Doar amurgul...

Și nu mai am cu cine să discut,

S-au treierat porumbii singuri,

La toți acei ce m-au plăcut,

Le curge borșul de prin linguri.

Și fiecare ne vedem de ale sale,

Trec zilele cu greu și anii prea ușor,

Din domnule, am devenit matale,

Iar dacă râd, ei cred că n-am umor.

Mai latră aiurea câte-o javră-n lanț,

Lingând ciolanul cât un munte,

Un terchea-berchea ce zăcea în șanț,

Ajuns acum păduchele din frunte.

Sunt toți stresați cu nervii prea întinși,

Iar calmul se livrează cu pastile,

Dar răul, e că aceștia sunt convinși,

Că cele ce au fost firești acum sunt inutile.

Nu mai e timp ori vreme de-o agapă,

Acum e ceasul să mai stăm și singuri,

Acum când fiecare groapa altuia o sapă,

Acum, când curge borșul de prin linguri.

Ai năvălit în mine ca un cânt,

Cu paşi de vânt și nor flămând,

Şi te-am primit, stingher și neînarmat,

Și-n primăveri m-ai transformat.

M-ai învăţat iubirea ca pe-un vers,

Căzut pe noi din univers,

Şi n-am știut ce-n mine-ai frânt sau pus,

De-s răsărit și totodată apus.

Mă pierd în farmecu-ți de zână,

În ochiul tău adânc ca o fântână,

Și simt în piept un rug încins,

Iar apa ta îl face mai aprins.

În plină zi mi-ai rătăcit ființa,

Eclipsa cărnii parcă ți-e dorința,

Am vrut să fug, dar mersul mă călca,

Și eram tu, și umbra ta…

Super calificat

Să promovezi, ai fost la un concurs,

Şi diplomele ţi le-ai etalat în grabă,

Dar când la întrebări ai fost supus,

Acestea au început instant să ragă.

Super calificat

Diplome ai adunat duium,

Şi te lauzi peste tot cu ele,

Dar valoarea lor? Ţi-o spun:

Trei lulele, trei surcele.

Unui cuplu gay

Se certară seara toată,

Dar tăcu într-un final,

Când brunetul îi arată,

Cum să faci ceva b-anal.

Boala sau jignire?

Făcui iar analize medicale,

Și am trimis la doctor fata,

Iar el i-a spus fără taclale,

Vezi ce faci, că e Prostata.

Interviu

S-a pornit, spre a convinge,
Zeci de diplome s-arate,
Însă foarte rău se-ncinge,

De-l întrebi ceva din carte.

Unui jandarm

Beai lapte cu mult șarm,

Şi ţi se părea plăcut…

De când te-ai făcut jandarm,

Îl servești…numai bătut!

Hoţia astăzi

De spui că-s hoţi, că au furat,

Vei fi damnat pe viaţă,

Că astăzi cel ce fură e stimat,

Iar păgubaşul e considerat paiaţă.

Mariaj

În tinereţe când o curta,

O numea: regina mea,

Dupa ce nunta s-a dus,

I-a cam devenit supus.

Unei supraponderale

Nu mai face sport, te rog,

Chiar opreşte-te din muncă,

Pentru noi eşti ca un drog,

Când transpiri, miroşi a şuncă.

Lui M.I.Quintus

          turnător la securitate

Epigramist cu multe vicii,

Cu vorba stearpă şi tocită,

Doar când îşi turna amicii,

Devenea mai ascuțită.

Lui M.I.Quintus

Venerat în PNL,

Senior în CDR,

Acoperit de PSD,

Turnator la PCR.

Voi coborî din mine ca dintr-un plan secund,

Cu trupul ca un abur și capul uriaș,

Iar moartea — o fântână cu ape fără fund, 

Îmi va sorbi trăirea din ultimul lăcaș. 

Și trupul, vechi veșmânt, se va preface-n humă,

Cu un miros de toamnă și gust de început,

Iar oasele, ca niște stâlpi înalți de spumă,

Vor sprijini uitarea în care m-am pierdut.

Dar chiar în lutul rece, sub pulbere de piatră,

Va încolți o taină din tot ce-am fost cândva,

Un arc ce-nalță-n cer o ultimă săgeată, 

Ce caută lumina să se înfigă-n ea. 

Voi fi și eu o treaptă din scara cea divină, 

Pe care urcă și coboară făpturile cerești, 

O mână de țărână ce speră să devină, 

Un bulgăre de aur în soluri nelumești. 

Voi fi o risipire de sensuri clandestine,

O liniște adâncă întinsă peste-un nume,

Ca un ecou ce uită din ce strigare vine, 

Și se preface-n umbră, rotindu-se prin lume. 

Nu voi mai fi nici dorul, acela care arde,

Nici foamea de lumină din ochiul meu de lut,

Ci doar o stea căzută din mii de miliarde,

Un punct fără hotare, în cosmosul tăcut.

M-am rătăcit printre genii

cu abecedarul în mână.

Ei scriau pe raze de stele,

eu încă țineam hârtia albă

ca pe o rană.

În jurul meu mirosea a cer.

Am înțeles atunci

că geniile nu se nasc din oameni,

ci din fulgere, iar tunetul lor

e tăcerea profundă. 

Am pus abecedarul pe frunte, 

și s-a deschis o ușă spre un câmp necunoscut.

Nu literele erau fascinante, 

ci cuvintele care se închegau.

Poate că rătăcirea,

e doar greutatea primului pas,

ori tremurul primei silabe

pe care o spui fără să știi dacă 

te va înălța sau te va arunca 

mai adânc în tine.

Sub pasul tău tresare un colb ce pare scrum,

Cu urme de lumină din viețile postume,

Îl spulberi ca pe-o gâză din margine de drum, 

Dar pulberea aceasta a fost cândva o lume.

Prin aerul ce-l spinteci cu trupul tău plăpând, 

Se clatină copacii ca într-un dans tribal,

Și iarba dinaintea-ți se-ntoarce în pământ, 

Iar florile-n buchete se-ndreaptă spre astral. 

Sub fiecare piatră mai pâlpâie-o celulă,

Rămasă din ființa ce știe că va piere,

Dar timpul, orb și rece, păstrează-ntr-o capsulă, 

Un cimitir de umbre sortit spre înviere. 

Și-n spațiul fără margini în care veşnicia țipă, 

Nimic nu e pierdut, nimic nu va pleca, 

Iar tu, trecând prin lume cu umbra ta de-o clipă,

Vei fi cândva țărâna pe care alții vor călca. 

Când voi scăpa de lanțuri Doamne,

La mâini să nu mai simt cătușa,

Să cad ca frunza peste toamne,

Iar viața să-mi deschidă ușa?

Și stau plecat, cu părul ud,

Și rumeg frunzele de dud,

Mătasea-mi crește pe sub piele,

De teamă mă-nvelesc cu stele.

Și mult aș vrea să plec, să zbor,

Dar aripile-mi sunt mereu tăiate,

Spre-un iad lăuntric tot cobor,

Cărând dezamăgiri în spate.

Când voi scăpa de juguri Doamne,

Să nu mai trag ca boul de pripas?

Învie-mi sufletul ce astăzi doarme,

Căci numai cerul mi-a rămas.

Îmi croncăne un corb la geam,

Crezând că-i moartea, am deschis,

Însă eram eu, și-n cioc țineam,

Coșciugul meu cu semnul interzis.

Aș vrea să scap de tot ce n-am nevoie,

De firea mea umană și de viață,

Să fiu un fulg ori picătura ploii,

Și veșnic să trăiesc în țări de gheață.

La început

Cuvântul nu s-a auzit,

ci a fost.

În El toate s-au ținut laolaltă,

fără să se confunde

fără să se piardă.

Cuvântul a fost lumină,

dar nu lumină care orbește,

ci lumină care cunoaște întunericul

și nu-l alungă,

ci îl străbate.

Prin El,

lucrurile au primit nume,

iar numele

le-au păzit de risipire.

Rugăciunea nu creează Cuvântul,

ci se alimentează cu El,

ca psalmul

care nu inventează adevărul,

ci îl lasă să treacă

prin respirație.

Trist am ajuns acum înspre amurg,

Să mă ascund la mine-n casă,

Odaia sumbră kilometric s-o parcurg,

Iar glasul să mi-l sting din fașă.

De câțiva ani nu mă cunoaște poarta,

Iar barba-mi mătură podeaua,

O scurtă linie mi-i astăzi toată harta,

Iar ceru-mi este nefiresc perdeaua.

Dar nici așa nu pot să fiu de tot uitat,

Că-mi croncăne la geam un corb anost,

Și-apoi cu ochiul negru și corpul dezpănat,

Îmi cere ca să-și facă pervazul adăpost.

Se mai aude vag la gard câte-un vecin,

Ce-i curios să știe unde-mi țin cadavrul,

Îl las s-aștepte căci timp mai am puțin,

Și-apoi o să-i donez și trupul și năravul.

Dar azi îmi vine ca să petrec cu ciudă,

Să sparg ca un bețiv tavanul și podeaua,

Să râd de voi, ascuns sub iarba crudă,

Și învelit de rouă să-mi savurez cafeaua,

Iar hohotul de râs doar moartea să-l audă,

Să vină furibund să-mi prăbușească steaua.

Timpul a venit, când poți să faci ceva, 

Dar gândurile-ți zdrobesc orice pas, 

Nu vrei să vezi sau ești orbită? 

Te-ntrebi dacă sensul e pentru tine,

Sau e doar o iluzie,

ce-ți aparține fără drepturile de autor.

Închide fereastra, frigul te-nconjoară, 

Scufundă vinovăția în fundul mării tale,

Închide ochii, dar veghează-n

seară cu ochii întredeschiși.

Trage plapuma, un zid între lumi,

sau o minciună a minții tale? 

Desparte emoții, cu pensete și spumi,

Încetează cu filmele de doi bani.

Te-ar durea cu adevărat, adânc,

Sau doar mimezi durerea,

un joc stricat mecanic?

Anxietatea te strânge, ca un laț,

Dar te încălzește până-n suflet. 

Inima-ți sufocă,

fugi de-acest spațiu strâmt sub pat? 

Mintea-ți fuge, tavanul se prăbușește, 

Haosul îți prinde glas în cap, 

Poate nu-i atât de rău. 

Vrei să scapi,

dar unde te-ascunzi, în noapte?

Luna tânjește după soare,

dar tu după ce tânjești? 

Corpul, un trădător, nu-ți mai răspunde,

Îi ceri să facă ceva, el tace, se ascunde.

Îți ceri ție să te salvezi, dar cine te ataca? 

Te simți urmărită, de umbre reci,

Ești tu, sau mintea-ți bolnavă,

ce-o creezi acum? 

Vrei să spui ceva, dar cuvintele-s dezgolite, 

Nu scuză starea, ce-n tine se-nfășoară nici acum. 

Privești ușa, ca un prădător în așteptare,

Miroase a lalele roz, cu moarte-n fiecare petală,

Un sfârșit de odihnă, amară și fatală.

Un pachet întreg de esec și esență de vanilie

Pentru ruinele din jurul minții, 

Un scut obosit. 

compoziție muzicală

pentru

orașul de aur pierdut.....

bătăile ritmice ale tobelor,

nu înăbușă

salvele de tun

în onoarea

regilor antici.

 respirație artificială

pentru  răsăritul lui aten-oraș

readus la viață...

nefertiti încrezătoare

trece, ca o boare,

pe străzile din piatră,

flancate cu falnice

case.

Am intrat în grădina nopții

ca într-o biserică fără lumânări.

Aerul mirosea a pământ zdrobit

și a frunze amare de măslin

Luna atărna deasupra lumii

ca o candelă aproape stinsă,

iar vântul trecea printre ramuri

cu glas de psalm întunecat.

Și L-am văzut pe hristos.

Singur.

Atât de singur,

încât tăcerea din jurul Lui

părea mai grea decât lumea.

Ucenicii dormeau rezemați de piatră,

cu fețele căzute în somnul trupului,

iar El veghea

ca un ultim sfeșnic aprins

la marginea întunericului.

M-am apropiat încet.

Atunci am simțit

cum noaptea întreagă tremura

de durerea rugăciunii Lui

Nu era doar rugăciune.

Era sângele iubirii

picurând peste țărâna omului.

Fiecare cuvânt urca spre cer

ca fumul unei tămâi sfâșâiate,

iar stelele păreau că ard

mai palid,

ca și cum întreg universul

asculta.

Și am înțeles:

Hristos nu Se ruga numai pentru El.

Se ruga pentru fiecare inimă

care avea să cadă,

să se teamă,

să-l uite

și apoi să-L caute din nou prin noapte.

Iar măslinii bătrâni,

negri sub lumina lunii,

stăteau împietriți

ca niște martori ai durerii dumnezeiești.

De atunci,

ori de câte ori vine noaptea peste sufletul meu,

aud încă rugăciunea aceea

curgând prin lume

ca un râu de lumină și iubire.