumos.

Binecuvântează-mi începutul,
căci sfârșitul îl stric singur.

 

Tată,
am venit la Tine murdar,
dar nu de noroi,
ci de amintiri calde
care nu se spală cu apă sfințită.

Îmi aduc aminte de trupuri
așa cum alții își aduc aminte de icoane.
Le știu formele pe de rost
și totuși mă mir
că nu mă arde fulgerul.

Spune-mi:
păcatul e în carne
sau în dorința de a nu fi singur?

 

Doamne al oștirilor,
eu nu lupt ca sfinții.
Eu mă târguiesc.
Îți dau post
ca să-mi lași o amintire.
Îți dau o lumânare
ca să nu-mi ceri inima întreagă.

Mi-e frică de mântuire,
Doamne.
Prea multă lumină
pentru ochii mei obișnuiți cu penumbra.
Prea mult adevăr
pentru un om care și-a clădit viața
din jumătăți de mărturisire.

 

Iartă-mă
că Te folosesc ca decor
când îmi convine
și ca judecător
când mă sperii.

Iartă-mă
că spun „voia Ta”
cu speranța secretă
că nu o vei face.

 

Doamne,
dacă mă vezi tăcând,
să știi: nu m-am lepădat.
Doar mi-e rușine.

Rușinea mea nu e refuz,
e singurul adevăr
pe care încă îl pot spune fără să tremur.

 

Primește rugăciunea mea stângace,
scrisă strâmb,
cu cerneală care încă miroase a trup,
și dacă nu poți să mă cureți,
măcar ține-mă aproape,

ca pe unul care încă se luptă
și n-a învățat
să creadă fără să sângereze.

Amin.

Еще ...

Durere 3

Ma plimb cu tine in fiecare zi de brat,
Si-a ajung sa cred ceea ce tu vrei sa nu.
Privim,gandim,judecam, ne consultam,
De ani de zile in fiecare zi ne certam!
 
Gandul blestemat trezeste umbre in mine,
Care vor,care pot ,care-n gol ma duc.
Ma sfasie vuietul,imi strapunge inima,
Constiinta-mi sangereaza ,simturile-mi mor.
 
Coplesit de ura ce o simt pentru mine,
In stanga si-n dreapta cu jale arunc.
Ingenuchiat ,imi smulg inima din piept,
Cu pumnalul incins cu regret o sfartec.
 
Seninatatea de pe chip ma minte ca am reusit,
Ca eu pe eul meu prin sange l-am ucis.
De puteri sleit ma trezesc dezamagit,
Ca eu pe mine nu pot sa ma ucid!
Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍