Glasul

Nu vorbi.
Lasă ecoul să-ți fie gură.

El știe
cine n-ai fost niciodată.


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: RAO poezii.online Glasul

Дата публикации: 14 мая 2025

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 630

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Fără urmă

Merg.
Calea mă poartă,
tăcută,
ca un râu fără maluri.

Fiecare pas
se topește
în nemărginire.

La capăt,
doar un cer gol
ce mă privește înapoi.

Еще ...

Soarele

Când nu mai ceri drum,
fiecare pas e sosire.

Tăcerea nu fuge de tine —
e locul de unde vii.

Cine ești?

Еще ...

Întreg

Fărâmele tac,
Un singur cântec.
Prezentul, infinit.

 

Еще ...

Una

Frânturi de cer
în fiecare unduire –
ne respirăm.

 

Еще ...

Dincolo de întrebare

Ai căutat răspunsul?
El s-a ascuns
în cel care întreabă.

Еще ...

Vântul

Nimic nu e al meu,
nici pasul, nici tăcerea;
sunt dansul,
dar nu dansatorul.

Într-un punct fără margini
cad florile timpului,
iar rădăcinile cresc în sus –
spre nicăieri.

Ce rămâne?
Un ecou fără început,
o sete fără formă,
o iubire care nu întreabă.

Еще ...

Стихи из этой категории

Mare mare...

Încântă-mă mare, încântă-mă cu perle

Cu valurile tale-albastre, cu valuri de mărgele

Ai soarele-n spinare și cer de gențiene

 

Marius Ene, Polonia, 04.04.2025

Еще ...

Tarot

 CĂLĂTORIE 

 

Călătorie cu gândul,

trecutu-i prin cunoștința.

Trupul e efemer si nu o veșnica locuința.

Egoul e rustic,a sincerității elegantă.
Se arată adversar vrednic de balanța.

 

 LIBERTATE

 

Dragostea pluteste printre

petalele-i catifelate.

De amanți siroposi vor a fi salvate!
Intunericul rămâne la

persoanele selectate,
Viitorul e in iubire si a

dragostei păstrate.

 

IUBIRE

 

Cartea dragostei are in

gând înțelepciune,
Călcând peste a sufletului stricăciune.
Prietenia din trecut vine sa se răzbune,
Viitorul își bagă colții,înșelăciune!

 

DIAVOL

 

Diavolul se prezinta cu gânduri oficiale,
Păstrează discret cunoștințele-i reale.
Rămân in trecut planurile nupțiale.
Viitorul nu-i din drame superficiale.

 

 

Еще ...

Cerșetoarea

Tremură de frig bătrâna,

Motanu-n poală -i toarce,

Crapă sub tălpi țărâna,

O atinge vântul rece..

Suflă cenușa din cuptor 

Pe obrazu-i stafidit,

Meditând la viitor.

Se puse-n colț pe moțăit..

Iarna -i grea, omătu mare;

Oftează printre rânduri.

Bani de lemne nu are,

Doar niscaiva scânduri 

Găsite într-un tomberon.

De-ale gurii ca să aibă 

Șontâc pe un baston,

Bolmojind sub barbă,

Pe la porți cerșește 

Mila omului de rând,

Ce-n casă o primește,

Cu motanul ei plăpând..

Еще ...

Cronica frunzei care n-a căzut

Într-o toamnă uitată de ceasuri,

Pe-o ramură șubredă, o frunză-a rămas.

Toți frații ei căzuseră-n șoapte,

Dar ea s-a prins de viață ca de-un ultim glas.

 

„Ce e cu tine, frunză stingheră?

De ce nu urmezi chemarea vântului mut?”

O-ntreabă codrul, cu vocea-i severă,

Dar frunza tace, neliniștea ei n-a trecut.

 

Ea visa nu la pământ, ci la cer,

La dansul ce-l poartă norii spre stele.

„De ce să cad într-un humus stingher,

Când pot visa infinituri rebele?”

 

Vântul o-mbrâncea, dar ea se-ncorda,

Ca o inimă care refuză să tacă.

„Nu sunt făcută să mor undeva,

Sunt frunza ce cerul vrea să-l prefacă.”

 

Timpul trecu, anotimpuri rotiră,

Frunza rămase, dar ramura ei

Se-ncovoiase sub greutatea firii,

Sub truda de-a ține visul în tei.

 

„Nu vezi, ești singură, frunză nebună,

Toți au căzut și pământul îi poartă!

Tu stai, dar ce-i asta? Viață? Minciună?

Răzvrătirea ta e o luptă deșartă.”

 

Dar frunza zâmbea, căci vântul cedase,

Ramura-i plângea, dar ea strălucea.

Ea nu voia glorie, nici să se lase,

Voia doar cerul s-o învăluie-așa.

 

Și-ntr-o zi, când luna părea să coboare,

Când pădurea dormea în tăcerea cea grea,

Un fulger de aur, cu raze-amăgitoare,

Răpi frunza spre stele, lăsând-o să stea.

 

N-a mai fost frunză, nici ram, nici pământ,

Doar o urmă de dor în al cerului cânt.

Ea a fost singura care-a sfidat

Căderea, uitarea, pământul uscat.

 

Și astfel se scrie o poveste nebună

Despre o frunză ce-a vrut să rămână.

Nu pentru slavă, nici pentru sfârșit,

Ci doar pentru visul ce n-a fost trăit.

 

 

Еще ...

Cugetarea unui Icar

Veșnic dorm un somn de ape,

Vast cavou și transparent,

Pân’ la car’ i-e greu să sape

Razei soarelui strident.

 

Tot ce știu e întuneric,

Giulgiul de-alge ce mă strâng,

Patul meu (pietrișul sferic),

Scoicile cu perle lâng’.

 

Vântul cozilor de pește

Unge rosu-mi leș pălit,

Care veacu-l veștejește

Undeva în negrăit.

 

Pene încrustate joacă

Zborul prin curent plimbat,

Ce cândva dorea să bată

Cast cotlon străluminat.

 

 „Naște-m-aș din nou pe lume,

Aș uita de-naltul cer,

Ce se oglindește-n spume

Și în valul cel apter...”,

 

Asta-mi spun din vechea beznă

Care-n ea m-a cufundat.

„Ține-aș tina lângă gleznă,

Palma mea pe trunchiul lat.”

 

Duce-aș dintru tine, viață, 

Fâlfâit de fluturi albi

De pe flori de dimineață,

Ca-ntr-un șir cherubii dalbi.

 

Eu, iar, suitor pe stele,

Vreau să cred că nu mă mint

Când voiesc de patimi grele

Să mă rup în labirint.

 

O, dar bolta cred c-ar merge

Către ea să mă reia...

Iar când ce-am jurat s-ar șterge,

Înspre dânsa m-aș vedea.

 

Și de-ar fi doar luna muză,

Iar nu zeul zilei pur,

Mi-aș purta din plin o buză

Să-i sărut obrazul dur.

 

Și acum, când se străvede

De prin un noian de nori,

Noaptea-i calmă își prevede

Drumul lung de pân’ la zori.

 

Din mormântul meu acvatic,

La vederea ei, cu jind,

Din coral făcut, fanatic,

Un tentacul larg, vuind,

Aș căta să îi întind.

 

Еще ...

Confuzie

Sunt un om ce uneori mă simt 
Sărac, lipsit de sentimente.

Mă prăbușesc dar mă ridic, 

Si-ncerc să urc mai sus de oponențe.

Atâta-amar, atâta suferință, 
Si mă întreb: dacă exiști, 
De ce mi-e uneori atât de greu să cred, să am credință?!

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍