E seară iar, în satul meu natal,
Și umbra e, din ce în ce mai lungă,
Iar Soarele, se duce după deal,
Să-apună, ca mâine, să-neajungă
Pe drum, trec istoviți țaranii,
Venind pe jos, de pe ogoare,
În jurul lor, roiesc țânțarii,
Și-i pișcă, din cap până-n picioare
În fața lor agale, merg vitele,
De drumul lung, sunt obosite,
Își târâie pe jos, de pline, ugerele,
Care la mulsul serii, vor fi golite
La porți pe bănci, stau babele,
Cu mâna-n vânt, semne făcând,
Chemându-și către curte, vacile,
Ce se găsesc, amestecate-n cârd
Pe ulițe copiii, joacă-o miuță,
Cu-o minge, din cârpe cusută,
Din când în când, câte-o căruță,
Și-n urma ei, legată, trasă, o văcuță
E ora când în sat, se simt mirosuri,
Și când în case, gospodinele,
Fac bunătăți, de felurite, feluri,
Care te-nbie, să guști din ele
Și-n fiecare casă, se-aude rugăciune,
Rostită de cei, ce au ajuns, acasă,
Ei mulțumesc și, fac o plecăciune,
Și rând pe rând, se pun la masă
Aminte îmi aduc și, nu am cum să uit,
Când tata, ne-ntreba, pe fiecare-n parte,
Dacă la școala, noi lecția-am știut,
Și cum el, ne-ndemna, să învățăm carte
Din sat, la studii, departe am plecat,
Si-armata, am făcut-o sub tricolor,
Prin școli, m-am pregătit și educat,
Iar în armată, am învățat, cuvântul, dor
Acum mă-ntorc, mai rar, ca altădat'
Pe drum, nu-i recunosc, pe tineri,
Necunoscut, am devenif, în sat,
Și simt, că timpul, n-a-iertat...pe nimeni!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!